Weinbaudomane Trier Riesling Spatlese 2001

Auriu cu tente de arămii. Un nas plăcut la început cu note citrice, miere și tei, virând apoi către coajă de măr verde și zahăr brun, poate și stafide/tofee, un corp bun, fructous și proaspăt și un final nu foarte lung, proaspăt și cu un rest de zahăr ce-i șade bine. Pentru un vin din 2001 este chiar interesant. A dat să miroasă și a kerosen imediat după deschidere, dar buchetul de învechire n-a fost prea stabil și s-a risipit ca ceața când răsare soarele.

Vinul provine din regiunea Mosel-Saar-Ruwer și are numai 8% alcool, iar zahărul nu se simte mai deloc. Interesant.

Poate fi găsit la Vinexpert.

Achiziţia de vin: plăcere sau angoasă?

Achiziţia unui vin ar trebui să fie ceva simplu, o îndeletnicire plăcută, plină de anticiparea momentului în care vei sta faţă în faţă cu un pahar cu vin, în sinceritate deplină, reciproc şi necondiţionat deschişi unul faţă de celălalt. Dar lucrurile nu sunt deloc aşa de simple cum ar trebui să fie.

• În primul rând datorită ofertei firave şi destul de puţin sofisticate care există la acest moment pe piaţa bucureşteană.
  

• De aici consecinţa firească a preţurilor mult prea ridicate pentru vinurile mai de soi pe care ai norocul să le găseşti. Un vin care la noi se vinde cu 95 USD poate fi găsit la comercianţi din SUA la 48 USD. Ştiu, explicaţii sunt destule, dar cu ce mă încălzesc pe mine ca român căruia i se percep preţuri cu 50-150% mai ridicate ca "dincolo"? De ce să finanţez eu ineficienţa vânzătorului şi a sistemului comercial român?
  

• Apoi vine şi stocarea defectuoasă, în condiţii deseori improprii, ale vinurilor. Cui îi vine să rişte cu inima uşoară 100 sau 300 de lei pe un vin despre care nu are garanţia unei păstrări în condiţii corecte? Haideţi, mâna sus! Nimeni? Mă gândeam eu.
  

• Dacă intri într-un magazin real, oferta de vinuri este destul de mare ca să te ameţească, iar vânzătorii destul de neştiutori ca să nu fie mai de niciun ajutor. Câţi aţi întâlnit care să fie în stare să povestească ceva coerent despre locaţia unui vin, despre modul de vinificare, o scurtă istorie a producătorului, ceva care să justifice diferenţa de preţ pe care ţi-o percep tocmai pentru aceste aşa-zise servicii oferite.

• Un magazin virtual nu este deloc mai liniştitor, din contră. Avalanşa de vinuri te ia pe sus, cu toate filtrele şi criteriile de căutare electronice, care chipurile ar trebui să-ţi facă viaţa mai uşoară. Ce păcat că n-a reuşit să intre Amazon.com în comerţul cu vinuri, ar fi dat un exemplu puzderiei de prostioare de site-uri de vânzare de vinuri online.
  

Până la urmă pe cine să crezi când vrei să cumperi un vin? Revista de vin pe care o citeşti, reclamele pe care le vezi, părerile prietenilor, ratingurile hulite de toţi? Să tot încerci la nimereală, la noroc, doar-doar s-o nimeri şi ceva de soi? Cine te ajută să te strecori prin avalaşa de vinuri de pe net? Aveţi vreo idee? Că eu mă simt cam pierdut...

Degustare în orb de Merlot şi Cabernet ilustrează peisajul de coşmar al vinului românesc

Pentru că n-au fost suficiente 170 de vinuri în 3 ore duminică, am zis să recidivăm aseară la locul cunoscut, Ginger, alături de Marc Dworkin de la Bessa Valley, Ghenadie Bobeică şi Mircea Niculescu de la WineRo (reprezentantul Bessa Valley în România) şi alţi prieteni.

Subiectul a fost unul interesant: degustare de Merlot şi Cabernet Sauvignon în palierul de preţ 20-35 de lei, dar nu oricum, ci în orb! A fost chiar prima dată când am făcut o degustare blind, şi rezultatele au fost destul de interesante. S-au strecurat şi câteva vinuri puţin sub 20 de lei, şi bine au făcut!

Înainte de a enumera vinurile, vreau să spun că peisajul vinului românesc ce poate fi achiziţionat de la raft din magazinele tip supermarket şi hypermarket este dezolant. Din 15 probe degustate, nu mai puţin de 7 vinuri au avut defect fie de dop, fie mercaptani, fie infecţii bacteriale, fie greşeli tehnologice. Este inadmisibil ca un vin de peste 4-5 EUR sticla să fie comercializat în halul ăsta. Nu-mi pot imagina ce-o fi în mintea producătorilor când dau drumul din cramă unor astfel de porcării, care nu le fac cinste, şi care le erodează continuu şi puţinul capital de imagine pe care şi l-au construit cu greu pe umerii unor vinuri corecte. Nimeni nu câştigă din asta pe termen lung, nici consumatorul, nici producătorul.

Am început cu Merlot, iar participanţii au fost:

• Vinul Cavalerului 2007, SERVE Ceptura, 20 lei - defect, mercaptani sau suprabaricare de struguri necopţi în stejar românesc
  
• Măiastru 2008, Crama Oprişor, 18 lei
  
• General Raşcu 1933 2006, Tenuta Odobeşti, 21 lei - defect, mercaptani, bretanomyces
  
• La Cetate 2007, Crama Oprişor, 33 lei
  
• Prince Mircea 2006, Vinarte, 36 lei - defect, acetaldehidă, iz de muşama udă
  
• Olvis 2007, Vest Pan SA, Mangalia, 6 lei - defect de dop
  
• Easy by Enira 2008, Bessa Valley, Bulgaria, 30 lei
  

Topul preferinţelor mele a fost Easy by Enira, urmat de Măiastru şi de La Cetate, ceea ce m-a surprins foarte tare! La Cetate Merlot 2007 este un vin chiar reuşit şi destul de complex, deci rezultatul cred că poate fi atribuit unei stocări nefericite a sticlei.

La Cabernet Sauvignon participanţii au fost:

• Măiastru 2008, Crama Oprişor, 18 lei
• Vinul Cavalerului 2007, SERVE Ceptura, 20 lei - defect, nas sulfuros, mercaptani
  
• Domeniile Sâmbureşti 2007, Domeniile Sâmbureşti, 21 lei - extrem de astringent, acru, sec, tanini rugoşi şi duri
  
• Castel Bolovanu 2006, Vinarte, 24 lei - defect, iz de muşama udă
  
• Barricat 2005, Oenoterra Tohani, 28 lei - nas plat, gust neplăcut, astringent
  
• La Cetate 2007, Crama Oprişor, 35 lei
• Beringer 2004, California, SUA, 21 lei - defect, bretanomyces
  
• Cabernet by Enira, Bessa Valley, Bulgaria, 35 lei

Preferinţele mele au fost Cabernet by Enira, urmat de Măiastru şi de La Cetate! Deci istoria s-a repetat, La Cetate a fost surclasat de inferiorul Măiastru, dar asta se datorează stocării defectuoase a primului. Nu este vinul pe care-l ştiu destul de bine.

Una peste alta, vinurile de la Bessa Balley s-au comportat foarte bine, au fost preferate unanim de participanţi. Poate dacă am fi avut sticlele de la La Cetate păstrate în condiţii civilizate, rezultatul ar fi fost altul, însă aşa cum a fost n-am nimic de comentat.

Este totuşi interesant de remarcat că la o degustare comparativă în orb tind să iasă în evidenţă vinurile cu fructuozitate mare, ceea ce nu este neapărat un criteriu determinant în evaluarea calităţii. De asemenea, contează foarte mult vinul de dinainte: dacă ai nimerit unul cu defecte sau un vin prost, acesta tinde să ridice vinul care urmează doar datorită efectului de contrast.

170 de vinuri în numai 3 ore!

Glumesc, așa ceva e nu numai imposibil, dar și inutil, căci vinul urăște maratoanele și iubește apropierea relaxată, deschisă, curioasă, cercetătoare. Dar să nu mai divagăm. În urma invitației celor de la vinul.ro (pentru care le mulțumesc încă o dată!) am avut prilejul de a mă număra printre puținii care s-au bucurat de un preview al concursului ce va avea loc începând de mâine: Premiile de Excelenta Vinul.Ro în vinurile de la raft. Printre participanți: Cezar Ioan, Vali Ceafalău, Loreta Budin și Radu Rizea de la vinul.ro, Dan Silviu Boierescu, George Mitea, Claudia Pendred, Răzvan Jurcă.

Sesiunea de azi a fost una informală, fără un program anume, menită a ne familiariza cu vinurile ce vor fi supuse în perioada 8-11 noiembrie unei evaluări serioase, profesioniste, din partea unui juriu străin. Dar cu toată deschiderea mărturisesc că am fost puțin intimidat de cele 2 rânduri aproape interminabile de sticle aliniate pe mesele de la Cafeneaua de Presă, totalizând 170 de exemplare deschise și fremătând în așteptarea clipei în care vor fi turnate în pahare pentru a face cunoștință. Și cunoștință am și făcut cu multe dintre ele, dar, vai, prea puține totuși!

Cu lenea caracteristică am evitat printr-o eschivă măiastră notele de degustare, limitându-mă la a încerca vinurile despre care eram curios, dar pe care nu avusesem până acum ocazia de a le degusta. Au mai scăpat și câteva vinuri cunoscute, dar iubite: nu m-am putut abține!

Am să enumăr doar câteva impresii în două categorii: surprize plăcute și surprize neplăcute. Să începem cu plăcutele:

• Terra Romana Milenium 2007, SERVE: un vin simplu, dar interesant, corect, băubil.
• Brătianu Cuvee Ileana 2007, Agricola Stirbey: se simte nota de Stirbey în nas, dar gustativ nu e mare lucru. Final foarte scurt. Un vin simplist.
• Budureasca Fumee Blanc 2008: lemnul este bine integrat, un vin popular, demisec, dar băubil.
• La Cetate Chardonnay 2008, Crama Oprișor: prea baricat, dar foarte aromat, destul de complex, dezvoltă și cașeul de unt în pahar.
• Măiastru Fetească Neagră 2008, Crama Oprișor: un vin premiat cu argint la Vinis Mundi 2009, foarte aromat, stil modern, arome de prune, mure, fără condimente.
• Budureasca Merlot 2007: foarte aromat, cam astringent pe final. Tânăr. Senzații dulci pe limbă.
• Crama Ceptura Merlot 2008 (cred, nu este specificată recolta pe sticlă): o surpriză plăcută.

SUrprizele neplăcute au venit de la:

• Măiastru Sauvignon Blanc 2008, Crama Oprișor: foarte acid, aromatici slabi, subțire.
• Prince Mircea 2006, Vinarte: dezamăgitor, foarte astringent, amărui, nas ciudat.
• La Cetate Shiraz 2006, Crama Oprișor: dezamăgitor, extrem de aromat, parfumat chiar, bombonel. Nu prea are legătură cu soiul. Mi s-a părut un pom de Crăciun prizonier într-o sticlă de vin. Ah, și cu luminițele aprinse!
• Recaș Syrah 2007 ("Cocoșul"): un vin foarte interesant anul trecut când a înșfăcat argintul la Syrah du Monde. Acum s-a accentuat nota animală de bacon și cea de lemn în dauna fructului. Nu este rău, dar mă așteptam la o altă evoluție.

Au mai fost și destule vinuri neplăcute, cu defect, chimice sau pur și simplu fade, plate, plictisitoare, unele care puteau fi orice soi și de fapt niciunul. Din păcate prea multe. Așa arată piața românească de vin: câteva perle de cultură, care aspiră la statutul de vedetă, pierdute într-o mare de grăunțe de nisip, mâl și mizerie, necinstită, vicleană, cu o mândrie de mitocan mioritic, fără rușine. Dar adevărul va fi fără îndoială expus fără perdea în curând. Abia aștept!

Bursa Fragmentarium: în creştere cu 67% în 7 luni

Primul vin românesc - după ştiinţa mea - al cărui cost de achiziţie a fost gândit ca la bursă - cu cât cantitatea rămasă scade, cu atât preţul creşte - şi-a crescut valoarea cu 67% în numai 7 luni! Ca să fiu sincer, când am citit prima dată despre această găselniţă de marketing a celor de la Crama Oprişor, am ridicat sceptic din sprâncene. Dar iată că a funcţionat, vinul ajungând de la preţul de 300 de lei per cutie la 500 de lei per cutie.

Preţul vinului Fragmentarium a fost de 300 de lei pentru primele 100 de cutii de 4 sticle, urmând să crească cu câte 100 de lei la fiecare sută de cutii.

Un alt Riesling german ținut prea mult lângă canistra cu petrol

Noroc cu eticheta care seamănă foarte tare cu un alt vin cu iz asemănător despre care am scris mai demult și pe care urmăream să-l cumpăr de la Vinexpert! Am nimerit, din fericire, altul, cel puțin la fel de bun și de interesant, cu o evoluție superbă la sticlă: Wehlener Sonnenuhr Riesling Spatlese 2003 de la Weingut Eduard Hauth-Kerpen. Regiunea Mosel-Saar-Ruwer.

Vinul te întâmpină cu o superbă haină aurie, se apropie nu foarte discret de nările tale, pornește motoarele la relanti când dai să-l adulmeci, învăluindu-te cu acel iz inconfundabil de petrol, kerosen sau ce-o fi, dar te răsplătește și cu superbe arome de tei, miere și piersici coapte, care se regăsesc și gustul plin, echilibrat și elegant. Un vin suprinzător de proaspăt pentru cei 9 ani și cei numai 7,5% alcool și generosul zahăr rezidual care întregesc ecuația. Nu te însoțește prea mult după ce-l deguști, însă te îmbie șugubăț să mai iei o gură. Și încă una. Și încă una...