Prince Stirbey Novac 2008

Culoarea s-a pastrat frumoasa, luminoasa, dar nu foarte intensa, insa in rest avem de-a face cu un cu totul alt vin fata de referinta din 2006, care a fost primul meu contact cu acest soi romanesc. Pare ca producatorul a ales o alta cale pentru vinurile sale rosii incepand cu 2007, o orientare mai moderna, mai de lume noua. In 2008 aceasta turnura este si mai vizibila, si din pacate, se inscrie in alegerea facuta de mai toti producatorii seriosi din Romania: Oprisor, Recas, Rotenberg - ca sa numesc doar cativa - o alegere a vinului expresiv, intens, ceva mai facil.

Nu ma intelegeti gresit, avem de-a face in continuare cu vinurile corecte si de calitate cu care ne-am obisnuit de la acesti producatori, insa mai ales cu perioada de criza, care din pacate nu se mai incheie o data, si cu scaderea semnificativa a consumului de vin, pastrarea unei orientari de nisa, orientata cu precadere spre cunoscatori si consumatorii pretentiosi de vin, iata ca nu se mai justifica financiar. Si de aici, banuiesc, si aceasta re-orientare, care iata ca aduce rezultate destul de bune prin participarea la concursurile internationale de renume, concursuri la care, asa cum am mai spus si altadata, nu se puncteaza vinurile complexe, ce necesita timp pentru a se exprima pe deplin, ci vinurile directe, intense, gata de a-si arata talentele imediat ce sare dopul din sticla.

Asta este, sper numai ca iubitii si apreciatii nostri producatori sa nu-i uite si pe iubitorii de vinuri si sa ne pregateasca in continuare si noua vinurile pe care le asteptam cu nerabdare an de an! Si nu la peste 100 de lei sticla.

Revenind la vin, acesta este mult mai aromat in nas fata de 2006, cu nuante de vanilie si note dulci, care nu se regaseau inainte. Fructul este si el prezent in zona prunelor si a fructelor rosii de padure. Ceva note caramelizate completeaza ansamblul aromatic placut, destul de complex, modern.

In gura vinul este aromat, rotund, cu tanini destul de fini si aciditate foarte buna ce-l califica drept un excelent acompaniament pentru bucate. Finalul este lung, cu note dulci si vanilate placute, si note baricate de lemn (care nu s-au simtit in niciun vin de la Stirbey de pana acum). Putin cam scump pentru ideea de vin modern pe care o reflecta si alte vinuri la costuri mult mai mici.

Cum se prezintă vinurile "serioase" în concurs?

Clasamentul final al concursului Premiile de excelență Vinul.ro m-a pus serios pe gânduri. Am parcurs lista vinurilor roșii care au fost medaliate cu aur și am regăsit cu plăcere vinuri precum Enira 2006, Drăgaica Roșie 2008 a celor de la Crama Oprișor, Syrah Cocoșul 2009 de la Recaș.

Apoi m-am uitat pe lista medaliatelor cu argint (punctaje între 80 și 89). Și ce mi-a fost dat să văd? Merlot Prince Stirbey Reserva 2007 de la Stirbey, Enira Reserva 2006, Alma Tobia Tinto de Autor 2005, Cuvee Uberland 2008 de la Recas, Cuvee Charlotte Terra Romana 2007 de la SERVE, Merlot Prince Matei 2006 de la Vinarte. Cu excepția ultimului, toate au fost degustate și de mine. Toate sunt vinuri "serioase", făcute pentru îmbătrânirea la sticlă. Și toate necesită aerare (decantare), unele mai mult decât altele. Ca regulă, niciunul nu se poate prezenta bine fără o aerare de minim 30-60 de minute, care urcă până la 2 ore pentru vinul de la Stirbey, Enira Reserva sau Cuvee Uberland. Parol.

Mă întreb cum se pregătesc vinurile de acest tip la concursurile de vin? Poate producătorul să solicite organizatorilor aerarea vinului? Este oare acest lucru corect pentru celelalte vinuri alături de care este apreciat acest vin? Nu am aceste răspunsuri, însă cu siguranță am să încerc să le obțin. Și vi le voi împărtăși și vouă.

Până atunci, însă, mă întreb de ce trimit producătorii sau importatorii astfel de vinuri la concurs, când știu că acestea nu au mari șanse de a fi corect notate de juriu?

Oare merită ofertele 1+1?

Nu sunt un amator de reduceri, oferte speciale sau alte asemenea trucuri de marketing, nici măcar când mi-ar putea aduce beneficii. Numiți-mă snob dacă vreți, dar ăsta sunt eu.

Căutând ceva vinuri spaniole pentru degustarea de miercuri de la restaurantul Ginger, am ajuns pe la Wine & Co din Feeria Băneasa, magazin din care am mai cumpărat de-a lungul timpului destul de multe sticle de Rioja. De data asta tot ce-am găsit a fost o Rioja 2004 de la Marques de Riscal, nimic deosebit. Dar am găsit-o la ofertă de 1+1. Ce să fac? Să cumpăr sticla sau să caut altceva la un magazin diferit, având în vedere că era singurul vin spaniol din stabiliment? Lenea și-a spus cuvântul și iată că am mușcat.

Dacă totul s-ar fi oprit aici, poate că n-aș fi scris articolul de față. Dar de, odată ce am făcut concesia cu acest tip de ofertă, mi-au căzut ochii pe un alt vin, pe care l-am băut adus de Alin, un vin sicilian alb, și care îmi făcuse o impresia extrem de bună la vremea aceea. Tot la 1+1 îl găsise și Alin, tot la 1+1 l-am luat și eu. Buun.

Deschizând Rioja acasă am dat de un defect serios, care din păcate a făcut vinul bun prieten cu chiuveta din bucătărie: hidrogen sulfurat (miros de ouă stricate și sulf). Kharma am zis. Să vedem și a doua sticlă la degustarea de miercuri.

Am deschis azi și vinul alb. Deși fără defecte serioase, vinul este deja pe pantă descendentă, multe din aromele ce m-au impresionat prima dată fiind deja duse.

Cele două exemple de mai sus mă duc cu gândul la motivele pentru care un vânzător de vin recurge la ofertele de tip 1+1: poate fi cazul unei lansări de vin în premieră pe o piață și atunci oferta este o promoție subvenționată cel mai probabil de producător/distribuitor. Dar de cele mai multe ori este vorba despre lichidări de stoc. Adică de vinurile care nu s-au vândut cale de ceva vreme. Acum, dacă ne ducem puțin cu gândul la modul în care sunt depozitate vinurile la vânzătorii români, nu e nevoie de un mare efort de imaginație ca să realizăm în ce stare sunt aceste vinuri care au avut mai puțin succes la public.

La magazinul mai sus menționat am văzut luni de zile (poate 1 an) o sticlă de Petrus ocupând cu cinste locul de sus al unui raft de vinuri, exact acel loc unde se ridică aerul cald. Și a stat acolo înfruntând cu stoicism vicisitudinile mioritice până ce s-a milostivit patronul să aducă un frigider de vinuri acum vreo 2-3 luni, pe care l-a potrivit, generos, la temperatura de 17 grade. Vânzătoarea mi-a spus că a vândut o sticlă chiar de sărbătorile trecute, un cadou de fițe, probabil, pentru că un cunoscător n-ar fi dat 5000 de lei pe o minune transformată cel mai probabil în poșircă.

Așa că sfatul meu este: fiți atenți la ofertele de lichidare de stoc la vinuri, s-ar putea să aruncați banii pe fereastră.

De ce citim blogurile locale?

Stau și mă gândesc la ce anume subiecte despre vin au relevanță pentru audiența blogosferei locale. Evident, mă refer acum la evaluările de vinuri, nu de articole despre ABC-ul vinului, al degustării sau despre evenimentele mondene.

Judecând după interesul pe care-l acord eu, cel puțin, anumitor articole de pe blogurile citite frecvent, tind să extrapolez și să afirm că maximum de interes se centrează pe vinurile care pot fi găsite pe piața locală, cea accesibilă publicului cititor. De acord, poate fi interesant să citești despre te miri ce raritate de vin pe care cineva a degustat-o prin mila lui Allah sau despre vinurile încercate prin călătorii. Astfel de articole pot fi folosite cel mult drept referințe pentru cazurile în care vei ajunge și tu, cititorul, pe acele meleaguri.

În rest, poate fi ceva curiozitate, însă nimic prea folositor. Dacă ar fi fost altfel, am fi citit doar revistele și blogurile de vin americane, care abundă în adevăratul sens al cuvântului și au o calitate destul de ridicată. Dar ce relevanță au, oare, acele bloguri, care scriu numai despre vinuri disponibile pe piața americană? Citești un articol, două, nouă, apoi încet-încet o lași mai moale și cauți ceva mai relevant pentru tine. Așa-i?

Să fie, oare, și limba în care sunt redactate articolele de pe blogurile locale un element cel puțin la fel de important? Poate. Însă convingerea mea este că un blog local aduce valoare comunității căreia i se adresează prin abordarea subiectelor de interes pentru respectiva comunitate. Iar asta înseamnă vinuri locale.

8 sfaturi pentru producătorii de vin

Cel mai popular blogger de vin american şi expert în PR de vin, Tom Wark, a publicat recent pe blogul său, Fermentation, câteva recomandări pentru succesul în afaceri al unor crame mici şi mijlocii. Cu permisiunea sa am preluat articolul eliminând ultimele două puncte, care nu mi se par aplicabile pe piaţa noastră. Restul însă sunt aur curat!

Am vrut să împărtăşesc din experienţa vastă pe care o au cei de pe piaţa americană ultraconcurenţială a vinului şi celor care au început la noi mici afaceri în lumea vinului, şi care nu par să intuiască importanţa pe care o au anumite elemente în succesul vinurilor lor. Haideţi, domnilor, că se poate, mai ales dacă ne păstrăm mintea deschisă. Vă doresc mult succes!

1. Cunoaşte-te pe tine însuţi
Fii capabil să comunici value proposition-ul propriilor mărci. Fii în stare să explici celor interesaţi, fie ei indivizi sau mici grupuri, ce anume îţi face crama şi produsele diferite şi unice faţă de celelalte crame. Această diferenţă va forma fundaţia eforturilor tale de marketing şi branding.

2. Ascultă conversaţiile
Cea mai importantă schimbare în lumea marketingului de vin din ultimii 20 de ani este aceea că consumatorii de azi vorbesc despre vin—în public. Dacă asculţi toate conversaţiile despre vin ce au loc în varii locuri pe Internet, vei afla cum beau consumatorii vinul, unde îl beau, când îl beau, ce-şi doresc de la vin, de ce plătesc cât plătesc pentru vinuri şi altele despre acest subiect. Ascultând îndeaproape şi regulat la aceste conversaţii capeţi un avantaj pe care specialiştii în marketing de acum 20 de ani nu-l aveau: un acces constant şi intim la ceea ce-şi doresc consumatorii tăi. Ascultă!!

3. Vorbeşte cu clienţii tăi
Pentru că un marketing de calitate înseamnă să împlineşti aşteptările clienţilor tăi, trebuie să vorbeşti cu aceştia pentru simplul motiv că ei se aşteaptă să vorbească cu tine. Există tehnologii care le permit consumatorilor să se adreseze conducerii cramelor direct—şi o vor face. Răspunde-le pe Twitter, pe Facebook, pe Bloguri, pe email. Dacă faci asta constant şi cu onestitate, vei fi răsplătit prin vânzări.

4. Construieşte-ţi lista de corespondenţi
Lista de corespondenţi (mailing list) este cel mai important mijloc de care poate dispune o cramă mică sau medie. Când este construită cu grijă şi transformată într-o bază de date de clienţi ce poate fi sortată şi filtrată în toate felurile, vei avea mijlocul ce-ţi va crea fundaţia succesului. Aşa că alcătuieşte-o aşa cum poţi, păstreaz-o curată, la zi, şi foloseşte-o cu atenţie pentru a-ţi aborda clienţii.

5. Dacă nu ai o cameră de degustare, fă-ţi una
Nu numai că asta e locaţia unde vei vinde vin cu marja cea mai mare, este locul unde-ţi vei crea evanghelişti pentru vinurile tale, care le vor populariza în lipsa ta. Este locul unde-ţi construieşti clubul iubitorilor de vin. Este locul în care-ţi construieşti lista de corespondenţi. Este locul unde vei învăţa cel mai mult despre modul în care clienţii tăi reacţionează la produsele tale şi la mesajele transmise de brandurile tale. Dacă nu ai una, construieşte-ţi.

6. Angajează un excelent director pentru Relaţii cu Clienţii
Nu un director de marketing. Nu un director de vânzări. Directorul de Relaţii cu Clienţii va fi cea mai importantă persoană după Vinificator. Asta e persoana care înţelege şi adoptă mesajul brandului tău. El ştie unde au loc conversaţiile. Ştie cum să converseze şi să asculte. Ştie cum să folosească Twitter. Ştie cum să formeze o comunitate de followers în reţelele sociale. Ştie cum să creeze, să menţină şi să folosească o bază de date de clienţi. Ştie data naşterii fiicei celui mai bun client de Chardonnay pe care-l ai. El ştie importanţa trimiterii unei sticle de vin sau a unui mesaj de email celui mai bun client de Syrah pe care-l ai pentru a-l felicita pentru noul lui job. Un excelent director de relaţii cu clienţii îţi va ridica sau îţi va distruge brandul.

7. Foloseşte presa în folosul tău
Clienţii individuali, clienţii mari şi angrosiştii îşi doresc cu toţii confirmarea de la o terţă parte pentru vinurile pe care le aleg, iar presa de vin este încă girantul favorit. Trimiterea de mostre de vin presei pentru a obţine evaluări şi confirmări pentru vinurile tale ce pot fi folosite în comunicarea cu clienţii este cel mai sigur mod de a le da clienţilor ceea ce-şi doresc. În plus, orientează-te către presă măcar pentru a o cunoaşte. Citeşte-o, comentează ceea ce scrie, porneşte o conversaţie cu ea, cunoaşte-o. Făcând asta devii o resursă pentru ea. Devii parte din orizontul lor de interes. Îţi creezi baza unor viitoare articole în care vei apare.

8. Distribuie singur
Puţine crame vor fi în stare să-şi vândă toată marfa direct clienţilor lor. Ei au nevoie să ajungă la restaurante şi la retaileri. Astăzi există tehnologia, serviciile şi logistica necesară distribuţiei în mai multe oraşe. Sugerez distribuţia proprie faţă de vânzarea printr-un distribuitor întrucât îţi oferă mai mult control, dar şi pentru că abilităţile şi talentul necesare unei bune distribuţii directe sunt aceleaşi ca şi în cazul vânzării directe către consumatori: abilitatea şi dorinţa de a crea relaţii personale, unu-la-unu, cu ceilalţi. Va trebui să purcezi la drum sau să angajezi pe cineva care să facă asta. Dar repet, există programele, serviciile, tehnologia de comunicare şi logistica necesare unei reţele de distribuţie proprii robuste şi de succes.

Faci parte sau nu din Anti-Flavour Wine Elite?

Incredibil, dar iată că interminabilele dispute între cei care preferă vinurile Lumii Vechi a celor de Lumea Nouă, poreclite și "bombe de fruct", s-a concretizat într-un acronim: AFWE, adică Anti-Flavour Wine Elite! Hilar dar adevărat.

Cine a fost catalizatorul sau autorul acestei geneze? Nimeni altul decât tăticul scalei de 100 de puncte, influentul Robert Parker, un iubitor al bombelor de fruct, favorizate de sistemul de evaluare creat de el. Cum așa? Parker s-a apucat de ceva timp să "ciripească" pe Tweeter, unde a scris că: "mulți comercianți importanți de vinuri oferă reduceri importante pentru unele vinuri Shiraz australiene, care erau cândva foarte scumpe... aflate în dizgrație pentru elitele anti-aromă din lumea vinului." (traducere aproximativă).

Deci iată că Parker a împărțit tranșant lumea iubitorilor de vin în două tabere: cei care sunt cu el, și ceilalți, care preferă un stil de vin mai reținut, mai complex și cu o oarecare subtilitate în locul vinurilor supra-baricate, cu arome simple și intense de fruct. Unii iubitori de vin din a doua categorie au început să se semneze la mișto cu acronimul "AFWE." Super tare!

Ceva mai pe larg în articolul lui Robin Garr.

Dorm viile, dorm sub nea

Cei de la Stirbey mi-au făcut o surpriză foarte plăcută azi, când la Bucureşti este foarte frig şi cam întunecat, trimiţându-mi o scrisoare despre ce mai fac viile lor şi vinurile lor. Priveliştile sunt magnifice! Dar să-l lăsăm pe Jakob Kripp, proprietarul Agricolei Stirbey, să povestească (mulţumiri Ralucăi Bauer pentru amabilitatea de a permite reproducerea scrisorii aici):

"Scrisoare din Crama Stirbey

Astăzi m-am plimbat prin viile de pe Dealul Olt, în aerul rece şi curat, prin razele cristaline ale soarelui de iarnă. Butucii în vie dorm sub o plapumă albă cu pete roşii de măceşe, şi se recrează după naşterea strugurilor din toamna trecută, pregătindu-se pentru următoarea generaţie de copii.

În cramă se liniştesc şi se limpezesc vinurile după fermentaţie. Frigul de iarnă depune tartraţi cristalizaţi din vin la fundul vaselor.

Ieri am degustat din aceste vase generaţia 2009: caracterele sunt deja diferenţiabile şi reflectă genele soiurilor – prospeţimea Crâmpoşiei, buchetul intens de Tămâioasă, gustul dens şi lung al Sauvignon-ului Blanc. Mai trebuie câteva săptămâni, şi vor fi ajuns la maturitate de îmbuteliere şi de călătorie spre iubitorii băuturilor dionisiace.

În seara aceasta mă voi încălzi cu un vin mai matur – un Cabernet Sauvignon din recolta 2006, cu buchet fructuos, structură elegantă şi caracter dezvoltat – mai ales după două ore în carafă. Las unei alte sticle şansa să mai dezvolte potenţialul ei de învechire..."


Textul reflectă pe deplin atmosfera de pace şi linişte de pe lângă crama Stirbey, acolo unde totul pare mai frumos, mai simplu, mai domol. Acolo unde mi-aş dori şi eu să fiu acum în locul Bucureştiului geros şi mohorât. Dar pentru că asta nu este posibil, voi încerca să-i ţin companie Dlui Kripp deseară printr-un pahar de Cabernet Sauvignon 2006 de la Stirbey. Noroc!

2009

Ce a însemnat 2009 pentru mine, ca blogger de vin? Cam asta:

• Grupul Prietenii vinului in luna mai: Dana, Ionuț, Alin și Radu, datorită cărora interesul pentru vin rămâne viu și alături de care am învățat multe, am degustat multe și am petrecut clipe neprețuite. Plecăciuni și mulțumiri!
• Am făcut cunoștință cu oameni din lumea vinului și iubitori de vin: pasionații Doru Pencea și Cezar Filip de la restaurantul Ginger, care au cea mai însemnată selecție de vinuri pe care am văzut-o nu numai într-un restaurant și care ne-au primit cu brațele deschise în casa lor pentru degustările noastre, Vali Ceafalău, Cezar Ioan, Radu Rizea și Loreta Budin de la vinul.ro cu ale lor interesante degustări de la Cafeanua de Presă și cu articolele publicate extrem de pertinente și instructive, maestrul "alchimist" Liviu Grigorică, asertivul Constantin Croitoru, Cătălin Galan - prietenos, modest și dornic de a împărtăși din multitudinea sa de cunoștințe chiar și unor începători cum sunt eu), Ghenadie Bobeică - cel care a făcut minuni cu popularizarea unui vin produs în Bulgaria, Enira, acum extrem de apreciat și la noi datorită exclusiv strădaniei sale personale.
• Blogeri de vin: George Mitea (Lucruri Bune), Ciprian Haret (Vinul și Pasiunea), Răzvan Jurca cu videoblogul lui și comentariile de pe facebook - să trăim, domnilor, și să ne țină Alah nasul și pateul în formă!
• Producatori de vin de hobby: Cătălin Drula, pasionat, instruit și persistent, un lucru dificil pentru penuria de substanțe și echipamente pentru producătorii individuali de vin de la noi.
• Prima vizită la o crama în vițe și butoaie: Știrbey, care m-a impresionat în mod deosebit prin pasiunea și deschiderea plină de prietenie a Ralucăi și a lui Oliver Bauer, urmată de vizitele la Rotenberg, SERVE și WineRo la Aliman (doar plantația deocamdată).
• Am citit multe, am învățat multe, am gustat destule - soiuri noi sau cunoscute deja -, am început să înțeleg asocierea bucatelor cu vinul, am început să gătesc mai bine!

Vă mulțumesc și vouă, cei care ați rezistat alături de mine și fără de care acest blog poate că n-ar mai fi aici! La mulți ani!

Frumoasa adormită sau de ce tac vinurile

Am deschis recent una din cele 3 sticle de Merlot 2004 de la Prince Stirbey, cumpărate direct de la cramă, cu speranţă în suflet şi poftă nemăsurată. Degustasem vinul cu câteva ocazii, o dată chiar alături de confratele din 2006, şi am fost de-a dreptul vrăjit de complexitatea vinului.

Buun. Deci, scos sticlă din europivniţă, şambrat, scos dop, turnat în pahar, mirosit... nimic. Oops, mi-am spus, mi-a murit nasul! Agitat cu mişcări tremurate, nervoase, uşor isterice vinul în pahar, mirosit din nou cu nările dilatate... nimic. Opa, nu-i a bună. Şi atunci mă loveşte. La degustarea din vară de la Casa Presei Libere organizată de vinul.ro şi Vinexpert, Oliver Bauer, creatorul eroului acestui articol, mi-a spus că după părerea lui vinul se va închide în scurt timp. Aha. Deci vinul meu e închis. Mut. Silenţio. Shit! Restul sticlei a făcut cunoştinţă, cu părere de rău şi sfâşietoare ezitare, cu chiuveta de la bucătărie, prietena unor alte tipuri de vinuri, fie poşirci din vocaţie, fie prin abuzurile la care au fost, fără vrerea lor, supuse de negustori.

Dar ce-i această perioadă stranie şi dubioasă din viaţa unui vin? De ce apare, cât durează şi mai ales cum poate fi prezisă? Întrebări justificate, de bun simţ, logice. Din păcate fără un răspuns exact.

Un vin ce trece printr-o fază aşa-zis mută sau închisă trece de fapt printr-o etapă ciudată, de tranziţie, pe drumul de la tinereţe către maturitate. Apare în special la vinurile roşii. Pe măsură ce aromele de fruct încep să se reducă în intensitate, iar complexităţile asociate unui vin matur încep să se dezvolte, cele două elemente par să se anuleze reciproc. Rezultatul: un vin cu gust şi aromă mute, în care abia se mai pot distinge aromele de fruct. Francezii i-au spus age ingrat şi este bine-cunoscută în Bordeaux şi în Burgundia.

Cauza nu este cunoscută, iar momentul apariţiei variază chiar şi de la sticlă la sticlă. Dacă ai bănuiala că vinul tău trece printr-o astfel de fază, tot ce poţi să faci este să deschizi altă sticlă peste 6 luni sau chiar un an şi să speri.

De obicei vinurile trec prin astfel de faze în tinereţe, la 12-18 luni de la îmbuteliere, iar vinul poate rămâne închis ani de-a rândul, chiar şi o decadă - se explică pe website-ul lui Parker.

Iată cum explică Jamie Goode acest enervant aspect: "Un vin închis este, în termeni simpli, un vin care nu prea miroase a nimic. Multe vinuri de calitate trec printr-o perioadă închisă sau mută ca parte din dezvoltarea lor, perioadă ce poate dura câţiva ani buni. În general, un vin destinat îmbătrânirii se va prezenta bine până la doi ani, apoi se va închide pentru 5-10 ani, înainte de a-şi dezvolta buchetul terţiar, atât de preţuit de iubitorii de vinuri fine. Însă este vorba de o ştiinţă frustrant de inexactă, singurul mod realist de urmărire a evoluţiei unui vin de calitate fiind achiziţia unei cantităţi semnificative şi destuparea regulată a câte unei sticle. Nici nu mai trebuie menţionat că la o degustare în orb a unui vin ce trece printr-o fază mută se va solda cu depunctarea severă a acestuia."

Bun, veţi spune acum, dar vinul tău are deja 5 ani vechime, cum mai poate el să treacă printr-o astfel de etapă? Bună întrebare, vigilent cititor! Ei bine, se prea poate ca eroul nostru să fi fost înfrânt de un banal defect de dop, care şi el poate produce acelaşi efect final: un vin mut, fără arome. Dar asta ar trebui să fie însoţită de o aromă de pământ, de mucezeală, pe care nasul subsemnatului n-a detectat-o. Şi să fiu al naibii dac-am să mai destup o sticlă mai devreme de 6 luni!

Achiziţia de vin: plăcere sau angoasă?

Achiziţia unui vin ar trebui să fie ceva simplu, o îndeletnicire plăcută, plină de anticiparea momentului în care vei sta faţă în faţă cu un pahar cu vin, în sinceritate deplină, reciproc şi necondiţionat deschişi unul faţă de celălalt. Dar lucrurile nu sunt deloc aşa de simple cum ar trebui să fie.

• În primul rând datorită ofertei firave şi destul de puţin sofisticate care există la acest moment pe piaţa bucureşteană.
  

• De aici consecinţa firească a preţurilor mult prea ridicate pentru vinurile mai de soi pe care ai norocul să le găseşti. Un vin care la noi se vinde cu 95 USD poate fi găsit la comercianţi din SUA la 48 USD. Ştiu, explicaţii sunt destule, dar cu ce mă încălzesc pe mine ca român căruia i se percep preţuri cu 50-150% mai ridicate ca "dincolo"? De ce să finanţez eu ineficienţa vânzătorului şi a sistemului comercial român?
  

• Apoi vine şi stocarea defectuoasă, în condiţii deseori improprii, ale vinurilor. Cui îi vine să rişte cu inima uşoară 100 sau 300 de lei pe un vin despre care nu are garanţia unei păstrări în condiţii corecte? Haideţi, mâna sus! Nimeni? Mă gândeam eu.
  

• Dacă intri într-un magazin real, oferta de vinuri este destul de mare ca să te ameţească, iar vânzătorii destul de neştiutori ca să nu fie mai de niciun ajutor. Câţi aţi întâlnit care să fie în stare să povestească ceva coerent despre locaţia unui vin, despre modul de vinificare, o scurtă istorie a producătorului, ceva care să justifice diferenţa de preţ pe care ţi-o percep tocmai pentru aceste aşa-zise servicii oferite.

• Un magazin virtual nu este deloc mai liniştitor, din contră. Avalanşa de vinuri te ia pe sus, cu toate filtrele şi criteriile de căutare electronice, care chipurile ar trebui să-ţi facă viaţa mai uşoară. Ce păcat că n-a reuşit să intre Amazon.com în comerţul cu vinuri, ar fi dat un exemplu puzderiei de prostioare de site-uri de vânzare de vinuri online.
  

Până la urmă pe cine să crezi când vrei să cumperi un vin? Revista de vin pe care o citeşti, reclamele pe care le vezi, părerile prietenilor, ratingurile hulite de toţi? Să tot încerci la nimereală, la noroc, doar-doar s-o nimeri şi ceva de soi? Cine te ajută să te strecori prin avalaşa de vinuri de pe net? Aveţi vreo idee? Că eu mă simt cam pierdut...

Degustare în orb de Merlot şi Cabernet ilustrează peisajul de coşmar al vinului românesc

Pentru că n-au fost suficiente 170 de vinuri în 3 ore duminică, am zis să recidivăm aseară la locul cunoscut, Ginger, alături de Marc Dworkin de la Bessa Valley, Ghenadie Bobeică şi Mircea Niculescu de la WineRo (reprezentantul Bessa Valley în România) şi alţi prieteni.

Subiectul a fost unul interesant: degustare de Merlot şi Cabernet Sauvignon în palierul de preţ 20-35 de lei, dar nu oricum, ci în orb! A fost chiar prima dată când am făcut o degustare blind, şi rezultatele au fost destul de interesante. S-au strecurat şi câteva vinuri puţin sub 20 de lei, şi bine au făcut!

Înainte de a enumera vinurile, vreau să spun că peisajul vinului românesc ce poate fi achiziţionat de la raft din magazinele tip supermarket şi hypermarket este dezolant. Din 15 probe degustate, nu mai puţin de 7 vinuri au avut defect fie de dop, fie mercaptani, fie infecţii bacteriale, fie greşeli tehnologice. Este inadmisibil ca un vin de peste 4-5 EUR sticla să fie comercializat în halul ăsta. Nu-mi pot imagina ce-o fi în mintea producătorilor când dau drumul din cramă unor astfel de porcării, care nu le fac cinste, şi care le erodează continuu şi puţinul capital de imagine pe care şi l-au construit cu greu pe umerii unor vinuri corecte. Nimeni nu câştigă din asta pe termen lung, nici consumatorul, nici producătorul.

Am început cu Merlot, iar participanţii au fost:

• Vinul Cavalerului 2007, SERVE Ceptura, 20 lei - defect, mercaptani sau suprabaricare de struguri necopţi în stejar românesc
  
• Măiastru 2008, Crama Oprişor, 18 lei
  
• General Raşcu 1933 2006, Tenuta Odobeşti, 21 lei - defect, mercaptani, bretanomyces
  
• La Cetate 2007, Crama Oprişor, 33 lei
  
• Prince Mircea 2006, Vinarte, 36 lei - defect, acetaldehidă, iz de muşama udă
  
• Olvis 2007, Vest Pan SA, Mangalia, 6 lei - defect de dop
  
• Easy by Enira 2008, Bessa Valley, Bulgaria, 30 lei
  

Topul preferinţelor mele a fost Easy by Enira, urmat de Măiastru şi de La Cetate, ceea ce m-a surprins foarte tare! La Cetate Merlot 2007 este un vin chiar reuşit şi destul de complex, deci rezultatul cred că poate fi atribuit unei stocări nefericite a sticlei.

La Cabernet Sauvignon participanţii au fost:

• Măiastru 2008, Crama Oprişor, 18 lei
• Vinul Cavalerului 2007, SERVE Ceptura, 20 lei - defect, nas sulfuros, mercaptani
  
• Domeniile Sâmbureşti 2007, Domeniile Sâmbureşti, 21 lei - extrem de astringent, acru, sec, tanini rugoşi şi duri
  
• Castel Bolovanu 2006, Vinarte, 24 lei - defect, iz de muşama udă
  
• Barricat 2005, Oenoterra Tohani, 28 lei - nas plat, gust neplăcut, astringent
  
• La Cetate 2007, Crama Oprişor, 35 lei
• Beringer 2004, California, SUA, 21 lei - defect, bretanomyces
  
• Cabernet by Enira, Bessa Valley, Bulgaria, 35 lei

Preferinţele mele au fost Cabernet by Enira, urmat de Măiastru şi de La Cetate! Deci istoria s-a repetat, La Cetate a fost surclasat de inferiorul Măiastru, dar asta se datorează stocării defectuoase a primului. Nu este vinul pe care-l ştiu destul de bine.

Una peste alta, vinurile de la Bessa Balley s-au comportat foarte bine, au fost preferate unanim de participanţi. Poate dacă am fi avut sticlele de la La Cetate păstrate în condiţii civilizate, rezultatul ar fi fost altul, însă aşa cum a fost n-am nimic de comentat.

Este totuşi interesant de remarcat că la o degustare comparativă în orb tind să iasă în evidenţă vinurile cu fructuozitate mare, ceea ce nu este neapărat un criteriu determinant în evaluarea calităţii. De asemenea, contează foarte mult vinul de dinainte: dacă ai nimerit unul cu defecte sau un vin prost, acesta tinde să ridice vinul care urmează doar datorită efectului de contrast.

170 de vinuri în numai 3 ore!

Glumesc, așa ceva e nu numai imposibil, dar și inutil, căci vinul urăște maratoanele și iubește apropierea relaxată, deschisă, curioasă, cercetătoare. Dar să nu mai divagăm. În urma invitației celor de la vinul.ro (pentru care le mulțumesc încă o dată!) am avut prilejul de a mă număra printre puținii care s-au bucurat de un preview al concursului ce va avea loc începând de mâine: Premiile de Excelenta Vinul.Ro în vinurile de la raft. Printre participanți: Cezar Ioan, Vali Ceafalău, Loreta Budin și Radu Rizea de la vinul.ro, Dan Silviu Boierescu, George Mitea, Claudia Pendred, Răzvan Jurcă.

Sesiunea de azi a fost una informală, fără un program anume, menită a ne familiariza cu vinurile ce vor fi supuse în perioada 8-11 noiembrie unei evaluări serioase, profesioniste, din partea unui juriu străin. Dar cu toată deschiderea mărturisesc că am fost puțin intimidat de cele 2 rânduri aproape interminabile de sticle aliniate pe mesele de la Cafeneaua de Presă, totalizând 170 de exemplare deschise și fremătând în așteptarea clipei în care vor fi turnate în pahare pentru a face cunoștință. Și cunoștință am și făcut cu multe dintre ele, dar, vai, prea puține totuși!

Cu lenea caracteristică am evitat printr-o eschivă măiastră notele de degustare, limitându-mă la a încerca vinurile despre care eram curios, dar pe care nu avusesem până acum ocazia de a le degusta. Au mai scăpat și câteva vinuri cunoscute, dar iubite: nu m-am putut abține!

Am să enumăr doar câteva impresii în două categorii: surprize plăcute și surprize neplăcute. Să începem cu plăcutele:

• Terra Romana Milenium 2007, SERVE: un vin simplu, dar interesant, corect, băubil.
• Brătianu Cuvee Ileana 2007, Agricola Stirbey: se simte nota de Stirbey în nas, dar gustativ nu e mare lucru. Final foarte scurt. Un vin simplist.
• Budureasca Fumee Blanc 2008: lemnul este bine integrat, un vin popular, demisec, dar băubil.
• La Cetate Chardonnay 2008, Crama Oprișor: prea baricat, dar foarte aromat, destul de complex, dezvoltă și cașeul de unt în pahar.
• Măiastru Fetească Neagră 2008, Crama Oprișor: un vin premiat cu argint la Vinis Mundi 2009, foarte aromat, stil modern, arome de prune, mure, fără condimente.
• Budureasca Merlot 2007: foarte aromat, cam astringent pe final. Tânăr. Senzații dulci pe limbă.
• Crama Ceptura Merlot 2008 (cred, nu este specificată recolta pe sticlă): o surpriză plăcută.

SUrprizele neplăcute au venit de la:

• Măiastru Sauvignon Blanc 2008, Crama Oprișor: foarte acid, aromatici slabi, subțire.
• Prince Mircea 2006, Vinarte: dezamăgitor, foarte astringent, amărui, nas ciudat.
• La Cetate Shiraz 2006, Crama Oprișor: dezamăgitor, extrem de aromat, parfumat chiar, bombonel. Nu prea are legătură cu soiul. Mi s-a părut un pom de Crăciun prizonier într-o sticlă de vin. Ah, și cu luminițele aprinse!
• Recaș Syrah 2007 ("Cocoșul"): un vin foarte interesant anul trecut când a înșfăcat argintul la Syrah du Monde. Acum s-a accentuat nota animală de bacon și cea de lemn în dauna fructului. Nu este rău, dar mă așteptam la o altă evoluție.

Au mai fost și destule vinuri neplăcute, cu defect, chimice sau pur și simplu fade, plate, plictisitoare, unele care puteau fi orice soi și de fapt niciunul. Din păcate prea multe. Așa arată piața românească de vin: câteva perle de cultură, care aspiră la statutul de vedetă, pierdute într-o mare de grăunțe de nisip, mâl și mizerie, necinstită, vicleană, cu o mândrie de mitocan mioritic, fără rușine. Dar adevărul va fi fără îndoială expus fără perdea în curând. Abia aștept!

Bursa Fragmentarium: în creştere cu 67% în 7 luni

Primul vin românesc - după ştiinţa mea - al cărui cost de achiziţie a fost gândit ca la bursă - cu cât cantitatea rămasă scade, cu atât preţul creşte - şi-a crescut valoarea cu 67% în numai 7 luni! Ca să fiu sincer, când am citit prima dată despre această găselniţă de marketing a celor de la Crama Oprişor, am ridicat sceptic din sprâncene. Dar iată că a funcţionat, vinul ajungând de la preţul de 300 de lei per cutie la 500 de lei per cutie.

Preţul vinului Fragmentarium a fost de 300 de lei pentru primele 100 de cutii de 4 sticle, urmând să crească cu câte 100 de lei la fiecare sută de cutii.

Greu de crezut, dar totuşi... Paharele Riedel şi efectul placebo

Sunt un iubitor de vin, care îşi apreciază obiectul plăcerii din pahare cu formele potrivite tipului de vin. Da, sunt unul dintre cei care cred că vinul băut dintr-un pahar cu margini drepte nu are niciun haz. Iar după evenimentul Riedel despre care am vorbit la vremea lui am devenit şi mai credincios convingerii mele.

Nu făceam parte dintre scepticii care se duc la astfel de evenimente sau prezentări cu un mare NU CRED în suflet. Foloseam paharele Riedel de luni de zile, ele înlocuind alte pahare cu forme corecte care au ajuns, pe rând, în lada de gunoi, cioburi. Iar după eveniment am înţeles că forma paharului influenţează nu numai aroma vinului, ci şi gustul perceput al acestuia.

Nu mică mi-a fost mirarea când am dat astăzi peste un articol scris de Daniel Zwerdling şi apărut prima dată prin 2004 în Gourmet Magazine despre exact acest subiect: influenţa paharelor Riedel. Concluzia articolului - foarte interesant şi scris plăcut - este că forma paharului nu influenţează mai deloc nici aroma, nici gustul vinului, şi că de fapt cei care credem contrariul suntem victimele efectului placebo.

Partea pozitivă este că însuşi acest efect chiar face ca vinul băut de cel care crede din paharul "potrivit" să aibă un gust şi o aromă mult mai bune! Ce să-ţi doreşti mai mult? Crezi - cumpără paharul, nu crezi - uită de asta!

Drojdiile - încă un mod de a trişa a producătorilor de vin?

Ce sunt drojdiile şi ce rol au ele în fabricarea vinului? Drojdiile sunt ciuperci unicelulare care transformă zahărul din must în alcool în timpul fermentaţiei alcoolice. Mai mult de atât, drojdiile pot influenţa semnificativ aroma şi flavoarea vinului, eliberând sau alterând compuşii aromatici din struguri.

Există două curente de opinie în ceea ce priveşte drojdiile folosite la fermentarea mustului: utilizarea drojdiilor sălbatice, prezente pe pieliţa strugurelui şi în cramă, sau utilizarea drojdiilor de cultură, special selecţionate.

Tradiţionaliştii consideră că drojdiile sălbatice reflectă cel mai bine caracteristicile anului respectiv, asociindu-le în mod natural cu terroirul. Ei sunt de părere că utilizarea drojdiilor de cultură este echivalent cu a trişa, iar acest punct de vedere are un sâmbure de adevăr, dacă ne gândim că majoritatea acestor drojdii influenţează semnificativ caracterul aromatic al vinului rezultat.

Se pare că vinurile rezultate în urma fermentării cu drojdii sălbatice au un caracter mai plin, mai complex, fermentaţia având loc mai lent, la o temperatură mai scăzută a mustuielii şi pe o durată mai lungă de timp, permiţând oxigenului să acţioneze favorabil şi distrugând mai puţini compuşi aromatici în timpul procesului.

Mulţi optează totuşi pentru drojdiile selecţionate, pentru a asigura o fermentaţie predictibilă şi completă, fără surprize. Cei care nu vor să afecteze tipicitatea de soi pot opta pentru drojdii neutre, care-şi fac treaba fără a modifica prea mult aromele vinului. Alţii tocmai asta caută de la drojdii: arome care să sporească complexitatea aromatică a vinului, chiar dacă în dauna tipicităţii de soi.

Un astfel de producător este Rotenberg, care ne-a demonstrat foarte clar diferenţele aromatice produse exclusiv de tipul drojdiilor folosite. Că asta înseamnă o renunţare la caracteristici importante ale terroir-ului şi la mascarea unor atribute ale soiului de struguri este un lucru asumat şi poate chiar căutat, vinul rezultat fiind, poate, mai complex, chiar dacă pe seama tipicităţii şi a apartenenţei la un areal viticol.

Jocul cu drojdiile selecţionate este cu atât mai important pentru producătorii din ţările cu climat cald, unde strugurii nu reuşesc să formeze cantităţi suficiente de precursori aromatici precum cei crescuţi în ţările cu climat rece, prin urmare eliberarea lor în timpul fermentaţiei este critică.

În definitiv, consumatorul este cel care decide în cele din urmă ce anume apreciază mai mult în vinul pe care îl alege: tipicitate, reflectarea terroriului sau pur şi simplu un vin cu un gust mai modern, mai industrial, mai predictibil. Calitatea vinului nu poate rămâne pe loc, ci ea trebuie să avanseze odată cu preferinţele şi gradul de sofisticare a consumatorilor dintr-o civilizaţie din ce în ce mai globalizată. Rămâne de văzut în ce măsură intervenţiile "alchimiste" asupra vinului reuşesc să convingă în special publicul cunoscător şi pretenţios.

Mai multe despre drojdii aici:
http://www.wynboer.co.za/recentarticles/200610yeast.php3

Imaginea este proprietatea BioDalia Microbiological Technologies Ltd.

Calitatea vinului românesc - o veritabilă ruletă rusească

Nu-mi amintesc să fi dat vreodată peste un produs alimentar care să aibă atâtea rebuturi și probleme ca vinul. Nu știi niciodată dacă sticla pe care o bagi în traistă este bună de ceva sau nu. Dacă ar fi la fel cu preparatele din carne sau carnea macră, lactatele, fructele -- you name it -- cred că ar ieși un mare scandal. La fel și cu aproape orice alte băuturi, spirtoase sau răcoritoare: de câte ori ați dat peste o sticlă cu un produs defect sau într-o stare alterată? M-da, așa mă gândeam și eu...

Și cu toate astea continuăm să cumpărăm vin. Sticle mai ieftine, sticle mai scumpe. Și continuăm să avem surprize neplăcute cu vinuri coapte de căldura în care sunt păstrate, sau cu defect de dop sau cu prea mult sulf în ele. Am pățit-o recent cu unul din vinurile mele preferate, un Pinot Noir 2007 de la Crama Oprișor, din gama La Cetate, un vin excelent de altfel. Luat de la Metro Militari, unul din puținele magazine care nu țin vinul la clocit. Surpriză! Vinul avea un gust ca și cum ar fi petrecut deja 3-4 zile deschis la mine în frigider, deci cu buchetul dus. Defect de îmbuteliere? De păstrare? Cui îi mai pasă? Încă o sticlă pe răbojul banilor aruncați la chiuvetă. Și încă o confirmare a problemelor reale cu care se confruntă această industrie a vinului, ce-și dorește creșterea popularității acestui produs fără a se obosi prea tare pentru a-i asigura calitatea în sticlă și la raft.

Iară noi, consumatorii creduli și de bună credință, mai scuipăm încă o dată scârbiți de nepăsarea și indiferența celor care nu urmăresc decât un singur lucru: profitul cu orice preț. Să vă fie de bine, domnilor.

Cum să te apropii de un nou soi de vin?

Nu o dată m-am gândit care ar fi cel mai bun mod de a cunoaște și înțelege un nou soi de vin. Să zicem că am "fumat" pinotul, cabernetul și multe alte soiuri celebre și acum am vrea să vedem și noi cum e un Riesling german sau un Gewurztraminer sau un Sylvaner sau un ________ (completați voi cu un soi pe care nu l-ați gustat încă).

Deci? Cum facem? Cea mai simplă variantă ar fi să dăm fuga la cel mai apropiat supermarket/hypermarket/magazin de vinuri și să dăm iama în primul vin întâlnit pe raft și făcut din acest soi. Dar de unde știm noi că producătorul respectiv a reușit să pună în sticlă un produs reprezentativ pentru soiul vizat? În definitiv, de câte ori n-am băut vinurile unor producători cunoscuți, care au dezamăgit profund la capitolul tipicitate de soi?

Am mai putea alege calea mai dificilă a căutărilor pe internet, în speranța că vom găsi vreo recomandare credibilă a unui produs care să reflecte corect soiul.

Cei care cred că există vreo corelație reală între preț și calitate pot opta pentru un vin peste medie, în speranța că vor găsi în acel palier de preț un produs cinstit, corect.

Am mai putea alege și varianta de a cumpăra mai multe vinuri de la producători diferiți și a încerca să comparăm vinurile în speranța că vom identifica anumite caracteristici comune tuturor vinurilor. Sau măcar comparativ cu definiția soiului.

Deci, până la urmă, cum e mai bine? N-am un răspuns. Voi ce credeți?

Două crame dintr-o lovitură: Rotenberg și SERVE

Ieri am vizitat 2 crame din Ceptura, aflate la antipozi: Rotenberg, cu vinurile sale artizanale, poate chiar experimentale, și SERVE, industrial, de volum, cu rigoare tehnologică de ultimă oră. Ambele plăcute, fiecare în felul ei. Dar să nu ezităm prea mult și să purcedem la detalii.

Rotenberg. Crama actuală a fost achiziționată de proprietar de la Cramele Halewood, fiind pe acea vreme o ruină comunistă ca multe alte proprietăți căzute pe nesimțite în paragină. Acum arată frumos, prosper și primitor, la fel ca și noul său proprietar. Despre Misha Rotenberg s-au scris mai multe pe degustari.ro, așa că n-am să repet ceea ce deja a fost spus, ci mă voi limita la vizita cramei și la degustare.

Crama este alcătuită pe 3 niveluri, pentru a permite o mânuire gravitațională a vinului pe parcursul fabricației sale, chestie destul de la modă în ultimii ani de căutare a diferențierii cu orice chip de vinurile concurenței din ce în ce mai numeroase. Unii cred că manipularea industrială a vinului cu ajutorul pompelor ar dăuna cumva acestuia, de aceea ei susțin că o cramă gravitațională ar produce implicit un vin superior.

Crama este prevăzută cu 2 bazine de fermentare din beton, renovate recent de Rotenberg, dar neutilizate încă în producție. Însă atunci când vor intra în joc vinul va fi extras din ele, după fermentare, cu ajutorul pompelor. Cam aici se va opri avantajul manipulării gravitaționale din prezent :-)

În spiritul vinurilor "de garaj" (artizanale), Rotenberg își fermentează mustul în pubele din plastic, acoperite pentru a nu atrage prea multe musculițe, ce pot produce acrirea vinului (creșterea acidității volatile). Parametrii mustului sunt determinați și documentați pe fiecare pubelă în parte (conținut de zahăr, PH, tipul de drojdie folosit, temperatura optimă de fermentare) și urmăriți atent pe parcursul fermentației.

Vinul este apoi distribuit prin cădere liberă în baricurile de la nivelul imediat următor. Baricurile sunt 100% din stejar românesc, produse chiar la cramă și arse chiar sub îndrumarea proprietarului. Nu sunt perfecte, multe dintre ele au scurgeri, însă reflectă foarte bine poziția de vin manufacturat, artizanal, pe care și-o dorește Rotenberg.

N-am știut până acum în ce măsură influențează tipul drojdiei aroma, gustul și structura vinului. Așa că Misha Rotenberg ne-a făcut un tur printre diferitele baricuri cu cea mai proaspătă recoltă de Menestrel, cel din 2008, fiecare fermentat cu o altă tulpină de drojdie, strugurii fiind culeși din exact aceeași parcelă. Am încercat vreo 7-8 variante, care mai de care mai diferită de celelalte: mai aromată, mai austeră, cu gust mai amplu sau mai reținut, cu tanini mai duri sau mai amabili, cu postgust mai scurt sau mai lung. Cele 3 tulpini de drojdie -- Brunello di Montalcino, Cotes du Rhone și Africa de Sud -- au conferit vinului gusturi total distincte. În final loturile vor fi asamblate, iar versiunea finală a vinului va rămâne să fie descoperită anul viitor.

Sub sala baricurilor se află sala de învechire la sticlă. Păstrate la 16 grade C, sticlele stau frumos aliniate în marile cutii metalice, așteptând răbdătoare să împlinească vârsta la care vor ajunge acolo unde orice sticlă visează să ajungă: pe raft.

Din păcate nu a fost posibilă achiziția de vin direct de la cramă, proprietarul justificând că nu vrea să-și concureze propriile canale de desfacere a vinului. Argument destul de slab, ținând cont că majoritatea cramelor din străinătate sunt bucuroase să vândă celor care tocmai le-au vizitat, profitând, de ce nu, de impresia pozitivă creată în urma vizitei. Și în fond acesta ar trebui să fie și un element de atracție la cramă în mod repetat a acelorași vizitatori, pentru a le menține interesul. Am scris despre asta aici.

SERVE. Deși am aterizat neanunțați, vinificatorul SERVE, Aurel Rotărescu, a avut amabilitatea de a ne face un tur de "mustărie". După vinăria artizanală a lui Rotenberg, SERVE mi-a părut la antipozi.

A fost pentru prima dată când am degustat un vin proaspăt, tânăr, chiar din cuva de fermentare! Am încercat Fetească Neagră, Sauvignon Blanc, Riesling Italian și Riesling de Rin. Da, ați citit bine, Riesling de Rin, vie care se află acum în anul 4. Fiind primul vin obținut din acest soi, încă nu e clar sub ce brand va fi comercializat: Vinul Cavalerului sau Terra Romana. Deși crud, vinul a arătat un nas și un gust certe de riesling german, mai floral, mai amplu.

Vinurile de calitate superioară sunt fermentate/maturate în bazine de beton, spre deosebire de cuvele de fibră de sticlă.

Am trecut prin sala de fermentație malolactică, apoi am ajuns în sala baricurilor, unde plutea un miros superb cu arome apetisante de vin. Și cei de la SERVE folosesc în mare parte baricuri din stejar românesc.

Vizita nu a fost prea lungă, nefiind anunțată, dar îi suntem recunoscători lui Aurel Rotărescu pentru amabilitate.

Din păcate nici cei de la SERVE nu comercializează vin la cramă, încă un motiv de tristețe după refuzul de la Rotenberg. Oofff.

De ce nu vindem vin la cramă?

Sincer să fiu, nu știu răspunsul la această întrebare, pe care mi-am pus-o de 2 ori în aceeași zi, după ce am vizitat cramele Rotenberg și SERVE din Ceptura. Poate că cei doi producători au motivele lor, poate diferite, de a nu comercializa produsul finit direct la cramă. Poate. Însă haideți să vedem dacă acesta e un lucru bun, sau este ceva ce le poate aduce mai mult rău decât bine.

Puneți-vă acum în pielea unui entuziast al vinului. În timpul său liber, limitat ca al oricăruia dintre noi, el decide să viziteze o cramă, singur sau împreună cu un grup de prieteni. Poate cunoaște vinurile produse de aceasta, poate nu, poate e doar curios să vadă cu ochii lui locul unde se produce vinul lui preferat. Sau poate doar a auzit de undeva de acel vin și a decis să dea o fugă până acolo.

Din toate cramele din țara asta, din zona asta, din localitatea asta, el a ales-o pe a ta. Crama ta. Este interesat de tine sau de vinul tău. Se deranjează să-și părăsească zona de comfort și să se pună pe drum până la tine. Ajunge, în final, după peripețiile inerente voiajatului prin România, la tine la cramă. Peștele a mușcat și este acum în cârlig, savurându-și mulțumit momeala.

Ce faci acum? Evident, cauți să-l încânți. Cu cât vinul tău este mai scump, cu atât se adresează unui număr mai redus de persoane. Iar aceste persoane sunt acum aici, la tine. Urmează un număr de magie, mai reușit sau mai puțin reușit în funcție de abilitățile fiecăruia. Îi explici modul tău de gândire, filozofia ta, crezul tău. Îl convingi. Îl faci să simtă vinul așa cum reclamele sau degustările individuale n-o pot face. E al tău.

Și acum? Îl lași să plece cu mâna goală, după ce l-ai avut în undiță, fericit să fie acolo. Îl trimiți să cumpere produsul tău dintr-un magazin, unde mai sunt sute de alte vinuri concurente, unele mai bune sau oferind o valoare mai mare decât al tău. Îl lași să scape! Cum poți face asta?

Ați văzut cum merge mașinăria de marketing de la orice muzeu sau punct de atracție mai important? Ieșirea se face obligatoriu printr-un souvenir boutique. N-ai cum să ieși din muzeu fără să treci pe lângă maldăre de nimicuri, a căror achiziție este mult înlesnită de impactul emoțional al vizitării punctului respectiv de atracție. Și merge.

Și atunci cum poate un producător de vin să renunțe la un beneficiu atât de facil? Să ai în mână un client nu convins intelectual, ci convins emoțional de valoarea vinului tău, iar tu să-l conduci senin la poartă și să-l lași să plece în plata Domnului? S-o mai întoarce vreodată? La anul? Când e gata noul vin. Când ai avea ceva nou să-i arăți. La ce? La ce s-ar întoarce? Ce l-ar atrage pe acest client să revină, dacă nici măcar un vin nu-și poate cumpăra la cramă? Un vin păstrat în condiții optime, nu ca la magazinele noastre, ținut în neoane, în cald sau frig. Nu, un vin depozitat corect, cu gustul pe care tu i l-ai decis. Nimic. La nimic.

Domnilor producători, acum c-ați făcut primul pas și ați reușit să atrageți clientul la voi în cramă, nu vă lăsați pe tânjeală și nu vă amăgiți cu argumente de genul "mă fură angajații dacă-i las să vândă de la cramă" sau "se supără distribuitorii dacă-i concurez direct". Faceți treaba până la capăt. Așa cum o fac producători mai vechi și mai versați decât voi, din țări cu tradiție a vinului. Așa cum e corect față de clientul care ți-a călcat pragul. Faceți-l să revină. Pentru că nu aveți decât de câștigat. Or else.

Note de degustare: să ne mai obosim să le citim?

În acelaşi număr al revistei Journal of Wine Economics din 2007 în care a apărut şi articolul lui Quandt despre care am vorbit, a mai apărut unul despre calitatea informaţiei transmisă consumatorului neprofesionist prin notele de degustare. Scris de Roman Weil, articolul înfăţişază atât metoda de studiu, cât şi concluziile trase de autor şi care mi-au stârnit iniţial un sentiment de neîncredere, apoi unul de reflecţie şi în final unul de resemnare. Experimentul lui Weil a confirmat rezultatele asemănătoare ale altor doi cercetători, deci cred că e cazul să luăm informaţia ca atare. Studiul a fost făcut pe persoane educate, pasionate de vin, însă nu experţi.

Întrebarea pe care şi-o pune Weil este: pot descrierile unui vin să faciliteze decizia de cumpărare a unui consumator furnizându-i informaţii utile despre o experienţă senzorială complexă? Consumatorii de vin obişnuiţi (nu experţii) nu sunt în stare să potrivească vinurile cu descrierile lor (făcute de experţi) mai bine decât dacă le-ar potrivi aleator - este concluzia studiului făcut de Weil. Cu alte cuvinte, vocabularul utilizat de criticii de vin pentru a transmite analogii cu fructe, legume, minerale şi mirosuri nu are nicio valoare.

Revenind la realitate, descrierile unui vin pot fi întâlnite în mai multe locuri, ce pot fi grupate în două categorii:

1. Descrierea de producător - fie pe contraeticheta sticlei, fie pe website-ul producătorului.
2. Descrierea criticului - fie în presa de specialitate, fie pe diverse medii electronice (bloguri, website-uri de magazine specializate etc.).

Prima categorie de descriere este făcută cel mai probabil înainte de îmbutelierea vinului. Ea este în totalitate sub controlul producătorului, deci trebuie să "dea bine", să vândă vinul. Pe lângă asta, ea descrie un vin aflat chiar la început de drum, deci pentru vinurile destinate îmbătrânirii la sticlă, este destul de clar că descrierea nu are prea multă valoare, vinul evoluând în timp.

A doua categorie este cea care aparent are mai multă valoare, descrierile apar de obicei la momentul apariţiei vinului pe piaţă. Aceste descrieri sunt de multe ori mai echidistante decât primele, deşi sunt şi multe finanţate discret de producători, deci e bine să fim atenţi la sursele de informare.

Problema cea mai spinoasă este, aşa cum reiese şi din studiul citat mai sus, că vocabularul vinului este de foarte mică utilitate, în special pentru necunoscători. Dacă un "expert" se presupune că este familiar cu înţelesul unor cuvinte ca "elegant", "colţuros", "muşchiulos", "rotund", necunoscătorii citesc descrierea şi nu înţeleg mare lucru din ea. Cum îl ajută astfel de mesaje încurcate - uneori voit - să distingă între mai multe vinuri, sau să-l ajute să aleagă un vin pe gustul lui? Weil ne arată clar că deloc. Dacă mai adăugăm aici şi imprecizia aromatică datorată lipsei unui "vocabular" al mirosurilor, confuzia (a se citi inutilitatea) este deplină.

Ce-i de făcut în această tristă situaţie? Să ne ghidăm achiziţiile şi alegerile după punctajele gen Parker? Parcă acestea comunică şi mai puţină informaţie decât descrierile, vinului deşi par comod de utilizat şi uşor de înţeles pentru marea masă a consumatorilor. Cum sistemele de evaluare a vinului de 100 de puncte sunt extrem de controversate, ce ar mai rămâne? Pe mine personal mă ajută mai mult o evaluate cu 5 sau 10 puncte / pahare / buline / stele / dopuri decât complicatele sisteme de 100 de puncte (uşor de manipulat maliţios) plus o descriere sau două a vinului pe un website. Voi ce preferaţi?