O mare dezamăgire: Domaine Ceptura Rouge 2006

Am fost realmente uimit să mai găsesc câteva sticle de Ceptura Rouge la micuţul magazin Ethic Wines, unde mă dusesem să pipăi seturile de arome de vin Le Nez du Vin. Ştiam că este epuizat de cel puţin 6 luni, aşa vorbea lumea. Am înşfăcat 2 sticle, le-am aşezat în europivniţă şi am aşteptat un moment bun. Care iată s-a ivit azi, când mi-am luat o zi liberă pentru nimic altceva decât lenevit în casă. Am mai avut ocazia să beau acest vin în compania unor colegi la restaurantul Arcade, împreună cu un file de viţel cu balsamic, şi a fost nemaipomenit. Ceilalţi au avut aceeaşi părere, deşi îl asortaseră unul cu ruladă de miel şi spanac şi altul cu vită cu un sos pe care nu mi-l amintesc.

Vinul a arătat o aromă puternică de cireşe şi alte fructe roşii, puţin cam coapte, note de vanilie şi lemn. Gust puţin obosit, structură relativ bună, amprentă puternică de baric, aciditate bună. Finish mediu, neimpresionant. Nici împreună cu o porţie de bucattini amatriciana (cu bacon) nu a arătat mai multe.

E foarte posibil ca aceste ultime sticle să nu fi fost prea bine păstrate, deşi vânzătorul mi-a spus cu mâna pe inimă că le are direct de la producător. Să aibă şi dimensiunea magazinului vreo influenţă asupra sticlelor pe care le stochează? Pentru că nu pare să aibă vreo cameră de depozitare în afara rafturilor de expunere, loc în care stă şi vânzătorul şi se vânzolesc şi clienţii. De reţinut şi de cercetat şi pe alte vinuri.

Vinul bun: un hobby plăcut dar costisitor

Mă gândeam deunăzi cât de norocos sunt că am dat întâmplător peste vinuri, cu aromele lor superbe, cu gusturile lor complexe şi ademenitoare, cu lumea lor aparte. Totul era la început un mister: cum e posibil ca dintr-o amărâtă de iederă să iasă un aşa lichid înnebunitor, un univers de mirosuri, arome şi sugestii, ceva ce în rare situaţii te poate face să tremuri şi să plângi, uimit de perfecţiunea ce tocmai a alunecat, sfioasă, pe gâtul tău.

Şi ca orice mister şi aceasta invită la cunoaştere. La încercarea de a-i risipi vraja şi de a-i afla înţelesurile ascunse. M-am pus, deci, pe studiat şi degustat. ...Ceea ce fac şi acum, aproape doi ani mai târziu. Şi ceea ce sper că voi face în continuare ani de-acum înainte.

Un gând mă zgârmă însă şi nu-mi dă pace: deşi e "doar un hobby", vinul se dovedeşte un sport extrem de costisitor. De cele mai multe ori un vin bun e greu de găsit sub 50 de lei, iar exemplarele care-ţi dau realmente fiori sar de 90. O fi poate piaţa românească de aşa natură (am întâlnit destule păreri în acest sens), n-o fi, cert este că vinul costă serios. Şi nu numai vinul: o pivniţă chiar şi electrică, de apartament, te duce pe la 7000 de lei, accesoriile pe la minim 1-2000. Dacă vrei să te bucuri de un vin bun în compania unor bucate pe măsură, dai iar peste "particularitaăţile" pieţei româneşti de restauraţie de astă dată, unde preţul unei sticle se învârte pe la dublul sau triplul preţului dintr-un magazin de specialitate (care numai mic nici ăsta nu-i).

Poate de aceea s-au şi apucat mulţi iubitori de vin de gătit acasă. Sigur, gătitul este în sine un hobby extrem de plăcut, însă poate oferi şi celui care nu este dispus sau nu-şi permite să dea pe un Amarone 3-400 de lei în loc de "numai" 120 în magazin ocazia de încerca acest vin deosebit în combinaţia potrivită. Pe mine, unul, mă rupe când văd că nici măcar vinurile româneşti de calitate sunt invizibile în listele majorităţii restaurantelor. Măcar un Prince Stirbey să fie, un La Cetate ceva, ceva sunt 100 de lei sticla. Slabă mişcarea...

Citeşti despre tot felul de vinuri, înveţi despre tot felul de vedete străine din lumea vinului, ai vrea să avansezi cât poţi de repede, să treci prin cât mai multe, să-ţi creezi acel cadru de referinţă, acea bibliotecă de vinuri de care ai neapărată nevoie. Şi te loveşti de cruda realitate pecuniară de care m-am lamentat mai sus.

Soluţii? Nu sunt prea multe. Ori îţi găseşti un grup cu care să împarţi achiziţiile, ori te resemnezi şi mergi înainte cu încetinitorul pe drumul vinului. Grupul sună parcă mai distractiv, aşa-i?

Lumea virtuală întâlneşte lumea vinului la Casa Iancului

Evenimentul Vinexpertului din seara de 20 noiembrie a reunit două lumi ce nu au prea multe în comun: cea virtuală şi cea a vinului. Bloggerii români au fost martorii şi participanţii unei degustări destul de serioase de vinuri - 17 la număr - şi au avut prilejul de a-l cunoaşte pe unul dintre membrii marcanţi ai lumii vinului, patronul magazinelor Vinexpert, Cătălin Păduraru.

Mărturisesc că a fost prima mea degustare organizată, şi pot spune că m-a impresionat destul de plăcut. Nu trebuie totuşi să uităm că scopul principal a fost mai mult educativ, şi nu neapărat un eveniment de degustare profi. Căci dacă ar fi fost aşa, pauzele dintre probe ar fi fost ceva mai lungi, paharele ar fi fost schimbate cu fiecare probă, iar vasele de colectare ar fi fost amplasate mai comod, nu pe podea. Însă înţeleg şi dilema organizatorilor de a oferi unor începători în ale vinului un prilej de a trece prin mai multe licori din toate colţurile lumii, şi de a rămâne treji până la finalul degustării! Căci nu am remarcat prea multe persoane folosind scuipătoarea sau clătindu-şi gura cu apă sau gustând o bucăţică de pâine între probe.

Chiar şi aşa a fost un prilej nemaipomenit de a simţi pe viu o degustare, de a mă bucura de atâtea vinuri interesante (printre care mi-a atras atenţia un Alma de Tobia Tinto de Autor din 2004 şi un ?? sauvignon blanc) şi mai ales de a-l cunoaşte pe Cătălin. E aşa de straniu să-i vezi în carne şi oase pe cei pe care i-ai văzut în nenumărate fotografii, în reviste, în filmuleţe pe youTube - şi să-i şi cunoşti pe deasupra. Super tare!

Eu nu mă consider un blogger, ca atare mi-e greu să scriu despre un astfel de eveniment. Blogul meu nu este nimic mai mult decât un jurnal personal, pus însă la vedere pe net pentru ca oricine va avea vreodată curiozităţi despre anumite subiecte despre care am scris şi eu să poată găsi încă o părere.

În concluzie, mulţumesc, Cătălin, pentru o seară foarte plăcută şi pentru iniţierea în ale degustării.

Helmut Hanka Riesling Kabinett 2006

Primul meu riesling din regiunea Rheingau s-a dovedit de o prospeţime surprinzătoare. Culoare galben pai limpede, cu uşoară perlaţie. Nas intens mineral cu note de miere şi florale. Gust cu dominantă grapefruit care se simte şi pe final, note de miere. Structură solidă, aciditate plăcută ce dă prospeţime vinului, ajutată şi de uşoara perlaţie. Final lung fructat şi proaspăt.

Vinul este vinificat în sec, are un conţinut de 12,5% vol. alcool şi vine într-un ambalaj original, cu striaţii pe gâtul sticlei.

Dar cine este producătorul? Podgoria Helmut Hanka este o afacere de familie de 7,5 hectare de viţă de vie cultivate în satele Johannisberg, Winkel, Geisenheim şi Rüdesheim din regiunea Rheingau. Vinurile se îmbunătăţesc în interiorul unei străvechi pivniţe, care permite maturarea Rieslingului de Rheingau şi a Spätburgunder-ului tipice, datorită condiţiilor climatice favorabile în acord cu îmbătrânirea blândă şi grijulie. Există şi un bar lângă podgorie unde oaspeţii pot petrece câteva ore extrem de plăcute.

Beaujolais Nouveau 2008 !

Deşi mulţi iubitori de vin au devenit prea serioşi şi acum strâmbă din nas la Beaujolais Nouveau, prea fructat şi prea simplu pentru gustorile lor evoluate, eu am aşteptat cu sufletul la gură apariţia acestui prietenos şi vesel vin. Am bătut chiar şi aglomeraţia către nordul capitalei pentru a ajunge la Delicateria Traiteur de unde cumpărasem Beaujolais şi anul trecut. Dar - ghinon! - mă dusesem puţin prea devreme! Nu citisem că lansarea se face în a treia joi din noiembrie.

Aşa că fix joia următoare, pe 20, trimit un e-mail de tatonare Delicateriei de pe Eminescu. Nu mică mi-a fost mirarea să primesc imediat un răspuns, care conţinea atât istoria lansării, cât şi confirmarea stocului de Beaujolais Nouveau! Vă imaginaţi c-am sărit şi-am cumpărat vreo 3 sticle, nu?

Vinul este aşa cum mă aşteptam, uşor, plăcut, cu fructuozitate exuberantă ce aduce în special a căpşuni coapte, încadrată de o aciditate bună ce-i subliniază prospeţimea. Un vin care realmente alunecă pe gât, de băut în compania prietenilor mai puţin îngrijoraţi de vinurile bune şi sofisticate.

Unele mituri mor greu: harta limbii

Deşi a fost dovedit de nenumărate ori şi de reputaţi oameni de ştiinţă că aşa-numita "hartă a limbii" (amplasarea zonelor mai sensibile la anumite tipuri de stimuli, cum ar fi dulce, sărat, acru, amar) nu există, acest mit persistă şi nu se lasă scos cu una cu două din manualele şcolare. Nici măcar după mai bine de 100 de ani de la apariţie.

Teoria a fost emanată pe la 1901 de un neamţ, a fost apoi preluată de un savant american 40 de ani mai târziu şi a ajuns frumuşel în şcoli ca adevăr istoric într-o cu totul altă formă şi cu înţelesul schimbat. Cei interesaţi de istorie şi detalii sunt invitaţi să caute pe Google după "tongue map myth".

Şi mai interesant este că personalităţi marcante ale lumii vinului şi formatori de opinie cum este Dl. Viorel Stoian cu a sa interesantă "Marea carte a degustării vinurilor" perpetuează aceste bazaconii, când tocmai de la domniile lor tragem şi noi speranţa că vom culege informaţii corecte despre vin, despre degustarea şi înţelegerea lui.

Vina Mar Reserva Especial 2005

În ciuda ultimelor două decepţii din partea vinurilor de la Vina Mar luate de la Vinexpert prin vară (ambele prezentând un deranjant conţinut de sulfide), mi-am luat inima în dinţi şi m-am decis să mai fac o încercare cu un cupaj din gama Reserva Especial. Sticla am primit-o cadou la o achiziţie mai semnificativă, aşa că haideţi să aruncăm o privire stomatologică în gura respectivului cal.

Creat din struguri proveniţi din câteva din cele mai vechi vii din Valea Maipo, Chile, din recolte atent selecţionate, această Reserva Especial 2005 de la Vina Mar este un asamblaj inspirat de Cabernet Sauvignon şi Carmenere -- două din soiurile de tradiţie din această ţară. Cu o culoare roşie intensă cu tente vişinii şi cărămizii oferită de Carmenere, un nas pronunţat cu tente verzi, vanilie şi condimente, vinul are o structură bună, tanini fermi dar rotunzi. Gustul aminteşte de fructe negre de pădure cu note de cafea, lemn, dar şi de lujerul de tomată (!). Postgustul destul de lung uşor condimentat face din acest vin un candidat pentru vinoteca oricărui iubitor de vin.

Deşi se spune despre vinurile produse în regiunea Valea Maipo că ar fi influenţate de smogul capitalei Santiago din apropiere, eu unul n-am simţit nimic suspect. Poate doar dacă nu i-a transmis aroma de eşapament chilian Rieslingului de săptămâna trecută! Who knows?

Pivniţă la bloc

Mda, ca mai tot iubitorul de vinuri bune m-am decis şi eu să-mi încropesc o colecţie proprie de butelci cu vin. Şi cum e blasfemie şi prostie să ţii vinurile la căldură prin apartament, trebuie să mai bagi o dată mâna (adânc!) în buzunar şi să-ţi mai iei şi o pivniţă electrică în care să le păstrezi.

Însă ce pivniţă să-ţi iei? După mai multe căutări pe net, m-am prins cum stă treaba: există două versiuni de frigidere pentru vin: vitrina de vin pe care o zăreşti în mai toate restaurantele cu oarece pretenţii şi în mai toate magazinele de specialitate, şi frigiderul de învechit vinul.

Prima variantă se pretează la păstrat vinul pe perioade scurte de timp - până la câteva luni - la temperatura optimă de servire a acestuia, fiind ideale pentru restaurante. Sunt destule modele pe piaţă în funcţie de buget, de la Electrolux sau Samsung.

Mai sunt însă cele din a doua categorie, cele făcute să păstreze vinul pe perioade mai lungi de ani de zile. Acestea respectă cerinţe mai stricte decât primele: nu permit razelor UV să intre pe uşă, au sisteme antivibraţie şi sisteme de asigurare a unei umidităţi crescute în interior. Printre acestea sunt cele de la EuroCave şi cele de la Liebherr. Mai multe puteţi citi aici şi aici.

Întorcându-ne la povestea mea cu pivniţa, am decis într-un final să cumpăr un model mai simplu, entry-level, de la EuroCave, care ămi dădea posibilitatea să îngrămădesc peste 100 de sticle. Buun. De unde însă să o cumpăr, pentru a nu avea mari probleme cu garanţia? Ei bine, găsesc imediat şi reprezentanţa locală a EuroCave pe plaiurile mioritice, nimeni alţii decât LuxCave. Dau un telefon, îmi răspunde cineva, discutăm puţin, îi explic ce-mi doresc, sigur că da, se poate, nu mai avem magazin de prezentare, însă vă pot spune preţul la telefon, mmmm, e cam scump, bine, vă fac şi o mică reducere dacă plătiţi x avans. Batem palma, mă întâlnesc cu omul să semnăm contractul a la resistance francaise în maşină în parcare, unde îmi strecoară conspirativ în mână şi factura de avans - mă rog - ce nu face omul ca să-şi primească jucăria.

După cele maxim x zile termen de livrare din contract îl sun pe om: da, ne scuzaţi, au întârziat, săptămâna viitoare vine sigur. Evident că nu s-a întâmplat aşa, ci au mai trecut câteva săptămâni: nu vă supăraţi, nu? chiar n-am ce să fac, francezii ăştia...!

OK, vine ziua Z şi se livrează marfa: n-aveţi dumneavoastră o maşină să veniţi să luaţi frigiderul mă întreabă complice omul. Nu, bineînţeles că nu. Bine, lăsaţi, fac eu rost cumva de o maşină şi vi-l aduc. Da' să-mi plătiţi şi restul de bani că nu vi-l pot livra altfel, se supără patronu'. Rezolvăm şi cu plătitul, vine omul cu marfa, hai s-o montăm. Surpriză! Lipsesc rafturile. Domne, aşa ceva n-am văzut până acum, zice omul perplex. Lăsaţi că-i sun acum să trimită rafturile.

Trece o săptămână, trec două, rafturile nimic. Sun, omul era pe plajă la soare: trebuie să-mi spuneţi seria frigiderului, că altfel nu pot trimite rafturile din Franţa, îmi spune omul. Bine, dar dacă eu nu sunam, chiar nu puteaţi să-mi spuneţi că vă lipseşte seria? întreb şi eu dojenitor ca omul de buna credinţă. În regulă, zic, într-o săptămână vin rafturile şi totul va fi uitat. S-au făcut 3 săptămâni şi rafturile tot nimic. Sun, fac scandal, e toiul verii şi mi se strică vinul primit cadou de ziua mea. Vine omul cu nişte rafturi mobile de la un frigider de showroom, care nu pot susţine acelaşi număr de sticle ca rafturile originale. Lăsaţi aşa, până vin ale dumneavoastră, îmi spune omul spăşit.

Asta s-a întâmplat acum 3 luni. Şi tot niciun semn de la LuxCave. Am renunţat...

Deci, dacă vă doriţi o pivniţă electrică de la EuroCave, mai bine luaţi-o de la un alt reprezentant, ca să nu trebuiască să treceţi prin aceleaşi păţanii ca mine. Multă baftă!

Vidarea sticlelor cu vin: merită sau pierdem vremea?

Am scris într-un post străvechi despre cât de mândru eram că mi-am luat măreţul dispozitiv de vidare de la VacuVin. Ca să fiu sincer şi-a făcut treaba, chiar dacă între timp am învăţat the hard way că nu toate vinurile se pretează a fi păstrate şi resuscitate ambulatoriu cu un astfel de device. Una peste alta ventuza magică a reuşit să păstreze relativ nealterată aroma vinurilor în jur de 1-3 zile, după care intrăm pe teren minat. La 4 zile shiraz-ul The Hedonist după care mă-nnebunesc nu mai era decât o zeamă taninoasă şi un pic astringentă în locul bogăţiei de arome cu care ne-a obişnuit. Eh...

Am mai primit cadou între timp un altfel de dispozitiv de vidare cu pompa de vid făcând corp comun cu dopul (am să-i fac o poză în curând). Acesta este vechiul sistem de vidare, care nu te atenţionează sonor la instaurarea vidului, tu dând la pompă sârguincios până te plicitiseşti sau până faci un infarct de efort - oricare survine mai întâi. Vidul creat de acest dop este ceva mai slab decât pompa de la VacuVin, în plus mai având dezavantajul că înnalţă sticla şi mai mult, facând-o dificil de păstrat în frigider în poziţie verticală.

Cea mai nouă achiziţie făcută este pompa de vid electrică de la Zepter, care suge şi mama lui de aer din sticlă - evident folosind dopurile profesionale tot de la Zepter. Am să vă ţin la 220V cu rezultatele. Cred că cel mai corect ar fi un test comparativ între cele 2 dopuri pe acelaşi vin. Mda, mersi de idee, aşa am să fac!

În concluzie (temporară, se poate schimba după realizarea testului de mai sus): merită un astfel de dispozitiv de vidare, mai ales dacă te arde buza să desfaci un vin bun şi nu ai cu cine-l săvârşi din prima, şi nici un eşti mare carmolist de fel. Nu uita să umezeşti dopul înainte de a-l fixa în sticlă şi nu uita să pui sticla înapoi la rece (frigider sau pivniţă)!

Riesling german: ambrozie cu iz de Metalochimice si Menaj

Deşi am cumpărat de vreo 5-6 luni două sticle de Riesling nemţesc de calitate importate de cei de la Carl Reh (Allah să-i binecuvânteze!), nu m-a lăsat inima să le deschid de unul singur. Până acum vreo 3 zile când am clacat şi am poftit la ele mai ceva ca o gravidă aflată în faza de poftă terminală.

Sticlele le-am luat ca probă practică pentru cursul de analiză senzorială online de care v-am povestit, şi deşi nu era cazul să mă arunc la un riesling aşa de calitativ doar în scopuri didactice, altceva nu am reuşit să găsesc pe marea şi bogata piaţă de vinuri bucureşteană. Aşa că am oftat şi am scos din pungă pe la 190 RON pentru cele două rieslinguri din 2003 din regiunea Mosel-Saar-Ruwer - mai precis din Bernkastel. Cei care au intrat deja în sevraj în acest punct îşi pot rezolva problema la eVinoteca de unde am luat vinurile Dr. Thanisch.

Am deschis cum spuneam o sticlă de riesling Kabinett (adică un vin ceva mai uşurel făcut din struguri culeşi mai timpuriu), adusă la o temperatură de 10-11 grade. Şi nu mică mi-a fost uimirea la prima adulmecare a paharului când am simţit miros de gaz. M-am uitat în jur să văd de unde o fi intrat mirosul - nimic. Deodată m-a lovit epifania: e de la riesling! Mi-am adus subit aminte că citisem undeva despre izul de kerosen al rieslingurilor nemţeşti de calitate. Aşa deci, e de bine să miroasă aşa cum mirosea pe vremuri prin magazinele de metalochimice şi menaj.

Cercetând un pic problema pe net şi în superba "The Oxford Companion to Wine" a lui Jancis Robinson am aflat că acest ciudat iz se datorează unor compuşi chimici (1,1,6-trimethyl-1,2-dihydronaphthalene sau TDN pe scurt) care apar în strugurii acestui soi, cu precădere în cei de calitate superioară produşi de viţe mai bătrâne. Cu cât vinul este învechit mai mult timp la sticlă, cu atât acest caracter va fi mai pronunţat. Aşa că, dacă nu vă place acest miros, nu învechiţi prea tare rieslingurile! S-ar putea ca izul de kerosen să vă strice tot cheful.

Cu toate că aromele acestui riesling au fost extraordinare - florale, coajă de lămâie şi lime, miere - iar aciditatea vinului a complementat superb slabul conţinut de alcool de numai 8.5%, puternicul miros de petrol a fost cam mult pentru mine. Abia după a treia zi de păstrat sticla cu cu sistem de dop vidat petrolul s-a mai estompat un pic şi m-a lăsat să admir în voie restul de arome.

Unora le place asocierea acestor arome cu petrolul, altora nu (subsemnatul inclus). Însă până la urmă - ca în toate aspectele ce ţin de lumea gusturilor şi a mirosurilor - totul e o chestiune de preferinţe personale... şi de număr şi calitate a receptorilor nazali ai fiecăruia!

Yalumba Viognier Eden Valley 2006

Ei da, am fost curios să văd cum se simte pe limbă vinul alb pe care francezii din nordul văii Ronului îl amestecă sârguincioşi cu vinul roşu (Syrah) într-o reţetă consacrată şi de succes: Cote-Rotie. Fiind un soi pretenţios şi capricios, am ales un vin mai de calitate pentru prima degustare, pe numele lui Viognier Eden Valley 2006 al australienilor de la Yalumba.

Deşi n-am stat cu pixul în mână la degustare, îmi amintesc un nas puternic floral cu tente minerale, o corpolenţă medie-plină, un vin onctuos, cu finish lung. Un vin parfumat, plăcut, cu aciditate bună. A mers ca focul acompaniat de Grana Padano, şi cu paste cu mozarella, roşii şi şuncă (bucatini amatriciana).

Un mic sfat: vinul ascunde şăgalnic cele 14.5% vol. de alcool, care deşi nu se simt mai deloc, există şi lucrează!

Principessa Gavia Gavi 2005

Produs de Castello Banfi 100% din soiul de struguri Cortese, Principessa Gavia este un vin cu adevărat delicat. Culoare galben pai de intensitate medie şi claritate bună, nas puternic de fructe ce amintesc de pepene galben, pară, citrice şi note florale şi minerale. Aciditate bună, corp mediu, uşoară şi plăcută perlaţie. Finish mediu-lung proaspăt. Un vin interesant.

Cono Sur Carmenere Reserva 2006

Curios să simt un Carmenere, ce putea fi mai nimerit decât un vin din Chile? Şi am ales un Cono Sur Carmenere Reserva 2006, făcut din struguri cultivaţi în cunoscuta Vale Colchagua.

Culoare intensă rubiniu închis cu tente violacee, ce se lipeşte de pahar. Nas puternic de cireşe, fructe negre de pădure, piele şi note de lemn afumat. Corpolenţă medie, structură fermă, puţin alcoolic pe final. Post gust lung cu tente cicolatii şi lemnoase. Un vin de complexitate medie, cu o amprentă de baric puţin prea ostentativă. Mai multe detalii chiar pe site-ul producătorului.

Un vin premiat cu aur la New Zeeland International Wine Show 2007, unde a fost descris astfel de NZIWS Judges Panel: "Smoky, leathery, sweet oak and tobacco aromas and dark, tarry, dense savoury flavours with a meaty richness, robust tannins, dried herbs, juicy wild black-currant and boysenberry fruit and a fruitcake spice flourish to the sweet creamy finish."

Identificarea aromelor începe aici

Arome. Mirosuri. Gusturi. Nuanţe şi note. Sugestii. Toate acestea sunt al naibii de dificil de identificat corect, uneori atât de dificil încât îţi vine să iei afurisitul ăla de pahar şi să-l arunci pe fereastră. Mda, nimeni n-a spus că degustatul e floare la ureche. Dar totuşi...!

Pentru ca să poţi identifica cu precizie aromele şi gusturile unui vin, trebuie ca în prealabil să-ţi formezi o bază de date cu gusturi şi mirosuri ale unor alimente - în special fructe -, condimente, flori şi chiar lemne. Şi ca să-ţi păstrezi sănătatea mentală în timpul unei degustări, e bine să fii pregătit şi să poţi discerne o aromă de căpşună sau de coacăză sau de mură. Însă cum să faci asta dacă până acum nu ai acordat cine ştie ce atenţie acestor mirosuri? Sau dacă tot ce ştii despre să zicem coacăze este ceea ce ai învăţat de la o gumă de mestecat sau un sirop 100% chimic "cu aromă" de coacăze?

Am citit undeva despre unele exerciţii ajutătoare pentru a distinge mai uşor aromele. În plus faţă de acestea cred că începătorii trebuie să înceapă să acorde o atenţie sporită fructelor proaspete ale căror arome se pot regăsi în vin. În timp baza de date de arome (memoria olfactivă) se va mări suficient, astfel ca la următoarea degustare să nu mai fie nevoie de calmante!

Detecţia şi identificarea aromelor dintr-un vin sunt operaţii dificile şi calitatea acestora depinde evident şi de capacităţile native ale fiecărei persoane. Însă eu cred că manifestarea unei atenţii sporite faţă de arome, împreună cu unele exerciţii ajutătoare pot îmbunătăţi acuitatea senzorială şi capacitatea de a distinge arome ale oricărei persoane. Totul e să vrei.

Degustare virtuală - mai bine decât nimic

Iritat oarecum de lipsa informaţiilor despre eventualele cursuri de degustare pentru începători existente pe piaţa bucureşteană, m-am decis să aleg un curs online - virtual deci - oferit de revista Wine Spectator din Statele Unite. Oferta lor pentru amatorii de vin cuprinde câteva cursuri de iniţiere, unul de analiză senzorială, unul de asortare a vinurilor cu mâncărurile şi alte câteva dedicate unor regiuni viticole renumite. Pentru cei care lucrează în lumea vinului există alte două cursuri care oferă noţiuni de marketing şi vânzări.

Ce oferă acest tip de cursuri de la distanţă? Ei bine, pentru suma de 69 USD m-am înscris la cursul de Analiză Senzorială (degustare). După parcurgerea primului modul pot spune că informaţiile sunt prezentate destul de bine structurat, într-un format atractiv presărat cu imagini, comentarii ale unor personalităţi din lumea vinului, filmuleţe care menţin atenţia trează chiar şi atunci când a trecut de miezul nopţii. Există şi un set deloc modest de materiale pe care trebuie să le imprimi, în special metodologia de degustare, împreună cu vinurile pe care trebuie să le cumperi pentru a parcurge etapele practice. Şi care nu sunt deloc puţine. Cursul propune 6 degustări, fiecare axată pe studiul contrastelor câte unei perechi de vinuri: Riesling german cules timpuriu şi târziu, Pinot Gris/Pinot Grigio, Chardonnay baricat şi nebaricat, Pinot Noir mai ieftin şi mai scump, Grenache rose şi roşu, şi Beaujolais Village versus Nebiolo. Pentru cei care doresc să ridice complexitatea degustărilor se pot adăuga vinuri suplimentare de aceeaşi varietate, însă de la alt producător sau altă recoltă.

Metodologia de degustare te conduce pas cu pas, evident după parcurgerea şi asimilarea noţiunilor de bază, prin etapele corecte ale procesului, atrăgând atenţia asupra elementelor similare sau contrastante, punând întrebări, făcând asocieri şi încurajând cititorul la tot pasul să reflecteze asupra fiecărui aspect important. Evident, este greu de spus cât de eficientă poate fi o astfel de metodă în lipsa unui tutore experimentat, şi mai ales a unui colectiv cu care să poţi împărăşi fiecare descoperire sau concluzie la care ajungi. Este clar că un curs de la distanţă se adresează celor cu suficientă voinţă de învăţare, şi mai ales celor care nu le este prea greu să se concentreze şi să reflecteze singuri asupra noţiunilor prezentate de-a lungul cursului.

Experienţa mea cu primul modul a fost una bună, chiar dacă prima degustare mi s-a părut un semi-eşec. Poate nu din cauza metodei, ci parţial datorită alegerii unor vinuri fără contraste evidente - am ales o pereche de chardonnay-uri, unul baricat şi celălalt nu, pentru a descoperi efectul baricării asupra vinului alb. Şi nu pot spune că am aflat-o, deşi vinurile au avut cert arome diferite, însă nu am reuşit deloc să sesizez vreo notă de vanilie, stejar, pâine prăjită, care sunt de regulă asociate baricării. În fine...

Partea interesantă este procesul de identificare a aromelor - mult mai dificil decât am apreciat mai demult - iar metoda propusă de acest curs este ceva asemănător roţii aromelor lui A.C. Noble, unde poţi să te inspiri din aromele tipice asociate vinurilor, în loc să-ţi torturezi neuronul încercând (uneori zadarnic) să găseşti acel enervant cuvânt care-ţi tot scapă! Am descoperit şi o roată interactivă, pe care o poţi folosi chiar în timpul degustării. O astfel de roată este prezentată şi în cartea lui Viorel Stoian Marea carte a degustării vinurilor, carte pe care abia am cumpărat-o şi care conţine extrem de multe informaţii interesante. Mniam!

Ca să n-o mai lungesc, analiza senzorială a vinurilor este un proces destul de dificil, care necesită, pe lângă metodă şi cunoştinţe, extrem de multă practică şi concentrare, disciplină şi dragoste pentru vin. Pentru că dacă nu există dragoste pentru vin, atunci nu există nici motivaţie suficientă pentru miile de ore de studiu de care este nevoie pentru a ajunge să cunoşti vinul. Barierele de intrare în această lume a cunoscătorilor de vin sunt extrem de serioase, şi mărturisesc că le-am subestimat serios. Sper ca acest prim pas, deşi nu este chiar ceea ce mi-aş fi dorit - adică un curs cu profesor şi colegi - să mă ajute să dobândesc acea metodă de degustare şi acele cunoştinţe de bază fără de care motivaţia cu siguranţă se va stinge.

Saturnia Belicon Nero d'Avola / Merlot 2004

Un cupaj de Nero d'Avola şi Merlot produs în Sicilia de o cooperativă micuţă numită Saturnia. Este un vin primit cadou de la un prieten care l-a adus direct din Italia.

Un vin relativ simplu cu culoare roşu-rubinie nu prea intensă, cu nas mediu de fructe roşii şi cireşe negre, note de vanilie şi gust cu tentă de stejar normale pentru o baricare de 24 de luni, corpolenţă medie şi tanini puţin prea fermi, care însă nu au stricat echilibrul vinului. Postgust neimpresionant cu tente de ciocolată amăruie.

Chateau de Lamarque 2001

După o impresie favorabilă pe care acest vin mi-a lăsat-o la primul contact în restaurantul Il Giardino pe la mijlocul lunii februarie, când l-am acompaniat cu fazan pe pat de orez cu sos de vodcă şi piersici, sticla de acum m-a dezamăgit profund. Deşi un vin de 7 ani vechime, s-a dovedit cu tanini extrem de puternici, cu o aciditate foarte mare, deşi a avut un nas plăcut, fructat. Postgust scurt spre mediu, nu foarte plăcut. Cel mai probabil datorită proastei depozitări de către vânzător, la temperatură mult prea ridicată.

Cum apreciezi tipicitatea unui vin la degustarea în orb?

Tot încercând să pătrund misterele punctajelor de vin (vezi şi postul Prin hăţişul punctajelor de vin), m-am lovit de un criteriu care mi-a pus mari semne de întrebare: tipicitatea. Fişa de evaluare UIO (Uniunea Internaţională a Oenologilor) este împărţită în trei secţiuni - aspect vizual, buchet şi gust/aromă - din care ultimele două conţin ca şi criteriu de evaluat tipicitatea.

Până acum totul ok. Problema apare în cazul degustărilor în orb, care par să fie majoritare în cazul concursurilor oficiale: cum anume poţi aprecia tipicitatea unui vin, dacă nu ştii exact ce anume evaluezi? Hai să presupunem că evaluezi o anumită varietate. Dacă ai suficientă experienţă, vei deduce relativ repede varietatea, apoi vei apreciat tipicitatea mostrei degustate. Însă dacă ai de evaluat un cupaj? Sau dacă nu poţi spune dacă este vorba de o anumită varietate? Ce se evaluează în aceste situaţii?

Din nou mă apucă toţi dracii că ţara asta nu-i în stare să scoată un curs serios de degustare, sau dacă l-a scos, atunci să-l popularizeze naibii, ca să afle şi fraierii ca mine de existenţa lui! Of, când or învăţa şi ai noştri să facă bani?

Degustarea virtuală - alternativă la lipsa cursurilor autentice

Dacă stai să citeşti un pic articolele serioase publicate în revistele, site-urile şi blogurile româneşti dedicate vinului, ai să remarci cu siguranţă o temă recurentă, şi anume cea a răspândirii culturii vinului în rândul românilor. Toată lumea se dă de ceasul morţii că în România lumea ba preferă poşirca unui vin corect, ba - mai rău - berea. Se face referire la vremurile glorioase de altădată, când limbile românilor erau mângâiate de şampanii şi vinuri sofisticate ce curgeau valuri prin restaurante şi pe la casele prea-fericiţilor de-atunci. Şi se oftează cu subînţeles: nu mai este, vezi doamne, la fel ca înainte. Lumea s-a vulgarizat, nu mai ştie să aprecieze ceva de calitate, ceva de bun gust.

Însă cultura vinului din punctul meu de vedere are două aspecte, ambele la fel de importante: primul este informaţia - istoria vinului, regiunile unde se cultivă vinul şi soiurile importante de struguri, procesul de producţie a vinului cu complicaţiile şi misterele sale, alegerea unui vin, păstrarea sa în condiţii corecte, asortarea cu felurile de mâncare etc. Al doilea aspect este degustarea, aprecierea senzorială a vinului. Dacă referitor la primul aspect informaţia abundă, despre cel de-al doilea mare lucru nu găseşti. OK, câteva sfaturi pentru cei grăbiţi şi pentru cei care caută o spoială de conaisseur există. Însă cel care doreşte să cunoască vinul cu adevărat, să-l aprecieze, să-l înţeleagă se loveşte de un mare zid. Cursuri de degustare nu există, sau sunt învăluite într-un mare mister, ca şi cum accesul în această tagmă ezoterică a degustătorilor de vin ar fi rezervată aleşilor, şi asta nu oricum, ci doar în urma unui ritual complicat şi iluminant de aderare!

Domnilor, popularizarea vinului de calitate începe prin deschiderea porţilor cunoaşterii adevărate a vinului, prin promovarea unor astfel de cursuri de degustare, prin care consumatorii să poată înţelege ce înseamnă un vin corect, cum se apreciază un vin, cum i se dezvăluie un vin celui care-i înţelege graiul. Citesc de câteva luni bune de zile despre vin, şi nu am putut găsi nimic concret despre degustare. Ei da, am aflat că s-au organizat astfel de cursuri în incinta Agronomiei acum ceva vreme, însă cine le-a organizat şi cum poate fi contactat rămâne un mister. Da, există tururi la podgorii pentru amatorii de vin, în timpul cărora se fac şi degustări de vinuri, însă nu este deloc vorba despre cursuri aici, ci doar despre puţină popularizare a vinurilor respectivelor podgorii. Sau să-i spunem simplu reclamă?

Mai există şi sfaturi oferite mai mult au mai puţin condenscendent de unele publicaţii electronice dedicate vinului. Altele pur şi simplu citează diverse cărţi dedicate vinului sau păreri ale unor specialişti.

Cum rămâne însă cu adevărata şcoală a vinului? Trebuie oare să devii sommelier ca să poţi învăţa cum să deosebeşti un vin corect de unul cu defecte? Cine îţi arată cum anume a fost păcălit un vin (sau de fapt consumatorul care l-a cumpărat) să-şi ascundă defectele de fabricaţie? Cine te conduce printre vinurile şcoală?

În acest moment nu am, din păcate, decât o singură soluţie: studiul individual din surse demne de încredere, cursuri de degustare online (!!!) cu tutore virtual, precum şi o mare deschidere către toate sortimentele de vinuri pe care le poţi gusta. Încă mai aştept replica locală.

Wine-Art, Jidvei şi regele berii din România

Răsfoind un număr mai vechi din Septembrie 2007 al revistei Wine & Spirit, mă împiedic de un articol care-mi atrage subit atenţia: Opere de artă pe etichetele vinurilor. Cool - îmi zic! Pe scurt, este vorba de o iniţiativă a Jidvei şi a câtorva fundaţii culturale de a organiza o tabără de grafică Wine-Art la Alba Iulia. Buun. Deci s-au strâns laolaltă nişte artişti, care s-au apucat să picteze sticle de vin Jidvei, creând opere de artă în miniatură.

Toate ca toate, însă orice om cu drag pentru vin s-ar gândi că o astfel de operă nu poate ieşi din mâinile unora care nu iubesc această licoare. Mda, însă ia uitaţi-vă cu atenţie ce ţine în mână domnul din imagine! Şi mai are provizii din aceeaşi băuturică pe masa de lângă, pe care se odihnesc şi sticlele ce aşteaptă să fie preschimbate în artă. De vin.

River Route Limited Edition - Cabernet Sauvignon 2002

Am dat peste comoara asta din întâmplare la magazinul de licori Vinexpert de pe O. Goga, unde personajul din magazin m-a luminat despre această raritate găsită cine ştie cum pitulată prin depozit. Mai era 1 cutie. Şi n-am luat decât 1 sticlă, ca un mare dobitoc!

Vinul a ajuns acum, la mai bine de 5 ani de odihnă în sticlă, la o mare clasă şi rafinament. Taninii i s-au îndulcit, se simte catifelat pe limbă, te învăluie într-o mireasmă de fructe negre (cireşe, mure) şi îţi oferă un final plăcut, deşi nu de excepţie. Un vin echilibrat, care încă mai are un drum frumos înainte.

News flash 19 februarie: ultimele 3 sticle sunt ale mele! Le-am înhăţat cum am aflat că au scăpat de invadatorii bucureşteni. Yeah, baby!

Cono Sur 20 Barrels Limited Edition - Pinot Noir 2006

Aahhh! Cred că mi-a picurat pe limbă unul din cele mai bune vinuri de până acum: Pinot Noir de la Cono Sur, din seria 20 Barrels limited edition. Extraordinar! Acum încep să întrezăresc puţin luminiţa care se iţeşte de la capătul damigenei cu vin de Burgundia.

Băieţii o ţin p-a lor cum că vinul e făcut după reţeta burgundă, şi poate au dreptate. Ei mai au un proiect centrat pe Pinot Noir, pe care vor să-l facă mai burgund ca franţujii: se joacă de-a vinul după metodele tradiţionale, cu omuleţi dezbrăcaţi vârâţi prin cuva cu vin -- aruncaţi o privire pe site, că-i tare drăgălaş. Şi se pare că le-a ieşit, judecând după minunăţia asta de licoare.

N-am s-o descriu acum, pentru că la destuparea sticlei eram la masă, apoi am răcit şi n-am mai avut miros, ca un câine paradit încovrigat trist în colţul lui. Însă în mod cert am să mai vânez o sticlă-două şi atunci am să mă ţin de treabă.

Ah, era să uit: sticla face vreo 22 EUR.

Depresie majoră: vinuri fine franţuzeşti

Şi eu ca tot ortacul ajuns să miroasă câteva vinişoare mai de soi, am zis că să nu mor prost şi să mai citesc şi eu una-alta despre vinuri. Şi pentru că tot am fost în Italia toamna trecută în vacanţă, a fost la mintea cocoşului c-am să încep cu vinurile italiene, care ne-au delectat gâtlejurile carbonizate fio 2 săptămâni.

Zis şi făcut: căutat carte, găsit carte, cumpărat carte, (zâmbet tâmp lăţit pe meclă), pus pe citit, şoc informaţional, nănic. Apucat carte, îndârjire, chestii marfă, strugurei, bobiţe. (Zâmbet tâmp, mulţumit de sine). Mă rog - înţelegeţi voi.

Apoi am zis: băi tată, lasă macaroanele astea cu poşircile lor şi află de găină de la Oul însuşi. Adică de la vinurile franţuzeşti. Zis şi făcut: căutat carte, shit! nu mai e pe net, stai că am văzut-o eu undeva, cumparat carte, (zâmbet tâmp).... ştiţi voi mai departe.

Ei, super carte, super vinuri, citesc eu acolo de-mi creşte respectul de sine vârtos ca un Bordeaux tânăr de pe malu stâng, când mă pune dracu să caut pe net chateau-urile alea de sună aşa poetic. Damn! Mi-a căzut faţa de cu greu am şpăcluit-o de pe gresie. Damn! Astea nu-s vinuri, frate, astea-s doctorii, că altfel cum naiba ar da careva atâta bănet pe-o sticlă de vin de-o spargi liniştit la o masă? Of course că nu te poţi atinge de nici un chateau mai k-lumea, toate sunt sute de euroi. Sticla. De 0,75. Or vindeca poate cancerul şi nu ştiam noi, fraierii.

Şi m-a apucat o depresie de era să arunc cartea aia să n-o mai văd la cotor. Până la urmă am zis c-o fi ca la şcoală, înveţi din toate câte un pic, bagi la cultură generală. Vosne-Romanee: 900 EUR. Mda, şi ce? Petrus: 300-3000 EUR. Latour, Lafite, Cheval Blanc, Angelus, Ausone... să mai spun? N-are sens, c-o să cădeţi şi voi în depresie. Da-i de-asta fină, franţuzească.

Extremişti de dreapta în lumea vinului

Când eram mai puştan eram al naibii de extremist: dacă-ţi place aia, atunci nu-i cu putinţă să-ţi placă şi ailaltă. Dacă-i albă, atunci chiar nu-i loc să fie neagră. Şi ce vrei să spui cu gri? Măi băiatule, vino-ţi în simţiri!

Cu timpul focul s-a mai potolit, şi acum mă uit amuzat la alţi "extremişti" şi mă bucur că, în parte, am scăpat de meteahna asta. Dar de ce, te întrebi poate, toată această blablabla despre ciudaţi? Şi mai ales ce-are-a face cu licoarea aia de-o scurgem noi de prin pahare pân' la ultimul stop? Ei bine, n-o să vă vină să credeţi, însă de când m-a apucat damblaua cu vinul (după o cinstită şi statornică prietenie de fio 14 ani cu berica) am început să mă uit şi eu la somităţile de prin "lumea" asta: degustători, specialişti, autori de cărţulii -- ce mai, toată floarea cea vestită. Şi nu pot să nu remarc, cu amărăciune şi adâncă mâhnire, că şi aici dai de extremişti. Care ridică-n slăvi vinul de parcă ar fi singura băutură de pe lume (o fi, fraţilor, da' mai gustaţi şi altceva!), care musai trebuie "împerecheată" cu tot ce mişcă pe pământul ăsta: aperitive, felul 1,2,3,4, desert, cafea şi - de ce nu - şi cu sexul de după! Hai las-o-n colo, frate, acum dacă ne dăm rotunzi cu vinurile, nu mai putem să bem o apă la aperitiv şi un fresh de portocale la desert.

Care va să zică, dacă-i vin, adică dacă eşti "cu noi", atunci e kinjiru să mai pui botu' pe poşirci gen bere. Că nu-i de bon ton. Hmmm. Ce ziceam eu: extremism. Sau poate c-o fi omul ăsta, după atâta amuşinat de soiuri şi cheltuială cu vinul, atât de dornic să-şi etaleze comorile în public, încât un singur fel de vin la o masă nu-i prilej îndestulător.

Să fie la ei acolo, eu unul n-am chef să mă las manipulat de acest soi de "cunoscători" şi "experţi" în d'ale vinului, care din partea mea pot să-şi ţină pentru ei sfaturile astea preţioase.

Fergusson Yarra Valley - Cabernet Sauvignon 2001

Încă un vin australian cumpărat de anul trecut şi scăpat de la gâlgâire. Este un vin din Yarra Valley, podgoria Yarra Glen de numai 10 ha, unde producătorii Peter and Louise Fergusson deţin şi un restaurant de calitate, care pare a fi mai renumit chiar decât vinul produs acolo! Se pare că băieţii au făcut din afacerea asta cu podgoria o atracţie turistică: vii matăluţă pe la noi să troscăi un vinişor, şi las c-avem noi grijă de matale -- o cârciumă de mare clasă, un view beton, un canguruţ de bonton acolo-şa, că de-aia Australia şi nu Rahova -- tot tacâmul. Oare pe când şi pe meleaguri mioritice aşa o schemă?

Culoare roşie cu tente cărămizii închise, limpede. Nas foarte puternic care evadează din pahar - după cum ne-au cam obişnuit vinurile din lumea ceva mai nouţă, arome de mere coapte şi prune. Gust plăcut, catifelat, cu tentă de prune şi note de stejar. Un vin rotund, tanini foarte echilibraţi, acidiate puţin cam mare iniţial, care dispare după ce vinul respiră puţin. Post-gust lung.

Vinul nu rezistă prea bine după deschidere, chiar şi vidând imediat sticla între pahare. Preţ: 20 EUR. Nu-i un vin rău, însă nu l-aş recomanda unui amic.

Prin hăţişul punctajelor de vin

Cred că toţi maniacii cu vinul şi-au pus mai devreme sau mai târziu întrebarea: care-i, frate, treaba cu punctajele alea ce însoţesc mai toate evaluările serioase de vinuri? Din ce se compune acel scor, cât de dificil o fi el de aplicat de către un novice, şi, mai ales, are el o semnificaţie "absolută" sau e doar un indicator relativ al calităţii?

Aşa că m-am pus pe scotocit webu. Google la greu. Şi am găsit o grămadă de informaţii, majoritatea sumare, păreri pro şi păreri contra, un talmeş-balmeş de opinii şi de sisteme. Da, sisteme, întrucât sunt mai multe sisteme de evaluare a vinurilor! Păi de ce-ar fi fost doar unul - că doar nu-i Highlander aicea! Buun mi-am zis. Răbdare (că de tutun m-am lăsat de fio 5 ani). Ce-i mai tare e că aplicarea pe scară din ce în ce mai largă a acestor evaluări, mai ales în sistemul de 100 de puncte, are o influenţă majoră asupra consumatorilor şi evident a pieţei. Vai de capul nostru! După ce ne momesc ăştia cu bannere şi tot felul de reclame, acum ne "ajută" să alegem şi vinul potrivit.

Am căutat detalii ale metodei de evaluare, pentru a putea şi eu, după ce-am degustat o nimica toată de 15-20 de vinuri, puncta vinurile pe care le degust şi apoi compara cu punctajele experţilor. Şi atunci am aflat cu stupoare că nici măcar sistemul de 100 de puncte nu este unic! Rober Parker (tartorul şef pe segmentul de 100 de puncte) îl foloseşte pe al lui, băieţii de la revista Wine Spectator îl au pe al lor - evident diferit - iar singurul descris în detaliu este al revistei redwinebuzz.com. Diferit şi el, of course, de celelalte. Shit!

L-am întrebat pe Valentin Ceafalău ce sistem foloseşte el la evaluări, şi a fost extrem de amabil să-mi indice sistemul Organizaţiei Internaţionale Vitivinicole (OIV). Mulţumesc, Vali, eşti salon!

Nu ne rămâne decât să alegem un sistem de evaluare şi apoi să-l folosim regulat pentru a obţine măcar scoruri comparabile. Şi s-o ascultăm pe Jancis Robinson, care adevăr grăit-a: Găseşte un critic de vin cu un gust comparabil cu al tău şi urmează-i recomandările, însă nu cu obedienţă! În fond, ce-i mai important decât papilele mele gustative?

Castel Bolovanu Soare - Cabernet Sauvignon 2001

În urma extazierilor primite de acest vin la Megadegustarea de Cabernet Sauvignon din 2007 - unde a primit 83,8 puncte - era de la sine înţeles că mai devreme sau mai târziu îl voi încerca şi eu. Mersi, băieţi! Pentru nimic. Momentul a venit la începutul lui februarie, când am destupat cu măinile tremurânde şi cu febrilă anticipaţie fiola dobândită în weekendul precedent.

Culoare rubinie închisă, aspect limpede şi plăcut. Nas relativ puternic cu arome de fructe roşii (parcă zmeură sau căpşuni), note de stejar. Atac destul de puternic, gust destul de acid, tanini fermi însă echilibraţi, amărui. Se simte fructul. Post-gust mediu, senzaţie amăruie destul de pregnantă, gust de stejar, aciditate mare, puţin acrişor.

În concluzie: dezamăgitor, nu seamănă deloc a vin de 18 EUR şi nici a vin de aproape 84 de puncte!

Iată şi aprecierea de la Megadegustarea pomenită mai sus (locul 8 în seria vinurilor de peste 10 EUR):

Cabernet Sauvignon – Soare, 2001
DOC-CMD Samburesti – Bolovanu, 13,5% vol.
Producator: Vinarte
Nr. probei in ordinea de degustare: 13
Nota: 83,8 puncte

Vinterra Black Peak Shiraz 2004

Deşi este primul shiraz românesc (pe care eram, natural, foarte curios să-l gust) şi mai este şi medaliat cu aur la Vinvest 2006, vinul celor de la Vinterra mi s-a părut o mare dezamăgire.

Iniţial m-a surprins plăcut aroma vinului, destul de puternică. În gură însă vinul dezamăgeşte. Slab. Şi chiar nu înţeleg aprecierile laudative făcute şi de Cezar Ioan acestui vin! Poate că sticla din care am degustat eu a fost greşit păstrată, iar vinul a avut de suferit. Poate. Însă nu am sesizat vreun defect flagrant, ceea ce mă face să mă cam îndoiesc de justeţea evaluărilor primite de vinurile româneşti. Care-ţi iei, frate, bani de pe la aştia?

Vina Mar - Cabernet Sauvignon Reserva 2005

Un chilian din Maipo Valley, de culoare rubinie închisă, intensă. Nas puternic cu arome pe care nu reuşesc să le identific, însă nu par de fructe. Gust parfumat, relativ catifelat, un amestec de cireşe amare (?). Tanini fermi însă echilibraţi.

Senzaţie de dulceag (poate de la cele 14% alcool?), însă nu este deranjantă. Medium body. Finish lung, fructat.

Nu pot spune că m-a impresionat, deşi este un vin din categoria 17 EUR. Ce spun ei:

Viña Mar Reserva range wines are made with grapes coming from specific sites in the Casablanca Valley. Each variety is naturally expressing its essences. While fermented in stainless steel tanks and oak casks, winemakers have favor fruit expression and intensity. Fresh, young and easy to drink wines are the results of privileged grapes marriage to Casablanca´s terroir.

Concha y Toro - Sunrise Shiraz 2006

Al doilea shiraz pe care l-am încercat.

Culoare roşu închis cu tente violet. Nas puternic cu arome de fructe negre, stejar. Prima impresie pe limbă: dulceag, puternic alcoolizat, parfumat, structurat. Apoi alcoolul nu a mai deranjat, însă parcă prea mult zahăr rezidual în post-gust, care dezechilibrează puţin vinul. Senzaţie piperată după înghiţire. Finish lung. Light to medium body.

Mi-a plăcut mai mult The Hedonist-ul lui Walter Clappis. Ce spun ei despre vin:

Variety: Shiraz
Origin: Central Valley
Harvest: Hand picked and mechanical harvest in April
Soil: Colluvial
Aging: 70% in stainless steel tanks for five months and 30% in two to three years old medium toast American oak barrels for three months
Colour: Intense red with violaceous hues
Nose: Varietal with blackberries, pepper and toast notes
Flavor: Soft body, harmonic and great balance
Enjoy with: Meat and mature cheese

Terra Romana Cuvee Charlotte 2005

Un încântător cupaj de Cabernet Sauvignon şi Merlot produs de S.E.R.V.E. din struguri proveniţi din Cogealac, podgoria Babadag. Am primit acest vin cadou de Crăciun de la Ana-Maria, aşezat cu fast într-o cutie de lemn frumos fasonată şi prevăzută cu toate cele trebuincioase manevrării unui vin: tirbuşon, stopper de două feluri, drop stop.

Culoare rubinie deschisă. Clar. Nas bogat, generos, cu arome de fructe şi vanilie, poate puţin floral (?). Nu foarte corpolent (light-medium body). Balansat. Se simte aproape dulce pe limbă la primul contact, probabil datorită adăugării de Merlot. Gust fructat. Finish mediu spre lung, plăcut.

Am pus deoparte încă o sticlă pentru mai târziu.

Quinta dos Quatro Ventos Douro 2005

Culoare rubinie închisă, puternică. Nas cu tente de pământ, note fructate şi de vanilie. Gust echilibrat fructat cu tente de pământ, puţin prea taninos.

Dă senzaţia de dulceag la primul contact cu limba. Concentraţia de alcool de 14% nu se simte. Cred că vinul ar putea evolua interesant în câţiva ani (?). Medium to full body. Finish mediu.

Vinul este un cupaj din Touriga Franca, Tinta Roriz şi Touriga Nacional, îmbătrânit 12 luni în butoaie noi de stejar franţuzesc (60%) şi rusesc (40%).

Marques de Caceres Reserva - Rioja 2001

Din nou unul din soiurile care m-au impresionat extrem de plăcut în această toamnă: Rioja! Am făcut cunoştinţă cu acest soi în Israel şi îi sunt recunoscător colegului meu care mi l-a recomandat călduros. Şi a doua oară când încerc un Marques de Caceres Reserva, cu acelaşi rezultat: excelent!

Un vin cu o culoare rubinie cu tente brune, cu aciditate bună, cu arome de fructe (cireşe negre?) şi tente de vanilie, cu un finish lung şi plăcut. Medium body. Tanini fermi, care conferă structură vinului. Aromă extrem de plăcută, fructată.

Gust parfumat care dă impresia de dulceag. Extraordinar!

Corecţie 12/02/2009: strugurii din care este făcut acest vin aparţin soiului Tempranillo, el provenind din regiunea Rioja Alta. Mulţumesc lui Alibus pentru că mi-a atras atenţia asupra acestei erori grosolane!

Prince Stirbey - Cabernet Sauvignon 2005

M-a făcut curios să încerc un vin de la Prince Stirbey articolul Megadegustarea de Cabernet Sauvignon. Şi deşi n-am mai găsit exact recolta din 2004 degustată şi premiată cu locul 1 în categoria vinurilor româneşti în acel articol (deh! era în apropierea Crăciunului), şi lotul din 2005 s-a dovedit destul de interesant.

Cu o culoare rubinie intensă şi un parfum de fructe, cu un gust echilibrat, fără tanini puternici şi cu o aciditate interesantă pot spune că vinul este reuşit. Nu m-a entuziasmat post-gustul puţin amărui şi faptul că vinul s-a oxidat relativ rapid, deşi l-am protejat cu pompă de vidare imediat după turnarea fiecărui pahar: după 2 zile era de nerecunoscut.

Medium body.

Podgorie: Drăgăşani (Dealurile Olteniei)

La Cetate - Pinot Noir 2006

În sfărşit mă reîntâlnesc cu vinul despre care spuneam că a fost primit de Ana-Maria de Crăciun, şi care mi s-a părut atunci extrem de aromat. Şi care îmi confirmă prima impresie: un vin cu un buchet extraordinar, cu aciditate mare, puţin acrişor (nu ştiu dacă aciditatea scade neapărat cu timpul). Miros de stejar, poate puţină vanilie - datorate maturării în baricuri de stejar. Şi fructe.

Light body, se simte plăcut pe limbă. Gust cu aromă fructată, o dominantă de gem de prune.
Post-gust mediu ca durată, vag amărui.

Culoare rubinie plăcută.

Podgorie : Plaiurile Drancei

River Route Limited Edition - Pinot Noir 2006

În comparaţie cu acelaşi soi comercializat însă sub brandul La Cetate - care mi-a lăsat o impresie extrem de plăcută - pinot noir-ul River Route 2006 mi s-a părut pur şi simplu plicitisitor. Puţin prea acrişor, chiar şi gustat împreună cu un t-bone de vacă la grătar (recunosc, nu este compania perfectă pentru un pinot noir, care este medium-bodied), denotă o tinerime supărătoare. Vagi arome fructate. Culoare rubiniu deschis plăcută.

Zona: Mehedinti
Producator: Carl Reh Winery

Serie unică: 5947 sticle

Ce spune Cătălin Păduraru - critic de vin - despre acest vin: Textură mătăsoasă, îmbracă un vin elegant. Dens. Tinereţea nu ascunde potenţialul excelent de învechire. Final rezonant cu fructe bine coapte. Recomandat pentru gastronomie picantă (China, Turcia, Maroc, India) sau pentru orez cu ciuperci, ravioli şi bineînţeles brânză Brie sau Camembert.

Pompă de vidare pentru vinuri boiereşti

Am cumpărat recent o pompă de vidare a sticlelor cu vin şi pot spune sincer că este o unealtă grozavă! Acum pot păstra sticlele cu vin deschise chiar la temperatura camerei, fără a mai fi îngrijorat că se pierde buchetul sau că se acresc (aşa cum am păţit-o din păcate cu câteva vinuri de bună calitate).

Nu mai trebuie să aştepţi ca vinul să ajungă la temperatura corectă după refrigerare, îl poţi savura imediat! Mare invenţie!

Producătorii susţin că vinul poate fi păstrat astfel de la 2 zile până la 2 săptămâni în funcţie de tipul şi de vechimea acestuia. Eu am încercat cu un Shiraz (The Hedonist) şi cu un Cabernet de la La Cetate Tezaur 2004 şi pot spune că şi-au păstrat calităţile frumos mai multe zile.

Tip: dopul trebuie să fie curat pentru ca vidul creat să fie eficient! De asemenea, pompa nu trebuie spălată, întrucât se curăţă şi pelicula de vaselină din interior, producând o înţepenire a pistonului. Mai multe detalii pe site-ul producătorului.