Seară Banfi - jos pălăria

Cunoscutul producător toscan Banfi a organizat aseară, împreună cu importatorul Lerida International, o seară de excepție. 23 de vinuri au fost prezentate într-o atmosferă rafinată în cadrul hotelului Hilton de către reprezentanți ai producătorului, cărora li s-a alăturat somelierul Sergiu Nedelea.

Fără cuvântări, discursuri promoționale sau alte asemenea manifestări, cei de la Banfi au lăsat vinul să vorbească celor prezenți, și bine au făcut. Pentru că au avut ce povesti.

Cele 23 de vinuri au fost organizate pe grupe pornind de la spumante, albe, și roșii în ordinea calității. În plus au fost prezentate vinuri tinere provenite din 3 clone de Brunello din Montalcino 2010, împreună cu cupajul provenit din acestea, și care va fi scos pe piață peste 4-5 ani.

Atmosfera a fost foarte destinsă, plăcută, iar compania prietenilor Alin, Nicole, Radu, Vali, Horia, Mona și a altora nu a făcut decât să facă această seară și mai plăcută.

Am să menționez ce am gustat eu păstrând seriile organizatorilor.

Albele

• Centine 2010, Toscana IGT, un cupaj de Sauvignon Blanc, Pinot Grigio și Chardonnay - un vin cu nas fin, elegant, plăcut gustativ în ciuda unei acidități cam scăzute și a finalului vag amărui și relativ abrupt.
• Fontanelle 2010, Toscana IGT, Chardonnay 1005 - nas fin, destul de tipic, fresh, lemnul frumos integrat, final mediu. Plăcut.

Roșiile

Chianti Celebration

• Chianti "Annata" 2010 DOCG, predominant Sangiovese - un Chianti mai modernist, cu arome foarte puternice de fruct, dulci și vanilate, în gură e mai tipic, tanini frumoși, final mediu. Vinul este produs fără îmbătrânire în butoaie de lemn, doar inox.
• Chianti Classico 2009 DOCG, predominant Sangiovese - se apropie de primul ca profil aromatic, dar este mai așezat, mai evoluat, mai fin. În gură vinul are un deficit de fruct, ceea ce-l face să pară un pic prea acid și cu final sec, astringent.
• Chianti Classico Riserva 2008 DOCG, predominant Sangiovese - nas foarte fumos, mai elegant, corp, tanini super. Final plăcut. Are clasă. Vinul este îmbătrânit în butoaie de stejar sloven timp de 2 ani și 6 luni în sticlă.

Montalcino Sangiovese Expressions

• Centine 2009, Toscana IGT, cupaj de Sangiovese, Cabernet Sauvignon și Merlot - se simte destul de bine Cabernetul. Un vin plăcut, de masă, nu foarte spectaculos, însă foarte corect la cei circa 5 euro preț de raft în Italia.
• Rosso di Montalcino 2009 DOC, 100% Sangiovese - nas foarte intens dar fin, nu foarte tipic, modernist, cu note dulci și vanilate. Realizat în stil clasic prin maturare 50% în butoaie și 50% în baricuri.
• Belnero 2008, Toscana IGT, predominant Sangiovese - un vin foarte interesant, mai complex decât Rosso, cu corp mai bun și arome mai apropiate de Brunello.

Brunello di Montalcino Vertical

• Brunello di Montalcino 2006 DOCG - un vin tânăr, intens aromat și expansiv, cu note cam dulci și mai puțin tipice, cel puțin așa cum se prezintă în acest moment.
• Brunello di Montalcino 2005 DOCG - la fel ca 2004 este un vin cu personalitate, tipic, și mai plăcut decât 2006. Stilul clasic și auster de Brunello care mie-mi place. De remarcat calitatea acestui vin obținut într-un an de 4 stele, comparativ cu 2004 și 2006 care provin din ani cotați la 5 stele.
• Brunello di Montalcino 2004 DOCG - foarte tipic, note de cafea, lemn dulce și fructe. Deosebit.

Poggio alle Mura Vertical

• Poggio alle Mura 2006 Brunello di Montalcino DOCG - foarte fin, elegant, tipic, rotund gustativ, umple gura, final lung.
• Poggio alle Mura 2005 Brunello di Montalcino DOCG - extrem de apropiat aromatic și structural de 2006.

Vinurile sunt baricate în proporție de 90% în stejar franțuzesc, ceea ce le clasifică drept moderniste în comparație cu metodele ceva mai tradiționale cu care sunt produse Brunello-urile DOCG de mai sus. Vinurile se găsesc la raft în Italia în jurul sumei de 40 de euro.

Poggio all'Oro

• Poggio all'Oro 2004 Brunello di Montalcino DOCG Riserva - vedeta de necontestat a serii în opinia mea, mult peste prea-lucratele supertoscane. Un vin nemaipomenit, de meditație, pe care l-am încercat nu mai puțin de 3 ori aseară, ceea ce demonstrează  generozitatea extremă a organizatorilor, care au asigurat provizii continue pentru fiecare dintre vinurile expuse.

Ultimul an în care Banfi a scos pe piață o Riserva din această serie a fost 1999, iar următoarea va fi 2006. Vinul este maturat timp de 30 de luni în butoaie, deci este produs prin metoda tradițională. Care se simte! Un vin pe la 60-70 de euro la raft în Italia.

Supertoscanele

• Cum Laude 2008, Toscana IGT - un vin fin, însă cu iz comercial, care mie mi s-a părut că încearcă să facă accesibil Brunello unei categorii de consumatori care nu pot face față unui Brunello veritabil. În nas se simte majoritar Sangiovesele, în gură domină Cabernetul Sauvignon, iar pe final se simt notele de cireșe amare și lemn dulce pe lângă cele de Syrah.
• SummuS 2007, Toscana IGT - arată ca un Brunello comercial, cu un nas superb, însă în gură gustul e de Cabernet modernist, plin, parcă chilian. Nu e pe gustul meu. Cupaj de Sangiovese, Cabernet Sauvignon și Syrah.
• ExcelsuS 2007, Toscana IGT - nas modern, gust plin, nu foarte compex. Cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Vinurile dulci și grappa di brunello nu le-am mai încercat, întorcându-mă la Poggio all'Oro, preferatul meu.

În concluzie pot spune că a fost unul din cele mai profesionale evenimente la care am participat până acum, cu profesioniști care și-au cunoscut vinurile în mare detaliu, plini de solicitudine și voie bună. O organizare foarte bună, care nu a încercat să iasă în față cu absolut nimic, ci s-a asigurat că totul merge în așa fel încât invitații să se simtă perfect. Și chiar așa m-am simțit!

Degustare de excepție Cellartales

Sâmbătă am participat la prima mea degustare organizată de Cellartales, cea de-a cincea din ciclul degustărilor în spatele cărora se află Raluca și Oliver Bauer de la Stirbey, deși nu în calitate oficială, ci încercând să adune laolaltă un cerc de entuziaști într-ale vinului. Și acum când mă gândesc la ce mi-a fost dat să degust mă cuprinde o senzație aproape religioasă, un extaz, o reverie.

Lăsând la o parte cele 3 șampanii create de mici producători de renume din Franța, care mie nu mi-au spus mare lucru, nefiind defel o persoană care apreciază astfel de băuturi, și trecând și peste cele 3 rieslinguri de Rin produse în Austria și care mi-au dat o imagine a abordării austriece a acestui superb soi, am să trec "straight to number one", adică la vinurile roșii, care bănuiesc că i-au scos din case

sau din alte cârciumi sau târguri și expoziții pe cei ce mi-au fost alături în această grea încercare (GoodWine 2011 era în toi).

Vinul care mi-a provocat starea de șoc amintită mai sus a fost un vin de aceeași vârstă cu mine, adică recolta 1970. E pentru prima oară când încerc un vin din acest an, așa că nu pot să fiu decât încântat de impresia lăsată de acest Chateau La Tour Figeac 1970 Grand Cru Clasee, St. Emilion, ediție magnum!

Nasul este incredibil pentru un vin de 40 de ani, arătând încă fruct și nu oricum, ci cu o intensitate de necrezut! Puteai mirosi vinul de la 30 de cm de pahar! Evident că asta n-avea cum să țină prea mult, însă a arătat evoluția superbă a acestei sticle magnum. Notele de frunze de toamnă într-o pădure (expresia îi aparține lui Ciprian), ceva stafide în fundal, aluzii de afine și fructe confiate, încadrate de notele de pietriș. Evoluție superbă către mirosuri de tutun, apoi de piele. În gură vinul este extrem de fin, catifelat, cu tanini complet integrați (abia dacă se simt la început pe partea interioară a buzei de sus). Notele de liquorice și de coacăze negre și finalul destul de lung, elegant, cu uluitor de mult fruct completează un vin de excepție, cu o evoluție superbă la sticlă. În timp fructul se mai estompează, iar taninii se simt ceva mai bine, deși sunt încă foarte reținuți. Un vin trecut deja de vârf, dar capabil încă de nesfârșite impresii schimbate la degustarea sa. Epifanie curată!

Costul estimativ al unei astfel de sticle ar fi pe la 200-250 EUR.

A doua atracție a serii, Chateau Smith-Haut-Lafitte 1985 Grand Cru Classe, a fost, din păcate, oxidat, așa că am înghițit în sec și am purces mai departe.

Chateau Fonplegade 1985 Grand Cru Classe și-a arătat din plin cei 15 ani lipsă față de La Tour Figeac făcând bravadă de fructe în miros și în gust. Nasul este plăcut cu note de stafide, smochine și fructe confiate. În gură vinul este echilibrat, cu fruct, tanini fini, aciditate mai bună decât Figeac, finalul este lung cu note de aluviuni, fruct și aluzii de lemn.

Comparativ au fost alăturate alte două vinuri din aceeași regiune, dar create în noul stil (sau modă, cum preferați). Ambele se învârt peste pragul de 40 EUR.

Chateau d'Angludet 1996 Cru bourgeois exceptionelle, 12,5% alc., Margaux, a venit cu un nas destul de asemănător cu Figeac, ceva mai concentrat însă. Note de piele, pământii, ceva mai puțin fruct. Gust echilibrat, cu tanini fini, aciditate bună. Aluzii afumate. Final mediu-lung, elegant, cu note de piele și afumat. Un vin echilibrat și elegant, care mi-a plăcut foarte mult.

Chateau l'Arrosee 1996 Grand Cru Classe, 12,5% alc., St. Emilion, a adus cu el un nas mediu cu note de piele, pământ, mai intens decât d'Angludet, ceva mai concentrat, dar o idee mai simpluț. În gust domină taninii, nu foarte bine integrați încă. Finalul este lung, cu fruct, plăcut. Mai puțin echi;librat decât d'Angludet.

În concluzie vinuri de excepție, o paralelă interesantă între vinurile de Bordeaux de demult și cele din prezent, la modă, ineditele (pentru mine) rieslinguri austriece, șampaniile ("da shit", vorba lui Răzvan Jurca!) adevărate și noi iubitori de vin într-o organizare foarte bună a Ralucăi și a lui Oliver Bauer, pentru care le mulțumesc!

O seară agreabilă, în care am cunoscut, în fine, autorii blogurilor demult cunoscute: Ciprian, Cosmin, Sorin, Nicușor. Să ne revedem cu bine!

Prince Stirbey Cabernet Sauvignon 2007

Culoare rosie-rubinie intensa, frumoasa. Nas destul de intens si complex in care notele de coacaze negre (tămâie) ies frumos in prim plan relativ repede de la deschiderea sticlei, si acompaniaza aromele de fructe rosii si negre si dantelariile dulci de pe margini.

In gura vinul este rotund, cu tanini suficient de slefuiti pentru a face vinul de savurat chiar acum, aciditate buna, arome de fructe coapte, iar finalul este lung cu note dulci si ceva lemn. Mi s-a parut ca simt si o usoara amareala pe final, dar se poate sa ma fi inselat.

Atuul vinului este fara indoiala nasul cu tenta sa eleganta, insa corpolenta nu este un punct forte in ciuda structurii destul de solide, iar lemnul se simte pe final un pic prea tare. Alaturi de bucate, insa, pariez ca vinul se va dovedi nemaipomenit.

Vinul a fost produs intr-o editie limitata de 4000 de sticle.

Prince Stirbey Novac 2008

Culoarea s-a pastrat frumoasa, luminoasa, dar nu foarte intensa, insa in rest avem de-a face cu un cu totul alt vin fata de referinta din 2006, care a fost primul meu contact cu acest soi romanesc. Pare ca producatorul a ales o alta cale pentru vinurile sale rosii incepand cu 2007, o orientare mai moderna, mai de lume noua. In 2008 aceasta turnura este si mai vizibila, si din pacate, se inscrie in alegerea facuta de mai toti producatorii seriosi din Romania: Oprisor, Recas, Rotenberg - ca sa numesc doar cativa - o alegere a vinului expresiv, intens, ceva mai facil.

Nu ma intelegeti gresit, avem de-a face in continuare cu vinurile corecte si de calitate cu care ne-am obisnuit de la acesti producatori, insa mai ales cu perioada de criza, care din pacate nu se mai incheie o data, si cu scaderea semnificativa a consumului de vin, pastrarea unei orientari de nisa, orientata cu precadere spre cunoscatori si consumatorii pretentiosi de vin, iata ca nu se mai justifica financiar. Si de aici, banuiesc, si aceasta re-orientare, care iata ca aduce rezultate destul de bune prin participarea la concursurile internationale de renume, concursuri la care, asa cum am mai spus si altadata, nu se puncteaza vinurile complexe, ce necesita timp pentru a se exprima pe deplin, ci vinurile directe, intense, gata de a-si arata talentele imediat ce sare dopul din sticla.

Asta este, sper numai ca iubitii si apreciatii nostri producatori sa nu-i uite si pe iubitorii de vinuri si sa ne pregateasca in continuare si noua vinurile pe care le asteptam cu nerabdare an de an! Si nu la peste 100 de lei sticla.

Revenind la vin, acesta este mult mai aromat in nas fata de 2006, cu nuante de vanilie si note dulci, care nu se regaseau inainte. Fructul este si el prezent in zona prunelor si a fructelor rosii de padure. Ceva note caramelizate completeaza ansamblul aromatic placut, destul de complex, modern.

In gura vinul este aromat, rotund, cu tanini destul de fini si aciditate foarte buna ce-l califica drept un excelent acompaniament pentru bucate. Finalul este lung, cu note dulci si vanilate placute, si note baricate de lemn (care nu s-au simtit in niciun vin de la Stirbey de pana acum). Putin cam scump pentru ideea de vin modern pe care o reflecta si alte vinuri la costuri mult mai mici.

Negru de Purcari 2003

Recunosc deschis că este primul vin moldovenesc pe care îl gust, deși am tot văzut de ceva vreme produse din gama celor de la Purcari. Pe acesta l-am primit cadou în vară de ziua mea și a așteptat liniștit în europivniță până astă-seară, când Allah mi-a sugerat să trec peste stereotipul cu vinurile moldovenești și să-l încerc.

Și încercatu-l-am. Înghițitură după înghițitură. Pahar după pahar. Fără mâncare. Cu cașcavaluri. Cu parmezan. Fără mâncare.

Tot ce pot să spun e că m-a surprins foarte plăcut. În ciuda textului de pe contraetichetă, care prevestește un monstru ultrabaricat (3 ani de baric franțuzesc!), vinul este surprinzător de elegant, cu un nas mediu, mai reținut, deși plin de fructe de pădure, ceva prune coapte/gem, note florale (de violete?) ce se continuă în gustul foarte plăcut, fin, echilibrat, cu tanini deja șlefuiți, aciditate încă bună și ceva note de lemn bine integrate. Finalul lung păstrează fructe, lemn și o plăcută impresie că încă n-ai înțeles nimic din acest vin și, deci, se cere o altă gură.

Negrul de Purcari, actualmente la ediția 2003, este un cupaj produs din Cabernet Sauvignon 70%, Saperavi (un soi georgian folosit pentru culoare) 20% și Rară Neagră (pentru corp) 10%.

Prețul pare ceva cam ridicat din ce am găsit pe net, se învârte pe la 85-95 de lei.

Un nou producător bulgar: Katarzyna

În urma vizitei la Metro Plovdiv efectuată cu ocazia vizitei la Bessa Valley de care am povestit anterior, m-am ales cu 2 sticle de vin ale unui producător bulgar de care n-auzisem nimic: Katarzyna Estate. Sincer să fiu am luat vinurile în primul rând datorită prețului ceva mai ridicat decât uzualele vinuri de Metro, și datorită abțibildului de pe una din sticle, care se lăuda cu o dublă medalie de aur la San Francisco International Wine Competition.

Dar cine e această Katarzyna?

Katarzyna Estate este o podgorie situată în sud-estul Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia. Moșia a fost inaugurată oficial în 2007, dar prima recoltă a fost 2006. Ea aparține grupului Belvedere Bulgaria, parte a grupului francez Belvédère Groupe, care a cumpărat 550 de hectare de teren prin 2002.

Climatul este unul temperat-continental cu influențe mediteraneene puternice, iar ceea ce face zona una valoroasă pentru producția de vin de calitate este coridorul de aer ce se formează între muntele Sakar și munții Rodopi de răsărit. Acolo unde se află Katarzyna Estate soarele strălucește mai mereu deasupra plantațiilor de Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Syrah, Malbec, Tempranillo, Petit Verdot, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Viognier și varietății locale Mavrud.

Dar să vedem și vinurile, nu?

Primul a fost un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Merlot și poartă numele de Question Mark 2008.

Un vin încă puțin cam tânăr, cu tanini bărbătești, reflexii violacee. Cu toate astea aduce mult aromatic cu Cabernetul de la Enira -- să fie oare terroir-ul la mijloc? Cine știe.

Vinul se prezintă cu un nas bombastic, de lume nouă, în care abundă prunele, coacăzele negre, cireșele negre și te miri ce alte fructe înrudite, gustul este cu mult fruct, corpul este solid, cu structură bună, iar finalul destul de lung, plăcut. Aciditatea bună îl face un bun partener la masă, eu l-am încercat alături de un mușchi maturat Elena (specialitate bulgărească achiziționată de la frații bulgari din Metro) și de bucatini amatriciana cu sos de roșii, bacon și parmezan - a mers de minune cu amândouă.

Un vin care promite, dacă nu scăpăm din vedere că prima recoltă a fost 2006, deci vorbim de o podgorie relativ tânără.

Al doilea a fost Encore Syrah 2008.

Vinul aduce inițial cu un Gigondas de calitate ridicată. Nas mediu spre puternic, deși nu exploziv, cu tipicitate superbă. Notele de bacon se împletesc fericit cu cele de fructe negre și lemn, iar notele suav vanilate întregesc un nas de o complexitate peste medie. Se dezvoltă și tușe intrigante de coacăze negre, ce adaugă un plus de complexitate.

În gură vinul se dovedește a fi corpolent, echilibrat, cu structură, tanini destul de finisați pentru tinerețea lui. Finalul mediu spre lung cu note sobre de fructe negre completează o frumoasă imagine creată de acest vin din sud-estul călduros al Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia.

În concluzie, o surpriză foarte plăcută acest până acum necunoscut producător bulgar (mă rog, la fel de bulgar ca și Enira :-) ), de la care mă aștept la mult mai multe în anii următori, odată cu maturizarea plantației. Sper să-l importe careva și-n Românica în curând. Na zdrovie!

P.S. Mai multe despre isprăvile acestui producător aici.

E. Guigal Cote Rotie Brune et Blonde 2006

Un eveniment important din viaţa mea a condus la destuparea unei mici bijuterii din europivniţa proprie, destul de proaspăt achiziţionată de la furnizorul francez online Millesimes pentru suma de 34 de euro.

Vinul provine de pe cele două pante ce dau numele vinului -- Côte Blonde şi Côte Brune -- fiind produs din Syrah 96% şi Viognier 4%. Producătorul recomandă recolta 2006 pentru băut acum (în ciuda celor 20 de ani de viaţă estimaţi), motiv pentru care am destupat această sticlă în locul celei din 2005, care se recomandă a mai fi încă păstrată la învechit. Un vin din valea Ronului.

Am carafat vinul şi l-am lăsat în pace să se trezească vreo 2 ore şi jumătate, ca să am un partener de discuţii vesel şi comunicativ, şi nu tăcut şi morocănos. La capătul dificilei aşteptări m-a întâmpinat un vin cu arome destul de intense în care s-au regăsit coacăze negre, note puţin vanilate, cireşe negre, aluzii de bacon care s-au risipit repejor, şi note fine de lemn/piele. Aromele virează în timp spre nunaţe superbe de tămâie şi condimente.

Gustativ vinul este fin, îmbracă bine gura, etalează tanini foarte fini, însă pare cam deficitar la nivelul de fruct. Fructul apare abia a doua zi, deşi nu la nivelul la care apare în miros. Dl. Prof. Croitoru l-ar cataloga drept un vin descendent (intensitatea aromatică este superioară celei gustative) - dar nu ştiu la ce foloseşte această categorisire! Corp mediu, aciditate medie, nas intens, tanini fini, final lung.

Finalul foarte lung cu arome de prune uscate, piele/lemn şi ceva cireşe negre este extrem de elegant, deşi puţin auster, departe de senzaţiile dulcege şi simpliste ale vinurilor (prea) moderne.

Un vin complex, elegant, superb manufacturat, cu o evoluţie frumoasă în pahar, care îţi exemplifică fără drept de apel zicala "puţin dar bun".

Întâlnire cu vinurile americane

Ministerul Agriculturii SUA cu sprijinul Ambasadei Americii a organizat pe 7 iunie o întâlnire cu vinurile americane la hotel Marriott. Un eveniment care promitea multe, mai ales că vinurile americane sunt printre ultimele intrate pe piaţa românească, şi chiar şi aşa destul de timid. Orice iubitor de vinuri şi-ar dori să cunoască vinurile produse în celebrele regiuni din SUA, cum ar fi Napa Valley -- cu renumita regiune Stags Leap -- Oregon cu Pinot Noir-ul său, Sonoma cu Russian River Valley -- ca să menţionez doar câteva staruri americane.

Realitatea a fost, însă, puţin diferită, la eveniment participând doar 3 expozanţi: Mondavi şi Ravenswood de la gigantul Constellation, prezenţi deja la noi prin Cramele Recaş, Global Vini -- un distribuitor bulgar al unor vinuri americane ieftinuţe (sub 3 EUR preţ de distribuţie) îmbuteliate în Germania, şi Hess -- cu vinurile cele mai impresionante ale evenimentului.

N-am putut să mă abţin de la cele două perle ale lui Mondavi, Cabernetul şi Fume Blanc-ul din Napa Valley, vinuri de 140 de lei, respectiv 120 de lei, şi care şi-au dovedit clasa în ciuda stilului extrem de aromat, specific lumii noi.

Zinfandelul 2005 de la Ravenswood tot din Napa Valley a fost dezamăgitor, niciuna din cele 2 sticle prezentate nefiind în formă.

Vedeta serii a fost, aşa cum am spus, Hess, un investitor elveţian, care a cumpărat pământ şi vie prin 1978, şi bine a făcut. În afara vinurilor produse de el, grupul Hess mai conţine câţiva mici producători, cum ar fi Artezin cu cel mai elegant Zinfandel de la eveniment (la numai 13 EUR preţ de retail), sau Sequana cu un Pinot Noir extrem de complex şi interesant, deşi al naibii de scump (cam 50 de EUR în retail). Mi-a mai plăcut şi Hess Collection Mt. Veeder 19 Block Cuvee 2005, un Bordeaux blend foarte interesant, şi cu ceva Malbec în plus aşa, ca să fie mai cu moţ.

Mă aşteptam la o degustare cu mult mai mulţi producători americani, pentru că sunt destui şi cu vinuri de toate calibrele, dar n-a fost să fie. Poate data viitoare.

Poggio Salvi Rosso di Montalcino 2004

Ah, da, aceleaşi arome superbe pe care le-am simţit în Chianti Classico de la PoggioAmorelli se regăsesc, la un nivel de complexitate mult mai ridicat, dat, fără discuţie, de învechirea la sticlă, în acest Rosso di Montalcino din 2004. Fratele mai mic al celebrului Brunello, dar produs din aceeaşi clonă de Sangiovese ca şi ilustrul său confrate de Poggio Salvi, vinul se vrea un vin mai simplu, mai fructuos, dar cu un corp bun. Ce te faci, însă, dacă îi vine cuiva ideea să-l învechească oleacă? Ei bine, dai peste nebunia de vin cu care m-am întâlnit eu, oarecum surprins, ieri. De ce surprins? Pentru că nu e nicidecum primul meu Rosso di Montalcino, dar este primul pe care-l încerc la 6 ani vechime.

Culoarea vinului îi trădează vârsta, vişină putredă, cu tente uşor maronii. O feerie de arome întreţesute, calme, complexe, aşteptând răbdătoare şi sigure pe ele să fie descoperite şi apreciate: prune, miez de smochină, violete, cafea, poate şi ceva cireşe negre. Aromele apar pe rând şi-şi cedează locul cu graţie unele altora. Sangiovese într-una din exprimările sale de excepţie.

Gust: moderat ca intensitate, cu fruct, violete şi aluzii de piele, finalul este mediu-lung, plăcut, elegant. Vinul este la apogeu (dacă nu cumva l-a depăşit cu puţin). Neapărat de încercat. 67 de lei la Arte&Vino.

L-am încercat şi la masă alături de un muşchiuleţ de porc făcut la tavă pe pat de mere, aromat cu cimbrişor şi rozmarin proaspete şi pudrat cu piper de Sichuan. A făcut faţă cu brio cu excepţia contrastului dintre merele coapte cam dulci şi intensitatea aromatică deja în declin a vinului. N-a durat decât 2 secunde acest contrast, apoi vinul a egalizat atacul zahărului din măr şi a completat frumos preparatul.

Cuvee Uberland 2007 si cotlet de porc la gratar cu cartofi noi

Am luat și eu o sticlă din mult-lăudatul Cuvee Uberland produs de Cramele Recaș, ediția 2007, și m-am decis s-o explorez în weekendul prelungit de Rusalii. Asocierea cu mâncarea a avut loc a doua zi la prânz, așa că deocamdată doar periplul meu cu vinul. Vinul este un cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Culoarea roșie-rubinie radiantă, lacrimile par aproape lipite de pahar. La 15,5% alcool nici nu-i de mirare! La deschidere te întâmpină un nas intens de vișine, note dulci, vanilate, fructe de pădure pe fundal și lemn. Și în gură se simt vișinele și lemnul, cam prea deranjant, parcă nu-i integrat pe deplin. Corpul, însă, e bun, taninii prezenți, dar frumos șlefuiți, aciditatea e bună, iar finalul e lung, deși alcoolul se face simțit ușor pe gât. Am senzația că am în pahar ceva comun cu alte vinuri din gama La Putere, cam cu aceleași tonalități aromatice: or fi drojdiile?

După 45 de minute de aerare încep să apară, Allah e mare!, și coacăzele negre în miros, alături de aluzii de afumat. La 80 de minute parcă ai în pahar Cabernetul Sauvignon din gama La Putere! La 110 minute coacăzele vin în prim plan reușind să domine vișinele și vanilia. Notele de lemn din gut și postgust s-au estompat frumos. Alt vin.

Deci e clar că vinul are nevoie de 2 ore de aerare pentru a arăta ce poate. E un vin interesant, făcut în manieră modernă, cu arome intense, facile, ușor de "citit". De calitate, nimic de zis, dar parcă nu-i poți spune vin de meditație.

A doua zi la prânz am gătit cartofi noi la cuptor cu rozmarin și cimbrișor proaspete din producția proprie, pe care i-am pus alături de cotlete de porc pe grill marinate cu puțin ulei, piper și cimbrișor. Vinul a mers uluitor de bine cu cotletele făcute mai zemoase, atât aromatic, cât și ca textură. Fapt care mi-a confirmat ipoteza că vinul este mai degrabă un excelent vin de gastronomie. Cam piperat la preț, dar pentru cei care se respectă... În jur de 90 de lei la Cramele Recaș.

Erotikon Merlot 2008 - sexy, dar cam atât

Am cumpărat trei sticle de Erotikon 2008 pentru că mi-au plăcut la GoodWine, şi oricât de mult am încercat să amân inevitabilul inventând tot felul de tertipuri şi pretexte, duminică nu s-a mai putut şi am destupat un Merlot. Care Merlot este recolta 2007, deşi ediţia Erotikon este 2008. Funny.

Lăsând la o parte frumuseţea etichetei, destul de controversate, de altfel, dar atingându-şi scopul scontat, de altfel, vinul a poposit mai bine de 1 oră în carafă, după care am început să-l miros temeinic cale de încă 2 ore. La început a fost cam timid, pesemne că 1 oră a fost prea puţin pentru el, dar cum era ora mesei, s-a achitat elegant de îndatoriri, înnobilând muşchiuleţul de porc la tavă cu cimbru pe mere coapte şi presărat cu piper de Sichuan.

Vinul a plecat de la un nas cam nefocusat de prune şi cireşe negre destul de neimpresionant, a trecut apoi prin mure, prune şi fructe negre de pădure (indistincte), pentru ca apoi, mai pe seară, să degaje superbul miros de coacăze negre, tămâie şi mure. Deja seara nasul a fost elegant, nici prea timid, nici prea ostentativ, cu ceva vanilie şi lemn ascunse cu dibăcie printre fructe. Merlotul îmbracă frumos gura cu fructele negre, note de cafea şi ciocolată şi ceva note dulci, nedominante însă, face însă pe nebunul etalându-şi muşchii destul de proeminenţi, iar finalul destul de lung îşi lasă notele de baric cam prea ostentativ, alături de fructele negre, sobre, elegante.

Senzaţia mea este că vinul este încă în faza de adolescenţă neastâmpărată, deşi se vede limede că vorbim de un exemplar de soi nobil, ce deja a deprins arta conversaţiei intelectuale, fine, convingătoare, dar mai are de studiat măcar 1-2 ani pentru a-şi domoli impetuozitatea şi a ne uimi cu adevărat.

Recital Masi, 6 martie 2010

Aseară am participat împreună cu Radu și Răzvan la un eveniment de marcă din lumea vinului, la invitația celor de la Cramele Recaș, cărora le mulțumesc pentru invitație și pentru o seară deosebită. Dar ce să fie, ce să fie? A fost o seară Masi, prezentată de nimeni altul decât domnul "Masi" în persoană, adică Sandro Boscaini, președintele companiei, ajutat de enologul grupului, Andrea Dal Cin, un tip la fel de simpatic și deschis.

Au fost câteva discursuri, câteva filmulețe de prezentare ale celor de la Masi -- lucruri firești pentru o astfel de ocazie, și care au pregătit audiența pentru ceea ce urma să vină, și anume degustarea a 7 vinuri din portofoliul Masi, dintre care o raritate din colecția personală a familiei Boscaini, un Amarone din 1990.

De unde numele de Masi? Masi și-a luat numele după cea a văii omonime cumpărată de familia Boscaini prin secolul 18, și care a rămas în proprietatea familiei până azi. În afară de vinurile pe care le produc, Masi colaborează pe partea tehnică și distribuie vinurile familiei Serego Alighieri, descendenții lui Dante, care produc vin în regiune de prin 1353 (!). Ca să mai vorbim de tradiție…

Oamenii fac numai vinuri premium, și le fac bine după cum am văzut la degustarea de ieri. Dar să nu anticipăm!

Au fost prezentate câteva din metodele de fabricație ale celebrului Amarone, și anume uscarea strugurilor în lăzi de bambus pentru 3-4 luni înainte de zdrobire și fermentație, tehnică numită appassimento, prin care strugurii pierd până la o treime din greutate, vinul rezultat fiind mult mai colorat, concentrat și aromat. Am aflat și despre un alt procedeu al celor de la Masi numit fermentație dublă, în care un vin tânăr, mai simplu, este amestecat, odată finalizat, cu strugurii zdrobiți ce au trecut prin appassimento, amestecul rezultat trecând astfel printr-o a doua fermentație, ce aduce un spor de culoare, structură și compuși aromatici. Tradiție și inovație, mână în mână.

Dar să vedem vinurile, domnilor! În ordinea servirii, s-au perindat prin fața noastră și prin paharele noastre:

Masi Campofiorin 2005 - un vin produs prin fermentatie dublă, un vin de gastronomie, prietenos, totund, cu tanini moi. 82 de puncte (evaluarea mea după criteriile de pe fișele Masi).

Masi Tupungato Corbec 2006 - un vin cu o culoare foarte intensă, rezultat al metodei appassimento prin care au trecut strugurii soiul Corvina din cupajul Corvina-Malbec. Vinul este produs la proprietatea din regiunea Mendoza, Argentina, al celor de la Masi. Nas relativ intens, catifelat, concentrat de fructe negre (visine negre, coacaze), tanini fermi, final mediu-lung cu note de fruct si lemn. Aciditate buna. 85 de puncte

Masi Costasera Amarone Classico 2006 - un vin produs într-un an de 5 stele pentru amarone, ce nu s-a mai întâlnit din 1997. Aromă superbă, elegantă, eterică, nu foarte intensă. Gust vag amarui, rotund, nu foarte complex. Final lung cu tentă de cireșe amare și prune uscate, aproape în crescendo. 90 de puncte.

Serego Alighieri Vaio Amaron 2003 - Un an bun, dar nu ca extraordianrul 2006. După metoda proprie Serego Alighieri, 40% din vin este învechit o scurtă perioadă în vase de lemn de cireș, care-și pun amprenta asupra vinului. Lemnul de cireș produce oxidarea rapidă a vinului, de aceea vinul nu se păstrează mai mult de câteva luni în lemn de cireș. Nas mult mai intens decât Costasera, elegant, complex, gust nu la fel de complex, final mediu-lung. 87 de puncte

Masi Mazzano Amarone Classico 2001 - Acesta este un vin single vineyard, care a obținut 91/92 de puncte de la Wine Spectator, respectiv Wine Advocate (Parker). Nas elegant, complex, în evoluție, cu note animale care lasă locul fructului, puțin amărui. Tanini fermi. Final lung, frumos. 95 de puncte

Masi Recioto 2005 - un vin de desert, care mi-a plăcut prin simplitatea și franchețea lui, și prin distanța de vinurile roșii dulci românești cu care chiar nu are nimic în comun. Altă clasă.

Notele de degustare și evaluările trebuie luate cu puțină circumspecție, ținând cont de natura evenimentului (lume parfumată, platouri de brânzeturi pe mese, nasul meu cam înfundat, vinuri aerate rezonabil, dar poate nu suficient pentru cel puțin 2 dintre ele). Dar ceea ce contează este că am fost martorii unui recital Amarone, un recital Masi, la care vinurile ni s-au prezentat și ne-au șoptit fiecăruia la ureche câte o poveste, așa, doar pentru noi. Și a fost nemaipomenit!

18 Cabernet Sauvignon-uri în orb, la Ginger

Energizaţi şi motivaţi de succesul degustării în orb de vinuri roşii săptămâna trecută, am decis să reedităm fenomenul şi să analizăm o feliuţă din plăcintă: Cabernet Sauvignon. Au fost 18 vinuri de această dată, dar participanţii au fost ceva mai puţini, profesorii Stoian şi Croitoru neputând participa, iar cei de la Vinul.ro trebuind să plece înainte de încheierea degustării împreună cu Sergiu Nedelea, manager la Casa Iancului. Cu toate astea, prof. Liviu Grigorică ne-a fost alături, şi bine a făcut, pentru că vinurile de la Crama Oprişor desăvârşite de dânsul au ocupat locurile de frunte în clasamentul general!

N-am mai împărţit vinurile pe paliere de preţ de astă dată, aşa că am să le prezint în ordinea punctajelor mele:

Erotikon 2008, 2007, Carl Reh Winery	91
Crama Oprisor Cabernet Sauvignon, 2007, Crama Oprisor	88
Chateau Golan, 2005, Chateau Golan	87
La Cetate, 2007, Carl Reh Winery	86
Prince Stirbey, 2006, Agricola Stirbey	82
Luis Felipe Edwards Terraced Gran Reserva, 2007, Luis Felipe Edwards	81
Cabernet by Enira, 2008, Bessa Valley Winery	81
Caloian, 2008, Crama Oprisor	81
Nederburg Manor House, 2005, Nederburg	81
Errazuriz Max Reserva, 2005, Vina Errazuriz	79
Domeniul Coroanei , 2007, Domeniul Coroanei Segarcea	76
Luis Felipe Edwards, 2008, Luis Felipe Edwards	72
Soare, 2004, Vinarte	70
Domeniile Samburesti, 2007, Domeniile Samburesti	69
Anima, 2007, Domeniile Sahateni	67
Divin, 2006, Domeniile Sahateni	66
Princiar Special Reserve, n/a, Domeniile Tohani	63
Tavernelle, 2004, Castello Banfi	60

Clasamentul general a arătat puţin diferit de al meu pe alocuri, astfel (aici sunt afișate cu 2 zecimale, pentru o clasificare mai exactă):

Erotikon 2008	89.50
Crama Oprisor Cabernet Sauvignon	89.50
La Cetate	87.63
Chateau Golan	87.38
Caloian	84.25
Luis Felipe Edwards Terraced Gran Reserva	82.63
Cabernet by Enira	81.50
Nederburg Manor House	79.50
Errazuriz Max Reserva	75.38
Anima	75.25
Luis Felipe Edwards	75.25
Princiar Special Reserve	75.13
Soare	75.00
Prince Stirbey	74.63
Domeniul Coroanei	74.38
Divin	74.38
Domeniile Samburesti	71.88
Tavernelle	64.38

Surpriza negativă a serii mi s-a părut Errazurizul Max Reserva 2005, care a luat 92 de puncte de la mine cu o săptămână în urmă, grupul evaluându-l la 88.4 puncte atunci faţă de 75.4 acum. Deci pare destul de evident că această a doua sticlă a avut ceva probleme, dar asta am să ştiu mai bine când voi deschide şi sticla mea, cumpărată cu aceeaşi ocazie.

M-au surprins foarte plăcut vinurile de la Crama Oprişor, atât cele de top - Erotikon şi Cabernet Sauvignon Crama Oprişor - pe care nu le mai gustasem, cât şi cele medii - La Cetate şi Caloian - care au fost extrem de bine apreciate. Nu au avut niciun vin sub 84 de puncte, iar aceasta este o performanţă, chiar dacă majoritatea celor care le-au apreciat a fost formată din iubitori amatori ai vinului, şi nu din profesionişti. Dar în final vinurile trebuie să le placă, nu-i aşa, consumatorilor cărora le sunt adresate - şi care plătesc pentru ele - şi nu doar specialiştilor.

Deşi cu o diferenţă mai mică de doar 3 puncte, şi Cabernetul by Enira a fost apreciat ceva mai reţinut faţă de săptămâna trecută.

Destul de multe vinuri cu o performanţă dezamăgitoare, din nou, se pare că aşa funcţionează piaţa vinului, dintr-un eşantion de măcar 15 vinuri cel puţin 25-30% (asta dacă ai noroc!) sunt slabe sau defecte într-o măsură mai mare sau mai mică.

Sper ca astfel de articole şi evaluări, pe care le facem pe blogurile noastre să vă fie de folos în evitarea vinurilor (sub)mediocre sau cu şanse mari de a fi defecte, pentru că în definitiv balta are destul peşte, iar bugetul nostru nu este infinit ca să tot aruncăm banii pe poşirci, doar-doar om avea noroc. Ia să fie tocmai invers, să se considere norocoşi producătorii cărora le cumpărăm noi vinurile, şi nu noi când avem bafta să dăm peste o sticlă fără defect.

Mulţumim, ca de obicei, gazdelor Doru şi Cezar de la Ginger pentru ospitalitate! Ah, şi lui Alin pentru poze!

Alba-neagra prin Sicilia

Aseară am încercat împreună cu tovarăşii de grup Alin, Dana, Radu şi Ionuţ câteva vinuri din zona Sicilia, însă doar două mi s-au părut demne de a fi menţionate. Da, lenea a învins, m-am decis să nu mai scriu despre vinuri răsuflate sau anonime, ci doar despre cele care mi-au lăsat o impresie favorabilă.

Cele două vinuri sunt unul alb şi unul roşu, cumpărate de pe plaiurile mioritice. Iată-le.

1. Colomba Platino 2006, prod. Duca di Salaparuta, IGT Sicilia, 12,5% alc. Am jurat împreună cu Alin şi Ionuţ că avem un chardonnay get-beget în pahare, cu tot cu caşeul de unt! Dar nu, nu-i deloc vorba de acel strugure franţuzesc, ci de soiul italienesc insolia (cu o mică parte de grecanico). Un soi care se potriveşte de minune cu pastele cu pesto! Vinul are un miros puternic cu note florale şi fructate, este proaspăt şi fructuos în gură (pepene galben necopt) şi un final mediu, dar proaspăt. Un vin aromat, plăcut, ideal pentru gastronomie. 47 de lei la Wine & Spirit, jumătate de preţ dacă mai prindeţi promoţia!

2. Passopisciaro 2006, IGT Sicilia, prod. Passopisciaro Sicilia, Castiglione di Sicilia, 14,5% alc. Ei da, un vin de clasă, cum nu credeam să se facă dintr-un soi mai puţin celebru cum este Nerello Mascalese, folosit mai degrabă ca partener de cupajare dacât ca primadonă. Strugurii vinului de faţă au fost cultivaţi la înălţime în zona vulcanului Etna din Sicilia, producând un vin de culoare rubinie palidă, un nas cu o evoluţie spectaculoasă în pahar, plecând de la fructe roşii (smeură) şi trandafiri, virând apoi spre nuanţe de cafea şi piele, cu un gust plin, tanini destul de fermi şi un final lung, elegant, cu note de piele. Vinul a avut iniţial o notă de acetonă, care s-a transformat în piele după ceva aerisire. Vinul a fost evaluat la 93 de puncte de Stephen Tanzer şi a făcut 100 de lei.

Bordeaux cu Ginger

Acum că anul e pe ducă pot să fac o confesiune păstrată cu grijă timp de aproape 2 ani: am urât bordeauxurile. Să mă explic. Prima mea întâlnire cu acest tip de vin - foarte apreciat de majoritatea iubitorilor de vin din lume de multă, multă vreme - a fost un bordeaux primit în dar de soția mea de la Bruno Bich, patronul concernului BIC (da, cei cu brichete, pixuri și razoare). După ce ne-am ignorat reciproc ceva vreme, am hotărât să iau sticla de gât, i-am smuls dopul și am gustat o gură de vin. Urmarea: atât gura menționată, cât și restul conținututlui sticlei au făcut cunoștință intimă cu chiuveta de la bucătărie.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Oh, nu! Am mai cumpărat ceva chateau-uri, unele chiar scumpuțe, ca să vadă și țăranu ce-i aia Bordeaux și de ce cade lumea-n admirația lor. Cum bordeauxul nu-i nicidecum un vin de începători (cu mici excepții) - după cum am învățat pe propria-mi piele - am jurat că nu mai pun gura pe vreunul până ce n-am să mai învăț una-alta despre vin în general și n-am să-mi mai rafinez oleacă maniera de degustare (căci se vede limpede că eram cu totul fără maniere într-ale vinului atunci).

Vremea a trecut, promisiunea aproape a ținut (cu câteva excepții mai mult plăcute decât neplăcute cu niscaiva chateau-uri gustate la masă) și acum venit-a timpul pentru o degustare comparată de 5 exemplare din mai multe zone ale celebrei regiuni. Dar să vedem vinurile (tobe, audiența își ține respirația în anticipare, tobele sunt lovite de final):

1. Chateau de Lamarque 2001, Haut-Medoc, Cru Bourgeois, 13%, Prod: Gromand d'Evry. Vinul care mi-a plăcut cel mai mult, elegant, cu note de cafea care îmbracă fructele de pădure (afine, coacăze) și prune. Un vin care se deschide în gură, cu tanini fini, plăcuți și un final lung, elegant, extrem de plăcut.
2. Chateau de la Tour de Mons 2004, Margaux, Cru Bourgeois Superior, 13,5%, Prod: Ch, de la Tour de Mons. Nas destul de intes, complex și concentrat cu note de piele și fructe, tanini fermi dar integrați, final cu note de piele și lemn, puțin condimentat. Un vin care ar mai fi trebuit să stea la întuneric 2-3 ani.
3. Chateau des Jacobins 2002, Pomerol (Gironde), 13%, Prod: J. M. Bouldy. Cu un nas intens și dulceag de fructe cu note florale, gust fin dar nu prea complex, tanini moi, corp cam subțirel și un final lung, fructat, fin, vinul este mai degrabă feminin.
4. Chateau Monestier la Tour - Les Hauts de la Tour - 2003, Bergerac (Dordogne), 13,5%. Un cupaj de Merlot, Cabernet Franc și Cot cu nas relativ reținut inițial, care se deschide pentru scurt timp după o agitare puternică în pahar, cu arome de prune și cireșe, tanini fermi, final foarte condimentat cu note de lemn și piele, nu foarte lung. Evoluează spre un miros dulceag, mai fructuos.
5. Chateau Fonbadet 2002, Pauillac (Medoc), 12,5%, Prod: Domaines Peyronie. Un cupaj din Cabernet Sauvignon 60%, Cabernet Franc 15%, Merlot 20% și Petit Verdot cu Malbec 5%. Culoare intensă, nas destul de complex cu note de cafea, prune afumate, tanini cam duri, astrigent mai ales pe final, corp cam subțire, gust cu note chimice (vopsea, acetonă), final mediu. Nu a fost deloc pe gustul meu.

Deci vinuri din multe regiuni celebre, dintr-o paletă de recolte destul de largă, ce a inclus și celebrul 2005. Se vede că un Bordeaux trebuie să petreacă cel puțin 5-7 ani la sticlă până să fie bun de băut (dar asta nu e o regulă). Toate vinurile au fost carafate și aerate cel puțin o oră înainte de degustare și au costat între 18 și 25 de euro sticla.

În concluzie: și vreme e pentru Bordeaux! Pe el!

4 chiliene, 1 soi - ghici ciupercă ce-i: Carmenere

De data asta am ales ca temă pentru degustarea de la Ginger un soi mai puţin cunoscut, deşi prezent pe piaţa românească de multă vreme: Carmenere. Este un strugure cultivat cu precădere în Chile, unde filoxera n-a ajuns, din fericire, din viţă de vie franceză la origine.

Au fost pe masă 4 vinuri, chiliene toate, vinificate în cunoscutul stil de lume nouă: arome puternice de fruct, lemn destul de evident, final destul de puternic. Am să descriu vinurile în ordinea preferinţei mele:

1. Cono Sur Carmenere 2008, Vina Cono Sur, 13,5% alcool, Colchagua Valley - un vin foarte reuşit pentru cei numai 20 de lei cât cere importatorul lor, Cramele Recaş, pe o sticlă. Miros intens de fructe de pădure şi cireşe pietroase pârguite, tanini prietenoşi dar foarte prezenţi, final lung cu note de lemn puţin cam exagerate. Dezvoltă note de cireşe şi cafea în pahar. A mers grozav cu un file de porc cu crustă de caşcaval, ciupeci şi cartofi gratinaţi cu rozmarin.
   
2. Misiones de Rengo Carmenere Cuvee 2005, Misiones de Rengo, 14% alcool, Rapel Valley - un vin mai greu, mai corpolent decât primul, cu un miros puternic de fructe nu din cale-afară de complex, note de cafea, gust intens de fructe negre şi cafea, tanini destul de intenşi dar nu şi persistenţi, final puţin condimentat, mai scurt decât m-aş fi aşteptat. Per total este un vin mai complex decât celelalte 3, însă nu suficient pentru cei 59 de lei cât face.
3. Explorer Carmenere Reserva 2008, Concha y Toro, 13,5% alcool, Rapel Valley - un vin rezonabil la cei 29 de lei cât face, cu un nas intens şi prietenos de cireşe, cafea, lemn şi vanilie, gust intens şi plăcut de fruct, destul de condimentat, aciditate bună, tanini plăcuţi. Final mediu spre lung, plăcut. Din păcate este doar un vin de gastronomie, desfaci sticla şi o bei la masă, întrucât vinul evoluează foarte prost în pahar spre note de bombonele dulci şi alte chimicale.
4. Casillero del Diablo Carmenere 2007, 13,5% alcool, Rapel Valley - codaşul clasamentului în special datorită finalului prea amărui. La cei 36 de lei cât se cere pe-o sticlă obţii un vin cu miros cam reţinut de fructe negre (mure, afine) şi note de cafea, gust intens cu note dulci şi de lemn, tanini puternici dar integraţi, aciditate bună, prietenoasă. Finalul este lung, dar cu o amăreală deranjantă.
   

O degustare interesantă fără doar şi poate, dar soiul nu este deloc spectaculos. Un vin de băut la masă şi nu neapărat de savurat separat. Merită încercat.

Shirazul cel orb şi gloata însetată

Am comis-o din nou la degustarea de grup de la Ginger, de data asta ne-am uitat la 8 Shirazuri chioare, cu sacul pe cap adică. Noi la ele da, ele la noi nu.

Pentru că vinurile au fost deja descrise şi discutate pe larg de mai harnicii participanţi Radu şi Alin, am să-mi limitez avântul descriind numai primele 3 clasate, care s-au regăsit la mai toţi cei care au fost acolo, chiar dacă nu în aceeaşi ordine.

1. Cel mai bun mi s-a părut Hedonist-ul 2005 de la Walter Clappis. Un vin care a evoluat frumos de acum mai bine de 2 ani de când l-am încercat prima oară. Cu o culoare rubinie închisă, aproape neagră la turnarea în pahar, cu un nas fin, aromat, cu note de mure, afine, vișine și tușe animale, o corpolenţă bună, cu un final extrem de lung, condimentat, ce parcă se amplifică din ce în ce mai tare după ce l-ai înghiţit și cu lemnul bine integrat, vinul este un candidat excelent pentru mâncărurile mai consistente de la masa de Crăciun. 69 de lei la Vinexpert.

2. Pe locul doi am pus Lindemans Bin 50 Shiraz 2007, care a scos la mine un nas destul de puternic de mure şi afine cu note de cafea, o limbă condimentată şi cu fruct şi note de cafea/cacao retronazal, lemn bine integrat şi un final suficient de lung. La cei 30 de lei cât a făcut, este un vin neapărat de cumpărat în mai multe exemplare.

3. Pe locul trei cu voia dumneavoastră s-a clasat un localnic pe numele lui de scenă Syrah 2008 de la Recaş. Da, Syrah, cu r-ul graseiat franţuzit şi sprâncenele arcuite oleacă a dispreţ, vinul s-a dovedit un shiraz în travesti. Nas puternic de lumea nouă, puternic fructat, gust plăcut, puţin sec iniţial, apoi se simte şi fructul, tanini destul de fermi (deh, vinul e june), final lung învăluit în fruct. Nu e prea sofisticat totuşi, dar nici preţul nu pretinde asta: doar 21 de lei la Metro.

Sunt tare necăjit de modul în care a "evoluat" versiunea din 2007 a aceluiaşi Syrah de la Recaş, din care m-am înfruptat de nenumărate ori, şi cu care mi-am tapetat europivniţa. Am mai avut o dată aceeaşi dezamăgire nu demult, la avanpremiera degustării vinurilor de la raft a celor de la Vinul.ro, dar mi-am spus că o fi de la proasta păstrare a vinului. De data asta însă vinul a provenit chiar din europivniţa mea, unde stă la 12 grade de când l-am cumpărat de la Metro anul trecut. Vai, vai, vai. Gust de bombonele... Quelle deception!

În rest, multlăudatul Syrah 2007 de la Enira a fost degustat de mine cu inima mai degrabă decât cu mintea, aşa că n-am nicio notiţă despre el. Un vin frumos, cam prea tânăr însă, cu care m-aş reîntâlni cu mare plăcere peste 2-3 ani. Mulţumim lui Ghenadie Bobeică de la Winero pentru trataţie!

Weinbaudomane Trier Riesling Spatlese 2001

Auriu cu tente de arămii. Un nas plăcut la început cu note citrice, miere și tei, virând apoi către coajă de măr verde și zahăr brun, poate și stafide/tofee, un corp bun, fructous și proaspăt și un final nu foarte lung, proaspăt și cu un rest de zahăr ce-i șade bine. Pentru un vin din 2001 este chiar interesant. A dat să miroasă și a kerosen imediat după deschidere, dar buchetul de învechire n-a fost prea stabil și s-a risipit ca ceața când răsare soarele.

Vinul provine din regiunea Mosel-Saar-Ruwer și are numai 8% alcool, iar zahărul nu se simte mai deloc. Interesant.

Poate fi găsit la Vinexpert.

170 de vinuri în numai 3 ore!

Glumesc, așa ceva e nu numai imposibil, dar și inutil, căci vinul urăște maratoanele și iubește apropierea relaxată, deschisă, curioasă, cercetătoare. Dar să nu mai divagăm. În urma invitației celor de la vinul.ro (pentru care le mulțumesc încă o dată!) am avut prilejul de a mă număra printre puținii care s-au bucurat de un preview al concursului ce va avea loc începând de mâine: Premiile de Excelenta Vinul.Ro în vinurile de la raft. Printre participanți: Cezar Ioan, Vali Ceafalău, Loreta Budin și Radu Rizea de la vinul.ro, Dan Silviu Boierescu, George Mitea, Claudia Pendred, Răzvan Jurcă.

Sesiunea de azi a fost una informală, fără un program anume, menită a ne familiariza cu vinurile ce vor fi supuse în perioada 8-11 noiembrie unei evaluări serioase, profesioniste, din partea unui juriu străin. Dar cu toată deschiderea mărturisesc că am fost puțin intimidat de cele 2 rânduri aproape interminabile de sticle aliniate pe mesele de la Cafeneaua de Presă, totalizând 170 de exemplare deschise și fremătând în așteptarea clipei în care vor fi turnate în pahare pentru a face cunoștință. Și cunoștință am și făcut cu multe dintre ele, dar, vai, prea puține totuși!

Cu lenea caracteristică am evitat printr-o eschivă măiastră notele de degustare, limitându-mă la a încerca vinurile despre care eram curios, dar pe care nu avusesem până acum ocazia de a le degusta. Au mai scăpat și câteva vinuri cunoscute, dar iubite: nu m-am putut abține!

Am să enumăr doar câteva impresii în două categorii: surprize plăcute și surprize neplăcute. Să începem cu plăcutele:

• Terra Romana Milenium 2007, SERVE: un vin simplu, dar interesant, corect, băubil.
• Brătianu Cuvee Ileana 2007, Agricola Stirbey: se simte nota de Stirbey în nas, dar gustativ nu e mare lucru. Final foarte scurt. Un vin simplist.
• Budureasca Fumee Blanc 2008: lemnul este bine integrat, un vin popular, demisec, dar băubil.
• La Cetate Chardonnay 2008, Crama Oprișor: prea baricat, dar foarte aromat, destul de complex, dezvoltă și cașeul de unt în pahar.
• Măiastru Fetească Neagră 2008, Crama Oprișor: un vin premiat cu argint la Vinis Mundi 2009, foarte aromat, stil modern, arome de prune, mure, fără condimente.
• Budureasca Merlot 2007: foarte aromat, cam astringent pe final. Tânăr. Senzații dulci pe limbă.
• Crama Ceptura Merlot 2008 (cred, nu este specificată recolta pe sticlă): o surpriză plăcută.

SUrprizele neplăcute au venit de la:

• Măiastru Sauvignon Blanc 2008, Crama Oprișor: foarte acid, aromatici slabi, subțire.
• Prince Mircea 2006, Vinarte: dezamăgitor, foarte astringent, amărui, nas ciudat.
• La Cetate Shiraz 2006, Crama Oprișor: dezamăgitor, extrem de aromat, parfumat chiar, bombonel. Nu prea are legătură cu soiul. Mi s-a părut un pom de Crăciun prizonier într-o sticlă de vin. Ah, și cu luminițele aprinse!
• Recaș Syrah 2007 ("Cocoșul"): un vin foarte interesant anul trecut când a înșfăcat argintul la Syrah du Monde. Acum s-a accentuat nota animală de bacon și cea de lemn în dauna fructului. Nu este rău, dar mă așteptam la o altă evoluție.

Au mai fost și destule vinuri neplăcute, cu defect, chimice sau pur și simplu fade, plate, plictisitoare, unele care puteau fi orice soi și de fapt niciunul. Din păcate prea multe. Așa arată piața românească de vin: câteva perle de cultură, care aspiră la statutul de vedetă, pierdute într-o mare de grăunțe de nisip, mâl și mizerie, necinstită, vicleană, cu o mândrie de mitocan mioritic, fără rușine. Dar adevărul va fi fără îndoială expus fără perdea în curând. Abia aștept!