vineri, 23 octombrie 2009

Passarowitz-ul săracului: La Cetate Cabernet Sauvignon 2007

Fără pretenţia sau intenţia de a pune semnul egal între cele două vinuri produse de Crama Oprişor - Passarowitz şi La Cetate Cabernet Sauvignon 2007 - pot spune că aceia care nu au avut încă ocazia să deguste sau nu au dorit să plătească un Passarowitz la sticlă magnum pot să se întâlnească cu varianta "de bază" a acestuia cumpărând o sticlă de CS.

Nu vă aşteptaţi totuşi să găsiţi în pahar acelaşi vin, aceeaşi structură, catifelare sau complexitate, însă cu siguranţă veţi întâlni acea aromă de tămâie atât de captivantă şi intrigantă din Passarowitz. Este aproape la fel ca diferenţa dintre două vinuri de Rioja pe care le-am încercat anul trecut, Alma Tobia Tinto de Autor (vinul cel scump şi complex) şi Tobia Seleccion Crianza (vinul mai ieftin). Cel din urmă îţi oferă, chiar dacă pentru o perioadă limitată de vreme, nasul uimitor al primului, fără a evolua prea mult în pahar. Dar totuşi... uitaţi-vă la diferenţa de preţ!

Revenind la Passarowitz, Cabernetul Sauvignon trebuie să fie baza cupajului alcătuit din 5 varietăţi: Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Pinot Noir şi Dornfelder, fiind un vin (CS) care a fost cât pe ce să înhaţe argintul la concursul Mundus Vini 2009. Remarcabil. De încercat.

joi, 22 octombrie 2009

Greu de crezut, dar totuşi... Paharele Riedel şi efectul placebo

Sunt un iubitor de vin, care îşi apreciază obiectul plăcerii din pahare cu formele potrivite tipului de vin. Da, sunt unul dintre cei care cred că vinul băut dintr-un pahar cu margini drepte nu are niciun haz. Iar după evenimentul Riedel despre care am vorbit la vremea lui am devenit şi mai credincios convingerii mele.

Nu făceam parte dintre scepticii care se duc la astfel de evenimente sau prezentări cu un mare NU CRED în suflet. Foloseam paharele Riedel de luni de zile, ele înlocuind alte pahare cu forme corecte care au ajuns, pe rând, în lada de gunoi, cioburi. Iar după eveniment am înţeles că forma paharului influenţează nu numai aroma vinului, ci şi gustul perceput al acestuia.

Nu mică mi-a fost mirarea când am dat astăzi peste un articol scris de Daniel Zwerdling şi apărut prima dată prin 2004 în Gourmet Magazine despre exact acest subiect: influenţa paharelor Riedel. Concluzia articolului - foarte interesant şi scris plăcut - este că forma paharului nu influenţează mai deloc nici aroma, nici gustul vinului, şi că de fapt cei care credem contrariul suntem victimele efectului placebo.

Partea pozitivă este că însuşi acest efect chiar face ca vinul băut de cel care crede din paharul "potrivit" să aibă un gust şi o aromă mult mai bune! Ce să-ţi doreşti mai mult? Crezi - cumpără paharul, nu crezi - uită de asta!

luni, 19 octombrie 2009

Recaș: La Putere Fetească Neagră & Merlot 2008

După ediția din 2007 a acestui vin, care respira fetească neagră prin toți porii, deși cu un nivel al taninilor puțin cam ridicat, 2008-ul aduce mai mult a merlot. Un vin deja mult mai băubil chiar de la lansarea pe piață, este, cred, o dovadă clară că producătorii noștri ascultă glasul consumatorilor, care cer vinuri gata de băut acum, nu peste 2-3 ani. Să fie oare nerăbdarea latină care ne face să preferăm ceva mediocru dar la îndemână unui excepțional dar incert? Vrabia din mână ciorii de pe gard? Poate.

Oricum, nu este vorba deloc de un vin mediocru aici, ci doar de un caracter de fetească neagră bine ascuns printre faldurile merlotului care-l înneacă atât de bine, încât eu nici cu GPS n-am reușit să-l găsesc. Vinul te îmbie cu o aromă puternică de vișine și cireșe negre, care evoluează plăcut spre fructe roșii de pădure. Pe limbă este acid, cu gust de vișine, note fine de baric și un final mediu spre lung cu tușe de dulceață de cireșe negre. Am avut și ceva impresii de cafea când și când, însă n-am stat degeaba și am încercat câteva acompaniamente pentru acest vin destinat destul de clar gastronomiei mai fine. Brie n-a fost o alegere prea bună, însă pastrama de purcel puțin afumată a ridicat vișinele și parcă o smeură, ceva, până-n cerul gurii, vibrându-mi omulețul. Cool, dude!

Un vin interesant, plăcut, chiar dacă feteasca e timidă ca o fată mare și stă undeva retrasă și îmbujorată, gata să te contrazică atunci când și-o lua inima-n dinți. Mai vorbim peste un an!

[scuzați lenea de a nu fi făcut o poză!]

vineri, 16 octombrie 2009

Drojdiile - încă un mod de a trişa a producătorilor de vin?

Ce sunt drojdiile şi ce rol au ele în fabricarea vinului? Drojdiile sunt ciuperci unicelulare care transformă zahărul din must în alcool în timpul fermentaţiei alcoolice. Mai mult de atât, drojdiile pot influenţa semnificativ aroma şi flavoarea vinului, eliberând sau alterând compuşii aromatici din struguri.

Există două curente de opinie în ceea ce priveşte drojdiile folosite la fermentarea mustului: utilizarea drojdiilor sălbatice, prezente pe pieliţa strugurelui şi în cramă, sau utilizarea drojdiilor de cultură, special selecţionate.

Tradiţionaliştii consideră că drojdiile sălbatice reflectă cel mai bine caracteristicile anului respectiv, asociindu-le în mod natural cu terroirul. Ei sunt de părere că utilizarea drojdiilor de cultură este echivalent cu a trişa, iar acest punct de vedere are un sâmbure de adevăr, dacă ne gândim că majoritatea acestor drojdii influenţează semnificativ caracterul aromatic al vinului rezultat.

Se pare că vinurile rezultate în urma fermentării cu drojdii sălbatice au un caracter mai plin, mai complex, fermentaţia având loc mai lent, la o temperatură mai scăzută a mustuielii şi pe o durată mai lungă de timp, permiţând oxigenului să acţioneze favorabil şi distrugând mai puţini compuşi aromatici în timpul procesului.

Mulţi optează totuşi pentru drojdiile selecţionate, pentru a asigura o fermentaţie predictibilă şi completă, fără surprize. Cei care nu vor să afecteze tipicitatea de soi pot opta pentru drojdii neutre, care-şi fac treaba fără a modifica prea mult aromele vinului. Alţii tocmai asta caută de la drojdii: arome care să sporească complexitatea aromatică a vinului, chiar dacă în dauna tipicităţii de soi.

Un astfel de producător este Rotenberg, care ne-a demonstrat foarte clar diferenţele aromatice produse exclusiv de tipul drojdiilor folosite. Că asta înseamnă o renunţare la caracteristici importante ale terroir-ului şi la mascarea unor atribute ale soiului de struguri este un lucru asumat şi poate chiar căutat, vinul rezultat fiind, poate, mai complex, chiar dacă pe seama tipicităţii şi a apartenenţei la un areal viticol.

Jocul cu drojdiile selecţionate este cu atât mai important pentru producătorii din ţările cu climat cald, unde strugurii nu reuşesc să formeze cantităţi suficiente de precursori aromatici precum cei crescuţi în ţările cu climat rece, prin urmare eliberarea lor în timpul fermentaţiei este critică.

În definitiv, consumatorul este cel care decide în cele din urmă ce anume apreciază mai mult în vinul pe care îl alege: tipicitate, reflectarea terroriului sau pur şi simplu un vin cu un gust mai modern, mai industrial, mai predictibil. Calitatea vinului nu poate rămâne pe loc, ci ea trebuie să avanseze odată cu preferinţele şi gradul de sofisticare a consumatorilor dintr-o civilizaţie din ce în ce mai globalizată. Rămâne de văzut în ce măsură intervenţiile "alchimiste" asupra vinului reuşesc să convingă în special publicul cunoscător şi pretenţios.

Mai multe despre drojdii aici:
http://www.wynboer.co.za/recentarticles/200610yeast.php3

Imaginea este proprietatea BioDalia Microbiological Technologies Ltd.

joi, 15 octombrie 2009

Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2008

2008 nu a fost un an de excepţie pentru Sauvignon Blanc la Stirbey, vinul reflectând destul de bine condiţiile climaterice ale anului. Cu toate acestea, aşteptaţi-vă să întâlniţi în pahar un vin suficient de aromat, cu nuanţe florale, de drojdie şi puţin ierboase, un gust plăcut şi un final mediu spre lung, proaspăt, accentuat şi de uşoara perlaţie a vinului.

Aşa cum spuneam şi într-un articol mai vechi, 2008 a însemnat pentru Sauvignon Blanc un vin ceva mai lejer, mai degrabă floral, şi mai puţin citric. Deşi, dacă e să dăm crezare creatorului acestor vinuri, Oliver Bauer, chiar şi acest soi va beneficia substanţial de o îmbătrânire la sticlă. Rămâne de văzut, am să pun o sticlă în pivniţă pentru asta!

Merge de minune cu paste cu creveţi şi usturoi presărate cu pătrunjel, care face pereche extraordinară cu aromele din vin. Simplu de preparat, grozav de degustat! Pentru că, în fond, asta contează, nu?

Calitatea vinului românesc - o veritabilă ruletă rusească

Nu-mi amintesc să fi dat vreodată peste un produs alimentar care să aibă atâtea rebuturi și probleme ca vinul. Nu știi niciodată dacă sticla pe care o bagi în traistă este bună de ceva sau nu. Dacă ar fi la fel cu preparatele din carne sau carnea macră, lactatele, fructele -- you name it -- cred că ar ieși un mare scandal. La fel și cu aproape orice alte băuturi, spirtoase sau răcoritoare: de câte ori ați dat peste o sticlă cu un produs defect sau într-o stare alterată? M-da, așa mă gândeam și eu...

Și cu toate astea continuăm să cumpărăm vin. Sticle mai ieftine, sticle mai scumpe. Și continuăm să avem surprize neplăcute cu vinuri coapte de căldura în care sunt păstrate, sau cu defect de dop sau cu prea mult sulf în ele. Am pățit-o recent cu unul din vinurile mele preferate, un Pinot Noir 2007 de la Crama Oprișor, din gama La Cetate, un vin excelent de altfel. Luat de la Metro Militari, unul din puținele magazine care nu țin vinul la clocit. Surpriză! Vinul avea un gust ca și cum ar fi petrecut deja 3-4 zile deschis la mine în frigider, deci cu buchetul dus. Defect de îmbuteliere? De păstrare? Cui îi mai pasă? Încă o sticlă pe răbojul banilor aruncați la chiuvetă. Și încă o confirmare a problemelor reale cu care se confruntă această industrie a vinului, ce-și dorește creșterea popularității acestui produs fără a se obosi prea tare pentru a-i asigura calitatea în sticlă și la raft.

Iară noi, consumatorii creduli și de bună credință, mai scuipăm încă o dată scârbiți de nepăsarea și indiferența celor care nu urmăresc decât un singur lucru: profitul cu orice preț. Să vă fie de bine, domnilor.

miercuri, 7 octombrie 2009

Cum să te apropii de un nou soi de vin?

Nu o dată m-am gândit care ar fi cel mai bun mod de a cunoaște și înțelege un nou soi de vin. Să zicem că am "fumat" pinotul, cabernetul și multe alte soiuri celebre și acum am vrea să vedem și noi cum e un Riesling german sau un Gewurztraminer sau un Sylvaner sau un ________ (completați voi cu un soi pe care nu l-ați gustat încă).

Deci? Cum facem? Cea mai simplă variantă ar fi să dăm fuga la cel mai apropiat supermarket/hypermarket/magazin de vinuri și să dăm iama în primul vin întâlnit pe raft și făcut din acest soi. Dar de unde știm noi că producătorul respectiv a reușit să pună în sticlă un produs reprezentativ pentru soiul vizat? În definitiv, de câte ori n-am băut vinurile unor producători cunoscuți, care au dezamăgit profund la capitolul tipicitate de soi?

Am mai putea alege calea mai dificilă a căutărilor pe internet, în speranța că vom găsi vreo recomandare credibilă a unui produs care să reflecte corect soiul.

Cei care cred că există vreo corelație reală între preț și calitate pot opta pentru un vin peste medie, în speranța că vor găsi în acel palier de preț un produs cinstit, corect.

Am mai putea alege și varianta de a cumpăra mai multe vinuri de la producători diferiți și a încerca să comparăm vinurile în speranța că vom identifica anumite caracteristici comune tuturor vinurilor. Sau măcar comparativ cu definiția soiului.

Deci, până la urmă, cum e mai bine? N-am un răspuns. Voi ce credeți?

Caloian: Fetească Neagră doar cu numele

Eram curios să gust încă o fetească neagră a unui producător serios, pe care-l respect: Crama Oprișor. Așa că am cules o sticlă din seria Caloian recolta 2008, țintită către segmentul Horeca (hoteluri și restaurante) prețuită modest la 29 de lei la Vinexpert.

În ciuda aprecierilor lui George pe blogul Lucruri Bune, mie acest vin mi s-a părut total atipic pentru o fetească neagră. De fapt acest vin ar putea fi orice, un veritabil Jolly Joker al vinurilor: vrei un Pinot, bea un pahar de fetească, vrei un Merlot, toarnă mai departe, că tot e deschisă sticla. Are miros de Oprișor, nimic de zis, (o fi de la terroir, o fi de la drojdii, o fi de la amândouă - cine știe), însă n-are buchetul de fetească neam.

Vinul are o culoare intensă, frumoasă, un nas destul de intens de cireșe negre bine coapte și note dulci, pe limbă aduce a cireșe negre, prune uscate și ceva lemn, finalul este mediu spre lung, plăcut. Tanini moi, aciditate bună (merge bine la masă, de fapt asta era și ideea gamei). Nici urmă de piperul negru tipic soiului. Nu cred că merită îmbătrânit, e un vin de consum curent.

N-am idee de ce s-or fi încăpățânat producătorii să scrie soiul pe sticlă, n-are acoperire deloc.

luni, 5 octombrie 2009

Parfumuri franțuzești în sticlă de vin

Știam că soiul gewurztraminer este unul aromat, la fel ca tămâioasa românească sau muscatul otonel, însă asta nu m-a oprit din a mă gândi la o sticluță cu parfum când am mirosit primul meu vin din acest soi.

Nu știu dacă acest vin (recolta 2007) produs de Rene Kientz în Alsacia, patria gewurztraminerului, este sau nu reprezentativ pentru soi, însă pot spune că vinul are o culoare aurie tipică, un nas intens de trandafiri și de lichee (o fructă exotică întâlnită mai mult sub formă de compot pe la noi), note de pere, gust extrem de fructos cu note dulci și un postgust lung, parfumat și ușor condimentat. Ca la carte.

Un vin ușurel, cu mare priză la dame, un bun companion pentru mâncăruri condimentate, dulci sau chiar acre. Nu e de băut cale de mai multe ore, parfumelul devine îmbătător și obositor mai repede ca alcoolul din sticlă!

vineri, 2 octombrie 2009

Bloggeri de vin: un articol în vinul.ro

Cei de la vinul.ro au făcut acum ceva vreme un articol despre blogosfera de vin mioritică. Acum au fost postate și interviurile complete cu cele 4 personaje. Unul e mandea :-) Ghiciți care.

Enjoy!
Blog Widget by LinkWithin