Un Chardonnay te rog, că mi-e o sete...

După rose i-a venit rândul și Chardonnay-ului să treacă prin paharele și peste limbile noastre. De astă dată au participat 5 vinuri din afara patriei noastre, drăguța Românie, și bine au făcut, pentru că s-au clasat bine cam toate.

Au participat la degustare și Lorena Deaconu de la Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni (Aurelia Vișinescu).

Surpriza (sau să-i spun confirmarea așteptărilor) a venit de la Theia de la Halewood, care s-a clasat cu puțin sub mult mai scumpul (și mai maturul) Planeta.

Elenovo făcut de Eduardo Miroglio în Bulgaria a marcat maxim de puncte la mine, deși nu a fost cel pe care l-am apreciat cel mai mult.

Păcat de sticla paradită de la Serve, care an de an face un rose de mare calitate. Mai încercăm.

Cu Prince Stirbey la Ginger

In seara de 4 aprilie ne-am strans la locul cunoscut pentru a incerca impreuna cateva vinuri de la Prince Stirbey. Ideea mi-a venit dupa ce am incercat prima data vinurile lor rosii din 2009, Novac si Negru de Dragasani, care mi s-au parut foarte, foarte bune. Dupa care ne-am sfatuit intre noi, celula de baza, si am agreat sa largim participarea pentru seara de 4 aprilie si in afara grupului nostru, invitand si ceilalti bloggeri de vin bucuresteni. Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey au fost deschisi propunerii, si iata ca s-a concretizat!

Au fost alaturi de noi Mihai Vasile (Berbecutio), Madalin (Wine&Knives), Sorin, Razvan Jurca, Mona Arsulescu, Mihai Oprea, Nicusor Cazan. Si bineinteles Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey si gazdele noastre Cezar Filip si Doru Pencea de la Ginger.

Vinuri bune si surprize, puteti citi mai multe pe blogurile celor de mai sus. Eu am sa mentionez doar cateva:

Sauvignon Blanc 2010, cel mai bun an din ultima decada pentru Sirbey dupa spusele lui Oliver. Foarte frumos aromatic, complex, cu note de soc si florale, se simte foarte proaspat in gura, cu un rest placut de dioxid de carbon, finalul este mediu.

Sauvignon Blanc 2005, cel mai involuat an pentru Sirbey in opinia lui Oliver. Vinul se tine inca bine in ciuda celor 7 ani, se deschide dupa ceva timp in pahar oferind un nas fin, fata note verzi, cu note de fructe coapte, flori. Mai putin acid in gura. A placut cam tuturor.

Sauvignon Blanc 2010 Vitis Vetus, piesa de rezistenta de la Stirbey in materie de SB. Decantat 1 ora inainte de servire. Are un nas foarte fin si complex, final lung cu o usoara amareala placuta pe final.

In ciuda protestelor lui Oliver, Raluca ne-a regalat cu un Rose 2011 adus direct din cisterna imediat dupa filtrare. Produs exclusiv din Cabernet Sauvignon vinul arata o culoare puternica, note intense de fructe (smeura, cirese negre). In gura este sec, fresh. Finalul cam concentrat si amarui, dar asta o atribui pe moment vinului stresat. Abia astept sa gust varianta finala!

Am mai degustat Merlot 2008, 2004 (care inca se tine bine), Novac 2009 si Negru de Dragasani 2009, Cabernet Sauvignon 2003 si 2008.

Ma bucur ca au fost printre noi si persoane care au facut cunostinta pentru prima data cu Novacul si Negrul de Dragasani de la Stirbey, vinuri nemaipomenite in incarnarea 2009, desi epuizate deja la producator. Sunt soiuri romanesti care merita lucrate si dezvoltate si mai departe, felicitari sincere lui Oliver pentru ce-a reusit deja cu ele.

Multumim, Raluca si Oliver, pentru o seara foarte placuta si relaxanta!

Cramele Recaș Solo Quinta 2010

Culoare galben pai vibrantă, nas de intensitate medie din care răzbat notele de fructe exotice, tei, mandarine, salcâm și miere (nu toate odată, ci apar în timp și se perindă prin fața degustătorului plăcut surprins). În grabă l-ai confunda ușor cu un Riesling german de bună calitate.

În gură vinul este destul de plin și onctuos, tribut chardonnay-ului bănuiesc, cu fruct, note de unt și prospețime, care se continuă și pe final. Ceva dioxid de carbon rezidual adaugă un plus de prospețime (dar dispare după 1 zi în frigider). Ceva note de gapefruit mai ales pe final completează și contrastează interesant și ingenios dulceața aparentă sugerată de fructele și florile din miros, îmbiind la încă o gură.

Dacă partea de lemn (baric) ar fi fost ceva mai puțin proeminentă, aș fi fost extaziat de acest vin. Așa sunt doar încântat de realizarea celor de la Recaș, care s-a lasat medaliată din greu cu aur pe la concursurile de afară. Sincere felicitări!

Între 63-75 lei în funcție de locație. De încercat musai.

Robert Weil Riesling Charta 2006

Tot în weekend la prânz la restaurantul Ginger am încercat încă un Riesling german mai de soi, tot un demisec clasificat "Charta". Pentru că nu ştiam nimic despre această clasificare, l-am întrebat pe amicul Google şi el m-a lămurit:

Numele clasificării vine de la la asociaţia de viticultori CHARTA, o asociaţie germană fondată în 1983 de producători de frunte din regiunea Rheingau în scopul încurajării producerii de rieslinguri trocken (seci) şi halbtrocken (demiseci), în contrast vizibil cu legile germane din anii 1970, care conduseseră vinificatorii nemţi pe calea producerii de vinuri dulci. Asociaţia Charta a clasificat viile din acea regiune într-o manieră similară cu ceea ce fusese făcut pe la mijlocul anilor1800, concentrându-se pe podgoriile cu potenţial maxim de a coace în întregime strugurii Riesling. Charta a impus şi reglementări stricte referitor la producerea acestor vinuri, inclusiv reducerea producţiei de struguri, un minim de 12% alcool şi utilizarea exclusivă a strugurilor din soiul Riesling. Aceste vinuri de calitate ridicată ce poartă inscripţia Charta sunt îmbuteliate în sticle înalte de culoare maronie (culoarea optimă în vederea protejării vinului împotriva radiaţiilor UV), având emboasată o dublă arcadă romanescă.

Vinul are un nas tipic de riesling german de intensitate medie, note de miere de salcâm şi citrice, aciditate bună, în gură vinul dă o notă de prospeţime pe care o aşteptam de la acest soi, ajutat, e drept, şi de caracterul uşor petillant. În gură se simt şi mere, care persistă şi pe finalul mediu şi proaspăt.

Nu e o celebritate, dar merge bine la masă. Cel puţin aşa a fost alături de somonul cu sos de iaurt şi usturoi, creveţi şi orez cu legume. 105 lei la Ginger.

Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2009

Good things happen to those who wait este citatul care-mi vine în minte când mă gândesc la Sauvignonul Blanc 2009 de la Stirbey.

Să mă explic: la deschiderea sticlei te întâmpină un vin tinerel, de lume nouă, cu arome puternice de soc, care completează frumuşel gustul, dar postgustul lasă puţin de dorit prin senzaţiile amărui care persistă cale de secunde bune. Cu siguranţă pe gustul iubitorilor de grapefruit, dar din păcate eu nu sunt unul dintre ei. Un SB corect, proaspăt, care-şi face treaba rezonabil... dar cam atât.

Măi să fie, să vezi c-a zbârcit-o un pic Oliver anul acesta, îmi spun puţin trist, încercând să-mi alung din minte amăreala vinului. Arunc sticla vidată în frigider şi plec cale de vreo 6-7 ore de-acasă.

Când revin zic hai să-i mai dau o şansă şi torn un pahar. Aroma mai puţin intensă, dar, vai, ce complexitate! Cu totul alt vin! Arome fine, florale (în sensul bun al cuvântului), ce îmbracă nuanţele de fructe (fructul pasiunii, corcoduşe foarte coapte). Socul s-a dus cu totul, nuanţele verzi, tinere, au lăsat locul elegantelor elemente florale. E o simfonie în pahar, iar gustul şi finalul sunt pe măsură. Adio amăreală. Cu greu îţi vine să crezi că ai un SB în pahar, şi mai ales unul pe care ai dat 26 de lei.

Dacă vrei să cunoşti cu adevărat acest vin, te rog, ai răbdare. Lasă-l deschis la frigider ceva timp, până apucă şi el să se dezmorţească puţin şi să capete chef de vorbă. C-are multe să-ţi spună.

Schlossgut Diel Dorsheimer Goldloch Riesling Kabinett 2004

Dacă aţi reuşit să treceţi cu succes peste şocul acestei denumiri în stil german, vă asigur că a meritat efortul! Am descoperit acest riesling la restaurantul Ginger, în ale cărui pivniţe odihnesc exemplare superbe ale acestui strugure german, aşteptându-ne să le descoperim.

Vinul are un nas superb şi tipuc de riesling german, cu miere, tei şi citrice, ceva aluzii de petrol după aerisire şi aluzii minerale. În gură vinul este puţin dulceag (vorbim de un demisec), cu paleta de citrice şi miere potenţată de uşoara petillaţie. Final mediu spre lung proaspăt, plăcut şi curat.

Un vin ce merge perfect cu o mâncare condimentată, eu l-am încercat cu mare succes alături de creveţi pe pat de paste de orez sticloase cu curry şi sos de soia, care au fost foarte condimentate şi echilibrate magic de licoarea mai sus amintită. 105 lei la Ginger.

Aligote 2009 Gramma şi risotto cu fructe de mare

De la Good Wine 2010 am plecat, printre altele, alături de entuziasm, şi cu o sticlă de Aligote 2009 din gama Gramma a celor de la Casa Olteanu din Iasi. Un vin care la târg mi-a părut că aduce a Crâmpoşie, iar ieri mi s-a părut un superb Sauvignon Blanc, plin de prospeţime şi fruct, ceva mineralitate, cu un final proaspăt şi curat – o minune! Nici nu-mi imaginam că se poate face un vin aşa de bun dintr-un soi de mâna a doua cum este socotit de mulţi Aligote-ul.

L-am pus alături de un risotto cu fructe de mare pregătit după o reţetă de-a lui Jamie Oliver (cu peşte şi creveţi, seminţe de fenicul şi şofran). A mers nemaipomenit! A completat frumos aromele de fenicul şi peşte, fără a le domina.

25 de lei la producător. Au mai scris despre acest vin sau producător Costăchel şi vinul.ro.

Babich Hawkes Bay Sauvignon Blanc 2006

Un Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă aflat, după părerea producătorului, la apogeu. Deşi face parte din gama value a acestui producător, vinul este extrem de plăcut şi de proaspăt în ciuda vârstei.

Un nas plăcut de fructul pasiunii şi note de piersică, puţin soc, care dispare şi lasă locul notelor de ardei gras, vinul are un gust proaspăt, cu fruct şi puţin mineral, final destul de lung, proaspăt, cu tentă de grapefruit.

Un vin foarte plăcut, care a mers de minune cu creveţii pe biscuit de mămăligă cu ierburi de Provence şi cu creveţii cu spaghete sticloase şi curry.

75 de lei la restaurantul Ginger.

Weinbaudomane Trier Riesling Spatlese 2001

Auriu cu tente de arămii. Un nas plăcut la început cu note citrice, miere și tei, virând apoi către coajă de măr verde și zahăr brun, poate și stafide/tofee, un corp bun, fructous și proaspăt și un final nu foarte lung, proaspăt și cu un rest de zahăr ce-i șade bine. Pentru un vin din 2001 este chiar interesant. A dat să miroasă și a kerosen imediat după deschidere, dar buchetul de învechire n-a fost prea stabil și s-a risipit ca ceața când răsare soarele.

Vinul provine din regiunea Mosel-Saar-Ruwer și are numai 8% alcool, iar zahărul nu se simte mai deloc. Interesant.

Poate fi găsit la Vinexpert.

Un alt Riesling german ținut prea mult lângă canistra cu petrol

Noroc cu eticheta care seamănă foarte tare cu un alt vin cu iz asemănător despre care am scris mai demult și pe care urmăream să-l cumpăr de la Vinexpert! Am nimerit, din fericire, altul, cel puțin la fel de bun și de interesant, cu o evoluție superbă la sticlă: Wehlener Sonnenuhr Riesling Spatlese 2003 de la Weingut Eduard Hauth-Kerpen. Regiunea Mosel-Saar-Ruwer.

Vinul te întâmpină cu o superbă haină aurie, se apropie nu foarte discret de nările tale, pornește motoarele la relanti când dai să-l adulmeci, învăluindu-te cu acel iz inconfundabil de petrol, kerosen sau ce-o fi, dar te răsplătește și cu superbe arome de tei, miere și piersici coapte, care se regăsesc și gustul plin, echilibrat și elegant. Un vin suprinzător de proaspăt pentru cei 9 ani și cei numai 7,5% alcool și generosul zahăr rezidual care întregesc ecuația. Nu te însoțește prea mult după ce-l deguști, însă te îmbie șugubăț să mai iei o gură. Și încă una. Și încă una...

Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2008

2008 nu a fost un an de excepţie pentru Sauvignon Blanc la Stirbey, vinul reflectând destul de bine condiţiile climaterice ale anului. Cu toate acestea, aşteptaţi-vă să întâlniţi în pahar un vin suficient de aromat, cu nuanţe florale, de drojdie şi puţin ierboase, un gust plăcut şi un final mediu spre lung, proaspăt, accentuat şi de uşoara perlaţie a vinului.

Aşa cum spuneam şi într-un articol mai vechi, 2008 a însemnat pentru Sauvignon Blanc un vin ceva mai lejer, mai degrabă floral, şi mai puţin citric. Deşi, dacă e să dăm crezare creatorului acestor vinuri, Oliver Bauer, chiar şi acest soi va beneficia substanţial de o îmbătrânire la sticlă. Rămâne de văzut, am să pun o sticlă în pivniţă pentru asta!

Merge de minune cu paste cu creveţi şi usturoi presărate cu pătrunjel, care face pereche extraordinară cu aromele din vin. Simplu de preparat, grozav de degustat! Pentru că, în fond, asta contează, nu?

Parfumuri franțuzești în sticlă de vin

Știam că soiul gewurztraminer este unul aromat, la fel ca tămâioasa românească sau muscatul otonel, însă asta nu m-a oprit din a mă gândi la o sticluță cu parfum când am mirosit primul meu vin din acest soi.

Nu știu dacă acest vin (recolta 2007) produs de Rene Kientz în Alsacia, patria gewurztraminerului, este sau nu reprezentativ pentru soi, însă pot spune că vinul are o culoare aurie tipică, un nas intens de trandafiri și de lichee (o fructă exotică întâlnită mai mult sub formă de compot pe la noi), note de pere, gust extrem de fructos cu note dulci și un postgust lung, parfumat și ușor condimentat. Ca la carte.

Un vin ușurel, cu mare priză la dame, un bun companion pentru mâncăruri condimentate, dulci sau chiar acre. Nu e de băut cale de mai multe ore, parfumelul devine îmbătător și obositor mai repede ca alcoolul din sticlă!

Helmut Hanka Riesling Kabinett Halbtrocken 2004

Încă un riesling german de bună calitate, deși nu neapărat unul foarte complex, ci sincer, deschis și vesel cum sunt nemții. Încă tânăr la cei 5 ani ai săi, vinul are o culoare galben-aurie, un nas elegant și destul de intens floral cu note de miere polifloră și aluzii minerale, gust plăcut și proaspăt citric și mineral, o corpolență bună, iar finalul mediu și proaspăt de gref, pară și gutuie nu face decât să te ademenească să mai iei o înghițitură. Zahărul nu face decât să-i completeze structura și aromele (este un vin demisec).

Mult mai reușit decât variantele vinificate în sec ale aceluiași producător, despre care am mai scris.

Două grăsane și o italiancă

Duminică, ploaie, răcit. Treimea existenței mele de azi, acasă. Fără ieșiri, fără restaurant, ceva-ceva tot trebuie mâncat. Și dacă tot am luat un foie gras cu smochine, atunci nu mai încape vorbă și trebuie să fie "Foie gras de rață cu smochine și confit de ceapă".

Dar ce să meargă lângă un foie gras de rață? Da, da, un Sauternes. Ăsta să-l cumpărați voi, eu am păstrat o Grasă de Cotnari din 1995 produsă la Pietroasele, în ciuda protestelor lui Ciprian, care m-a sfătuit să nu atentez la virginitatea dânsei pentru a nu fi acuzat de oarece chestii cu minorii.

Din păcate pentru grasă și din fericire pentru noi, sticla a fost destupată și din fericire pentru toți (ce bucurie în masă, dom'le!) s-a dovedit în bună stare de îngurgitare. Răcit fiind (da, știu, să-mi fie rușine!), n-am să descriu vinul chiar acum; l-am vidat sârguincios și l-am pus cuminte la frigider. Tot ce pot spune este că vinul s-a dovedit perfect echilibrat, cu o corpolență demnă de al său nume, catifelat în gură, lung după înghițitură și cu o căutătură aurie superbă. A ținut cu brio piept grăsimii raței și dulceței confitului de ceapă, suferind doar o mică ofensă la capitolul intensitate de fruct.

Cum suntem români, prin urmare flămânzi din născare și cu pofte sănătoase de de toate, a fost nevoie și de un al doilea fel. Dacă tot am împerecheat o româncă și o franțuzoaică de-au ieșit scântei, am zis să chem la petrecere și-o italiancă, dacă nu focoasă, măcar mândră și fițoasă. Faceți cunoștință cu "Amestec de paste aglio olio și unt cu trufe albe".

Tot secretul acestui fel simplu stă în paste: dacă ai drum pe la Delicateria Traiteur, caută pastele cu ou făcute artizanal. N-ai să regreți o clipă. În rest, totul e clasic. Adaugă untul cu trufe albe în tigaie chiar la final, pentru a nu-i prăpădi aroma, și servește cu ceva pătrunjel proaspăt risipit deasupra.

Cu ce vin am servit acest simplu, dar delicat fel? Ha! Cu niciunul! Și-așa am fost un bădăran de cartier destupând o comoară de vin pe care abia l-am putut mirosi, ca să dau cep la două sticle doar ca să dea bine pe blog.... no way! Dar dac-ar fi fost să deschid o sticlă, ar fi fost ori un Pinot Noir (dar nu în stil New World), ori un Sauvignon Blanc mai reținut, sau - de ce nu - un Riesling german Kabinett.

2005er Bernkasteler-Kueser Weisenstein Riesling Spatlese

Oau, ăsta da nume de vin! Scurt, sonor, ușor de reținut :-) Ei bine, n-avem ce face, ăștia-s nemții: nume lungi, lucruri bune.

Comparativ cu celălalt riesling comentat acum câteva zile, aveam acum de-a face cu un exemplar din cealată regiune faimoasă din Germania, și anume Mosel-Saar-Ruwer. Vinul este produs de DRK-Sozialwerk în Bernkastel-Wittlich, este demidulce și are 11% alcool. Strugurii sunt culeși la un grad de coacere mai avansat față de primul (avem aici un Spatlese fata de Kabinett), deci vinul de față se pretează, cel puțin teoretic, la învechire. Dacă o fi așa, n-o să aflați de la mine, pentru că am făcut o pasiune pentru riesling și rup tot!

Vinul are o culoare aurie superbă, un nas puternic dar fin de miere, citrice și tușe minerale, completate de vagi note florale, un atac blând care învăluie gura în senzații dulci, mieroase, punctate de aromele citrice, completate de un final pe măsură, elegant. Un vin foarte plăcut, deși nu se ridică la înălțimea rieslingului de la Dr. Thanisch produs chiar în aceeași regiune.

Villa Gutenberg Johannisberger Erntebringer 2006 - Riesling Kabinett

Nas puternic cu arome fine de lime, lămâie și miere, cu vagi note minerale, un atac blând și dulceag de fructe echilibrat de aciditatea fermă, final mediu, proaspăt, puțin prea acid și un pic dur pe fundul limbii (puțin verde), ce strică impresia excelentă de până acum.

Vinul este vinificat demidulce cu doar 9,5% alcool, iar zahărul rămas este echilibrat foarte plăcut și măiastru de aciditate și parfumul puternic. Păcat de duritatea de pe final.

Vinul este produs de Richard Nagler în regiunea Rheingau, în care deține podgorii pe o arie foarte întinsă (între Rudesheim și Hochheim), ceea ce conduce la crearea unor vinuri cu caracter diferit în funcție de microclimatul podgoriei respective.

Pentru că tot am reușit să achiziționez 4 rieslinguri diferite de la acest producător, vom vedea împreună cam pe unde se situează calitativ Villa Gutenberg.

Mustoasă de Recaș 2008 - Limited Release

Am încercat pentru prima dată acest vin pe undeva prin primăvară la unul din primele grătare din sezon, însă nu pot spune că s-a potrivit prea bine. Însă vinul mi-a mirosit destul de bine și am decis atunci c-am să-l mai încerc. Asta am și făcut. Am dat un ocol pe la magazinul Recaș din spatele liceului Șincai (unde era o temperatură de 27 de grade înăuntru) și-am ridicat o sticlă. Pe care am perforat-o azi. Și iată ce zăcea înăuntru:

Un vin cu un nas proaspăt de intensitate medie, citric și cu note de soc, cu un gust lejer de pere, miere și note minerale, puțină perlație, și un final citric mediu spre lung. Restul de zahăr - căci vorbim despre un demisec aici - echilibrează plăcut ansamblul, fără a ieși în evidență. Vin plăcut, de vară, pe care l-am asortat cu rezultate destul de bune cu un pui cu salvie și lămâie preparat după rețeta lui Radu.

Și acum mă grăbesc să trag un ochi pe blogul lui Cezar de la vinul.ro, care a degustat acest vin săptămâna trecută. N-am vrut să trișez, așa că nu i-am citit notele de degustare înainte să scriu acest articol. See ya!

Prince Stirbey Crâmpoșie Selecționată 2008

Pentru cei care se întreabă ce este crâmpoșia sau care socotesc că titlul acestui vin are o sonoritate curioasă, Crâmpoșia este un vechi soi românesc specific zonei Drăgășanilor, unde s-a dezvoltat și a căpătat renume. Inițial acest soi de strugure avea dublă întrebuințare, fiind cultivat și ca strugure de masă, și pentru vin.

Eu mi-l amintesc în mica vie a bunicilor din Balș (de pe lângă Craiova), deși acolo se chema băldoaie. Un strugure care era păstrat în pivniță peste iarnă, rezistând uneori chiar și până la Paște (firește, asta dacă nu dădeau prea des iama-n el dracii de copii!).

Soiul a fost îmbunătățit, noiul soi chemându-se crâmpoșie selecționată, care a scăpat de multe din tarele soiului original, fiind folosit exclusiv pentru vinificație. Cei care vor să afle mai multe despre acesti străvechi soi românesc pot citi aici excelentul articol scris de Dr. Pușcă.

Dar să vedem ce-i cu vinul. Părerea mea: nas elegant floral cu nuanțe citrice, gust proaspăt, fructuos, cu vagi note minerale și ușoară perlație ce-i accentuează prospețimea, plăcut, cu un final mediu spre lung proaspăt, ce amintește de gref și coajă de lămâie.

Părerea lor: Un soi autohton din podgoria Drăgășani, fermentat la o temperatură redusă care dezvoltă astfel arome proaspete de pere și mere. Împreună cu acididatea plăcută, rezultă un vin potrivit pentru orice ocazie.

Eu l-am încercat alături de un pui cu lămâie și pătrunjel cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin și s-a potrivit de minune. Vinul a avut suficientă aciditate pentru a ține piept sosului cu lămâie, și suficientă intensitate aromatică pentru a balansa rozmarinul și pătrunjelul. Super!

Degustare de grup la Ginger: Sauvignon Blanc

Cu căldurile de afară ce vin să meargă mai bine decât un Sauvignon Blanc proaspăt şi rece? Aşa am zis şi noi ieri, 23 iunie, când ne-am reunit din nou la restaurantul Ginger.

Dar să vedem care au fost subiecţii (în ordinea degustării):

• Prince Stirbey Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2008 / 14% / 54 RON - nici de astă dată vinul de la Prince Stirbey nu a dezamăgit, chiar dacă aveam aşteptări ceva mai mari de la ediţia limitată, care în 2006 a fost de excepţie. Vinul are un nas puternic de grapefruit, soc şi iarbă, note de ananas (sau fructe exotice) - poate cel mai plăcut nas dintre toate cele 5 vinuri degustate - puţin acidulat pe limbă, gust nu foarte intens. Puţin cam subţirel pentru cei 14% vol. de alcool şi cam scurt pe final.
• Michel Redde & Fils Sancerre Les Tuilieres Sauvignon Blanc 2007 / 12.5% / 75 RON - aromă medie spre puternică de lychee şi note ierboase, gust de fructe tropicale cu note minerale, aciditate prea ridicată chiar şi pentru acest soi, final uşor amărui ce lasă o senzaţie de grapefruit pe limbă. Un vin cu personalitate pronunţată, deşi uşor atipic.
• Misiones de Rengo Reserva Sauvignon Blanc 2007 / 13% / 32 RON - nas puternic (cum altfel?) de soc, ardei gras şi note de lychee, gust fructat cu accente citrice, care se regăsesc şi pe finalul lung, însă nesofisticat. Un vin cu prospeţime, acceptabil.
• Southern Lights Sauvignon Blanc 2006 / 12% / 40 RON - un vin din Africa de Sud din regiunea Robertson. Nas mediu spre puternic citric (lămâie şi lime) cu note florale, gust plăcut iniţial, dar care se transformă în câteva secunde în ceva dur, aspru pe laterale, parcă de strugure verde necopt. Final dur, acru. Un vin dezechilibrat.
• Babich Hawke's Bay Sauvignon Blanc 2006 / 13% / 60 RON - nas superb citric, puternic, cu note de lămâie şi grapefruit, gust fructat citric şi cu note florale ce se continuă şi pe finalul lung, proaspăt şi curat, citric. Un vin superb, pe care l-am clasat pe primul loc.
  

Vinul din Noua Zeelandă (Babich Hawke's Bay SB 2006) a primit aprecierile superlative ale întregului grup şi mă face să-mi doresc să încerc şi alte sauvignonuri de la alţi producători neozeelandezi.

Data viitoare: alb şi roze, la inspiraţie!

Riesling german: ambrozie cu iz de Metalochimice si Menaj

Deşi am cumpărat de vreo 5-6 luni două sticle de Riesling nemţesc de calitate importate de cei de la Carl Reh (Allah să-i binecuvânteze!), nu m-a lăsat inima să le deschid de unul singur. Până acum vreo 3 zile când am clacat şi am poftit la ele mai ceva ca o gravidă aflată în faza de poftă terminală.

Sticlele le-am luat ca probă practică pentru cursul de analiză senzorială online de care v-am povestit, şi deşi nu era cazul să mă arunc la un riesling aşa de calitativ doar în scopuri didactice, altceva nu am reuşit să găsesc pe marea şi bogata piaţă de vinuri bucureşteană. Aşa că am oftat şi am scos din pungă pe la 190 RON pentru cele două rieslinguri din 2003 din regiunea Mosel-Saar-Ruwer - mai precis din Bernkastel. Cei care au intrat deja în sevraj în acest punct îşi pot rezolva problema la eVinoteca de unde am luat vinurile Dr. Thanisch.

Am deschis cum spuneam o sticlă de riesling Kabinett (adică un vin ceva mai uşurel făcut din struguri culeşi mai timpuriu), adusă la o temperatură de 10-11 grade. Şi nu mică mi-a fost uimirea la prima adulmecare a paharului când am simţit miros de gaz. M-am uitat în jur să văd de unde o fi intrat mirosul - nimic. Deodată m-a lovit epifania: e de la riesling! Mi-am adus subit aminte că citisem undeva despre izul de kerosen al rieslingurilor nemţeşti de calitate. Aşa deci, e de bine să miroasă aşa cum mirosea pe vremuri prin magazinele de metalochimice şi menaj.

Cercetând un pic problema pe net şi în superba "The Oxford Companion to Wine" a lui Jancis Robinson am aflat că acest ciudat iz se datorează unor compuşi chimici (1,1,6-trimethyl-1,2-dihydronaphthalene sau TDN pe scurt) care apar în strugurii acestui soi, cu precădere în cei de calitate superioară produşi de viţe mai bătrâne. Cu cât vinul este învechit mai mult timp la sticlă, cu atât acest caracter va fi mai pronunţat. Aşa că, dacă nu vă place acest miros, nu învechiţi prea tare rieslingurile! S-ar putea ca izul de kerosen să vă strice tot cheful.

Cu toate că aromele acestui riesling au fost extraordinare - florale, coajă de lămâie şi lime, miere - iar aciditatea vinului a complementat superb slabul conţinut de alcool de numai 8.5%, puternicul miros de petrol a fost cam mult pentru mine. Abia după a treia zi de păstrat sticla cu cu sistem de dop vidat petrolul s-a mai estompat un pic şi m-a lăsat să admir în voie restul de arome.

Unora le place asocierea acestor arome cu petrolul, altora nu (subsemnatul inclus). Însă până la urmă - ca în toate aspectele ce ţin de lumea gusturilor şi a mirosurilor - totul e o chestiune de preferinţe personale... şi de număr şi calitate a receptorilor nazali ai fiecăruia!