Povestea continuă: Enira 2007

După scurtul preview al versiunii 2007 al apreciatei Enire cu care deja ne-am obișnuit, iată că a sosit vremea să încerc pe îndelete o sticlă stabilizată, adică aflată la minim 2-3 săptămâni de la îmbuteliere. Ei da, acum se recunoaște inconfundabilul caracter al Enirei, mirosul de cauciuc a dispărut, taninii au fost echilibrați de fruct, iar rezultatul este un vin rotund, complex, care te face să zâmbești.

Culoarea este roșie-rubinie intensă cu tente grena, arome bogate de fructe negre (coacăze și mure) se împletesc cu note de piele și vanilie într-un nas complex și oarecum grav, nu expansiv, gustul este plin, structură frumoasă, tanini fini, iar finalul este lung, cu note grave de fruct și de lemn puțin cam pregnant. Lemnul de pe final iese puțin cam mult în prim plan, fiind singurul lucru pe care i-l reproșez vinului, deși altora cu siguranță le va place acest caracter.

În ciuda proporțiilor diferite de Syrah, Cabernet, Merlot și Petit Verdot față de varianta 2006, Enira își păstrează identitatea ca un prieten vechi ce a revenit după o lungă călătorie, puțin schimbat dar, totuși, același.

Poggio Salvi Rosso di Montalcino 2004

Ah, da, aceleaşi arome superbe pe care le-am simţit în Chianti Classico de la PoggioAmorelli se regăsesc, la un nivel de complexitate mult mai ridicat, dat, fără discuţie, de învechirea la sticlă, în acest Rosso di Montalcino din 2004. Fratele mai mic al celebrului Brunello, dar produs din aceeaşi clonă de Sangiovese ca şi ilustrul său confrate de Poggio Salvi, vinul se vrea un vin mai simplu, mai fructuos, dar cu un corp bun. Ce te faci, însă, dacă îi vine cuiva ideea să-l învechească oleacă? Ei bine, dai peste nebunia de vin cu care m-am întâlnit eu, oarecum surprins, ieri. De ce surprins? Pentru că nu e nicidecum primul meu Rosso di Montalcino, dar este primul pe care-l încerc la 6 ani vechime.

Culoarea vinului îi trădează vârsta, vişină putredă, cu tente uşor maronii. O feerie de arome întreţesute, calme, complexe, aşteptând răbdătoare şi sigure pe ele să fie descoperite şi apreciate: prune, miez de smochină, violete, cafea, poate şi ceva cireşe negre. Aromele apar pe rând şi-şi cedează locul cu graţie unele altora. Sangiovese într-una din exprimările sale de excepţie.

Gust: moderat ca intensitate, cu fruct, violete şi aluzii de piele, finalul este mediu-lung, plăcut, elegant. Vinul este la apogeu (dacă nu cumva l-a depăşit cu puţin). Neapărat de încercat. 67 de lei la Arte&Vino.

L-am încercat şi la masă alături de un muşchiuleţ de porc făcut la tavă pe pat de mere, aromat cu cimbrişor şi rozmarin proaspete şi pudrat cu piper de Sichuan. A făcut faţă cu brio cu excepţia contrastului dintre merele coapte cam dulci şi intensitatea aromatică deja în declin a vinului. N-a durat decât 2 secunde acest contrast, apoi vinul a egalizat atacul zahărului din măr şi a completat frumos preparatul.

Spaghete cu creveți și rucola alături de Chianti Poggio Amorelli 2005

Ce poți să bei la paste cu sos de roșii, chiar dacă pui creveți și rucola în ecuație? Cu un Chianti Classico dintr-un an bun n-ai cum să dai greș.

Am luat o sticlă de Poggio Amorelli 2005 produs în arealul Chianti Classico din Toscana în comuna Castellina in Chianti de la magazinul Arte&Vino cu 55 de lei. Pentru că mi-era poftă de spaghete, am dat cep la sticlă și m-am pus pe gătit. Cei care vor să afle mai multe despre rețetă o pot consulta aici -- e făcută de Jamie Oliver. Eu n-am pus roșii uscate, ci sos de roșii, așa că n-a mai fost nevoie de lămâie.

Vinul e un frumos exemplu de Chianti (cred că-i făcut din Sangiovese 100%), un vin excepțional la masă, cu tanini fini, aciditate bună, suficient de aromat, dar nu cât să înece mâncarea. Nasul este mediu, destul de elegant, cu fructe (fructe de pădure, smeură, pote mure) dar și note florale, în gură este destul de subțire, dar echilibrat, iar finalul este mediu, cu fruct, plăcut. A mers nemaipomenit de bine cu pastele cu creveți. Un vin pe care cu siguranță am să-l mai cumpăr.

Cuvee Uberland 2007 si cotlet de porc la gratar cu cartofi noi

Am luat și eu o sticlă din mult-lăudatul Cuvee Uberland produs de Cramele Recaș, ediția 2007, și m-am decis s-o explorez în weekendul prelungit de Rusalii. Asocierea cu mâncarea a avut loc a doua zi la prânz, așa că deocamdată doar periplul meu cu vinul. Vinul este un cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Culoarea roșie-rubinie radiantă, lacrimile par aproape lipite de pahar. La 15,5% alcool nici nu-i de mirare! La deschidere te întâmpină un nas intens de vișine, note dulci, vanilate, fructe de pădure pe fundal și lemn. Și în gură se simt vișinele și lemnul, cam prea deranjant, parcă nu-i integrat pe deplin. Corpul, însă, e bun, taninii prezenți, dar frumos șlefuiți, aciditatea e bună, iar finalul e lung, deși alcoolul se face simțit ușor pe gât. Am senzația că am în pahar ceva comun cu alte vinuri din gama La Putere, cam cu aceleași tonalități aromatice: or fi drojdiile?

După 45 de minute de aerare încep să apară, Allah e mare!, și coacăzele negre în miros, alături de aluzii de afumat. La 80 de minute parcă ai în pahar Cabernetul Sauvignon din gama La Putere! La 110 minute coacăzele vin în prim plan reușind să domine vișinele și vanilia. Notele de lemn din gut și postgust s-au estompat frumos. Alt vin.

Deci e clar că vinul are nevoie de 2 ore de aerare pentru a arăta ce poate. E un vin interesant, făcut în manieră modernă, cu arome intense, facile, ușor de "citit". De calitate, nimic de zis, dar parcă nu-i poți spune vin de meditație.

A doua zi la prânz am gătit cartofi noi la cuptor cu rozmarin și cimbrișor proaspete din producția proprie, pe care i-am pus alături de cotlete de porc pe grill marinate cu puțin ulei, piper și cimbrișor. Vinul a mers uluitor de bine cu cotletele făcute mai zemoase, atât aromatic, cât și ca textură. Fapt care mi-a confirmat ipoteza că vinul este mai degrabă un excelent vin de gastronomie. Cam piperat la preț, dar pentru cei care se respectă... În jur de 90 de lei la Cramele Recaș.

Seară pentru băieţi mari: Brunello di Montalcino

Aseară la Ginger ne-am făcut de cap: am făcut rost de 4 sticle de Brunello di Montalcino, pe care le-am tratat cum se cuvine, aerate 4 ore şi servite la temperatură rezon, cu care ne-am delectat până târziu. Fiecare a avut în pahar toate cele 4 vinuri pentru comparaţie şi pentru a le urmări evoluţia, care, după părerea mea, face toţi banii. Rar am întâlnit un vin care să fie atât de schimbător în pahar, iar asta s-a petrecut cu toate cele 4 vinuri.

Sunt mulţumit că toate cele 4 Brunello-uri au arătat o componentă comună, specifică soiului şi modului de vinificare, care ajută la recunoaşterea acestui vin pe viitor. E un lucru bun, pentru că dacă stai să te gândeşti la 4 feteşti negre sau la 4 chardonnay-uri, nu prea găseşti mari similitudini între ele.

Vinurile care ne-au bucurat simţurile aseară au fost:

Donatella Cinelli Colombini 2004, 14% alc. (website)
Nas destul de intens chiar de la început, sare în ochi o notă de chit de geamgerie, note codimentate (coriandru sau enibahar), gust nu foarte puternic, dar interesant, cu ceva chimen în postgust. Finalul este mediu spre lung şi cam fără fruct. După ceva timp virează spre note de creion proaspăt ascuţit şi vag cafea. Apoi spre arome de gumă juicy fruit. Piele şi cafea. Tanini destul de robuşti. Corp puţin deficient. Loc 2-3.

Col d'Orcia 2004, 14% alc (website)
Nas relativ reţinut la început, mediu, dar superb, un amalgam de note de cremă de ghete/piele, fruct, aluzii de marţipan şi cafea. Atac destul de puternic, corp mai bun decât primul, fără prea mut fruct, dar cu note de piele. Final lung cu fruct şi piele. După o vreme apar note puternice de ciuperci care par să plneze deasupra unui val de fructe. Foarte interesant. Ciupercile se simt şi în gură. Loc 1-2.

Alessandro III 2003, 14% alc., produs de FRA.L.L. SA
Nas cam închis la început, aluziii de legume fierte şi piele, ceva fruct. Gustul e destul de intens, dar greu de definit, tanini mai robuşti, final lung dar nu foarte precis. Se deschide destul de frumos, devine mai intens, apar fructele. Loc 3-4.

Bartoli Giusti 2003, 13,5% alc. (website)
Nas elegant şi parcă mai grav, cu note de cireşe, cafea, gust cu atac plăcut, echilibrat, dar reţinut, final mediu plăcut, nu foarte expresiv. Mi se pare vinul cel mai complet cap-coadă, deşi pare cel mai facil dintre toate 4. Loc 1-2.

E greu de făcut un clasament între cele 4 vinuri, mai ales că degustate şi analizate pe parcursul a 4 ore, fiecare a evoluat, s-a schimbat şi s-a răs-schimbat. Vinurile din 2004 au fost, poate, cam tinere.

După degustarea de ieri pot spune că Brunello este un vin foarte interesant, destul de complex dacă ne gândim că este totuşi produs din Sangiovese 100% şi nu este vreun cupaj lucrat, un vin care neapărat trebuie lăsat în pace să se desfăşoare în voia lui pe parcursul mai multor ore. Nu e un vin de restaurant, pentru că are nevoie de mult prea mult timp să respire şi odată în pahar de mult prea multă vreme ca să-ţi spună povestea lui până la sfârşit. Dar totuşi nu cred să fie un vin care să merite preţurile la care este comercializat (noi am plătit între 135 şi 160 de lei pe fiecare sticlă). Neapărat de încercat, dar atenţie la anul de recoltă! Nu vrei să iei o ţeapă aşa de scumpă, aşa-i?

Aligote 2009 Gramma şi risotto cu fructe de mare

De la Good Wine 2010 am plecat, printre altele, alături de entuziasm, şi cu o sticlă de Aligote 2009 din gama Gramma a celor de la Casa Olteanu din Iasi. Un vin care la târg mi-a părut că aduce a Crâmpoşie, iar ieri mi s-a părut un superb Sauvignon Blanc, plin de prospeţime şi fruct, ceva mineralitate, cu un final proaspăt şi curat – o minune! Nici nu-mi imaginam că se poate face un vin aşa de bun dintr-un soi de mâna a doua cum este socotit de mulţi Aligote-ul.

L-am pus alături de un risotto cu fructe de mare pregătit după o reţetă de-a lui Jamie Oliver (cu peşte şi creveţi, seminţe de fenicul şi şofran). A mers nemaipomenit! A completat frumos aromele de fenicul şi peşte, fără a le domina.

25 de lei la producător. Au mai scris despre acest vin sau producător Costăchel şi vinul.ro.