Arome. Mirosuri. Gusturi. Nuanţe şi note. Sugestii. Toate acestea sunt al naibii de dificil de identificat corect, uneori atât de dificil încât îţi vine să iei afurisitul ăla de pahar şi să-l arunci pe fereastră. Mda, nimeni n-a spus că degustatul e floare la ureche. Dar totuşi...!
Pentru ca să poţi identifica cu precizie aromele şi gusturile unui vin, trebuie ca în prealabil să-ţi formezi o bază de date cu gusturi şi mirosuri ale unor alimente - în special fructe -, condimente, flori şi chiar lemne. Şi ca să-ţi păstrezi sănătatea mentală în timpul unei degustări, e bine să fii pregătit şi să poţi discerne o aromă de căpşună sau de coacăză sau de mură. Însă cum să faci asta dacă până acum nu ai acordat cine ştie ce atenţie acestor mirosuri? Sau dacă tot ce ştii despre să zicem coacăze este ceea ce ai învăţat de la o gumă de mestecat sau un sirop 100% chimic "cu aromă" de coacăze?
Am citit undeva despre unele exerciţii ajutătoare pentru a distinge mai uşor aromele. În plus faţă de acestea cred că începătorii trebuie să înceapă să acorde o atenţie sporită fructelor proaspete ale căror arome se pot regăsi în vin. În timp baza de date de arome (memoria olfactivă) se va mări suficient, astfel ca la următoarea degustare să nu mai fie nevoie de calmante!
Detecţia şi identificarea aromelor dintr-un vin sunt operaţii dificile şi calitatea acestora depinde evident şi de capacităţile native ale fiecărei persoane. Însă eu cred că manifestarea unei atenţii sporite faţă de arome, împreună cu unele exerciţii ajutătoare pot îmbunătăţi acuitatea senzorială şi capacitatea de a distinge arome ale oricărei persoane. Totul e să vrei.
luni, 28 aprilie 2008
Degustare virtuală - mai bine decât nimic
Iritat oarecum de lipsa informaţiilor despre eventualele cursuri de degustare pentru începători existente pe piaţa bucureşteană, m-am decis să aleg un curs online - virtual deci - oferit de revista Wine Spectator din Statele Unite. Oferta lor pentru amatorii de vin cuprinde câteva cursuri de iniţiere, unul de analiză senzorială, unul de asortare a vinurilor cu mâncărurile şi alte câteva dedicate unor regiuni viticole renumite. Pentru cei care lucrează în lumea vinului există alte două cursuri care oferă noţiuni de marketing şi vânzări.
Ce oferă acest tip de cursuri de la distanţă? Ei bine, pentru suma de 69 USD m-am înscris la cursul de Analiză Senzorială (degustare). După parcurgerea primului modul pot spune că informaţiile sunt prezentate destul de bine structurat, într-un format atractiv presărat cu imagini, comentarii ale unor personalităţi din lumea vinului, filmuleţe care menţin atenţia trează chiar şi atunci când a trecut de miezul nopţii. Există şi un set deloc modest de materiale pe care trebuie să le imprimi, în special metodologia de degustare, împreună cu vinurile pe care trebuie să le cumperi pentru a parcurge etapele practice. Şi care nu sunt deloc puţine. Cursul propune 6 degustări, fiecare axată pe studiul contrastelor câte unei perechi de vinuri: Riesling german cules timpuriu şi târziu, Pinot Gris/Pinot Grigio, Chardonnay baricat şi nebaricat, Pinot Noir mai ieftin şi mai scump, Grenache rose şi roşu, şi Beaujolais Village versus Nebiolo. Pentru cei care doresc să ridice complexitatea degustărilor se pot adăuga vinuri suplimentare de aceeaşi varietate, însă de la alt producător sau altă recoltă.
Metodologia de degustare te conduce pas cu pas, evident după parcurgerea şi asimilarea noţiunilor de bază, prin etapele corecte ale procesului, atrăgând atenţia asupra elementelor similare sau contrastante, punând întrebări, făcând asocieri şi încurajând cititorul la tot pasul să reflecteze asupra fiecărui aspect important. Evident, este greu de spus cât de eficientă poate fi o astfel de metodă în lipsa unui tutore experimentat, şi mai ales a unui colectiv cu care să poţi împărăşi fiecare descoperire sau concluzie la care ajungi. Este clar că un curs de la distanţă se adresează celor cu suficientă voinţă de învăţare, şi mai ales celor care nu le este prea greu să se concentreze şi să reflecteze singuri asupra noţiunilor prezentate de-a lungul cursului.
Experienţa mea cu primul modul a fost una bună, chiar dacă prima degustare mi s-a părut un semi-eşec. Poate nu din cauza metodei, ci parţial datorită alegerii unor vinuri fără contraste evidente - am ales o pereche de chardonnay-uri, unul baricat şi celălalt nu, pentru a descoperi efectul baricării asupra vinului alb. Şi nu pot spune că am aflat-o, deşi vinurile au avut cert arome diferite, însă nu am reuşit deloc să sesizez vreo notă de vanilie, stejar, pâine prăjită, care sunt de regulă asociate baricării. În fine...
Partea interesantă este procesul de identificare a aromelor - mult mai dificil decât am apreciat mai demult - iar metoda propusă de acest curs este ceva asemănător roţii aromelor lui A.C. Noble, unde poţi să te inspiri din aromele tipice asociate vinurilor, în loc să-ţi torturezi neuronul încercând (uneori zadarnic) să găseşti acel enervant cuvânt care-ţi tot scapă! Am descoperit şi o roată interactivă, pe care o poţi folosi chiar în timpul degustării. O astfel de roată este prezentată şi în cartea lui Viorel Stoian Marea carte a degustării vinurilor, carte pe care abia am cumpărat-o şi care conţine extrem de multe informaţii interesante. Mniam!
Ca să n-o mai lungesc, analiza senzorială a vinurilor este un proces destul de dificil, care necesită, pe lângă metodă şi cunoştinţe, extrem de multă practică şi concentrare, disciplină şi dragoste pentru vin. Pentru că dacă nu există dragoste pentru vin, atunci nu există nici motivaţie suficientă pentru miile de ore de studiu de care este nevoie pentru a ajunge să cunoşti vinul. Barierele de intrare în această lume a cunoscătorilor de vin sunt extrem de serioase, şi mărturisesc că le-am subestimat serios. Sper ca acest prim pas, deşi nu este chiar ceea ce mi-aş fi dorit - adică un curs cu profesor şi colegi - să mă ajute să dobândesc acea metodă de degustare şi acele cunoştinţe de bază fără de care motivaţia cu siguranţă se va stinge.
Ce oferă acest tip de cursuri de la distanţă? Ei bine, pentru suma de 69 USD m-am înscris la cursul de Analiză Senzorială (degustare). După parcurgerea primului modul pot spune că informaţiile sunt prezentate destul de bine structurat, într-un format atractiv presărat cu imagini, comentarii ale unor personalităţi din lumea vinului, filmuleţe care menţin atenţia trează chiar şi atunci când a trecut de miezul nopţii. Există şi un set deloc modest de materiale pe care trebuie să le imprimi, în special metodologia de degustare, împreună cu vinurile pe care trebuie să le cumperi pentru a parcurge etapele practice. Şi care nu sunt deloc puţine. Cursul propune 6 degustări, fiecare axată pe studiul contrastelor câte unei perechi de vinuri: Riesling german cules timpuriu şi târziu, Pinot Gris/Pinot Grigio, Chardonnay baricat şi nebaricat, Pinot Noir mai ieftin şi mai scump, Grenache rose şi roşu, şi Beaujolais Village versus Nebiolo. Pentru cei care doresc să ridice complexitatea degustărilor se pot adăuga vinuri suplimentare de aceeaşi varietate, însă de la alt producător sau altă recoltă.
Metodologia de degustare te conduce pas cu pas, evident după parcurgerea şi asimilarea noţiunilor de bază, prin etapele corecte ale procesului, atrăgând atenţia asupra elementelor similare sau contrastante, punând întrebări, făcând asocieri şi încurajând cititorul la tot pasul să reflecteze asupra fiecărui aspect important. Evident, este greu de spus cât de eficientă poate fi o astfel de metodă în lipsa unui tutore experimentat, şi mai ales a unui colectiv cu care să poţi împărăşi fiecare descoperire sau concluzie la care ajungi. Este clar că un curs de la distanţă se adresează celor cu suficientă voinţă de învăţare, şi mai ales celor care nu le este prea greu să se concentreze şi să reflecteze singuri asupra noţiunilor prezentate de-a lungul cursului.
Experienţa mea cu primul modul a fost una bună, chiar dacă prima degustare mi s-a părut un semi-eşec. Poate nu din cauza metodei, ci parţial datorită alegerii unor vinuri fără contraste evidente - am ales o pereche de chardonnay-uri, unul baricat şi celălalt nu, pentru a descoperi efectul baricării asupra vinului alb. Şi nu pot spune că am aflat-o, deşi vinurile au avut cert arome diferite, însă nu am reuşit deloc să sesizez vreo notă de vanilie, stejar, pâine prăjită, care sunt de regulă asociate baricării. În fine...
Partea interesantă este procesul de identificare a aromelor - mult mai dificil decât am apreciat mai demult - iar metoda propusă de acest curs este ceva asemănător roţii aromelor lui A.C. Noble, unde poţi să te inspiri din aromele tipice asociate vinurilor, în loc să-ţi torturezi neuronul încercând (uneori zadarnic) să găseşti acel enervant cuvânt care-ţi tot scapă! Am descoperit şi o roată interactivă, pe care o poţi folosi chiar în timpul degustării. O astfel de roată este prezentată şi în cartea lui Viorel Stoian Marea carte a degustării vinurilor, carte pe care abia am cumpărat-o şi care conţine extrem de multe informaţii interesante. Mniam!
Ca să n-o mai lungesc, analiza senzorială a vinurilor este un proces destul de dificil, care necesită, pe lângă metodă şi cunoştinţe, extrem de multă practică şi concentrare, disciplină şi dragoste pentru vin. Pentru că dacă nu există dragoste pentru vin, atunci nu există nici motivaţie suficientă pentru miile de ore de studiu de care este nevoie pentru a ajunge să cunoşti vinul. Barierele de intrare în această lume a cunoscătorilor de vin sunt extrem de serioase, şi mărturisesc că le-am subestimat serios. Sper ca acest prim pas, deşi nu este chiar ceea ce mi-aş fi dorit - adică un curs cu profesor şi colegi - să mă ajute să dobândesc acea metodă de degustare şi acele cunoştinţe de bază fără de care motivaţia cu siguranţă se va stinge.
vineri, 25 aprilie 2008
Saturnia Belicon Nero d'Avola / Merlot 2004
Un cupaj de Nero d'Avola şi Merlot produs în Sicilia de o cooperativă micuţă numită Saturnia. Este un vin primit cadou de la un prieten care l-a adus direct din Italia.
Un vin relativ simplu cu culoare roşu-rubinie nu prea intensă, cu nas mediu de fructe roşii şi cireşe negre, note de vanilie şi gust cu tentă de stejar normale pentru o baricare de 24 de luni, corpolenţă medie şi tanini puţin prea fermi, care însă nu au stricat echilibrul vinului. Postgust neimpresionant cu tente de ciocolată amăruie.
Un vin relativ simplu cu culoare roşu-rubinie nu prea intensă, cu nas mediu de fructe roşii şi cireşe negre, note de vanilie şi gust cu tentă de stejar normale pentru o baricare de 24 de luni, corpolenţă medie şi tanini puţin prea fermi, care însă nu au stricat echilibrul vinului. Postgust neimpresionant cu tente de ciocolată amăruie.
marți, 8 aprilie 2008
Chateau de Lamarque 2001
După o impresie favorabilă pe care acest vin mi-a lăsat-o la primul contact în restaurantul Il Giardino pe la mijlocul lunii februarie, când l-am acompaniat cu fazan pe pat de orez cu sos de vodcă şi piersici, sticla de acum m-a dezamăgit profund. Deşi un vin de 7 ani vechime, s-a dovedit cu tanini extrem de puternici, cu o aciditate foarte mare, deşi a avut un nas plăcut, fructat. Postgust scurt spre mediu, nu foarte plăcut. Cel mai probabil datorită proastei depozitări de către vânzător, la temperatură mult prea ridicată.
marți, 11 martie 2008
Cum apreciezi tipicitatea unui vin la degustarea în orb?
Tot încercând să pătrund misterele punctajelor de vin (vezi şi postul Prin hăţişul punctajelor de vin), m-am lovit de un criteriu care mi-a pus mari semne de întrebare: tipicitatea. Fişa de evaluare UIO (Uniunea Internaţională a Oenologilor) este împărţită în trei secţiuni - aspect vizual, buchet şi gust/aromă - din care ultimele două conţin ca şi criteriu de evaluat tipicitatea.
Până acum totul ok. Problema apare în cazul degustărilor în orb, care par să fie majoritare în cazul concursurilor oficiale: cum anume poţi aprecia tipicitatea unui vin, dacă nu ştii exact ce anume evaluezi? Hai să presupunem că evaluezi o anumită varietate. Dacă ai suficientă experienţă, vei deduce relativ repede varietatea, apoi vei apreciat tipicitatea mostrei degustate. Însă dacă ai de evaluat un cupaj? Sau dacă nu poţi spune dacă este vorba de o anumită varietate? Ce se evaluează în aceste situaţii?
Din nou mă apucă toţi dracii că ţara asta nu-i în stare să scoată un curs serios de degustare, sau dacă l-a scos, atunci să-l popularizeze naibii, ca să afle şi fraierii ca mine de existenţa lui! Of, când or învăţa şi ai noştri să facă bani?
Până acum totul ok. Problema apare în cazul degustărilor în orb, care par să fie majoritare în cazul concursurilor oficiale: cum anume poţi aprecia tipicitatea unui vin, dacă nu ştii exact ce anume evaluezi? Hai să presupunem că evaluezi o anumită varietate. Dacă ai suficientă experienţă, vei deduce relativ repede varietatea, apoi vei apreciat tipicitatea mostrei degustate. Însă dacă ai de evaluat un cupaj? Sau dacă nu poţi spune dacă este vorba de o anumită varietate? Ce se evaluează în aceste situaţii?
Din nou mă apucă toţi dracii că ţara asta nu-i în stare să scoată un curs serios de degustare, sau dacă l-a scos, atunci să-l popularizeze naibii, ca să afle şi fraierii ca mine de existenţa lui! Of, când or învăţa şi ai noştri să facă bani?
sâmbătă, 8 martie 2008
Degustarea virtuală - alternativă la lipsa cursurilor autentice
Dacă stai să citeşti un pic articolele serioase publicate în revistele, site-urile şi blogurile româneşti dedicate vinului, ai să remarci cu siguranţă o temă recurentă, şi anume cea a răspândirii culturii vinului în rândul românilor. Toată lumea se dă de ceasul morţii că în România lumea ba preferă poşirca unui vin corect, ba - mai rău - berea. Se face referire la vremurile glorioase de altădată, când limbile românilor erau mângâiate de şampanii şi vinuri sofisticate ce curgeau valuri prin restaurante şi pe la casele prea-fericiţilor de-atunci. Şi se oftează cu subînţeles: nu mai este, vezi doamne, la fel ca înainte. Lumea s-a vulgarizat, nu mai ştie să aprecieze ceva de calitate, ceva de bun gust.
Însă cultura vinului din punctul meu de vedere are două aspecte, ambele la fel de importante: primul este informaţia - istoria vinului, regiunile unde se cultivă vinul şi soiurile importante de struguri, procesul de producţie a vinului cu complicaţiile şi misterele sale, alegerea unui vin, păstrarea sa în condiţii corecte, asortarea cu felurile de mâncare etc. Al doilea aspect este degustarea, aprecierea senzorială a vinului. Dacă referitor la primul aspect informaţia abundă, despre cel de-al doilea mare lucru nu găseşti. OK, câteva sfaturi pentru cei grăbiţi şi pentru cei care caută o spoială de conaisseur există. Însă cel care doreşte să cunoască vinul cu adevărat, să-l aprecieze, să-l înţeleagă se loveşte de un mare zid. Cursuri de degustare nu există, sau sunt învăluite într-un mare mister, ca şi cum accesul în această tagmă ezoterică a degustătorilor de vin ar fi rezervată aleşilor, şi asta nu oricum, ci doar în urma unui ritual complicat şi iluminant de aderare!
Domnilor, popularizarea vinului de calitate începe prin deschiderea porţilor cunoaşterii adevărate a vinului, prin promovarea unor astfel de cursuri de degustare, prin care consumatorii să poată înţelege ce înseamnă un vin corect, cum se apreciază un vin, cum i se dezvăluie un vin celui care-i înţelege graiul. Citesc de câteva luni bune de zile despre vin, şi nu am putut găsi nimic concret despre degustare. Ei da, am aflat că s-au organizat astfel de cursuri în incinta Agronomiei acum ceva vreme, însă cine le-a organizat şi cum poate fi contactat rămâne un mister. Da, există tururi la podgorii pentru amatorii de vin, în timpul cărora se fac şi degustări de vinuri, însă nu este deloc vorba despre cursuri aici, ci doar despre puţină popularizare a vinurilor respectivelor podgorii. Sau să-i spunem simplu reclamă?
Mai există şi sfaturi oferite mai mult au mai puţin condenscendent de unele publicaţii electronice dedicate vinului. Altele pur şi simplu citează diverse cărţi dedicate vinului sau păreri ale unor specialişti.
Cum rămâne însă cu adevărata şcoală a vinului? Trebuie oare să devii sommelier ca să poţi învăţa cum să deosebeşti un vin corect de unul cu defecte? Cine îţi arată cum anume a fost păcălit un vin (sau de fapt consumatorul care l-a cumpărat) să-şi ascundă defectele de fabricaţie? Cine te conduce printre vinurile şcoală?
În acest moment nu am, din păcate, decât o singură soluţie: studiul individual din surse demne de încredere, cursuri de degustare online (!!!) cu tutore virtual, precum şi o mare deschidere către toate sortimentele de vinuri pe care le poţi gusta. Încă mai aştept replica locală.
Însă cultura vinului din punctul meu de vedere are două aspecte, ambele la fel de importante: primul este informaţia - istoria vinului, regiunile unde se cultivă vinul şi soiurile importante de struguri, procesul de producţie a vinului cu complicaţiile şi misterele sale, alegerea unui vin, păstrarea sa în condiţii corecte, asortarea cu felurile de mâncare etc. Al doilea aspect este degustarea, aprecierea senzorială a vinului. Dacă referitor la primul aspect informaţia abundă, despre cel de-al doilea mare lucru nu găseşti. OK, câteva sfaturi pentru cei grăbiţi şi pentru cei care caută o spoială de conaisseur există. Însă cel care doreşte să cunoască vinul cu adevărat, să-l aprecieze, să-l înţeleagă se loveşte de un mare zid. Cursuri de degustare nu există, sau sunt învăluite într-un mare mister, ca şi cum accesul în această tagmă ezoterică a degustătorilor de vin ar fi rezervată aleşilor, şi asta nu oricum, ci doar în urma unui ritual complicat şi iluminant de aderare!
Domnilor, popularizarea vinului de calitate începe prin deschiderea porţilor cunoaşterii adevărate a vinului, prin promovarea unor astfel de cursuri de degustare, prin care consumatorii să poată înţelege ce înseamnă un vin corect, cum se apreciază un vin, cum i se dezvăluie un vin celui care-i înţelege graiul. Citesc de câteva luni bune de zile despre vin, şi nu am putut găsi nimic concret despre degustare. Ei da, am aflat că s-au organizat astfel de cursuri în incinta Agronomiei acum ceva vreme, însă cine le-a organizat şi cum poate fi contactat rămâne un mister. Da, există tururi la podgorii pentru amatorii de vin, în timpul cărora se fac şi degustări de vinuri, însă nu este deloc vorba despre cursuri aici, ci doar despre puţină popularizare a vinurilor respectivelor podgorii. Sau să-i spunem simplu reclamă?
Mai există şi sfaturi oferite mai mult au mai puţin condenscendent de unele publicaţii electronice dedicate vinului. Altele pur şi simplu citează diverse cărţi dedicate vinului sau păreri ale unor specialişti.
Cum rămâne însă cu adevărata şcoală a vinului? Trebuie oare să devii sommelier ca să poţi învăţa cum să deosebeşti un vin corect de unul cu defecte? Cine îţi arată cum anume a fost păcălit un vin (sau de fapt consumatorul care l-a cumpărat) să-şi ascundă defectele de fabricaţie? Cine te conduce printre vinurile şcoală?
În acest moment nu am, din păcate, decât o singură soluţie: studiul individual din surse demne de încredere, cursuri de degustare online (!!!) cu tutore virtual, precum şi o mare deschidere către toate sortimentele de vinuri pe care le poţi gusta. Încă mai aştept replica locală.
miercuri, 20 februarie 2008
Wine-Art, Jidvei şi regele berii din România
Răsfoind un număr mai vechi din Septembrie 2007 al revistei Wine & Spirit, mă împiedic de un articol care-mi atrage subit atenţia: Opere de artă pe etichetele vinurilor. Cool - îmi zic! Pe scurt, este vorba de o iniţiativă a Jidvei şi a câtorva fundaţii culturale de a organiza o tabără de grafică Wine-Art la Alba Iulia. Buun. Deci s-au strâns laolaltă nişte artişti, care s-au apucat să picteze sticle de vin Jidvei, creând opere de artă în miniatură.
Toate ca toate, însă orice om cu drag pentru vin s-ar gândi că o astfel de operă nu poate ieşi din mâinile unora care nu iubesc această licoare. Mda, însă ia uitaţi-vă cu atenţie ce ţine în mână domnul din imagine! Şi mai are provizii din aceeaşi băuturică pe masa de lângă, pe care se odihnesc şi sticlele ce aşteaptă să fie preschimbate în artă. De vin.
marți, 19 februarie 2008
River Route Limited Edition - Cabernet Sauvignon 2002
Am dat peste comoara asta din întâmplare la magazinul de licori Vinexpert de pe O. Goga, unde personajul din magazin m-a luminat despre această raritate găsită cine ştie cum pitulată prin depozit. Mai era 1 cutie. Şi n-am luat decât 1 sticlă, ca un mare dobitoc!
Vinul a ajuns acum, la mai bine de 5 ani de odihnă în sticlă, la o mare clasă şi rafinament. Taninii i s-au îndulcit, se simte catifelat pe limbă, te învăluie într-o mireasmă de fructe negre (cireşe, mure) şi îţi oferă un final plăcut, deşi nu de excepţie. Un vin echilibrat, care încă mai are un drum frumos înainte.
News flash 19 februarie: ultimele 3 sticle sunt ale mele! Le-am înhăţat cum am aflat că au scăpat de invadatorii bucureşteni. Yeah, baby!
Vinul a ajuns acum, la mai bine de 5 ani de odihnă în sticlă, la o mare clasă şi rafinament. Taninii i s-au îndulcit, se simte catifelat pe limbă, te învăluie într-o mireasmă de fructe negre (cireşe, mure) şi îţi oferă un final plăcut, deşi nu de excepţie. Un vin echilibrat, care încă mai are un drum frumos înainte.
News flash 19 februarie: ultimele 3 sticle sunt ale mele! Le-am înhăţat cum am aflat că au scăpat de invadatorii bucureşteni. Yeah, baby!
joi, 14 februarie 2008
Cono Sur 20 Barrels Limited Edition - Pinot Noir 2006
Aahhh! Cred că mi-a picurat pe limbă unul din cele mai bune vinuri de până acum: Pinot Noir de la Cono Sur, din seria 20 Barrels limited edition. Extraordinar! Acum încep să întrezăresc puţin luminiţa care se iţeşte de la capătul damigenei cu vin de Burgundia.
Băieţii o ţin p-a lor cum că vinul e făcut după reţeta burgundă, şi poate au dreptate. Ei mai au un proiect centrat pe Pinot Noir, pe care vor să-l facă mai burgund ca franţujii: se joacă de-a vinul după metodele tradiţionale, cu omuleţi dezbrăcaţi vârâţi prin cuva cu vin -- aruncaţi o privire pe site, că-i tare drăgălaş. Şi se pare că le-a ieşit, judecând după minunăţia asta de licoare.
N-am s-o descriu acum, pentru că la destuparea sticlei eram la masă, apoi am răcit şi n-am mai avut miros, ca un câine paradit încovrigat trist în colţul lui. Însă în mod cert am să mai vânez o sticlă-două şi atunci am să mă ţin de treabă.
Ah, era să uit: sticla face vreo 22 EUR.
Depresie majoră: vinuri fine franţuzeşti
Şi eu ca tot ortacul ajuns să miroasă câteva vinişoare mai de soi, am zis că să nu mor prost şi să mai citesc şi eu una-alta despre vinuri. Şi pentru că tot am fost în Italia toamna trecută în vacanţă, a fost la mintea cocoşului c-am să încep cu vinurile italiene, care ne-au delectat gâtlejurile carbonizate fio 2 săptămâni.
Zis şi făcut: căutat carte, găsit carte, cumpărat carte, (zâmbet tâmp lăţit pe meclă), pus pe citit, şoc informaţional, nănic. Apucat carte, îndârjire, chestii marfă, strugurei, bobiţe. (Zâmbet tâmp, mulţumit de sine). Mă rog - înţelegeţi voi.
Apoi am zis: băi tată, lasă macaroanele astea cu poşircile lor şi află de găină de la Oul însuşi. Adică de la vinurile franţuzeşti. Zis şi făcut: căutat carte, shit! nu mai e pe net, stai că am văzut-o eu undeva, cumparat carte, (zâmbet tâmp).... ştiţi voi mai departe.
Ei, super carte, super vinuri, citesc eu acolo de-mi creşte respectul de sine vârtos ca un Bordeaux tânăr de pe malu stâng, când mă pune dracu să caut pe net chateau-urile alea de sună aşa poetic. Damn! Mi-a căzut faţa de cu greu am şpăcluit-o de pe gresie. Damn! Astea nu-s vinuri, frate, astea-s doctorii, că altfel cum naiba ar da careva atâta bănet pe-o sticlă de vin de-o spargi liniştit la o masă? Of course că nu te poţi atinge de nici un chateau mai k-lumea, toate sunt sute de euroi. Sticla. De 0,75. Or vindeca poate cancerul şi nu ştiam noi, fraierii.
Şi m-a apucat o depresie de era să arunc cartea aia să n-o mai văd la cotor. Până la urmă am zis c-o fi ca la şcoală, înveţi din toate câte un pic, bagi la cultură generală. Vosne-Romanee: 900 EUR. Mda, şi ce? Petrus: 300-3000 EUR. Latour, Lafite, Cheval Blanc, Angelus, Ausone... să mai spun? N-are sens, c-o să cădeţi şi voi în depresie. Da-i de-asta fină, franţuzească.
Zis şi făcut: căutat carte, găsit carte, cumpărat carte, (zâmbet tâmp lăţit pe meclă), pus pe citit, şoc informaţional, nănic. Apucat carte, îndârjire, chestii marfă, strugurei, bobiţe. (Zâmbet tâmp, mulţumit de sine). Mă rog - înţelegeţi voi.
Apoi am zis: băi tată, lasă macaroanele astea cu poşircile lor şi află de găină de la Oul însuşi. Adică de la vinurile franţuzeşti. Zis şi făcut: căutat carte, shit! nu mai e pe net, stai că am văzut-o eu undeva, cumparat carte, (zâmbet tâmp).... ştiţi voi mai departe.
Ei, super carte, super vinuri, citesc eu acolo de-mi creşte respectul de sine vârtos ca un Bordeaux tânăr de pe malu stâng, când mă pune dracu să caut pe net chateau-urile alea de sună aşa poetic. Damn! Mi-a căzut faţa de cu greu am şpăcluit-o de pe gresie. Damn! Astea nu-s vinuri, frate, astea-s doctorii, că altfel cum naiba ar da careva atâta bănet pe-o sticlă de vin de-o spargi liniştit la o masă? Of course că nu te poţi atinge de nici un chateau mai k-lumea, toate sunt sute de euroi. Sticla. De 0,75. Or vindeca poate cancerul şi nu ştiam noi, fraierii.
Şi m-a apucat o depresie de era să arunc cartea aia să n-o mai văd la cotor. Până la urmă am zis c-o fi ca la şcoală, înveţi din toate câte un pic, bagi la cultură generală. Vosne-Romanee: 900 EUR. Mda, şi ce? Petrus: 300-3000 EUR. Latour, Lafite, Cheval Blanc, Angelus, Ausone... să mai spun? N-are sens, c-o să cădeţi şi voi în depresie. Da-i de-asta fină, franţuzească.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
