Povestea continuă: Enira 2007

După scurtul preview al versiunii 2007 al apreciatei Enire cu care deja ne-am obișnuit, iată că a sosit vremea să încerc pe îndelete o sticlă stabilizată, adică aflată la minim 2-3 săptămâni de la îmbuteliere. Ei da, acum se recunoaște inconfundabilul caracter al Enirei, mirosul de cauciuc a dispărut, taninii au fost echilibrați de fruct, iar rezultatul este un vin rotund, complex, care te face să zâmbești.

Culoarea este roșie-rubinie intensă cu tente grena, arome bogate de fructe negre (coacăze și mure) se împletesc cu note de piele și vanilie într-un nas complex și oarecum grav, nu expansiv, gustul este plin, structură frumoasă, tanini fini, iar finalul este lung, cu note grave de fruct și de lemn puțin cam pregnant. Lemnul de pe final iese puțin cam mult în prim plan, fiind singurul lucru pe care i-l reproșez vinului, deși altora cu siguranță le va place acest caracter.

În ciuda proporțiilor diferite de Syrah, Cabernet, Merlot și Petit Verdot față de varianta 2006, Enira își păstrează identitatea ca un prieten vechi ce a revenit după o lungă călătorie, puțin schimbat dar, totuși, același.

Poggio Salvi Rosso di Montalcino 2004

Ah, da, aceleaşi arome superbe pe care le-am simţit în Chianti Classico de la PoggioAmorelli se regăsesc, la un nivel de complexitate mult mai ridicat, dat, fără discuţie, de învechirea la sticlă, în acest Rosso di Montalcino din 2004. Fratele mai mic al celebrului Brunello, dar produs din aceeaşi clonă de Sangiovese ca şi ilustrul său confrate de Poggio Salvi, vinul se vrea un vin mai simplu, mai fructuos, dar cu un corp bun. Ce te faci, însă, dacă îi vine cuiva ideea să-l învechească oleacă? Ei bine, dai peste nebunia de vin cu care m-am întâlnit eu, oarecum surprins, ieri. De ce surprins? Pentru că nu e nicidecum primul meu Rosso di Montalcino, dar este primul pe care-l încerc la 6 ani vechime.

Culoarea vinului îi trădează vârsta, vişină putredă, cu tente uşor maronii. O feerie de arome întreţesute, calme, complexe, aşteptând răbdătoare şi sigure pe ele să fie descoperite şi apreciate: prune, miez de smochină, violete, cafea, poate şi ceva cireşe negre. Aromele apar pe rând şi-şi cedează locul cu graţie unele altora. Sangiovese într-una din exprimările sale de excepţie.

Gust: moderat ca intensitate, cu fruct, violete şi aluzii de piele, finalul este mediu-lung, plăcut, elegant. Vinul este la apogeu (dacă nu cumva l-a depăşit cu puţin). Neapărat de încercat. 67 de lei la Arte&Vino.

L-am încercat şi la masă alături de un muşchiuleţ de porc făcut la tavă pe pat de mere, aromat cu cimbrişor şi rozmarin proaspete şi pudrat cu piper de Sichuan. A făcut faţă cu brio cu excepţia contrastului dintre merele coapte cam dulci şi intensitatea aromatică deja în declin a vinului. N-a durat decât 2 secunde acest contrast, apoi vinul a egalizat atacul zahărului din măr şi a completat frumos preparatul.

Spaghete cu creveți și rucola alături de Chianti Poggio Amorelli 2005

Ce poți să bei la paste cu sos de roșii, chiar dacă pui creveți și rucola în ecuație? Cu un Chianti Classico dintr-un an bun n-ai cum să dai greș.

Am luat o sticlă de Poggio Amorelli 2005 produs în arealul Chianti Classico din Toscana în comuna Castellina in Chianti de la magazinul Arte&Vino cu 55 de lei. Pentru că mi-era poftă de spaghete, am dat cep la sticlă și m-am pus pe gătit. Cei care vor să afle mai multe despre rețetă o pot consulta aici -- e făcută de Jamie Oliver. Eu n-am pus roșii uscate, ci sos de roșii, așa că n-a mai fost nevoie de lămâie.

Vinul e un frumos exemplu de Chianti (cred că-i făcut din Sangiovese 100%), un vin excepțional la masă, cu tanini fini, aciditate bună, suficient de aromat, dar nu cât să înece mâncarea. Nasul este mediu, destul de elegant, cu fructe (fructe de pădure, smeură, pote mure) dar și note florale, în gură este destul de subțire, dar echilibrat, iar finalul este mediu, cu fruct, plăcut. A mers nemaipomenit de bine cu pastele cu creveți. Un vin pe care cu siguranță am să-l mai cumpăr.

Cuvee Uberland 2007 si cotlet de porc la gratar cu cartofi noi

Am luat și eu o sticlă din mult-lăudatul Cuvee Uberland produs de Cramele Recaș, ediția 2007, și m-am decis s-o explorez în weekendul prelungit de Rusalii. Asocierea cu mâncarea a avut loc a doua zi la prânz, așa că deocamdată doar periplul meu cu vinul. Vinul este un cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Culoarea roșie-rubinie radiantă, lacrimile par aproape lipite de pahar. La 15,5% alcool nici nu-i de mirare! La deschidere te întâmpină un nas intens de vișine, note dulci, vanilate, fructe de pădure pe fundal și lemn. Și în gură se simt vișinele și lemnul, cam prea deranjant, parcă nu-i integrat pe deplin. Corpul, însă, e bun, taninii prezenți, dar frumos șlefuiți, aciditatea e bună, iar finalul e lung, deși alcoolul se face simțit ușor pe gât. Am senzația că am în pahar ceva comun cu alte vinuri din gama La Putere, cam cu aceleași tonalități aromatice: or fi drojdiile?

După 45 de minute de aerare încep să apară, Allah e mare!, și coacăzele negre în miros, alături de aluzii de afumat. La 80 de minute parcă ai în pahar Cabernetul Sauvignon din gama La Putere! La 110 minute coacăzele vin în prim plan reușind să domine vișinele și vanilia. Notele de lemn din gut și postgust s-au estompat frumos. Alt vin.

Deci e clar că vinul are nevoie de 2 ore de aerare pentru a arăta ce poate. E un vin interesant, făcut în manieră modernă, cu arome intense, facile, ușor de "citit". De calitate, nimic de zis, dar parcă nu-i poți spune vin de meditație.

A doua zi la prânz am gătit cartofi noi la cuptor cu rozmarin și cimbrișor proaspete din producția proprie, pe care i-am pus alături de cotlete de porc pe grill marinate cu puțin ulei, piper și cimbrișor. Vinul a mers uluitor de bine cu cotletele făcute mai zemoase, atât aromatic, cât și ca textură. Fapt care mi-a confirmat ipoteza că vinul este mai degrabă un excelent vin de gastronomie. Cam piperat la preț, dar pentru cei care se respectă... În jur de 90 de lei la Cramele Recaș.

Seară pentru băieţi mari: Brunello di Montalcino

Aseară la Ginger ne-am făcut de cap: am făcut rost de 4 sticle de Brunello di Montalcino, pe care le-am tratat cum se cuvine, aerate 4 ore şi servite la temperatură rezon, cu care ne-am delectat până târziu. Fiecare a avut în pahar toate cele 4 vinuri pentru comparaţie şi pentru a le urmări evoluţia, care, după părerea mea, face toţi banii. Rar am întâlnit un vin care să fie atât de schimbător în pahar, iar asta s-a petrecut cu toate cele 4 vinuri.

Sunt mulţumit că toate cele 4 Brunello-uri au arătat o componentă comună, specifică soiului şi modului de vinificare, care ajută la recunoaşterea acestui vin pe viitor. E un lucru bun, pentru că dacă stai să te gândeşti la 4 feteşti negre sau la 4 chardonnay-uri, nu prea găseşti mari similitudini între ele.

Vinurile care ne-au bucurat simţurile aseară au fost:

Donatella Cinelli Colombini 2004, 14% alc. (website)
Nas destul de intens chiar de la început, sare în ochi o notă de chit de geamgerie, note codimentate (coriandru sau enibahar), gust nu foarte puternic, dar interesant, cu ceva chimen în postgust. Finalul este mediu spre lung şi cam fără fruct. După ceva timp virează spre note de creion proaspăt ascuţit şi vag cafea. Apoi spre arome de gumă juicy fruit. Piele şi cafea. Tanini destul de robuşti. Corp puţin deficient. Loc 2-3.

Col d'Orcia 2004, 14% alc (website)
Nas relativ reţinut la început, mediu, dar superb, un amalgam de note de cremă de ghete/piele, fruct, aluzii de marţipan şi cafea. Atac destul de puternic, corp mai bun decât primul, fără prea mut fruct, dar cu note de piele. Final lung cu fruct şi piele. După o vreme apar note puternice de ciuperci care par să plneze deasupra unui val de fructe. Foarte interesant. Ciupercile se simt şi în gură. Loc 1-2.

Alessandro III 2003, 14% alc., produs de FRA.L.L. SA
Nas cam închis la început, aluziii de legume fierte şi piele, ceva fruct. Gustul e destul de intens, dar greu de definit, tanini mai robuşti, final lung dar nu foarte precis. Se deschide destul de frumos, devine mai intens, apar fructele. Loc 3-4.

Bartoli Giusti 2003, 13,5% alc. (website)
Nas elegant şi parcă mai grav, cu note de cireşe, cafea, gust cu atac plăcut, echilibrat, dar reţinut, final mediu plăcut, nu foarte expresiv. Mi se pare vinul cel mai complet cap-coadă, deşi pare cel mai facil dintre toate 4. Loc 1-2.

E greu de făcut un clasament între cele 4 vinuri, mai ales că degustate şi analizate pe parcursul a 4 ore, fiecare a evoluat, s-a schimbat şi s-a răs-schimbat. Vinurile din 2004 au fost, poate, cam tinere.

După degustarea de ieri pot spune că Brunello este un vin foarte interesant, destul de complex dacă ne gândim că este totuşi produs din Sangiovese 100% şi nu este vreun cupaj lucrat, un vin care neapărat trebuie lăsat în pace să se desfăşoare în voia lui pe parcursul mai multor ore. Nu e un vin de restaurant, pentru că are nevoie de mult prea mult timp să respire şi odată în pahar de mult prea multă vreme ca să-ţi spună povestea lui până la sfârşit. Dar totuşi nu cred să fie un vin care să merite preţurile la care este comercializat (noi am plătit între 135 şi 160 de lei pe fiecare sticlă). Neapărat de încercat, dar atenţie la anul de recoltă! Nu vrei să iei o ţeapă aşa de scumpă, aşa-i?

Aligote 2009 Gramma şi risotto cu fructe de mare

De la Good Wine 2010 am plecat, printre altele, alături de entuziasm, şi cu o sticlă de Aligote 2009 din gama Gramma a celor de la Casa Olteanu din Iasi. Un vin care la târg mi-a părut că aduce a Crâmpoşie, iar ieri mi s-a părut un superb Sauvignon Blanc, plin de prospeţime şi fruct, ceva mineralitate, cu un final proaspăt şi curat – o minune! Nici nu-mi imaginam că se poate face un vin aşa de bun dintr-un soi de mâna a doua cum este socotit de mulţi Aligote-ul.

L-am pus alături de un risotto cu fructe de mare pregătit după o reţetă de-a lui Jamie Oliver (cu peşte şi creveţi, seminţe de fenicul şi şofran). A mers nemaipomenit! A completat frumos aromele de fenicul şi peşte, fără a le domina.

25 de lei la producător. Au mai scris despre acest vin sau producător Costăchel şi vinul.ro.

O seară cu Santomas din Istria slovenă

Săptămâna trecută am participat cu plăcere la o seară de vinuri slovene organizată de producătorul Santomas la restaurantul Ginger. Nu-mi erau străine parte din vinurile acestui producător mai puţin cunoscut la noi, aşa că am acceptat imediat invitaţia transmisă de Eugenia Dumitru de la Monteko, importatorul acestor interesante vinuri.

Evenimentul a început printr-o prezentare a istoriei acestor vinuri, a tradiţiei de vinificatori a familiei Glavina, aflată acum la a cincea generaţie! -- avem noi, oare, măcar un exemplu de ceva, vin sau alt produs, ce este acum produs de a 5-a generaţie? Şi ei au trecut prin comunism, dar uite c-au avut noroc şi-au reuşit să-şi păstreze viile în tot acest timp.

Seara a continuat, fireşte, cu degustarea a 6 vinuri, fiecare fiind servit alături de un fel de mâncare menit să-l pună mai bine în valoare. Despre vinuri a scris şi un alt participant la eveniment, Alin. Vinurile sunt extrem de interesante, bine lucrate, cu o culoare foarte intensă, dar şi destul de bărbăteşti (tanini robuşti). Însă cele mai bune dintre ele (gama Antonius şi în special cele din soiul Refosk - Refosco) excelează cu adevărat la buchetul aromatic şi la evoluţia în pahar, fiind adevărate vinuri de meditaţie.

Un singur lucru m-a întristat la aceste vinuri: creşterea de preţ. Dacă toamna trecută, când nu prea le ştia nimeni, Refosk-ul Antonius se vindea la 70 de lei, acum a ajuns 120 de lei. Ce înseamnă publicitatea în lumea vinului... o creştere de mai bine de 70% în preţ.

Ca să închei într-o notă pozitivă, în ton cu impresiile cu care am plecat acasă în acea seară, vă invit să vă uitaţi ce minunăţie de website are acest producător sloven, cu ce lux de detalii şi ce prezentare atractivă - cred că mulţi (dacă nu toţi) producătorii români ar trebui să înveţe ceva din acest exemplu.

Un producător de tradiţie continuată cu cinste de actualul proprietar, Ludvik Glavina, un om plăcut, deschis, modest, vinuri interesante şi de calitate. Mulţumesc, Santomas, şi la bună revedere!

Babich Hawkes Bay Sauvignon Blanc 2006

Un Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă aflat, după părerea producătorului, la apogeu. Deşi face parte din gama value a acestui producător, vinul este extrem de plăcut şi de proaspăt în ciuda vârstei.

Un nas plăcut de fructul pasiunii şi note de piersică, puţin soc, care dispare şi lasă locul notelor de ardei gras, vinul are un gust proaspăt, cu fruct şi puţin mineral, final destul de lung, proaspăt, cu tentă de grapefruit.

Un vin foarte plăcut, care a mers de minune cu creveţii pe biscuit de mămăligă cu ierburi de Provence şi cu creveţii cu spaghete sticloase şi curry.

75 de lei la restaurantul Ginger.

Erotikon Merlot 2008 - sexy, dar cam atât

Am cumpărat trei sticle de Erotikon 2008 pentru că mi-au plăcut la GoodWine, şi oricât de mult am încercat să amân inevitabilul inventând tot felul de tertipuri şi pretexte, duminică nu s-a mai putut şi am destupat un Merlot. Care Merlot este recolta 2007, deşi ediţia Erotikon este 2008. Funny.

Lăsând la o parte frumuseţea etichetei, destul de controversate, de altfel, dar atingându-şi scopul scontat, de altfel, vinul a poposit mai bine de 1 oră în carafă, după care am început să-l miros temeinic cale de încă 2 ore. La început a fost cam timid, pesemne că 1 oră a fost prea puţin pentru el, dar cum era ora mesei, s-a achitat elegant de îndatoriri, înnobilând muşchiuleţul de porc la tavă cu cimbru pe mere coapte şi presărat cu piper de Sichuan.

Vinul a plecat de la un nas cam nefocusat de prune şi cireşe negre destul de neimpresionant, a trecut apoi prin mure, prune şi fructe negre de pădure (indistincte), pentru ca apoi, mai pe seară, să degaje superbul miros de coacăze negre, tămâie şi mure. Deja seara nasul a fost elegant, nici prea timid, nici prea ostentativ, cu ceva vanilie şi lemn ascunse cu dibăcie printre fructe. Merlotul îmbracă frumos gura cu fructele negre, note de cafea şi ciocolată şi ceva note dulci, nedominante însă, face însă pe nebunul etalându-şi muşchii destul de proeminenţi, iar finalul destul de lung îşi lasă notele de baric cam prea ostentativ, alături de fructele negre, sobre, elegante.

Senzaţia mea este că vinul este încă în faza de adolescenţă neastâmpărată, deşi se vede limede că vorbim de un exemplar de soi nobil, ce deja a deprins arta conversaţiei intelectuale, fine, convingătoare, dar mai are de studiat măcar 1-2 ani pentru a-şi domoli impetuozitatea şi a ne uimi cu adevărat.

Serego Alighieri Possessioni Roso 2006 (Masi)

Am mai pomenit despre onorabilul ancestor al acestui producător în alte articole, cine este interesat poate vizita site-ul Serego Alighieri. Aici mă voi mărgini să descriu licoarea din sticlă.

În primul rând sunt extatic pentru că am prins o sticlă bine păstrată, necoaptă de căldură sau bătută în creştet de soare. Celelalte două cumpărate de la magazinul Recaş de pe Dimitrie Cantemir colţ cu Lânăriei (lângă liceul Şincai) au suferit, sărmanele, de aceste beteşuguri, şi eu odată cu ele.

Vinul pare să fie dacă nu la apogeu, aproape acolo, perioadele recomandate pe net de unii fiind 2007-2010 sau de alţii 2008-2011. În ambele situaţii suntem cam pe acolo, deci ediţia 2006 este o alegere nimerită pentru destupare acum.

Vinul este plăcut aromat, iniţial emanând cireşe roşii, vişine şi note de piele, urmând să evolueze către tonuri ceva mai grave de coacăze negre şi parcă prune (alţii amintesc şi de afine şi mirodenii exotice pe net). În gură vinul are o concentraţie plăcută, fruct şi prospeţime, tanini destul de fini, dar nu feminini, iar finalul este mediu spre lung, cu fruct şi note de piele, cald dar proaspăt. Destul de elegant ca gust, plăcut, dar nu debordează de complexitate.

Nu l-am băut la masă, dar am mai ronţăit câte ceva alături de vin, şi pot spune că merge bine cu brânzeturi cum este Brie sau schwaitzer/emmentaler, nu cele maturate, sau cu salamuri nu foarte picante sau sărate. Costă pe la 44 de lei şi este importat de Cramele Recaş.

Un sfat pe final: beţi-l în ziua în care deschideţi sticla, pentru că nu rezistă prea bine la frigider nici chiar cu sticla vidată.