Dorm viile, dorm sub nea

Cei de la Stirbey mi-au făcut o surpriză foarte plăcută azi, când la Bucureşti este foarte frig şi cam întunecat, trimiţându-mi o scrisoare despre ce mai fac viile lor şi vinurile lor. Priveliştile sunt magnifice! Dar să-l lăsăm pe Jakob Kripp, proprietarul Agricolei Stirbey, să povestească (mulţumiri Ralucăi Bauer pentru amabilitatea de a permite reproducerea scrisorii aici):

"Scrisoare din Crama Stirbey

Astăzi m-am plimbat prin viile de pe Dealul Olt, în aerul rece şi curat, prin razele cristaline ale soarelui de iarnă. Butucii în vie dorm sub o plapumă albă cu pete roşii de măceşe, şi se recrează după naşterea strugurilor din toamna trecută, pregătindu-se pentru următoarea generaţie de copii.

În cramă se liniştesc şi se limpezesc vinurile după fermentaţie. Frigul de iarnă depune tartraţi cristalizaţi din vin la fundul vaselor.

Ieri am degustat din aceste vase generaţia 2009: caracterele sunt deja diferenţiabile şi reflectă genele soiurilor – prospeţimea Crâmpoşiei, buchetul intens de Tămâioasă, gustul dens şi lung al Sauvignon-ului Blanc. Mai trebuie câteva săptămâni, şi vor fi ajuns la maturitate de îmbuteliere şi de călătorie spre iubitorii băuturilor dionisiace.

În seara aceasta mă voi încălzi cu un vin mai matur – un Cabernet Sauvignon din recolta 2006, cu buchet fructuos, structură elegantă şi caracter dezvoltat – mai ales după două ore în carafă. Las unei alte sticle şansa să mai dezvolte potenţialul ei de învechire..."


Textul reflectă pe deplin atmosfera de pace şi linişte de pe lângă crama Stirbey, acolo unde totul pare mai frumos, mai simplu, mai domol. Acolo unde mi-aş dori şi eu să fiu acum în locul Bucureştiului geros şi mohorât. Dar pentru că asta nu este posibil, voi încerca să-i ţin companie Dlui Kripp deseară printr-un pahar de Cabernet Sauvignon 2006 de la Stirbey. Noroc!

Jacob's Creek Shiraz Reserve 2006

Am cumpărat acest vin dintr-o eroare, intenționând să iau, de fapt, Shirazul Bin 50 de la Lindeman's (mulţumesc lui Alin pentru corecţie, aş fi greşit a doua oară, duh!) degustat și apreciat de noi nu foarte mult timp în urmă la Ginger. Dar asta a fost să fie, am luat o sticlă de Shiraz simplu promoția 2007 și un mai șmecheră, Reserve, din 2006. Prima nu mi-a plăcut cine știe ce, așa că n-am notat impresiile pe hârtie.

Sora ei mai mare și cu sânge albastru produsă din struguri aleși unul și unul bla bla bla - știți deja povestea - are ceva alcool în vine, cam 14,5% și o culoare roșie granat frumoasă și intensă, miroase ca un vin australian, adică puternic, a prune și piele cu note de mirodenii, are un gust intens și plin, cam concentrat, de prune, cireșe amare și poate vișine, care continuă și în finalul lung, piperat. După ce respiră o vreme, notele de piele și mirodenii sunt acompaniate și de note puțin dulci și de vanilie, care nu dau deloc rău la imaginea de ansamblu. Un vin bun, nu neapărat idealul meu de shiraz, dar de încercat, mai ales pe timp de iarnă. Nu cred c-am plătit mai mult de 50 de lei pe el la Real.

Le Volte 2006 de la Ornellaia

Ei, n-am ajuns chiar la nivelul la care să comand cu un aer lejer un Ornellaia pur sânge într-o cârciumă, însă al treilea lor vin, Le Volte, l-am comandat ieri la masă la Ginger. Și nu mi-a părut rău.

Vinul este un cupaj din 52% sangiovese, 36% merlot și 12% cabernet sauvignon, este îmbătrânit cale de 10 luni în baricuri vechi de cel puțin 2 ani, în care s-au lăfăit nepăsătoare surorile Masseto și Ornellaia, fiind vinificat în rest în inox. Are 14% alcool acest toscan.

Nasul este generos de fructe de pădure cu note florale (violete) și ceva mirodenii și piele, gustul este intens de prune, vișine și cireșe amare, care persistă în finalul destul de lung alături de notele de piele și lemn. Taninii sunt bine integrați, iar vinul este unul echilibrat, aflat la apogeu. Păcat că notele mai fine, florale, dispar destul de repede, lăsând în urmă un vin bun, dar mai puțin complex.

Italience îmbujorate de prin Toscana

Tema de ieri a fost Sangiovese, cel mai cultivat strugure din Italia, cunoscut în special pentru celebrele sale încarnări - Chianti şi Brunello di Montalcino. Cam asta am degustat şi noi, câteva Chianti-uri, un Rosso di Montalcino şi un Brunello.

Ca părere generală, vinurile au fost bune, deşi n-am scăpat nici acum de infama excepţie care vine ea să strice cheful omului ca să-şi confirme regula. Care regulă? Cea cu defectele sticlelor de vin, chiar şi la producătorii care se respectă. Of.

Iată şi vinurile în ordinea preferinţelor mele:

1. Frescobaldi Pater Sangiovese 2007, IGT Toscana, 13% alc, prod. Frescobaldi. Nas destul de complex cu fruct (vişine), note de piele, cafea şi nuanţe florale, gust liniştit şi echilibrat şi un final mediu spre lung fructuos cu note de lemn şi de cireşe amare. Un vin bun şi la masă şi pentru degustat separat, care a costat 39 de lei.

2. Valiano Chianti Classico Riserva 2001, 13% alc, prod. Castelnuovo Berardenga. Un vin pe care l-am cumpărat acum vreo 3 ani la o lichidare de stoc a răposatului magazin de vinuri din Bucharest Plazza Mall cu vreo 50 de lei (preţul de vânzare fusese pe la 75-80 de lei). Un vin aflat la apogeu (dacă nu cumva a început deja traseul descendent), iar asta se simte din plin în miros şi pe limbă. Nas complex şi plăcut de fructe negre, smochine coapte şi stafide, o gură plină, cu tanini încă fermi dar frumos integraţi şi şlefuiţi de cei 9 ani care au trecut peste vin, final destul de lung, complex. Vinul a fost aerat circa 2 ore înainte de degustare.

3. Rubizzo Chianti Colli Senesi 2007, 13% alc, prod. Rocca delle Macie. Sangiovese cu puţin merlot. Nasul puternic şi plăcut de fructe de pădure roşii şi cireşe aduce tare mult a drojdiile de brunello cu care ne-a obişnuit deja maestrul Liviu Grigorică în vinurile de la Oprişor şi Rotenberg, gust prietenos, lejer, de cireşe şi vişine coapte, tanini fini, final destul de lung cu vişine şi puţin lemn. Un vin bun de gastronomie, poate puţin cam tânăr şi neaşezat, care a costat 43 de lei.

4. Castello Tricerchi Rosso di Montalcino 2006, 13% alc, prod. Agricoltori del Geografico. Nas destul de plăcut de fructe cu note de prune afumate şi rooibos (spune Radu), gust mai aspru, nu foarte aromat sau interesant, puţin cam astringent, auster, încheiat de un final mediu, neimpresionant cu ceva note de baric. Categoric nu-şi merită cei 64 de lei.

5. Banfi Chianti Classico Riserva 2005, 13% alc, prod. Castello Banfi. Un vin de la care aşteptam mai multe, dar care s-a dovedit cu defect. Nas sulfuros, neplăcut, care s-a aerisit într-o oarecare măsură, dar n-a făcut vinul băubil. Păcat de cei 75 de lei plătiţi pe el, o ruşine pentru un producător de talia lui Banfi.

Am lăsat la urmă fără a-l clasa pe vreunul din locuri pe Brunello di Montalcino 2004 de la Banfi, un vin care a primit 93 de puncte de la celebra revistă Wine Spectator. După părerea mea, nici cele 2-3 ore de aerare nu au fost suficiente pentru deschiderea acestui vin, prea tânăr încă şi prea puţin evoluat. Taninii cam aspri, nasul destul de închis şi o gură prea puţin impresionantă, în ciuda complexităţii care se simţea pe fundal mă fac să cred că vinul a fost deschis cu minim 1 an prea devreme. O aerare mai lungă ar fi schimbat, poate, lucrurile în bine.