E. Guigal Cote Rotie Brune et Blonde 2006

Un eveniment important din viaţa mea a condus la destuparea unei mici bijuterii din europivniţa proprie, destul de proaspăt achiziţionată de la furnizorul francez online Millesimes pentru suma de 34 de euro.

Vinul provine de pe cele două pante ce dau numele vinului -- Côte Blonde şi Côte Brune -- fiind produs din Syrah 96% şi Viognier 4%. Producătorul recomandă recolta 2006 pentru băut acum (în ciuda celor 20 de ani de viaţă estimaţi), motiv pentru care am destupat această sticlă în locul celei din 2005, care se recomandă a mai fi încă păstrată la învechit. Un vin din valea Ronului.

Am carafat vinul şi l-am lăsat în pace să se trezească vreo 2 ore şi jumătate, ca să am un partener de discuţii vesel şi comunicativ, şi nu tăcut şi morocănos. La capătul dificilei aşteptări m-a întâmpinat un vin cu arome destul de intense în care s-au regăsit coacăze negre, note puţin vanilate, cireşe negre, aluzii de bacon care s-au risipit repejor, şi note fine de lemn/piele. Aromele virează în timp spre nunaţe superbe de tămâie şi condimente.

Gustativ vinul este fin, îmbracă bine gura, etalează tanini foarte fini, însă pare cam deficitar la nivelul de fruct. Fructul apare abia a doua zi, deşi nu la nivelul la care apare în miros. Dl. Prof. Croitoru l-ar cataloga drept un vin descendent (intensitatea aromatică este superioară celei gustative) - dar nu ştiu la ce foloseşte această categorisire! Corp mediu, aciditate medie, nas intens, tanini fini, final lung.

Finalul foarte lung cu arome de prune uscate, piele/lemn şi ceva cireşe negre este extrem de elegant, deşi puţin auster, departe de senzaţiile dulcege şi simpliste ale vinurilor (prea) moderne.

Un vin complex, elegant, superb manufacturat, cu o evoluţie frumoasă în pahar, care îţi exemplifică fără drept de apel zicala "puţin dar bun".

Întâlnire cu vinurile americane

Ministerul Agriculturii SUA cu sprijinul Ambasadei Americii a organizat pe 7 iunie o întâlnire cu vinurile americane la hotel Marriott. Un eveniment care promitea multe, mai ales că vinurile americane sunt printre ultimele intrate pe piaţa românească, şi chiar şi aşa destul de timid. Orice iubitor de vinuri şi-ar dori să cunoască vinurile produse în celebrele regiuni din SUA, cum ar fi Napa Valley -- cu renumita regiune Stags Leap -- Oregon cu Pinot Noir-ul său, Sonoma cu Russian River Valley -- ca să menţionez doar câteva staruri americane.

Realitatea a fost, însă, puţin diferită, la eveniment participând doar 3 expozanţi: Mondavi şi Ravenswood de la gigantul Constellation, prezenţi deja la noi prin Cramele Recaş, Global Vini -- un distribuitor bulgar al unor vinuri americane ieftinuţe (sub 3 EUR preţ de distribuţie) îmbuteliate în Germania, şi Hess -- cu vinurile cele mai impresionante ale evenimentului.

N-am putut să mă abţin de la cele două perle ale lui Mondavi, Cabernetul şi Fume Blanc-ul din Napa Valley, vinuri de 140 de lei, respectiv 120 de lei, şi care şi-au dovedit clasa în ciuda stilului extrem de aromat, specific lumii noi.

Zinfandelul 2005 de la Ravenswood tot din Napa Valley a fost dezamăgitor, niciuna din cele 2 sticle prezentate nefiind în formă.

Vedeta serii a fost, aşa cum am spus, Hess, un investitor elveţian, care a cumpărat pământ şi vie prin 1978, şi bine a făcut. În afara vinurilor produse de el, grupul Hess mai conţine câţiva mici producători, cum ar fi Artezin cu cel mai elegant Zinfandel de la eveniment (la numai 13 EUR preţ de retail), sau Sequana cu un Pinot Noir extrem de complex şi interesant, deşi al naibii de scump (cam 50 de EUR în retail). Mi-a mai plăcut şi Hess Collection Mt. Veeder 19 Block Cuvee 2005, un Bordeaux blend foarte interesant, şi cu ceva Malbec în plus aşa, ca să fie mai cu moţ.

Mă aşteptam la o degustare cu mult mai mulţi producători americani, pentru că sunt destui şi cu vinuri de toate calibrele, dar n-a fost să fie. Poate data viitoare.

De vorbă cu bătrânul Chianti

Aseară am stat la o şuetă la Ginger cu bătrânul -- dar cu sânge tânăr şi zburdalnic -- Chianti. De fapt cu 5 întrupări ale sale, unele mai de soi, altele ceva mai puţin.

Sangiovese într-una din exprimările sale celebre în toată lumea. Vinuri făcute să acompanieze cu succes bucatele, suficient de aromate, cu tanini prezenţi, dar fini, echilibrate, plăcute, cu vino-ncoa'. Nu mai sunt vechile vinuri rustice ce au adus notorietatea Chianti, sunt mai moderne, mai fine, mai şlefuite.

Cu excepţia sticlei de Riserva, vinurile s-au învârtit pe la 52-55 de lei.

În ordinea servirii, iată şi vinurile:

• Granaio Chianti Classico 2007, prod. Fattorie Melini, 13,5% alc. Nas destul de intens de vişine, cireşe, ceva prună, tipic, gust plăcut, tanini medii şi echilibraţi, final mediu-lung cu fruct şi note de lemn şi piele. Aciditate bună. Plăcut. Evoluează înspre note florale. Locul 4.
  

• Gineprone Chianti 2007, prod. Col d'Orcia, 14% alc. Nas destul de intens de magiun de prune, vişine, gust echilibrat, final lung cu note de lemn şi fruct. Tanini destul de fermi dar fini. Dezvoltă în timp nunaţe de cafea. Locul 3.
  

• Geografico Chianti Classico 2006, prod. Agricoltori del Geografico, 12,5% alc. Nas foarte tipic de Chianti, intensitate medie, cu note de vişine şi florale, gust rotund, plăcut, final mediu cu note de lemn. Evoluţie aromatică frumoasă. Locul 2.
  

• Nipozzano Riserva Chianti Rufina DOCG 2006, prod. Frescobaldi, 13,5% alc. Nas superb ce aduce mai degrabă a Margaux sau Paulliac, elegant, dar cam atipic, cu fruct şi vanilie, gust intens şi final lung, elegante ambele. Locul 5.
  

• Poggio Amorelli Chianti Classico 2005, prod. Poggio Amorelli, 13,5% alc. Produs din Sangiovese 100%. Descris aici. Deşi a părut un pic mai puţin tipic decât primele 3 vinuri (poate şi datorită producerii dintr-un singur soi de struguri), vinul a fost printre cele mai complexe şi mai interesante (după părerea mea, alţii nu l-au apreciat la fel de mult!). Locul 1.
  

Degustarea a fost una de succes, fără vinuri defecte, ce ne-au consolidat imaginea de Chianti pe care o aveam fiecare. Alături de mâncare, vinurile au mers foarte bine cu muşchi de viţel marinat în vin roşu şi ierburi preparat pe grătar şi mai puţin bine cu piept de raţă la grătar.