Cum apreciezi tipicitatea unui vin la degustarea în orb?

Tot încercând să pătrund misterele punctajelor de vin (vezi şi postul Prin hăţişul punctajelor de vin), m-am lovit de un criteriu care mi-a pus mari semne de întrebare: tipicitatea. Fişa de evaluare UIO (Uniunea Internaţională a Oenologilor) este împărţită în trei secţiuni - aspect vizual, buchet şi gust/aromă - din care ultimele două conţin ca şi criteriu de evaluat tipicitatea.

Până acum totul ok. Problema apare în cazul degustărilor în orb, care par să fie majoritare în cazul concursurilor oficiale: cum anume poţi aprecia tipicitatea unui vin, dacă nu ştii exact ce anume evaluezi? Hai să presupunem că evaluezi o anumită varietate. Dacă ai suficientă experienţă, vei deduce relativ repede varietatea, apoi vei apreciat tipicitatea mostrei degustate. Însă dacă ai de evaluat un cupaj? Sau dacă nu poţi spune dacă este vorba de o anumită varietate? Ce se evaluează în aceste situaţii?

Din nou mă apucă toţi dracii că ţara asta nu-i în stare să scoată un curs serios de degustare, sau dacă l-a scos, atunci să-l popularizeze naibii, ca să afle şi fraierii ca mine de existenţa lui! Of, când or învăţa şi ai noştri să facă bani?

Degustarea virtuală - alternativă la lipsa cursurilor autentice

Dacă stai să citeşti un pic articolele serioase publicate în revistele, site-urile şi blogurile româneşti dedicate vinului, ai să remarci cu siguranţă o temă recurentă, şi anume cea a răspândirii culturii vinului în rândul românilor. Toată lumea se dă de ceasul morţii că în România lumea ba preferă poşirca unui vin corect, ba - mai rău - berea. Se face referire la vremurile glorioase de altădată, când limbile românilor erau mângâiate de şampanii şi vinuri sofisticate ce curgeau valuri prin restaurante şi pe la casele prea-fericiţilor de-atunci. Şi se oftează cu subînţeles: nu mai este, vezi doamne, la fel ca înainte. Lumea s-a vulgarizat, nu mai ştie să aprecieze ceva de calitate, ceva de bun gust.

Însă cultura vinului din punctul meu de vedere are două aspecte, ambele la fel de importante: primul este informaţia - istoria vinului, regiunile unde se cultivă vinul şi soiurile importante de struguri, procesul de producţie a vinului cu complicaţiile şi misterele sale, alegerea unui vin, păstrarea sa în condiţii corecte, asortarea cu felurile de mâncare etc. Al doilea aspect este degustarea, aprecierea senzorială a vinului. Dacă referitor la primul aspect informaţia abundă, despre cel de-al doilea mare lucru nu găseşti. OK, câteva sfaturi pentru cei grăbiţi şi pentru cei care caută o spoială de conaisseur există. Însă cel care doreşte să cunoască vinul cu adevărat, să-l aprecieze, să-l înţeleagă se loveşte de un mare zid. Cursuri de degustare nu există, sau sunt învăluite într-un mare mister, ca şi cum accesul în această tagmă ezoterică a degustătorilor de vin ar fi rezervată aleşilor, şi asta nu oricum, ci doar în urma unui ritual complicat şi iluminant de aderare!

Domnilor, popularizarea vinului de calitate începe prin deschiderea porţilor cunoaşterii adevărate a vinului, prin promovarea unor astfel de cursuri de degustare, prin care consumatorii să poată înţelege ce înseamnă un vin corect, cum se apreciază un vin, cum i se dezvăluie un vin celui care-i înţelege graiul. Citesc de câteva luni bune de zile despre vin, şi nu am putut găsi nimic concret despre degustare. Ei da, am aflat că s-au organizat astfel de cursuri în incinta Agronomiei acum ceva vreme, însă cine le-a organizat şi cum poate fi contactat rămâne un mister. Da, există tururi la podgorii pentru amatorii de vin, în timpul cărora se fac şi degustări de vinuri, însă nu este deloc vorba despre cursuri aici, ci doar despre puţină popularizare a vinurilor respectivelor podgorii. Sau să-i spunem simplu reclamă?

Mai există şi sfaturi oferite mai mult au mai puţin condenscendent de unele publicaţii electronice dedicate vinului. Altele pur şi simplu citează diverse cărţi dedicate vinului sau păreri ale unor specialişti.

Cum rămâne însă cu adevărata şcoală a vinului? Trebuie oare să devii sommelier ca să poţi învăţa cum să deosebeşti un vin corect de unul cu defecte? Cine îţi arată cum anume a fost păcălit un vin (sau de fapt consumatorul care l-a cumpărat) să-şi ascundă defectele de fabricaţie? Cine te conduce printre vinurile şcoală?

În acest moment nu am, din păcate, decât o singură soluţie: studiul individual din surse demne de încredere, cursuri de degustare online (!!!) cu tutore virtual, precum şi o mare deschidere către toate sortimentele de vinuri pe care le poţi gusta. Încă mai aştept replica locală.

Wine-Art, Jidvei şi regele berii din România

Răsfoind un număr mai vechi din Septembrie 2007 al revistei Wine & Spirit, mă împiedic de un articol care-mi atrage subit atenţia: Opere de artă pe etichetele vinurilor. Cool - îmi zic! Pe scurt, este vorba de o iniţiativă a Jidvei şi a câtorva fundaţii culturale de a organiza o tabără de grafică Wine-Art la Alba Iulia. Buun. Deci s-au strâns laolaltă nişte artişti, care s-au apucat să picteze sticle de vin Jidvei, creând opere de artă în miniatură.

Toate ca toate, însă orice om cu drag pentru vin s-ar gândi că o astfel de operă nu poate ieşi din mâinile unora care nu iubesc această licoare. Mda, însă ia uitaţi-vă cu atenţie ce ţine în mână domnul din imagine! Şi mai are provizii din aceeaşi băuturică pe masa de lângă, pe care se odihnesc şi sticlele ce aşteaptă să fie preschimbate în artă. De vin.

River Route Limited Edition - Cabernet Sauvignon 2002

Am dat peste comoara asta din întâmplare la magazinul de licori Vinexpert de pe O. Goga, unde personajul din magazin m-a luminat despre această raritate găsită cine ştie cum pitulată prin depozit. Mai era 1 cutie. Şi n-am luat decât 1 sticlă, ca un mare dobitoc!

Vinul a ajuns acum, la mai bine de 5 ani de odihnă în sticlă, la o mare clasă şi rafinament. Taninii i s-au îndulcit, se simte catifelat pe limbă, te învăluie într-o mireasmă de fructe negre (cireşe, mure) şi îţi oferă un final plăcut, deşi nu de excepţie. Un vin echilibrat, care încă mai are un drum frumos înainte.

News flash 19 februarie: ultimele 3 sticle sunt ale mele! Le-am înhăţat cum am aflat că au scăpat de invadatorii bucureşteni. Yeah, baby!

Cono Sur 20 Barrels Limited Edition - Pinot Noir 2006

Aahhh! Cred că mi-a picurat pe limbă unul din cele mai bune vinuri de până acum: Pinot Noir de la Cono Sur, din seria 20 Barrels limited edition. Extraordinar! Acum încep să întrezăresc puţin luminiţa care se iţeşte de la capătul damigenei cu vin de Burgundia.

Băieţii o ţin p-a lor cum că vinul e făcut după reţeta burgundă, şi poate au dreptate. Ei mai au un proiect centrat pe Pinot Noir, pe care vor să-l facă mai burgund ca franţujii: se joacă de-a vinul după metodele tradiţionale, cu omuleţi dezbrăcaţi vârâţi prin cuva cu vin -- aruncaţi o privire pe site, că-i tare drăgălaş. Şi se pare că le-a ieşit, judecând după minunăţia asta de licoare.

N-am s-o descriu acum, pentru că la destuparea sticlei eram la masă, apoi am răcit şi n-am mai avut miros, ca un câine paradit încovrigat trist în colţul lui. Însă în mod cert am să mai vânez o sticlă-două şi atunci am să mă ţin de treabă.

Ah, era să uit: sticla face vreo 22 EUR.

Depresie majoră: vinuri fine franţuzeşti

Şi eu ca tot ortacul ajuns să miroasă câteva vinişoare mai de soi, am zis că să nu mor prost şi să mai citesc şi eu una-alta despre vinuri. Şi pentru că tot am fost în Italia toamna trecută în vacanţă, a fost la mintea cocoşului c-am să încep cu vinurile italiene, care ne-au delectat gâtlejurile carbonizate fio 2 săptămâni.

Zis şi făcut: căutat carte, găsit carte, cumpărat carte, (zâmbet tâmp lăţit pe meclă), pus pe citit, şoc informaţional, nănic. Apucat carte, îndârjire, chestii marfă, strugurei, bobiţe. (Zâmbet tâmp, mulţumit de sine). Mă rog - înţelegeţi voi.

Apoi am zis: băi tată, lasă macaroanele astea cu poşircile lor şi află de găină de la Oul însuşi. Adică de la vinurile franţuzeşti. Zis şi făcut: căutat carte, shit! nu mai e pe net, stai că am văzut-o eu undeva, cumparat carte, (zâmbet tâmp).... ştiţi voi mai departe.

Ei, super carte, super vinuri, citesc eu acolo de-mi creşte respectul de sine vârtos ca un Bordeaux tânăr de pe malu stâng, când mă pune dracu să caut pe net chateau-urile alea de sună aşa poetic. Damn! Mi-a căzut faţa de cu greu am şpăcluit-o de pe gresie. Damn! Astea nu-s vinuri, frate, astea-s doctorii, că altfel cum naiba ar da careva atâta bănet pe-o sticlă de vin de-o spargi liniştit la o masă? Of course că nu te poţi atinge de nici un chateau mai k-lumea, toate sunt sute de euroi. Sticla. De 0,75. Or vindeca poate cancerul şi nu ştiam noi, fraierii.

Şi m-a apucat o depresie de era să arunc cartea aia să n-o mai văd la cotor. Până la urmă am zis c-o fi ca la şcoală, înveţi din toate câte un pic, bagi la cultură generală. Vosne-Romanee: 900 EUR. Mda, şi ce? Petrus: 300-3000 EUR. Latour, Lafite, Cheval Blanc, Angelus, Ausone... să mai spun? N-are sens, c-o să cădeţi şi voi în depresie. Da-i de-asta fină, franţuzească.

Extremişti de dreapta în lumea vinului

Când eram mai puştan eram al naibii de extremist: dacă-ţi place aia, atunci nu-i cu putinţă să-ţi placă şi ailaltă. Dacă-i albă, atunci chiar nu-i loc să fie neagră. Şi ce vrei să spui cu gri? Măi băiatule, vino-ţi în simţiri!

Cu timpul focul s-a mai potolit, şi acum mă uit amuzat la alţi "extremişti" şi mă bucur că, în parte, am scăpat de meteahna asta. Dar de ce, te întrebi poate, toată această blablabla despre ciudaţi? Şi mai ales ce-are-a face cu licoarea aia de-o scurgem noi de prin pahare pân' la ultimul stop? Ei bine, n-o să vă vină să credeţi, însă de când m-a apucat damblaua cu vinul (după o cinstită şi statornică prietenie de fio 14 ani cu berica) am început să mă uit şi eu la somităţile de prin "lumea" asta: degustători, specialişti, autori de cărţulii -- ce mai, toată floarea cea vestită. Şi nu pot să nu remarc, cu amărăciune şi adâncă mâhnire, că şi aici dai de extremişti. Care ridică-n slăvi vinul de parcă ar fi singura băutură de pe lume (o fi, fraţilor, da' mai gustaţi şi altceva!), care musai trebuie "împerecheată" cu tot ce mişcă pe pământul ăsta: aperitive, felul 1,2,3,4, desert, cafea şi - de ce nu - şi cu sexul de după! Hai las-o-n colo, frate, acum dacă ne dăm rotunzi cu vinurile, nu mai putem să bem o apă la aperitiv şi un fresh de portocale la desert.

Care va să zică, dacă-i vin, adică dacă eşti "cu noi", atunci e kinjiru să mai pui botu' pe poşirci gen bere. Că nu-i de bon ton. Hmmm. Ce ziceam eu: extremism. Sau poate c-o fi omul ăsta, după atâta amuşinat de soiuri şi cheltuială cu vinul, atât de dornic să-şi etaleze comorile în public, încât un singur fel de vin la o masă nu-i prilej îndestulător.

Să fie la ei acolo, eu unul n-am chef să mă las manipulat de acest soi de "cunoscători" şi "experţi" în d'ale vinului, care din partea mea pot să-şi ţină pentru ei sfaturile astea preţioase.

Fergusson Yarra Valley - Cabernet Sauvignon 2001

Încă un vin australian cumpărat de anul trecut şi scăpat de la gâlgâire. Este un vin din Yarra Valley, podgoria Yarra Glen de numai 10 ha, unde producătorii Peter and Louise Fergusson deţin şi un restaurant de calitate, care pare a fi mai renumit chiar decât vinul produs acolo! Se pare că băieţii au făcut din afacerea asta cu podgoria o atracţie turistică: vii matăluţă pe la noi să troscăi un vinişor, şi las c-avem noi grijă de matale -- o cârciumă de mare clasă, un view beton, un canguruţ de bonton acolo-şa, că de-aia Australia şi nu Rahova -- tot tacâmul. Oare pe când şi pe meleaguri mioritice aşa o schemă?

Culoare roşie cu tente cărămizii închise, limpede. Nas foarte puternic care evadează din pahar - după cum ne-au cam obişnuit vinurile din lumea ceva mai nouţă, arome de mere coapte şi prune. Gust plăcut, catifelat, cu tentă de prune şi note de stejar. Un vin rotund, tanini foarte echilibraţi, acidiate puţin cam mare iniţial, care dispare după ce vinul respiră puţin. Post-gust lung.

Vinul nu rezistă prea bine după deschidere, chiar şi vidând imediat sticla între pahare. Preţ: 20 EUR. Nu-i un vin rău, însă nu l-aş recomanda unui amic.

Prin hăţişul punctajelor de vin

Cred că toţi maniacii cu vinul şi-au pus mai devreme sau mai târziu întrebarea: care-i, frate, treaba cu punctajele alea ce însoţesc mai toate evaluările serioase de vinuri? Din ce se compune acel scor, cât de dificil o fi el de aplicat de către un novice, şi, mai ales, are el o semnificaţie "absolută" sau e doar un indicator relativ al calităţii?

Aşa că m-am pus pe scotocit webu. Google la greu. Şi am găsit o grămadă de informaţii, majoritatea sumare, păreri pro şi păreri contra, un talmeş-balmeş de opinii şi de sisteme. Da, sisteme, întrucât sunt mai multe sisteme de evaluare a vinurilor! Păi de ce-ar fi fost doar unul - că doar nu-i Highlander aicea! Buun mi-am zis. Răbdare (că de tutun m-am lăsat de fio 5 ani). Ce-i mai tare e că aplicarea pe scară din ce în ce mai largă a acestor evaluări, mai ales în sistemul de 100 de puncte, are o influenţă majoră asupra consumatorilor şi evident a pieţei. Vai de capul nostru! După ce ne momesc ăştia cu bannere şi tot felul de reclame, acum ne "ajută" să alegem şi vinul potrivit.

Am căutat detalii ale metodei de evaluare, pentru a putea şi eu, după ce-am degustat o nimica toată de 15-20 de vinuri, puncta vinurile pe care le degust şi apoi compara cu punctajele experţilor. Şi atunci am aflat cu stupoare că nici măcar sistemul de 100 de puncte nu este unic! Rober Parker (tartorul şef pe segmentul de 100 de puncte) îl foloseşte pe al lui, băieţii de la revista Wine Spectator îl au pe al lor - evident diferit - iar singurul descris în detaliu este al revistei redwinebuzz.com. Diferit şi el, of course, de celelalte. Shit!

L-am întrebat pe Valentin Ceafalău ce sistem foloseşte el la evaluări, şi a fost extrem de amabil să-mi indice sistemul Organizaţiei Internaţionale Vitivinicole (OIV). Mulţumesc, Vali, eşti salon!

Nu ne rămâne decât să alegem un sistem de evaluare şi apoi să-l folosim regulat pentru a obţine măcar scoruri comparabile. Şi s-o ascultăm pe Jancis Robinson, care adevăr grăit-a: Găseşte un critic de vin cu un gust comparabil cu al tău şi urmează-i recomandările, însă nu cu obedienţă! În fond, ce-i mai important decât papilele mele gustative?

Castel Bolovanu Soare - Cabernet Sauvignon 2001

În urma extazierilor primite de acest vin la Megadegustarea de Cabernet Sauvignon din 2007 - unde a primit 83,8 puncte - era de la sine înţeles că mai devreme sau mai târziu îl voi încerca şi eu. Mersi, băieţi! Pentru nimic. Momentul a venit la începutul lui februarie, când am destupat cu măinile tremurânde şi cu febrilă anticipaţie fiola dobândită în weekendul precedent.

Culoare rubinie închisă, aspect limpede şi plăcut. Nas relativ puternic cu arome de fructe roşii (parcă zmeură sau căpşuni), note de stejar. Atac destul de puternic, gust destul de acid, tanini fermi însă echilibraţi, amărui. Se simte fructul. Post-gust mediu, senzaţie amăruie destul de pregnantă, gust de stejar, aciditate mare, puţin acrişor.

În concluzie: dezamăgitor, nu seamănă deloc a vin de 18 EUR şi nici a vin de aproape 84 de puncte!

Iată şi aprecierea de la Megadegustarea pomenită mai sus (locul 8 în seria vinurilor de peste 10 EUR):

Cabernet Sauvignon – Soare, 2001
DOC-CMD Samburesti – Bolovanu, 13,5% vol.
Producator: Vinarte
Nr. probei in ordinea de degustare: 13
Nota: 83,8 puncte