Mustoasă de Recaș 2008 - Limited Release

Am încercat pentru prima dată acest vin pe undeva prin primăvară la unul din primele grătare din sezon, însă nu pot spune că s-a potrivit prea bine. Însă vinul mi-a mirosit destul de bine și am decis atunci c-am să-l mai încerc. Asta am și făcut. Am dat un ocol pe la magazinul Recaș din spatele liceului Șincai (unde era o temperatură de 27 de grade înăuntru) și-am ridicat o sticlă. Pe care am perforat-o azi. Și iată ce zăcea înăuntru:

Un vin cu un nas proaspăt de intensitate medie, citric și cu note de soc, cu un gust lejer de pere, miere și note minerale, puțină perlație, și un final citric mediu spre lung. Restul de zahăr - căci vorbim despre un demisec aici - echilibrează plăcut ansamblul, fără a ieși în evidență. Vin plăcut, de vară, pe care l-am asortat cu rezultate destul de bune cu un pui cu salvie și lămâie preparat după rețeta lui Radu.

Și acum mă grăbesc să trag un ochi pe blogul lui Cezar de la vinul.ro, care a degustat acest vin săptămâna trecută. N-am vrut să trișez, așa că nu i-am citit notele de degustare înainte să scriu acest articol. See ya!

Crama din salină

Parcă în ciuda pesimismului nostru neaoş vizavi de soarta turismului românesc şi a neîncrederii în viitorul vinului de pe plaiurile mioritice, am găsit pe net o prezentare a unei altfel de crame: crama din salină.

Este vorba despre salina Praid din judeţul Harghita în incinta căreia, la 80 de metri sub pământ, a luat naştere Galeria Vinurilor Europene, într-un decor nemaipomenit.

Nu ştiu dacă şi turiştii individuali sunt bineveniţi, pe pagina lor de prezentare fiind descrisă doar oferta pentru grupuri, însă această cramă inedită adaugă fără discuţie un element de valoare pe harta turistică a României.

P.S. Dacă a vizitat cineva salina sau are mai multe informaţii despre ea, îl rog să mă contacteze.

Când webdesignerul îţi sapă afacerea în loc s-o ridice

Am aflat cu mare plăcere că avem un nou magazin de vinuri online. Şi nu unul orişicare, ci aparţinând unui nume serios din domeniu: Sergiu Nedelea, unul din somelierii români de frunte.

Ceea ce m-a întristat a fost uluitoarea paradă de agramatisme pe care a făcut-o, chiar pe prima pagină, proiectantul acestui website. Am numărat nu mai puţin de 6 greşeli în numai 6 propoziţii/fraze, printre care câteva greucene gen "a-ţi" şi "găsea-ţi". Tu câte găseşti?

Aşa ceva nu este acceptabil într-un business profesionist, mai ales în etapa de startup. Sergiu, nu mai lăsa pe oricine să-ţi strice imaginea, mai ales pe banii tăi. Că-i păcat de ei.

Prince Stirbey Crâmpoșie Selecționată 2008

Pentru cei care se întreabă ce este crâmpoșia sau care socotesc că titlul acestui vin are o sonoritate curioasă, Crâmpoșia este un vechi soi românesc specific zonei Drăgășanilor, unde s-a dezvoltat și a căpătat renume. Inițial acest soi de strugure avea dublă întrebuințare, fiind cultivat și ca strugure de masă, și pentru vin.

Eu mi-l amintesc în mica vie a bunicilor din Balș (de pe lângă Craiova), deși acolo se chema băldoaie. Un strugure care era păstrat în pivniță peste iarnă, rezistând uneori chiar și până la Paște (firește, asta dacă nu dădeau prea des iama-n el dracii de copii!).

Soiul a fost îmbunătățit, noiul soi chemându-se crâmpoșie selecționată, care a scăpat de multe din tarele soiului original, fiind folosit exclusiv pentru vinificație. Cei care vor să afle mai multe despre acesti străvechi soi românesc pot citi aici excelentul articol scris de Dr. Pușcă.

Dar să vedem ce-i cu vinul. Părerea mea: nas elegant floral cu nuanțe citrice, gust proaspăt, fructuos, cu vagi note minerale și ușoară perlație ce-i accentuează prospețimea, plăcut, cu un final mediu spre lung proaspăt, ce amintește de gref și coajă de lămâie.

Părerea lor: Un soi autohton din podgoria Drăgășani, fermentat la o temperatură redusă care dezvoltă astfel arome proaspete de pere și mere. Împreună cu acididatea plăcută, rezultă un vin potrivit pentru orice ocazie.

Eu l-am încercat alături de un pui cu lămâie și pătrunjel cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin și s-a potrivit de minune. Vinul a avut suficientă aciditate pentru a ține piept sosului cu lămâie, și suficientă intensitate aromatică pentru a balansa rozmarinul și pătrunjelul. Super!

Buchet de Oprișor la Cafeneaua de Presă

Asta a fost tema întâlnirii de azi de la Cafeneaua de Presă din incinta Casei Scânteii: degustare de Oltenia. N-a fost toată Oltenia, n-a fost nici măcar o parte a Olteniei, ci a fost vorba despre Cramele Oprișor, pe care unii le cunosc sub numele de Carl Reh. Investitorul german s-a decis în sfârșit să dea mână liberă celor care au mizat pe vinurile care reflectă specificul locului, renunțând la dominația gamelor internaționale: bye bye Val Duna și River Route, welcome Măiastru, Caloian, Rusalcă, Passarowitz și Smerenie.

Cu sprijinul celor de la Vinul.ro, organizatorii seriei de degustări de joi, și a celor de la Vinexpert - care ne-au oferit pahare demne de unele din vinurile degustate - evenimentul a strâns laolaltă un public numeros, curios să afle noile creații ale echipei de la Cramele Oprișor și despre cupajele lui Liviu Grigorică, vicepreședinte ADAR, care a și prezentat toate vinurile.

Degustarea a debutat cu un Sauvignon Blanc din gama Măiastru, care a arătat că se pot crea și vinde vinuri rezonabile calitativ la prețuri mai mult decât rezonabile, urmat de o Rusalcă Albă, un cupaj care pe mine m-a dezamăgit prin lipsa de intensitate și de nuanțe olfactive, ca să nu mai amintim gama de preț de circa 60 RON în care se poziționează. Au urmat tot din gama Măiastru, gama entry level, o Fetească Neagră și un Merlot, ambele plăcute, deși probele au depășit cu mult temperatura recomandată de degustare, ceea ce le-a redus aciditatea și a înnecat vinurile în vapori de alcool.

Drăgaica Roșie ne-a întâmpinat un pic mai rece decât ghinionistele colege de dinainte, exprimând o complexitate mult așteptată și deja familiara aromă de Oprișor, pe care o regăsesc în mai toate vinurile produse în 2007 și 2008 de către acest producător. Un vin de aprofundat cu siguranță.

După o pauză de reculegere a sosit, carafat de spectacol într-un frumos decantor Riedel, cupajul Smerenie. După care ne-a fost prezentat cupajul Passarowitz 1718, din aceeași gamă de lux. Vinuri de reflecție solitară, cu evoluție în pahar, complexe, interesante și cu... buchet de Oprișor. Mai fin, mai cizelat parcă de astă dată, dar fără dubiu aceeași aromă greu de confundat. Să fie terroir-ul?

Gama Caloian am încercat-o la fel de caldă ca și vinurile roșii din gama Măiastru, așa că n-am nimic de spus despre ea. Dacă n-aș fi avut ocazia să încerc o sticlă de Merlot Măiastru la temperatura corectă, nici nu mi-ar fi păsat de aceste două game ale celor de la Oprișor. Și le-aș fi făcut o mare și nemeritată nedreptate.

În concluzie un eveniment reușit, ce a reunit vinuri de calitate bună sau excelentă, prezentate chiar de creatorul celor mai interesante dintre ele.

Accentul pe tradiție

Ați observat ce des se pune accentul pe tradiție în zilele noastre? Suntem un neam cu tradiție bogată în cultivarea viței de vie. Avem tradiție, o păstrăm, o cinstim și suntem mândri de asta.

Dar ce înseamnă, de fapt, tradiție pentru noii producători de vin? Din câte am remarcat - poate greșesc - o nouă investiție, cel puțin la noi, începe prin replantări. Deci afară cu vița veche, "tradițională". Vine apoi investiția într-o cramă modernă, cu utilaje noi și sclipind a inox, și noile metode de vinificație. Aici chiar că s-a zis cu tradiția de tot. Apoi e timpul pentru un specialist cu renume în vinificație. Sunt la modă australienii, și au și de ce. Însă iară o altă renunțare la tradiție.

Ce conotație mai are cuvântul tradiție, când plantăm atâta Cabernet, Merlot, Shiraz, Sauvignon, Dornfelder, Riesling, Sangiovese, Pinot Noir, Chardonnay, Pinot Gris? Ce-a mai rămas să însemne tradițional acum: amplasamentul viei? Că de rest, ne-am lămurit: e marketing.

Măiastru Merlot 2008 de la Crama Oprișor

Mărturisesc de la bun început, ca să nu iasă vorbe, că am primit această sticlă de Măiastru chiar de la Crama Oprișor pe post de cadou câștigat de mine în urma participării la evenimentul Riedel despre care am scris mai demult. Să fie primit!

Discutăm despre un vin dintr-o gamă entry-level a celor de la Carl Reh, pe are o putem găsi pe la 16-19 RON în Metro, deci nu ne așteptăm la prea multe, corect? Ei bine, nu chiar.

Vinul are o culoare extrem de intensă, "murdărește" paharul, un nas intens cu care ne-au obișnuit deja cei de la Oprișor cu note puternice de vișine și cireșe negre super coapte, gust intens fructat de vișine și fructe de pădure, tanini zvelți dar bine integrați, un vin foarte proaspăt pe finalul mediu spre lung, care-l recomandă pentru mesele mai lungi (atenție totuși la cele 14,5% vol de alcool!). Este practic un preview al mult mai sofisticatului Merlot din gama La Cetate, dar fără baricare.

Sunt impresionat de rezultatul obținut de cei de la Oprișor pentru un vin din acest palier de preț. Well done! Ce-i însă destul de ciudat este că nu poți afla nimic despre noile game de pe website-ul celor de la Carl Reh/Crama Oprișor, deși nu vorbim aici de o gamă chiar nouă. Chiar să o considere ei o rufă murdară care se ține departe de ochii vecinilor?

Cupaj sau soiuri pure: unde găsim perfecțiunea?

Nu știu de ce, dar mie cupajele dintr-un număr amețitor de mare de vinuri, uneori dus până spre porțile absurdului, îmi creează o senzatie de oarece disconfort. Știu foarte bine că se poartă, că e la modă, că în celebrul Chateauneuf du Pape sunt permise chiar și 13 (!!!) soiuri, însă parcă prea ajungem să dregem busuiocul și să nu prea mai conteze soiurile individuale. Ce dacă anul ăsta n-a prea ieșit Cabernetul, îl dregem cu puțin syrah, grenache sau mai știu eu ce alt soi de strugure. O merge mai bine la anu'.

Mi se pare că măiestria stă și în perfecțiunea cu care îngrijim și vinificăm fiecare soi, iar aceasta se pierde, nu mai are nicio identitate într-o mare de soiuri melanjate și răs-croite, cu (eventuale) adaosuri de acizi, zahăr sau altele. Ce terroir mai reflectă 13 vinuri amestecate între ele, culese de pe parcele la distanță de-o lovitură de AG una de alta?

Știu din industria tutunului că dependența de un anumit soi -- ce poate varia în calitate de la un an la altul -- se compensează prin creșterea numărului de soiuri ce formează blendul de tutun din țigară. Acest blend poate compensa cu relativă ușurință variațiile soiurilor, an de an. Însă acest lucru nu face altceva decât să ducă la standardizare, la anonimizarea produsului și nicidecum la conturarea unei individualități locale. Este exact așa cum ne-au obișnuit multinaționalele: McDonald's și Coca Cola au (cam) același gust în Franța, Japonia sau Africa. Vrem oare asta și în lumea vinului?

Celebrele nume mari din Bordeaux lucrează pe cupaje, nu neapărat din multe soiuri, ci (și) din același soi vinificat separat, apoi asamblat, astfel ca an de an produsul final să fie cam la fel. Să nu dezamăgim investitorul care se așteaptă la ceva anume când scoate din portofel o sumă care nu mai reflectă demult valoarea reală a produsului. Este oare bine? Sau e doar comerț?

Poate că firea mea cu înclinații spre individualism mă face să admir mai degrabă perfecțiunea rezultată dintr-un soi pur și nu dintr-un melanj. Este mai dificil, dar și satisfacția este pe măsură. Admit că un producător nu-și poate risca recolta unui an mizând exclusiv pe soiuri pure. În definitiv vorbim de agricultură și de capriciile vremii, greu de ocolit sau compensat. De înțeles, dacă nu și de apreciat.

Mă uitam recent pe broșura de prezentare a unui producător local de vinuri corecte și foarte bune, după părerea mea. M-a frapat să văd că noile vinuri poziționate cu surleși fanfare în zona super-premium sunt toate cupaje. Nu de 2, nu de 3, ci de 4 sau 5 soiuri. Oare cum s-or fi adresat cei din cramă vinificatorului: intră mata în pivnița asta, joacă-te cu toate butoaiele noastre de 1001 de soiuri și scoate ceva bun, vandabil? Da, și vezi să miroasă a tămâie sau mai știu eu ce altceva? Asta o fi perfecțiunea în vin? Să construiești un vin ca pe un castel din Lego? Cu cât ai mai multe piese, cu atât mai fain o să arate castelul? Mie prea-mi sună asta a industrializare, standardizare, anonimizare, marketing, iluzionism -- numiți-o cum vreți. Numai artă nu, vă rog.

Degustare de grup la Ginger: Sauvignon Blanc

Cu căldurile de afară ce vin să meargă mai bine decât un Sauvignon Blanc proaspăt şi rece? Aşa am zis şi noi ieri, 23 iunie, când ne-am reunit din nou la restaurantul Ginger.

Dar să vedem care au fost subiecţii (în ordinea degustării):

• Prince Stirbey Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2008 / 14% / 54 RON - nici de astă dată vinul de la Prince Stirbey nu a dezamăgit, chiar dacă aveam aşteptări ceva mai mari de la ediţia limitată, care în 2006 a fost de excepţie. Vinul are un nas puternic de grapefruit, soc şi iarbă, note de ananas (sau fructe exotice) - poate cel mai plăcut nas dintre toate cele 5 vinuri degustate - puţin acidulat pe limbă, gust nu foarte intens. Puţin cam subţirel pentru cei 14% vol. de alcool şi cam scurt pe final.
• Michel Redde & Fils Sancerre Les Tuilieres Sauvignon Blanc 2007 / 12.5% / 75 RON - aromă medie spre puternică de lychee şi note ierboase, gust de fructe tropicale cu note minerale, aciditate prea ridicată chiar şi pentru acest soi, final uşor amărui ce lasă o senzaţie de grapefruit pe limbă. Un vin cu personalitate pronunţată, deşi uşor atipic.
• Misiones de Rengo Reserva Sauvignon Blanc 2007 / 13% / 32 RON - nas puternic (cum altfel?) de soc, ardei gras şi note de lychee, gust fructat cu accente citrice, care se regăsesc şi pe finalul lung, însă nesofisticat. Un vin cu prospeţime, acceptabil.
• Southern Lights Sauvignon Blanc 2006 / 12% / 40 RON - un vin din Africa de Sud din regiunea Robertson. Nas mediu spre puternic citric (lămâie şi lime) cu note florale, gust plăcut iniţial, dar care se transformă în câteva secunde în ceva dur, aspru pe laterale, parcă de strugure verde necopt. Final dur, acru. Un vin dezechilibrat.
• Babich Hawke's Bay Sauvignon Blanc 2006 / 13% / 60 RON - nas superb citric, puternic, cu note de lămâie şi grapefruit, gust fructat citric şi cu note florale ce se continuă şi pe finalul lung, proaspăt şi curat, citric. Un vin superb, pe care l-am clasat pe primul loc.
  

Vinul din Noua Zeelandă (Babich Hawke's Bay SB 2006) a primit aprecierile superlative ale întregului grup şi mă face să-mi doresc să încerc şi alte sauvignonuri de la alţi producători neozeelandezi.

Data viitoare: alb şi roze, la inspiraţie!

Un altfel de drum al vinului: Lavaux, Elvetia

Că Elveţia este o ţară super turistică, curată, dichisită şi plină de ciocolată şi oameni cu bani asta ştie toată lumea. Însă de faptul că au un drum al vinului superb, extrem de bine organizat şi documentat şi plin de elemente atractive cred că ştiu cu mult mai puţini.

Am decis să includem în scurta noastră vacanţă în Elveţia şi un periplu în zona franceză din sud, mai exact în Montreux. Mai fusesem aici de câteva ori în trecut şi staţiunea de bogătani de pe riviera elveţiană m-a impresionat prin luxul său, priveliştile extraordinare cu lac şi Alpi şi prin vegetaţia exotică, neaşteptată. Faptul că Montreux este poziţionat chiar în zona viticolă Lavaux, inclusă din 2007 în patrimoniul Unesco, este un fapt secundar, desigur :-).

Am plecat din Montreux spre Lutry cu vaporul într-o zi însorită, dar şi cu ceva nori, numai bună de bătut dealurile la picior. Lutry este una din multele localităţi din regiunea Lavaux ce trăieşte mai ales din viticultură şi prin care trece în plus drumul vinului fără prea multe intersectări cu şosele sau zone cu prea mult beton.

Lavaux se întinde pe toată partea de nord a lacului Leman (Geneva), fiind formată din pante abrupte cu înclinaţii între 0 şi 100%, amenajate de-a lungul timpului în terase, adevărate minuni tehnologice. Aceastea au fost începute de călugări prin secolul al XII-lea, care au defrişat şi au amenajat parţial terasele, au plantat via, apoi au dat-o spre îngrijire localnicilor, din care urmaşii unora o mai îngrijesc şi astăzi, unii ajungând în prezent la a 17-a generaţie.

Drumul urcă şi coboară printre rândurile ordonate de vie, trece prin sătuce parcă încremenite în timp, cu străduţe înguste şi întortocheate, pline de farmec, şi oferă nenumărate prilejuri de a admira lacul, munţii, terasele de vie şi turlele ascuţite de biserici.

Unele parcele sunt mai tehnologizate, altele nu, însă este clar că pe aşa nişte înclinaţii este extrem de dificil să îngrijeşti via în absenţa unor instalaţii ajutătoare.


Drumul vinului prin această regiune nu este doar un drum plin de privelişti frumoase, ci este şi un exemplu de cum trebuie să arate un drum al vinului într-o ţară ce-şi doreşte să-şi facă vinurile cunoscute turiştilor.


Drumul este în mare parte pietonal, ferit de trafic şi poluare (mă rog, ceea ce poate fi numit poluare în Elveţia, în orice caz), foarte bine semnalizat şi presărat cu panouri trilingve ce povestesc istoria vinului în regiune, fapte diverse legate de viticultură, soiurile cultivate, evenimente deosebite.

Ce-i şi mai important este că la orice punct de informare turistică poţi găsi gratuit tot felul de pliante informative şi hărţi despre regiune şi despre apelaţiile şi producătorii locali de vin.

Cum să nu-ţi doreşti să le vizitezi, iar mai apoi să le încerci vinurile şi să duci vorba mai departe?

Iată cât de plin de detalii şi de plăcut este, de pildă, un traseu pietonal pe drumul vinului:


În plus, există o sumedenie de lucruri pe care le poţi face: poţi vizita podgoriile pe jos sau cu bicicleta, poţi alege un funicular ce trece prin câteva zone viticole, poţi merge cu maşina sau le poţi privi de departe de pe lac. Cei care-şi doresc să deguste vinurile locale pot alege una din multele crame de prin aceste frumoase orăşele unde-şi desfac marfa micii producători. Din păcate acestea sunt deschise doar în după-amiezile de weekend, iar eu am fost acolo într-o marţi :(

Însă pot spune că este o senzaţie de neuitat să mergi printre rândurile de vie neîmprejmuite de garduri, aliniate exemplar, îmbătându-te cu briza lacului filtrată prin plămânii viei!

Principalul soi cultivat se numeşte Chasselas (se pronunţă şasla) şi este alb, iar apelaţia cea mai renumită este Dezaley, care cultivă în proporţie de 90% acest soi, care în această regiune reuşeşte să producă un vin plin de caracter, viu şi aromat. Localnicii susţin că acest strugure reflectă foarte bine terroirul, ceea ce se înscrie (convenabil) în tendinţele actuale ale vinului de a-şi exprima regiunea de provenienţă.

Chiar dacă nu pot spune că m-am îndrăgostit de acest soi, vinurile încercate nu au dezamăgit, poate şi datorită ambianţei foarte plăcute care, în mod cert, a contat!

În concluzie, un drum al vinului exemplar, superb, prietenos cu turiştii, ce reuşeşte să aducă un plus de valoare vinurilor produse aici.