Cum se prezintă vinurile "serioase" în concurs?

Clasamentul final al concursului Premiile de excelență Vinul.ro m-a pus serios pe gânduri. Am parcurs lista vinurilor roșii care au fost medaliate cu aur și am regăsit cu plăcere vinuri precum Enira 2006, Drăgaica Roșie 2008 a celor de la Crama Oprișor, Syrah Cocoșul 2009 de la Recaș.

Apoi m-am uitat pe lista medaliatelor cu argint (punctaje între 80 și 89). Și ce mi-a fost dat să văd? Merlot Prince Stirbey Reserva 2007 de la Stirbey, Enira Reserva 2006, Alma Tobia Tinto de Autor 2005, Cuvee Uberland 2008 de la Recas, Cuvee Charlotte Terra Romana 2007 de la SERVE, Merlot Prince Matei 2006 de la Vinarte. Cu excepția ultimului, toate au fost degustate și de mine. Toate sunt vinuri "serioase", făcute pentru îmbătrânirea la sticlă. Și toate necesită aerare (decantare), unele mai mult decât altele. Ca regulă, niciunul nu se poate prezenta bine fără o aerare de minim 30-60 de minute, care urcă până la 2 ore pentru vinul de la Stirbey, Enira Reserva sau Cuvee Uberland. Parol.

Mă întreb cum se pregătesc vinurile de acest tip la concursurile de vin? Poate producătorul să solicite organizatorilor aerarea vinului? Este oare acest lucru corect pentru celelalte vinuri alături de care este apreciat acest vin? Nu am aceste răspunsuri, însă cu siguranță am să încerc să le obțin. Și vi le voi împărtăși și vouă.

Până atunci, însă, mă întreb de ce trimit producătorii sau importatorii astfel de vinuri la concurs, când știu că acestea nu au mari șanse de a fi corect notate de juriu?

Negru de Purcari 2003

Recunosc deschis că este primul vin moldovenesc pe care îl gust, deși am tot văzut de ceva vreme produse din gama celor de la Purcari. Pe acesta l-am primit cadou în vară de ziua mea și a așteptat liniștit în europivniță până astă-seară, când Allah mi-a sugerat să trec peste stereotipul cu vinurile moldovenești și să-l încerc.

Și încercatu-l-am. Înghițitură după înghițitură. Pahar după pahar. Fără mâncare. Cu cașcavaluri. Cu parmezan. Fără mâncare.

Tot ce pot să spun e că m-a surprins foarte plăcut. În ciuda textului de pe contraetichetă, care prevestește un monstru ultrabaricat (3 ani de baric franțuzesc!), vinul este surprinzător de elegant, cu un nas mediu, mai reținut, deși plin de fructe de pădure, ceva prune coapte/gem, note florale (de violete?) ce se continuă în gustul foarte plăcut, fin, echilibrat, cu tanini deja șlefuiți, aciditate încă bună și ceva note de lemn bine integrate. Finalul lung păstrează fructe, lemn și o plăcută impresie că încă n-ai înțeles nimic din acest vin și, deci, se cere o altă gură.

Negrul de Purcari, actualmente la ediția 2003, este un cupaj produs din Cabernet Sauvignon 70%, Saperavi (un soi georgian folosit pentru culoare) 20% și Rară Neagră (pentru corp) 10%.

Prețul pare ceva cam ridicat din ce am găsit pe net, se învârte pe la 85-95 de lei.

Un nou producător bulgar: Katarzyna

În urma vizitei la Metro Plovdiv efectuată cu ocazia vizitei la Bessa Valley de care am povestit anterior, m-am ales cu 2 sticle de vin ale unui producător bulgar de care n-auzisem nimic: Katarzyna Estate. Sincer să fiu am luat vinurile în primul rând datorită prețului ceva mai ridicat decât uzualele vinuri de Metro, și datorită abțibildului de pe una din sticle, care se lăuda cu o dublă medalie de aur la San Francisco International Wine Competition.

Dar cine e această Katarzyna?

Katarzyna Estate este o podgorie situată în sud-estul Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia. Moșia a fost inaugurată oficial în 2007, dar prima recoltă a fost 2006. Ea aparține grupului Belvedere Bulgaria, parte a grupului francez Belvédère Groupe, care a cumpărat 550 de hectare de teren prin 2002.

Climatul este unul temperat-continental cu influențe mediteraneene puternice, iar ceea ce face zona una valoroasă pentru producția de vin de calitate este coridorul de aer ce se formează între muntele Sakar și munții Rodopi de răsărit. Acolo unde se află Katarzyna Estate soarele strălucește mai mereu deasupra plantațiilor de Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Syrah, Malbec, Tempranillo, Petit Verdot, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Viognier și varietății locale Mavrud.

Dar să vedem și vinurile, nu?

Primul a fost un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Merlot și poartă numele de Question Mark 2008.

Un vin încă puțin cam tânăr, cu tanini bărbătești, reflexii violacee. Cu toate astea aduce mult aromatic cu Cabernetul de la Enira -- să fie oare terroir-ul la mijloc? Cine știe.

Vinul se prezintă cu un nas bombastic, de lume nouă, în care abundă prunele, coacăzele negre, cireșele negre și te miri ce alte fructe înrudite, gustul este cu mult fruct, corpul este solid, cu structură bună, iar finalul destul de lung, plăcut. Aciditatea bună îl face un bun partener la masă, eu l-am încercat alături de un mușchi maturat Elena (specialitate bulgărească achiziționată de la frații bulgari din Metro) și de bucatini amatriciana cu sos de roșii, bacon și parmezan - a mers de minune cu amândouă.

Un vin care promite, dacă nu scăpăm din vedere că prima recoltă a fost 2006, deci vorbim de o podgorie relativ tânără.

Al doilea a fost Encore Syrah 2008.

Vinul aduce inițial cu un Gigondas de calitate ridicată. Nas mediu spre puternic, deși nu exploziv, cu tipicitate superbă. Notele de bacon se împletesc fericit cu cele de fructe negre și lemn, iar notele suav vanilate întregesc un nas de o complexitate peste medie. Se dezvoltă și tușe intrigante de coacăze negre, ce adaugă un plus de complexitate.

În gură vinul se dovedește a fi corpolent, echilibrat, cu structură, tanini destul de finisați pentru tinerețea lui. Finalul mediu spre lung cu note sobre de fructe negre completează o frumoasă imagine creată de acest vin din sud-estul călduros al Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia.

În concluzie, o surpriză foarte plăcută acest până acum necunoscut producător bulgar (mă rog, la fel de bulgar ca și Enira :-) ), de la care mă aștept la mult mai multe în anii următori, odată cu maturizarea plantației. Sper să-l importe careva și-n Românica în curând. Na zdrovie!

P.S. Mai multe despre isprăvile acestui producător aici.

Poveste cu Enira

Îmi place Enira. Îmi place tare mult Enira Reserva. Iubesc BV-ul. Așa că vă puteți imagina cât de mult m-a bucurat alinierea astrelor ce a condus la organizarea unei vizite la Bessa Valley din Bulgaria, mother ship-ul Enirei!

Micul nostru grup format din Alin și Nicole, Dana și Ionuț, Răzvan și nașul Lorente, precum și călăuza și organizatorul Ghenadie Bobeică de la WineRo a purces la drum într-o coloană de 2 gipane într-o binecuvântată zi de sâmbătă cu gândul la descoperirea minunatelor vinuri bulgărești.

După un drum destul de lung prin țara vecină, care nu s-a lăsat cu niciun radar din fericire, am dat de un peisaj superb, de vis, ce m-a dus cu gândul la Argentina sau la Chile: vie înconjurată de munți și coline.

Culesul viei era în toi, o forfotă organizată asigurând metodic selecția atentă a strugurilor și transportul acestora la mesele de sortare.

Cum soarele era cu noi, ne-am învins impulsul de a tăbărî pe vinuri și am pornit-o prin vie. Se vede că e vorba de o investiție nouă, făcută de profesioniști (doar, în fond, patronii sunt francezi cu multe succese la activ, nu-i așa?), cu rândurile de vie frumos aliniate, spalieri de lemn de salcâm și, mai nou și încă nefolosit, un sistem de irigație modern.

Am gustat toate soiurile ce intră în cupajele de Enira și BV: Merlot, Syrah, Cabernet și Petit Verdot. Toate erau mai mult sau mai puțin gata de cules, depinzând de parcelă. Strugurii au fost extrem de dulci, acumulaseră deja peste 260 g de zahăr.

Solul arăta ca-n filme, cu pietriș și bolovani albi, de parcă ar fi venit cineva cu basculanta să-i toarne printre rândurile de vie ca să dea bine-n poză :-)

După atâta efort prin vie se cuvine un ospăț. Iar împreună cu alesele bucate se cuvine un vin bun. Exact de acesta am avut parte la masă, gazdele noastre pregătindu-ne toate cele 4 soiuri pure ediția 2009 direct din baric.

Am început cu Merlot, plin de fruct și de tinerețe, cu tanini adolescentini, extract bun, dar cu promisiunea vinului șlefuit ce va să devină. L-a urmat Petit Verdot, plin de culoare și foarte cizelat la acest moment, de departe cel mai bun de băut atunci. Syrah și-a adus fructul și condimentele, iar Cabernetul coacăzele, nota de brusture și forța tinereții. Vinurile au fost interesante în ciuda tinereții și exuberanței lor, dar comparația a devenit mult clară în urma degustării deja maturului Enira Cabernet 2008.

De la masă am țâșnit în cramă, unde activitățile erau în toi. Și de acolo direct în sala baricurilor, unde vinurile erau, în mare liniște și taină, în competiție cu propriul lor potențial.

Aici am degustat vinurile de calitate ridicată, ceva mai bătrâne, mai formate: Syrah, Petit Verdot, Merlot. Altă viață! Vinuri cu mare complexitate, cu structură, corp, aproape de finisare. Că ne-au plăcut tuturor e clar, se vede din poza alăturată, nu?

Seara am fost (tot) invitații lui Ghenadie și a specialiștilor de la Bessa Valley la un superb restaurant cu o ambianță nemaipomenită, unde, pe lângă alte vinuri locale, am savurat deja impresionantele Enira Reserva 2008, BV 2008 și Syrah 2008 alături de surorile lor din 2007. Festin!

Drumul spre casă de a doua zi fost presărat de amintirile proaspete și plăcute de deunăzi, precum și de impresiile pozitive lăsate de frații noștri bulgari.

Cum această poveste a fost scrisă la un pahar de Enira 2007, mie mi-a făcut o mare plăcere s-o spun. Sper că și vouă. Noroc!

Oare merită ofertele 1+1?

Nu sunt un amator de reduceri, oferte speciale sau alte asemenea trucuri de marketing, nici măcar când mi-ar putea aduce beneficii. Numiți-mă snob dacă vreți, dar ăsta sunt eu.

Căutând ceva vinuri spaniole pentru degustarea de miercuri de la restaurantul Ginger, am ajuns pe la Wine & Co din Feeria Băneasa, magazin din care am mai cumpărat de-a lungul timpului destul de multe sticle de Rioja. De data asta tot ce-am găsit a fost o Rioja 2004 de la Marques de Riscal, nimic deosebit. Dar am găsit-o la ofertă de 1+1. Ce să fac? Să cumpăr sticla sau să caut altceva la un magazin diferit, având în vedere că era singurul vin spaniol din stabiliment? Lenea și-a spus cuvântul și iată că am mușcat.

Dacă totul s-ar fi oprit aici, poate că n-aș fi scris articolul de față. Dar de, odată ce am făcut concesia cu acest tip de ofertă, mi-au căzut ochii pe un alt vin, pe care l-am băut adus de Alin, un vin sicilian alb, și care îmi făcuse o impresia extrem de bună la vremea aceea. Tot la 1+1 îl găsise și Alin, tot la 1+1 l-am luat și eu. Buun.

Deschizând Rioja acasă am dat de un defect serios, care din păcate a făcut vinul bun prieten cu chiuveta din bucătărie: hidrogen sulfurat (miros de ouă stricate și sulf). Kharma am zis. Să vedem și a doua sticlă la degustarea de miercuri.

Am deschis azi și vinul alb. Deși fără defecte serioase, vinul este deja pe pantă descendentă, multe din aromele ce m-au impresionat prima dată fiind deja duse.

Cele două exemple de mai sus mă duc cu gândul la motivele pentru care un vânzător de vin recurge la ofertele de tip 1+1: poate fi cazul unei lansări de vin în premieră pe o piață și atunci oferta este o promoție subvenționată cel mai probabil de producător/distribuitor. Dar de cele mai multe ori este vorba despre lichidări de stoc. Adică de vinurile care nu s-au vândut cale de ceva vreme. Acum, dacă ne ducem puțin cu gândul la modul în care sunt depozitate vinurile la vânzătorii români, nu e nevoie de un mare efort de imaginație ca să realizăm în ce stare sunt aceste vinuri care au avut mai puțin succes la public.

La magazinul mai sus menționat am văzut luni de zile (poate 1 an) o sticlă de Petrus ocupând cu cinste locul de sus al unui raft de vinuri, exact acel loc unde se ridică aerul cald. Și a stat acolo înfruntând cu stoicism vicisitudinile mioritice până ce s-a milostivit patronul să aducă un frigider de vinuri acum vreo 2-3 luni, pe care l-a potrivit, generos, la temperatura de 17 grade. Vânzătoarea mi-a spus că a vândut o sticlă chiar de sărbătorile trecute, un cadou de fițe, probabil, pentru că un cunoscător n-ar fi dat 5000 de lei pe o minune transformată cel mai probabil în poșircă.

Așa că sfatul meu este: fiți atenți la ofertele de lichidare de stoc la vinuri, s-ar putea să aruncați banii pe fereastră.

De ce citim blogurile locale?

Stau și mă gândesc la ce anume subiecte despre vin au relevanță pentru audiența blogosferei locale. Evident, mă refer acum la evaluările de vinuri, nu de articole despre ABC-ul vinului, al degustării sau despre evenimentele mondene.

Judecând după interesul pe care-l acord eu, cel puțin, anumitor articole de pe blogurile citite frecvent, tind să extrapolez și să afirm că maximum de interes se centrează pe vinurile care pot fi găsite pe piața locală, cea accesibilă publicului cititor. De acord, poate fi interesant să citești despre te miri ce raritate de vin pe care cineva a degustat-o prin mila lui Allah sau despre vinurile încercate prin călătorii. Astfel de articole pot fi folosite cel mult drept referințe pentru cazurile în care vei ajunge și tu, cititorul, pe acele meleaguri.

În rest, poate fi ceva curiozitate, însă nimic prea folositor. Dacă ar fi fost altfel, am fi citit doar revistele și blogurile de vin americane, care abundă în adevăratul sens al cuvântului și au o calitate destul de ridicată. Dar ce relevanță au, oare, acele bloguri, care scriu numai despre vinuri disponibile pe piața americană? Citești un articol, două, nouă, apoi încet-încet o lași mai moale și cauți ceva mai relevant pentru tine. Așa-i?

Să fie, oare, și limba în care sunt redactate articolele de pe blogurile locale un element cel puțin la fel de important? Poate. Însă convingerea mea este că un blog local aduce valoare comunității căreia i se adresează prin abordarea subiectelor de interes pentru respectiva comunitate. Iar asta înseamnă vinuri locale.

Robert Weil Riesling Charta 2006

Tot în weekend la prânz la restaurantul Ginger am încercat încă un Riesling german mai de soi, tot un demisec clasificat "Charta". Pentru că nu ştiam nimic despre această clasificare, l-am întrebat pe amicul Google şi el m-a lămurit:

Numele clasificării vine de la la asociaţia de viticultori CHARTA, o asociaţie germană fondată în 1983 de producători de frunte din regiunea Rheingau în scopul încurajării producerii de rieslinguri trocken (seci) şi halbtrocken (demiseci), în contrast vizibil cu legile germane din anii 1970, care conduseseră vinificatorii nemţi pe calea producerii de vinuri dulci. Asociaţia Charta a clasificat viile din acea regiune într-o manieră similară cu ceea ce fusese făcut pe la mijlocul anilor1800, concentrându-se pe podgoriile cu potenţial maxim de a coace în întregime strugurii Riesling. Charta a impus şi reglementări stricte referitor la producerea acestor vinuri, inclusiv reducerea producţiei de struguri, un minim de 12% alcool şi utilizarea exclusivă a strugurilor din soiul Riesling. Aceste vinuri de calitate ridicată ce poartă inscripţia Charta sunt îmbuteliate în sticle înalte de culoare maronie (culoarea optimă în vederea protejării vinului împotriva radiaţiilor UV), având emboasată o dublă arcadă romanescă.

Vinul are un nas tipic de riesling german de intensitate medie, note de miere de salcâm şi citrice, aciditate bună, în gură vinul dă o notă de prospeţime pe care o aşteptam de la acest soi, ajutat, e drept, şi de caracterul uşor petillant. În gură se simt şi mere, care persistă şi pe finalul mediu şi proaspăt.

Nu e o celebritate, dar merge bine la masă. Cel puţin aşa a fost alături de somonul cu sos de iaurt şi usturoi, creveţi şi orez cu legume. 105 lei la Ginger.

Prince Stirbey Rose 2009

Culoarea destul de aprinsă pentru un rose este primul contact cu acest vin de vară al celor de la Stirbey. Cu o intensitate aromatică uşor peste medie, vinul prezintă note de fructe roşii şi ceva aluzii verzi şi minerale, fără tenta dulceagă a altor rose-uri. Gustul destul de plin, fructuos, puţin petillant - ceea ce-i accentuează prospeţimea - iar finalul este destul de lung, plăcut, curat, cu fruct (smeură şi vişine). Aciditate bună. Un vin nemaipomenit pentru vremea caldă, fără a fi simplu, dar nici cu aere savante. De la 24 de lei.

A mers de minune la meciurile de Campionat Mondial!

Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2009

Good things happen to those who wait este citatul care-mi vine în minte când mă gândesc la Sauvignonul Blanc 2009 de la Stirbey.

Să mă explic: la deschiderea sticlei te întâmpină un vin tinerel, de lume nouă, cu arome puternice de soc, care completează frumuşel gustul, dar postgustul lasă puţin de dorit prin senzaţiile amărui care persistă cale de secunde bune. Cu siguranţă pe gustul iubitorilor de grapefruit, dar din păcate eu nu sunt unul dintre ei. Un SB corect, proaspăt, care-şi face treaba rezonabil... dar cam atât.

Măi să fie, să vezi c-a zbârcit-o un pic Oliver anul acesta, îmi spun puţin trist, încercând să-mi alung din minte amăreala vinului. Arunc sticla vidată în frigider şi plec cale de vreo 6-7 ore de-acasă.

Când revin zic hai să-i mai dau o şansă şi torn un pahar. Aroma mai puţin intensă, dar, vai, ce complexitate! Cu totul alt vin! Arome fine, florale (în sensul bun al cuvântului), ce îmbracă nuanţele de fructe (fructul pasiunii, corcoduşe foarte coapte). Socul s-a dus cu totul, nuanţele verzi, tinere, au lăsat locul elegantelor elemente florale. E o simfonie în pahar, iar gustul şi finalul sunt pe măsură. Adio amăreală. Cu greu îţi vine să crezi că ai un SB în pahar, şi mai ales unul pe care ai dat 26 de lei.

Dacă vrei să cunoşti cu adevărat acest vin, te rog, ai răbdare. Lasă-l deschis la frigider ceva timp, până apucă şi el să se dezmorţească puţin şi să capete chef de vorbă. C-are multe să-ţi spună.

Schlossgut Diel Dorsheimer Goldloch Riesling Kabinett 2004

Dacă aţi reuşit să treceţi cu succes peste şocul acestei denumiri în stil german, vă asigur că a meritat efortul! Am descoperit acest riesling la restaurantul Ginger, în ale cărui pivniţe odihnesc exemplare superbe ale acestui strugure german, aşteptându-ne să le descoperim.

Vinul are un nas superb şi tipuc de riesling german, cu miere, tei şi citrice, ceva aluzii de petrol după aerisire şi aluzii minerale. În gură vinul este puţin dulceag (vorbim de un demisec), cu paleta de citrice şi miere potenţată de uşoara petillaţie. Final mediu spre lung proaspăt, plăcut şi curat.

Un vin ce merge perfect cu o mâncare condimentată, eu l-am încercat cu mare succes alături de creveţi pe pat de paste de orez sticloase cu curry şi sos de soia, care au fost foarte condimentate şi echilibrate magic de licoarea mai sus amintită. 105 lei la Ginger.