joi, 6 octombrie 2011

Seară Banfi - jos pălăria

Cunoscutul producător toscan Banfi a organizat aseară, împreună cu importatorul Lerida International, o seară de excepție. 23 de vinuri au fost prezentate într-o atmosferă rafinată în cadrul hotelului Hilton de către reprezentanți ai producătorului, cărora li s-a alăturat somelierul Sergiu Nedelea.

Fără cuvântări, discursuri promoționale sau alte asemenea manifestări, cei de la Banfi au lăsat vinul să vorbească celor prezenți, și bine au făcut. Pentru că au avut ce povesti.

Cele 23 de vinuri au fost organizate pe grupe pornind de la spumante, albe, și roșii în ordinea calității. În plus au fost prezentate vinuri tinere provenite din 3 clone de Brunello din Montalcino 2010, împreună cu cupajul provenit din acestea, și care va fi scos pe piață peste 4-5 ani.

Atmosfera a fost foarte destinsă, plăcută, iar compania prietenilor Alin, Nicole, Radu, Vali, Horia, Mona și a altora nu a făcut decât să facă această seară și mai plăcută.

Am să menționez ce am gustat eu păstrând seriile organizatorilor.

Albele
  • Centine 2010, Toscana IGT, un cupaj de Sauvignon Blanc, Pinot Grigio și Chardonnay - un vin cu nas fin, elegant, plăcut gustativ în ciuda unei acidități cam scăzute și a finalului vag amărui și relativ abrupt.
  • Fontanelle 2010, Toscana IGT, Chardonnay 1005 - nas fin, destul de tipic, fresh, lemnul frumos integrat, final mediu. Plăcut.
Roșiile

Chianti Celebration
  • Chianti "Annata" 2010 DOCG, predominant Sangiovese - un Chianti mai modernist, cu arome foarte puternice de fruct, dulci și vanilate, în gură e mai tipic, tanini frumoși, final mediu. Vinul este produs fără îmbătrânire în butoaie de lemn, doar inox.
  • Chianti Classico 2009 DOCG, predominant Sangiovese - se apropie de primul ca profil aromatic, dar este mai așezat, mai evoluat, mai fin. În gură vinul are un deficit de fruct, ceea ce-l face să pară un pic prea acid și cu final sec, astringent.
  • Chianti Classico Riserva 2008 DOCG, predominant Sangiovese - nas foarte fumos, mai elegant, corp, tanini super. Final plăcut. Are clasă. Vinul este îmbătrânit în butoaie de stejar sloven timp de 2 ani și 6 luni în sticlă.
Montalcino Sangiovese Expressions
  • Centine 2009, Toscana IGT, cupaj de Sangiovese, Cabernet Sauvignon și Merlot - se simte destul de bine Cabernetul. Un vin plăcut, de masă, nu foarte spectaculos, însă foarte corect la cei circa 5 euro preț de raft în Italia.
  • Rosso di Montalcino 2009 DOC, 100% Sangiovese - nas foarte intens dar fin, nu foarte tipic, modernist, cu note dulci și vanilate. Realizat în stil clasic prin maturare 50% în butoaie și 50% în baricuri.
  • Belnero 2008, Toscana IGT, predominant Sangiovese - un vin foarte interesant, mai complex decât Rosso, cu corp mai bun și arome mai apropiate de Brunello.
Brunello di Montalcino Vertical
  • Brunello di Montalcino 2006 DOCG - un vin tânăr, intens aromat și expansiv, cu note cam dulci și mai puțin tipice, cel puțin așa cum se prezintă în acest moment.
  • Brunello di Montalcino 2005 DOCG - la fel ca 2004 este un vin cu personalitate, tipic, și mai plăcut decât 2006. Stilul clasic și auster de Brunello care mie-mi place. De remarcat calitatea acestui vin obținut într-un an de 4 stele, comparativ cu 2004 și 2006 care provin din ani cotați la 5 stele.
  • Brunello di Montalcino 2004 DOCG - foarte tipic, note de cafea, lemn dulce și fructe. Deosebit.
Poggio alle Mura Vertical
  • Poggio alle Mura 2006 Brunello di Montalcino DOCG - foarte fin, elegant, tipic, rotund gustativ, umple gura, final lung.
  • Poggio alle Mura 2005 Brunello di Montalcino DOCG - extrem de apropiat aromatic și structural de 2006.
Vinurile sunt baricate în proporție de 90% în stejar franțuzesc, ceea ce le clasifică drept moderniste în comparație cu metodele ceva mai tradiționale cu care sunt produse Brunello-urile DOCG de mai sus. Vinurile se găsesc la raft în Italia în jurul sumei de 40 de euro.

Poggio all'Oro
  • Poggio all'Oro 2004 Brunello di Montalcino DOCG Riserva - vedeta de necontestat a serii în opinia mea, mult peste prea-lucratele supertoscane. Un vin nemaipomenit, de meditație, pe care l-am încercat nu mai puțin de 3 ori aseară, ceea ce demonstrează  generozitatea extremă a organizatorilor, care au asigurat provizii continue pentru fiecare dintre vinurile expuse.
Ultimul an în care Banfi a scos pe piață o Riserva din această serie a fost 1999, iar următoarea va fi 2006. Vinul este maturat timp de 30 de luni în butoaie, deci este produs prin metoda tradițională. Care se simte! Un vin pe la 60-70 de euro la raft în Italia.

Supertoscanele
  • Cum Laude 2008, Toscana IGT - un vin fin, însă cu iz comercial, care mie mi s-a părut că încearcă să facă accesibil Brunello unei categorii de consumatori care nu pot face față unui Brunello veritabil. În nas se simte majoritar Sangiovesele, în gură domină Cabernetul Sauvignon, iar pe final se simt notele de cireșe amare și lemn dulce pe lângă cele de Syrah.
  • SummuS 2007, Toscana IGT - arată ca un Brunello comercial, cu un nas superb, însă în gură gustul e de Cabernet modernist, plin, parcă chilian. Nu e pe gustul meu. Cupaj de Sangiovese, Cabernet Sauvignon și Syrah.
  • ExcelsuS 2007, Toscana IGT - nas modern, gust plin, nu foarte compex. Cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.
Vinurile dulci și grappa di brunello nu le-am mai încercat, întorcându-mă la Poggio all'Oro, preferatul meu.

În concluzie pot spune că a fost unul din cele mai profesionale evenimente la care am participat până acum, cu profesioniști care și-au cunoscut vinurile în mare detaliu, plini de solicitudine și voie bună. O organizare foarte bună, care nu a încercat să iasă în față cu absolut nimic, ci s-a asigurat că totul merge în așa fel încât invitații să se simtă perfect. Și chiar așa m-am simțit!

Blog Widget by LinkWithin