miercuri, 30 decembrie 2009

Coq au Vin

Coq au Vin este o rețetă tradițională franțuzească din regiunea Burgundia, făcută din cocoș în sos de vin roşu cu arpagic, ciuperci şi bacon sau slănină de porc. O minune! Eu am căutat și compilat cam 5 rețete de coq au vin, rezultând ceea ce vă propun mai departe. Rețeta este destul de complicată nu ca abilități, ci ca timp de preparare, întrucât necesită 2 zile pentru un rezultat pe măsură. Dar merită!

Ingrediente – pentru 4-6 persoane (dacă aveți o pasăre mai mică, ajustați ingredientele corespunzător)

  • 180 g de bacon sau slănină de porc fiartă şi tăiată cubuleţe – vezi nota de la final pentru pregătirea baconului
  • un cocoş de 2-3 Kg tăiat în 8 bucăţi
  • 30 g unt nesărat
  • 1-2 linguri de ulei de măsline extra virgin
  • sare şi piper proaspăt măcinat
  • 3 căţei de usturoi mari, curățați și zdrobiţi cu lama cuțitului
  • 1 foaie de dafin
  • 4-6 ramuri de cimbru proaspăt (eu am folosit uscat)
  • 1 roşie mare coaptă tăiată în bucăţele (sau 1-2 roşii italieneşti alungite la conservă)
  • 1 ceapă medie tăiată în 4
  • 2 tulpini de ţelină tăiate în 4
  • 2 morcovi medii tăiaţi în 4
  • 2 sticle de vin roşu, de preferinţă Pinot Noir
  • 250 ml supă de pui (sau mai multă)
  • Beurre manie pentru sos (o lingură de făină şi una de unt frecate într-o pastă)
  • Pătrunjel proaspăt tocat, pentru ornat la final
  • 70 ml coniac bun (opţional, pentru flambat)
  • 15-20 de cepe mici (arpagic)
  • 750 g de ciuperci proaspete, curăţate şi tăiate în sferturi
Ustensile necesare
  • tigaie mare cu fundul solid pentru prăjit
  • tuci de fontă emailată sau vas de iena de 5 cm adâncime pentru gătit puiul, cu capac
Prepararea

Prăjirea puiului. Înainte de a prăji puiul, prăjiţi baconul sau slănina fiartă şi scoateţi-o pe o farfurie separată, lăsând grăsimea în tigaie.

În aceeaşi tigaie, folosind grăsimea rămasă, adăugaţi cepele, presăraţi sare şi piper şi sotaţi până când cepele devin uşor maronii la culoare, aproximativ 8 sau 10 minute. Scoateţi cepele din tigaie şi puneţi-le deoparte.

Uscaţi bine bucăţile de pui cu hârtie de bucătărie şi prăjiţi-le în tigaia cu grăsimea de porc pe ambele părţi, adăugând nişte ulei de măsline sau unt dacă este nevoie, circa 5 minute, până devin aurii la culoare. Lucraţi în mai multe tranşe dacă e necesar, pentru a nu supraîncărca tigaia.

Transferaţi puiul într-un tuci presărând puţină sare şi piper peste el, şi lăsaţi grăsimea în tigaie. Flambaţi puiul cu coniacul dacă doriţi – îi va da o aromă specială, şi în plus e amuzant de făcut. (Flambarea se făcea pe vremuri pentru a scăpa și de ultimele pene care mai rămăseseră pe cocoș).

Adăugaţi ciupercile în tigaie la foc mediu-mare adăugând 1 lingură de unt dacă e necesar şi sotaţi-le până iese lichidul din ele, aproximativ 5-8 minute.

Puneţi cepele, ciupercile şi baconul într-un recipient vidat (sau acoperit) în frigider până când aveţi nevoie de ele.

Scurgeţi grăsimea care mai este în tigaie şi curăţaţi tigaia pe foc cu un pahar de vin, păstrând tot ce se ia de pe marginile tigăii și vărsând conţinutul în tuci peste pui. Adăugaţi şi supa de pui, pasta de roşii, ceapa sferturi, morcovii, tulpinile de ţelină, usturoiul, cimbrul şi foaia de dafin. Adăugaţi restul de vin, astfel ca puiul să fie complet acoperit de lichid. Completați cu supă dacă e nevoie. Acoperiţi şi lăsaţi la frigider peste noapte.

Gătitul puiului. Ziua următoare preîncălziţi cuptorul la 160 C. Atenție să nu crăpați vasul de iena, dacă nu aveți tuci! Puneți vasul de iena rece în cuptorul rece!

Puneţi tuciul cu pui în cuptor şi fierbeţi acoperit timp de 2 ore, 2 ore şi jumătate, sau până când puiul este moale. Menţineţi un clocot uşor şi amestecaţi din când în când (1 dată la jumătate de oră este suficient).

Odată ce puiul este gătit, scoateţi bucăţile de carne într-o cratiţă, acoperiţi-le şi lăsaţi-le la cuptor la cald, dar cu flacăra oprită, să nu se usuce sau să se ardă).

Sosul. Luaţi grăsimea de la suprafaţă cu o lingură şi aruncaţi-o (dacă e cazul). Strecuraţi sosul aruncând morcovii, ceapa, ţelina, cimbrul, usturoiul şi foaia de dafin. Gustaţi atent pentru a vedea consistenţa sosului şi gustul şi mai condimentaţi dacă este nevoie. Puneţi sosul la loc în tuci şi puneţi-l pe foc mediu spre iute fără capac pentru a-l reduce cu o treime. În funcţie de cât lichid este la început, poate dura între 15 şi 45 de minute.

Odată ce sosul a scăzut și s-a îngroşat puțin adăugaţi cepele, ciupercile şi baconul şi puiul și fierbeți la foc mic, acoperit cu capac, încă 15 minute pentru armonizarea aromelor. Gustaţi şi condimentaţi dacă mai este nevoie, apoi daţi la o parte de pe foc şi serviţi.

Notă: Dacă sosul nu este suficient de gros la finalul reducerii, puteţi adăuga beurre manie (făină şi unt frecate). Începeţi cu 1 lingură din fiecare, încorporaţi-le rapid în sosul dat la o parte de pe foc şi gătiţi 4-5 minute la foc mic – sosul trebuie să fie suficient de gros cât să acopere o lingură în strat subţire. Dacă e necesar, repetaţi.

Servirea: Înainte de a servi reîncălziţi amestecând puiul cu sosul pentru armonizarea aromelor. Fierbeţi la foc mic câteva minute, dar nu mai mult, pentru a nu se găti excesiv. Presăraţi cu pătrunjel şi serviţi.

Garnituri: Puteţi aranja puiul pe un platou cald şi să-l ornaţi cu cartofi fierţi cu pătrunjel, cartofi la cuptor cu ceapă și rozmarin, sau să-l montaţi pe un pat de orez sau tăieţei. Se poate servi şi cu legume verzi crude, cum ar fi salată.

Vinul. Este recomandat un vin roşu tânăr şi uşor, poate chiar cel folosit la prepararea mâncării. Cum preparatul este specific zonei Burgundia, cel mai bine merge un Pinot Noir de acolo sau chiar de la noi. Eu am gătit cu Pinot Noir La Cetate 2007 și am servit cu o Enira 2006.

Prepararea baconului/slăninei: Atunci când folosiţi la gătit bacon sau slănină de porc, este bine să eliminaţi sarea şi mirosul de afumătură, care ar intra în preparatele pe care le gătiţi. Pentru aceasta puneţi baconul într-o cratiţă cu apă rece, care s-o acopere cu 5-7 cm, aduceţi la clocot şi fierbeţi la foc mic între 5 şi 8 minute; scurgeţi, clătiţi în apă rece şi uscaţi cu hârtie de bucătărie (altfel sare uleiul la prăjit!).

Ce este beurre manié? Este o pastă făcută din părţi egale de făină şi unt moale, folosit pentru îngroşarea supelor sau a sosurilor. Prin frecarea făinii şi a untului, particulele de făină sunt îmbrăcate în unt. Când beurre manié este amestecat într-un lichid cald sau fierbinte, untul se topeşte eliberând particulele de făină fără a se forma cocoloaşe. Întrucât beurre manié conţine făină negătită, lichidele îngroşate cu el trebuie lăsate la gătit câteva minute.

2009

Ce a însemnat 2009 pentru mine, ca blogger de vin? Cam asta:
  • Grupul Prietenii vinului in luna mai: Dana, Ionuț, Alin și Radu, datorită cărora interesul pentru vin rămâne viu și alături de care am învățat multe, am degustat multe și am petrecut clipe neprețuite. Plecăciuni și mulțumiri!
  • Am făcut cunoștință cu oameni din lumea vinului și iubitori de vin: pasionații Doru Pencea și Cezar Filip de la restaurantul Ginger, care au cea mai însemnată selecție de vinuri pe care am văzut-o nu numai într-un restaurant și care ne-au primit cu brațele deschise în casa lor pentru degustările noastre, Vali Ceafalău, Cezar Ioan, Radu Rizea și Loreta Budin de la vinul.ro cu ale lor interesante degustări de la Cafeanua de Presă și cu articolele publicate extrem de pertinente și instructive, maestrul "alchimist" Liviu Grigorică, asertivul Constantin Croitoru, Cătălin Galan - prietenos, modest și dornic de a împărtăși din multitudinea sa de cunoștințe chiar și unor începători cum sunt eu), Ghenadie Bobeică - cel care a făcut minuni cu popularizarea unui vin produs în Bulgaria, Enira, acum extrem de apreciat și la noi datorită exclusiv strădaniei sale personale.
  • Blogeri de vin: George Mitea (Lucruri Bune), Ciprian Haret (Vinul și Pasiunea), Răzvan Jurca cu videoblogul lui și comentariile de pe facebook - să trăim, domnilor, și să ne țină Alah nasul și pateul în formă!
  • Producatori de vin de hobby: Cătălin Drula, pasionat, instruit și persistent, un lucru dificil pentru penuria de substanțe și echipamente pentru producătorii individuali de vin de la noi.
  • Prima vizită la o crama în vițe și butoaie: Știrbey, care m-a impresionat în mod deosebit prin pasiunea și deschiderea plină de prietenie a Ralucăi și a lui Oliver Bauer, urmată de vizitele la Rotenberg, SERVE și WineRo la Aliman (doar plantația deocamdată).
  • Am citit multe, am învățat multe, am gustat destule - soiuri noi sau cunoscute deja -, am început să înțeleg asocierea bucatelor cu vinul, am început să gătesc mai bine!
Vă mulțumesc și vouă, cei care ați rezistat alături de mine și fără de care acest blog poate că n-ar mai fi aici! La mulți ani!

Bordeaux cu Ginger

Acum că anul e pe ducă pot să fac o confesiune păstrată cu grijă timp de aproape 2 ani: am urât bordeauxurile. Să mă explic. Prima mea întâlnire cu acest tip de vin - foarte apreciat de majoritatea iubitorilor de vin din lume de multă, multă vreme - a fost un bordeaux primit în dar de soția mea de la Bruno Bich, patronul concernului BIC (da, cei cu brichete, pixuri și razoare). După ce ne-am ignorat reciproc ceva vreme, am hotărât să iau sticla de gât, i-am smuls dopul și am gustat o gură de vin. Urmarea: atât gura menționată, cât și restul conținututlui sticlei au făcut cunoștință intimă cu chiuveta de la bucătărie.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Oh, nu! Am mai cumpărat ceva chateau-uri, unele chiar scumpuțe, ca să vadă și țăranu ce-i aia Bordeaux și de ce cade lumea-n admirația lor. Cum bordeauxul nu-i nicidecum un vin de începători (cu mici excepții) - după cum am învățat pe propria-mi piele - am jurat că nu mai pun gura pe vreunul până ce n-am să mai învăț una-alta despre vin în general și n-am să-mi mai rafinez oleacă maniera de degustare (căci se vede limpede că eram cu totul fără maniere într-ale vinului atunci).

Vremea a trecut, promisiunea aproape a ținut (cu câteva excepții mai mult plăcute decât neplăcute cu niscaiva chateau-uri gustate la masă) și acum venit-a timpul pentru o degustare comparată de 5 exemplare din mai multe zone ale celebrei regiuni. Dar să vedem vinurile (tobe, audiența își ține respirația în anticipare, tobele sunt lovite de final):
  1. Chateau de Lamarque 2001, Haut-Medoc, Cru Bourgeois, 13%, Prod: Gromand d'Evry. Vinul care mi-a plăcut cel mai mult, elegant, cu note de cafea care îmbracă fructele de pădure (afine, coacăze) și prune. Un vin care se deschide în gură, cu tanini fini, plăcuți și un final lung, elegant, extrem de plăcut.
  2. Chateau de la Tour de Mons 2004, Margaux, Cru Bourgeois Superior, 13,5%, Prod: Ch, de la Tour de Mons. Nas destul de intes, complex și concentrat cu note de piele și fructe, tanini fermi dar integrați, final cu note de piele și lemn, puțin condimentat. Un vin care ar mai fi trebuit să stea la întuneric 2-3 ani.
  3. Chateau des Jacobins 2002, Pomerol (Gironde), 13%, Prod: J. M. Bouldy. Cu un nas intens și dulceag de fructe cu note florale, gust fin dar nu prea complex, tanini moi, corp cam subțirel și un final lung, fructat, fin, vinul este mai degrabă feminin.
  4. Chateau Monestier la Tour - Les Hauts de la Tour - 2003, Bergerac (Dordogne), 13,5%. Un cupaj de Merlot, Cabernet Franc și Cot cu nas relativ reținut inițial, care se deschide pentru scurt timp după o agitare puternică în pahar, cu arome de prune și cireșe, tanini fermi, final foarte condimentat cu note de lemn și piele, nu foarte lung. Evoluează spre un miros dulceag, mai fructuos.
  5. Chateau Fonbadet 2002, Pauillac (Medoc), 12,5%, Prod: Domaines Peyronie. Un cupaj din Cabernet Sauvignon 60%, Cabernet Franc 15%, Merlot 20% și Petit Verdot cu Malbec 5%. Culoare intensă, nas destul de complex cu note de cafea, prune afumate, tanini cam duri, astrigent mai ales pe final, corp cam subțire, gust cu note chimice (vopsea, acetonă), final mediu. Nu a fost deloc pe gustul meu.
Deci vinuri din multe regiuni celebre, dintr-o paletă de recolte destul de largă, ce a inclus și celebrul 2005. Se vede că un Bordeaux trebuie să petreacă cel puțin 5-7 ani la sticlă până să fie bun de băut (dar asta nu e o regulă). Toate vinurile au fost carafate și aerate cel puțin o oră înainte de degustare și au costat între 18 și 25 de euro sticla.

În concluzie: și vreme e pentru Bordeaux! Pe el!

miercuri, 16 decembrie 2009

Frumoasa adormită sau de ce tac vinurile

Am deschis recent una din cele 3 sticle de Merlot 2004 de la Prince Stirbey, cumpărate direct de la cramă, cu speranţă în suflet şi poftă nemăsurată. Degustasem vinul cu câteva ocazii, o dată chiar alături de confratele din 2006, şi am fost de-a dreptul vrăjit de complexitatea vinului.

Buun. Deci, scos sticlă din europivniţă, şambrat, scos dop, turnat în pahar, mirosit... nimic. Oops, mi-am spus, mi-a murit nasul! Agitat cu mişcări tremurate, nervoase, uşor isterice vinul în pahar, mirosit din nou cu nările dilatate... nimic. Opa, nu-i a bună. Şi atunci mă loveşte. La degustarea din vară de la Casa Presei Libere organizată de vinul.ro şi Vinexpert, Oliver Bauer, creatorul eroului acestui articol, mi-a spus că după părerea lui vinul se va închide în scurt timp. Aha. Deci vinul meu e închis. Mut. Silenţio. Shit! Restul sticlei a făcut cunoştinţă, cu părere de rău şi sfâşietoare ezitare, cu chiuveta de la bucătărie, prietena unor alte tipuri de vinuri, fie poşirci din vocaţie, fie prin abuzurile la care au fost, fără vrerea lor, supuse de negustori.

Dar ce-i această perioadă stranie şi dubioasă din viaţa unui vin? De ce apare, cât durează şi mai ales cum poate fi prezisă? Întrebări justificate, de bun simţ, logice. Din păcate fără un răspuns exact.

Un vin ce trece printr-o fază aşa-zis mută sau închisă trece de fapt printr-o etapă ciudată, de tranziţie, pe drumul de la tinereţe către maturitate. Apare în special la vinurile roşii. Pe măsură ce aromele de fruct încep să se reducă în intensitate, iar complexităţile asociate unui vin matur încep să se dezvolte, cele două elemente par să se anuleze reciproc. Rezultatul: un vin cu gust şi aromă mute, în care abia se mai pot distinge aromele de fruct. Francezii i-au spus age ingrat şi este bine-cunoscută în Bordeaux şi în Burgundia.

Cauza nu este cunoscută, iar momentul apariţiei variază chiar şi de la sticlă la sticlă. Dacă ai bănuiala că vinul tău trece printr-o astfel de fază, tot ce poţi să faci este să deschizi altă sticlă peste 6 luni sau chiar un an şi să speri.

De obicei vinurile trec prin astfel de faze în tinereţe, la 12-18 luni de la îmbuteliere, iar vinul poate rămâne închis ani de-a rândul, chiar şi o decadă - se explică pe website-ul lui Parker.

Iată cum explică Jamie Goode acest enervant aspect: "Un vin închis este, în termeni simpli, un vin care nu prea miroase a nimic. Multe vinuri de calitate trec printr-o perioadă închisă sau mută ca parte din dezvoltarea lor, perioadă ce poate dura câţiva ani buni. În general, un vin destinat îmbătrânirii se va prezenta bine până la doi ani, apoi se va închide pentru 5-10 ani, înainte de a-şi dezvolta buchetul terţiar, atât de preţuit de iubitorii de vinuri fine. Însă este vorba de o ştiinţă frustrant de inexactă, singurul mod realist de urmărire a evoluţiei unui vin de calitate fiind achiziţia unei cantităţi semnificative şi destuparea regulată a câte unei sticle. Nici nu mai trebuie menţionat că la o degustare în orb a unui vin ce trece printr-o fază mută se va solda cu depunctarea severă a acestuia."

Bun, veţi spune acum, dar vinul tău are deja 5 ani vechime, cum mai poate el să treacă printr-o astfel de etapă? Bună întrebare, vigilent cititor! Ei bine, se prea poate ca eroul nostru să fi fost înfrânt de un banal defect de dop, care şi el poate produce acelaşi efect final: un vin mut, fără arome. Dar asta ar trebui să fie însoţită de o aromă de pământ, de mucezeală, pe care nasul subsemnatului n-a detectat-o. Şi să fiu al naibii dac-am să mai destup o sticlă mai devreme de 6 luni!

joi, 10 decembrie 2009

4 chiliene, 1 soi - ghici ciupercă ce-i: Carmenere

De data asta am ales ca temă pentru degustarea de la Ginger un soi mai puţin cunoscut, deşi prezent pe piaţa românească de multă vreme: Carmenere. Este un strugure cultivat cu precădere în Chile, unde filoxera n-a ajuns, din fericire, din viţă de vie franceză la origine.

Au fost pe masă 4 vinuri, chiliene toate, vinificate în cunoscutul stil de lume nouă: arome puternice de fruct, lemn destul de evident, final destul de puternic. Am să descriu vinurile în ordinea preferinţei mele:
  1. Cono Sur Carmenere 2008, Vina Cono Sur, 13,5% alcool, Colchagua Valley - un vin foarte reuşit pentru cei numai 20 de lei cât cere importatorul lor, Cramele Recaş, pe o sticlă. Miros intens de fructe de pădure şi cireşe pietroase pârguite, tanini prietenoşi dar foarte prezenţi, final lung cu note de lemn puţin cam exagerate. Dezvoltă note de cireşe şi cafea în pahar. A mers grozav cu un file de porc cu crustă de caşcaval, ciupeci şi cartofi gratinaţi cu rozmarin.
  2. Misiones de Rengo Carmenere Cuvee 2005, Misiones de Rengo, 14% alcool, Rapel Valley - un vin mai greu, mai corpolent decât primul, cu un miros puternic de fructe nu din cale-afară de complex, note de cafea, gust intens de fructe negre şi cafea, tanini destul de intenşi dar nu şi persistenţi, final puţin condimentat, mai scurt decât m-aş fi aşteptat. Per total este un vin mai complex decât celelalte 3, însă nu suficient pentru cei 59 de lei cât face.
  3. Explorer Carmenere Reserva 2008, Concha y Toro, 13,5% alcool, Rapel Valley - un vin rezonabil la cei 29 de lei cât face, cu un nas intens şi prietenos de cireşe, cafea, lemn şi vanilie, gust intens şi plăcut de fruct, destul de condimentat, aciditate bună, tanini plăcuţi. Final mediu spre lung, plăcut. Din păcate este doar un vin de gastronomie, desfaci sticla şi o bei la masă, întrucât vinul evoluează foarte prost în pahar spre note de bombonele dulci şi alte chimicale.
  4. Casillero del Diablo Carmenere 2007, 13,5% alcool, Rapel Valley - codaşul clasamentului în special datorită finalului prea amărui. La cei 36 de lei cât se cere pe-o sticlă obţii un vin cu miros cam reţinut de fructe negre (mure, afine) şi note de cafea, gust intens cu note dulci şi de lemn, tanini puternici dar integraţi, aciditate bună, prietenoasă. Finalul este lung, dar cu o amăreală deranjantă.
O degustare interesantă fără doar şi poate, dar soiul nu este deloc spectaculos. Un vin de băut la masă şi nu neapărat de savurat separat. Merită încercat.

vineri, 4 decembrie 2009

Shirazul cel orb şi gloata însetată

Am comis-o din nou la degustarea de grup de la Ginger, de data asta ne-am uitat la 8 Shirazuri chioare, cu sacul pe cap adică. Noi la ele da, ele la noi nu.

Pentru că vinurile au fost deja descrise şi discutate pe larg de mai harnicii participanţi Radu şi Alin, am să-mi limitez avântul descriind numai primele 3 clasate, care s-au regăsit la mai toţi cei care au fost acolo, chiar dacă nu în aceeaşi ordine.

1. Cel mai bun mi s-a părut Hedonist-ul 2005 de la Walter Clappis. Un vin care a evoluat frumos de acum mai bine de 2 ani de când l-am încercat prima oară. Cu o culoare rubinie închisă, aproape neagră la turnarea în pahar, cu un nas fin, aromat, cu note de mure, afine, vișine și tușe animale, o corpolenţă bună, cu un final extrem de lung, condimentat, ce parcă se amplifică din ce în ce mai tare după ce l-ai înghiţit și cu lemnul bine integrat, vinul este un candidat excelent pentru mâncărurile mai consistente de la masa de Crăciun. 69 de lei la Vinexpert.

2. Pe locul doi am pus Lindemans Bin 50 Shiraz 2007, care a scos la mine un nas destul de puternic de mure şi afine cu note de cafea, o limbă condimentată şi cu fruct şi note de cafea/cacao retronazal, lemn bine integrat şi un final suficient de lung. La cei 30 de lei cât a făcut, este un vin neapărat de cumpărat în mai multe exemplare.

3. Pe locul trei cu voia dumneavoastră s-a clasat un localnic pe numele lui de scenă Syrah 2008 de la Recaş. Da, Syrah, cu r-ul graseiat franţuzit şi sprâncenele arcuite oleacă a dispreţ, vinul s-a dovedit un shiraz în travesti. Nas puternic de lumea nouă, puternic fructat, gust plăcut, puţin sec iniţial, apoi se simte şi fructul, tanini destul de fermi (deh, vinul e june), final lung învăluit în fruct. Nu e prea sofisticat totuşi, dar nici preţul nu pretinde asta: doar 21 de lei la Metro.

Sunt tare necăjit de modul în care a "evoluat" versiunea din 2007 a aceluiaşi Syrah de la Recaş, din care m-am înfruptat de nenumărate ori, şi cu care mi-am tapetat europivniţa. Am mai avut o dată aceeaşi dezamăgire nu demult, la avanpremiera degustării vinurilor de la raft a celor de la Vinul.ro, dar mi-am spus că o fi de la proasta păstrare a vinului. De data asta însă vinul a provenit chiar din europivniţa mea, unde stă la 12 grade de când l-am cumpărat de la Metro anul trecut. Vai, vai, vai. Gust de bombonele... Quelle deception!

În rest, multlăudatul Syrah 2007 de la Enira a fost degustat de mine cu inima mai degrabă decât cu mintea, aşa că n-am nicio notiţă despre el. Un vin frumos, cam prea tânăr însă, cu care m-aş reîntâlni cu mare plăcere peste 2-3 ani. Mulţumim lui Ghenadie Bobeică de la Winero pentru trataţie!

marți, 17 noiembrie 2009

Weinbaudomane Trier Riesling Spatlese 2001

Auriu cu tente de arămii. Un nas plăcut la început cu note citrice, miere și tei, virând apoi către coajă de măr verde și zahăr brun, poate și stafide/tofee, un corp bun, fructous și proaspăt și un final nu foarte lung, proaspăt și cu un rest de zahăr ce-i șade bine. Pentru un vin din 2001 este chiar interesant. A dat să miroasă și a kerosen imediat după deschidere, dar buchetul de învechire n-a fost prea stabil și s-a risipit ca ceața când răsare soarele.

Vinul provine din regiunea Mosel-Saar-Ruwer și are numai 8% alcool, iar zahărul nu se simte mai deloc. Interesant.

Poate fi găsit la Vinexpert.

Achiziţia de vin: plăcere sau angoasă?

Achiziţia unui vin ar trebui să fie ceva simplu, o îndeletnicire plăcută, plină de anticiparea momentului în care vei sta faţă în faţă cu un pahar cu vin, în sinceritate deplină, reciproc şi necondiţionat deschişi unul faţă de celălalt. Dar lucrurile nu sunt deloc aşa de simple cum ar trebui să fie.
  • În primul rând datorită ofertei firave şi destul de puţin sofisticate care există la acest moment pe piaţa bucureşteană.
  • De aici consecinţa firească a preţurilor mult prea ridicate pentru vinurile mai de soi pe care ai norocul să le găseşti. Un vin care la noi se vinde cu 95 USD poate fi găsit la comercianţi din SUA la 48 USD. Ştiu, explicaţii sunt destule, dar cu ce mă încălzesc pe mine ca român căruia i se percep preţuri cu 50-150% mai ridicate ca "dincolo"? De ce să finanţez eu ineficienţa vânzătorului şi a sistemului comercial român?
  • Apoi vine şi stocarea defectuoasă, în condiţii deseori improprii, ale vinurilor. Cui îi vine să rişte cu inima uşoară 100 sau 300 de lei pe un vin despre care nu are garanţia unei păstrări în condiţii corecte? Haideţi, mâna sus! Nimeni? Mă gândeam eu.
  • Dacă intri într-un magazin real, oferta de vinuri este destul de mare ca să te ameţească, iar vânzătorii destul de neştiutori ca să nu fie mai de niciun ajutor. Câţi aţi întâlnit care să fie în stare să povestească ceva coerent despre locaţia unui vin, despre modul de vinificare, o scurtă istorie a producătorului, ceva care să justifice diferenţa de preţ pe care ţi-o percep tocmai pentru aceste aşa-zise servicii oferite.
  • Un magazin virtual nu este deloc mai liniştitor, din contră. Avalanşa de vinuri te ia pe sus, cu toate filtrele şi criteriile de căutare electronice, care chipurile ar trebui să-ţi facă viaţa mai uşoară. Ce păcat că n-a reuşit să intre Amazon.com în comerţul cu vinuri, ar fi dat un exemplu puzderiei de prostioare de site-uri de vânzare de vinuri online.
Până la urmă pe cine să crezi când vrei să cumperi un vin? Revista de vin pe care o citeşti, reclamele pe care le vezi, părerile prietenilor, ratingurile hulite de toţi? Să tot încerci la nimereală, la noroc, doar-doar s-o nimeri şi ceva de soi? Cine te ajută să te strecori prin avalaşa de vinuri de pe net? Aveţi vreo idee? Că eu mă simt cam pierdut...

joi, 12 noiembrie 2009

Degustare în orb de Merlot şi Cabernet ilustrează peisajul de coşmar al vinului românesc

Pentru că n-au fost suficiente 170 de vinuri în 3 ore duminică, am zis să recidivăm aseară la locul cunoscut, Ginger, alături de Marc Dworkin de la Bessa Valley, Ghenadie Bobeică şi Mircea Niculescu de la WineRo (reprezentantul Bessa Valley în România) şi alţi prieteni.

Subiectul a fost unul interesant: degustare de Merlot şi Cabernet Sauvignon în palierul de preţ 20-35 de lei, dar nu oricum, ci în orb! A fost chiar prima dată când am făcut o degustare blind, şi rezultatele au fost destul de interesante. S-au strecurat şi câteva vinuri puţin sub 20 de lei, şi bine au făcut!

Înainte de a enumera vinurile, vreau să spun că peisajul vinului românesc ce poate fi achiziţionat de la raft din magazinele tip supermarket şi hypermarket este dezolant. Din 15 probe degustate, nu mai puţin de 7 vinuri au avut defect fie de dop, fie mercaptani, fie infecţii bacteriale, fie greşeli tehnologice. Este inadmisibil ca un vin de peste 4-5 EUR sticla să fie comercializat în halul ăsta. Nu-mi pot imagina ce-o fi în mintea producătorilor când dau drumul din cramă unor astfel de porcării, care nu le fac cinste, şi care le erodează continuu şi puţinul capital de imagine pe care şi l-au construit cu greu pe umerii unor vinuri corecte. Nimeni nu câştigă din asta pe termen lung, nici consumatorul, nici producătorul.

Am început cu Merlot, iar participanţii au fost:
  • Vinul Cavalerului 2007, SERVE Ceptura, 20 lei - defect, mercaptani sau suprabaricare de struguri necopţi în stejar românesc
  • Măiastru 2008, Crama Oprişor, 18 lei
  • General Raşcu 1933 2006, Tenuta Odobeşti, 21 lei - defect, mercaptani, bretanomyces
  • La Cetate 2007, Crama Oprişor, 33 lei
  • Prince Mircea 2006, Vinarte, 36 lei - defect, acetaldehidă, iz de muşama udă
  • Olvis 2007, Vest Pan SA, Mangalia, 6 lei - defect de dop
  • Easy by Enira 2008, Bessa Valley, Bulgaria, 30 lei
Topul preferinţelor mele a fost Easy by Enira, urmat de Măiastru şi de La Cetate, ceea ce m-a surprins foarte tare! La Cetate Merlot 2007 este un vin chiar reuşit şi destul de complex, deci rezultatul cred că poate fi atribuit unei stocări nefericite a sticlei.

La Cabernet Sauvignon participanţii au fost:
  • Măiastru 2008, Crama Oprişor, 18 lei
  • Vinul Cavalerului 2007, SERVE Ceptura, 20 lei - defect, nas sulfuros, mercaptani
  • Domeniile Sâmbureşti 2007, Domeniile Sâmbureşti, 21 lei - extrem de astringent, acru, sec, tanini rugoşi şi duri
  • Castel Bolovanu 2006, Vinarte, 24 lei - defect, iz de muşama udă
  • Barricat 2005, Oenoterra Tohani, 28 lei - nas plat, gust neplăcut, astringent
  • La Cetate 2007, Crama Oprişor, 35 lei
  • Beringer 2004, California, SUA, 21 lei - defect, bretanomyces
  • Cabernet by Enira, Bessa Valley, Bulgaria, 35 lei
Preferinţele mele au fost Cabernet by Enira, urmat de Măiastru şi de La Cetate! Deci istoria s-a repetat, La Cetate a fost surclasat de inferiorul Măiastru, dar asta se datorează stocării defectuoase a primului. Nu este vinul pe care-l ştiu destul de bine.

Una peste alta, vinurile de la Bessa Balley s-au comportat foarte bine, au fost preferate unanim de participanţi. Poate dacă am fi avut sticlele de la La Cetate păstrate în condiţii civilizate, rezultatul ar fi fost altul, însă aşa cum a fost n-am nimic de comentat.

Este totuşi interesant de remarcat că la o degustare comparativă în orb tind să iasă în evidenţă vinurile cu fructuozitate mare, ceea ce nu este neapărat un criteriu determinant în evaluarea calităţii. De asemenea, contează foarte mult vinul de dinainte: dacă ai nimerit unul cu defecte sau un vin prost, acesta tinde să ridice vinul care urmează doar datorită efectului de contrast.

duminică, 8 noiembrie 2009

170 de vinuri în numai 3 ore!

Glumesc, așa ceva e nu numai imposibil, dar și inutil, căci vinul urăște maratoanele și iubește apropierea relaxată, deschisă, curioasă, cercetătoare. Dar să nu mai divagăm. În urma invitației celor de la vinul.ro (pentru care le mulțumesc încă o dată!) am avut prilejul de a mă număra printre puținii care s-au bucurat de un preview al concursului ce va avea loc începând de mâine: Premiile de Excelenta Vinul.Ro în vinurile de la raft. Printre participanți: Cezar Ioan, Vali Ceafalău, Loreta Budin și Radu Rizea de la vinul.ro, Dan Silviu Boierescu, George Mitea, Claudia Pendred, Răzvan Jurcă.

Sesiunea de azi a fost una informală, fără un program anume, menită a ne familiariza cu vinurile ce vor fi supuse în perioada 8-11 noiembrie unei evaluări serioase, profesioniste, din partea unui juriu străin. Dar cu toată deschiderea mărturisesc că am fost puțin intimidat de cele 2 rânduri aproape interminabile de sticle aliniate pe mesele de la Cafeneaua de Presă, totalizând 170 de exemplare deschise și fremătând în așteptarea clipei în care vor fi turnate în pahare pentru a face cunoștință. Și cunoștință am și făcut cu multe dintre ele, dar, vai, prea puține totuși!


Cu lenea caracteristică am evitat printr-o eschivă măiastră notele de degustare, limitându-mă la a încerca vinurile despre care eram curios, dar pe care nu avusesem până acum ocazia de a le degusta. Au mai scăpat și câteva vinuri cunoscute, dar iubite: nu m-am putut abține!

Am să enumăr doar câteva impresii în două categorii: surprize plăcute și surprize neplăcute. Să începem cu plăcutele:
  • Terra Romana Milenium 2007, SERVE: un vin simplu, dar interesant, corect, băubil.
  • Brătianu Cuvee Ileana 2007, Agricola Stirbey: se simte nota de Stirbey în nas, dar gustativ nu e mare lucru. Final foarte scurt. Un vin simplist.
  • Budureasca Fumee Blanc 2008: lemnul este bine integrat, un vin popular, demisec, dar băubil.
  • La Cetate Chardonnay 2008, Crama Oprișor: prea baricat, dar foarte aromat, destul de complex, dezvoltă și cașeul de unt în pahar.
  • Măiastru Fetească Neagră 2008, Crama Oprișor: un vin premiat cu argint la Vinis Mundi 2009, foarte aromat, stil modern, arome de prune, mure, fără condimente.
  • Budureasca Merlot 2007: foarte aromat, cam astringent pe final. Tânăr. Senzații dulci pe limbă.
  • Crama Ceptura Merlot 2008 (cred, nu este specificată recolta pe sticlă): o surpriză plăcută.
SUrprizele neplăcute au venit de la:
  • Măiastru Sauvignon Blanc 2008, Crama Oprișor: foarte acid, aromatici slabi, subțire.
  • Prince Mircea 2006, Vinarte: dezamăgitor, foarte astringent, amărui, nas ciudat.
  • La Cetate Shiraz 2006, Crama Oprișor: dezamăgitor, extrem de aromat, parfumat chiar, bombonel. Nu prea are legătură cu soiul. Mi s-a părut un pom de Crăciun prizonier într-o sticlă de vin. Ah, și cu luminițele aprinse!
  • Recaș Syrah 2007 ("Cocoșul"): un vin foarte interesant anul trecut când a înșfăcat argintul la Syrah du Monde. Acum s-a accentuat nota animală de bacon și cea de lemn în dauna fructului. Nu este rău, dar mă așteptam la o altă evoluție.
Au mai fost și destule vinuri neplăcute, cu defect, chimice sau pur și simplu fade, plate, plictisitoare, unele care puteau fi orice soi și de fapt niciunul. Din păcate prea multe. Așa arată piața românească de vin: câteva perle de cultură, care aspiră la statutul de vedetă, pierdute într-o mare de grăunțe de nisip, mâl și mizerie, necinstită, vicleană, cu o mândrie de mitocan mioritic, fără rușine. Dar adevărul va fi fără îndoială expus fără perdea în curând. Abia aștept!

joi, 5 noiembrie 2009

Bursa Fragmentarium: în creştere cu 67% în 7 luni

Primul vin românesc - după ştiinţa mea - al cărui cost de achiziţie a fost gândit ca la bursă - cu cât cantitatea rămasă scade, cu atât preţul creşte - şi-a crescut valoarea cu 67% în numai 7 luni! Ca să fiu sincer, când am citit prima dată despre această găselniţă de marketing a celor de la Crama Oprişor, am ridicat sceptic din sprâncene. Dar iată că a funcţionat, vinul ajungând de la preţul de 300 de lei per cutie la 500 de lei per cutie.

Preţul vinului Fragmentarium a fost de 300 de lei pentru primele 100 de cutii de 4 sticle, urmând să crească cu câte 100 de lei la fiecare sută de cutii.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Un alt Riesling german ținut prea mult lângă canistra cu petrol

Noroc cu eticheta care seamănă foarte tare cu un alt vin cu iz asemănător despre care am scris mai demult și pe care urmăream să-l cumpăr de la Vinexpert! Am nimerit, din fericire, altul, cel puțin la fel de bun și de interesant, cu o evoluție superbă la sticlă: Wehlener Sonnenuhr Riesling Spatlese 2003 de la Weingut Eduard Hauth-Kerpen. Regiunea Mosel-Saar-Ruwer.

Vinul te întâmpină cu o superbă haină aurie, se apropie nu foarte discret de nările tale, pornește motoarele la relanti când dai să-l adulmeci, învăluindu-te cu acel iz inconfundabil de petrol, kerosen sau ce-o fi, dar te răsplătește și cu superbe arome de tei, miere și piersici coapte, care se regăsesc și gustul plin, echilibrat și elegant. Un vin suprinzător de proaspăt pentru cei 9 ani și cei numai 7,5% alcool și generosul zahăr rezidual care întregesc ecuația. Nu te însoțește prea mult după ce-l deguști, însă te îmbie șugubăț să mai iei o gură. Și încă una. Și încă una...

vineri, 23 octombrie 2009

Passarowitz-ul săracului: La Cetate Cabernet Sauvignon 2007

Fără pretenţia sau intenţia de a pune semnul egal între cele două vinuri produse de Crama Oprişor - Passarowitz şi La Cetate Cabernet Sauvignon 2007 - pot spune că aceia care nu au avut încă ocazia să deguste sau nu au dorit să plătească un Passarowitz la sticlă magnum pot să se întâlnească cu varianta "de bază" a acestuia cumpărând o sticlă de CS.

Nu vă aşteptaţi totuşi să găsiţi în pahar acelaşi vin, aceeaşi structură, catifelare sau complexitate, însă cu siguranţă veţi întâlni acea aromă de tămâie atât de captivantă şi intrigantă din Passarowitz. Este aproape la fel ca diferenţa dintre două vinuri de Rioja pe care le-am încercat anul trecut, Alma Tobia Tinto de Autor (vinul cel scump şi complex) şi Tobia Seleccion Crianza (vinul mai ieftin). Cel din urmă îţi oferă, chiar dacă pentru o perioadă limitată de vreme, nasul uimitor al primului, fără a evolua prea mult în pahar. Dar totuşi... uitaţi-vă la diferenţa de preţ!

Revenind la Passarowitz, Cabernetul Sauvignon trebuie să fie baza cupajului alcătuit din 5 varietăţi: Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Pinot Noir şi Dornfelder, fiind un vin (CS) care a fost cât pe ce să înhaţe argintul la concursul Mundus Vini 2009. Remarcabil. De încercat.

joi, 22 octombrie 2009

Greu de crezut, dar totuşi... Paharele Riedel şi efectul placebo

Sunt un iubitor de vin, care îşi apreciază obiectul plăcerii din pahare cu formele potrivite tipului de vin. Da, sunt unul dintre cei care cred că vinul băut dintr-un pahar cu margini drepte nu are niciun haz. Iar după evenimentul Riedel despre care am vorbit la vremea lui am devenit şi mai credincios convingerii mele.

Nu făceam parte dintre scepticii care se duc la astfel de evenimente sau prezentări cu un mare NU CRED în suflet. Foloseam paharele Riedel de luni de zile, ele înlocuind alte pahare cu forme corecte care au ajuns, pe rând, în lada de gunoi, cioburi. Iar după eveniment am înţeles că forma paharului influenţează nu numai aroma vinului, ci şi gustul perceput al acestuia.

Nu mică mi-a fost mirarea când am dat astăzi peste un articol scris de Daniel Zwerdling şi apărut prima dată prin 2004 în Gourmet Magazine despre exact acest subiect: influenţa paharelor Riedel. Concluzia articolului - foarte interesant şi scris plăcut - este că forma paharului nu influenţează mai deloc nici aroma, nici gustul vinului, şi că de fapt cei care credem contrariul suntem victimele efectului placebo.

Partea pozitivă este că însuşi acest efect chiar face ca vinul băut de cel care crede din paharul "potrivit" să aibă un gust şi o aromă mult mai bune! Ce să-ţi doreşti mai mult? Crezi - cumpără paharul, nu crezi - uită de asta!

luni, 19 octombrie 2009

Recaș: La Putere Fetească Neagră & Merlot 2008

După ediția din 2007 a acestui vin, care respira fetească neagră prin toți porii, deși cu un nivel al taninilor puțin cam ridicat, 2008-ul aduce mai mult a merlot. Un vin deja mult mai băubil chiar de la lansarea pe piață, este, cred, o dovadă clară că producătorii noștri ascultă glasul consumatorilor, care cer vinuri gata de băut acum, nu peste 2-3 ani. Să fie oare nerăbdarea latină care ne face să preferăm ceva mediocru dar la îndemână unui excepțional dar incert? Vrabia din mână ciorii de pe gard? Poate.

Oricum, nu este vorba deloc de un vin mediocru aici, ci doar de un caracter de fetească neagră bine ascuns printre faldurile merlotului care-l înneacă atât de bine, încât eu nici cu GPS n-am reușit să-l găsesc. Vinul te îmbie cu o aromă puternică de vișine și cireșe negre, care evoluează plăcut spre fructe roșii de pădure. Pe limbă este acid, cu gust de vișine, note fine de baric și un final mediu spre lung cu tușe de dulceață de cireșe negre. Am avut și ceva impresii de cafea când și când, însă n-am stat degeaba și am încercat câteva acompaniamente pentru acest vin destinat destul de clar gastronomiei mai fine. Brie n-a fost o alegere prea bună, însă pastrama de purcel puțin afumată a ridicat vișinele și parcă o smeură, ceva, până-n cerul gurii, vibrându-mi omulețul. Cool, dude!

Un vin interesant, plăcut, chiar dacă feteasca e timidă ca o fată mare și stă undeva retrasă și îmbujorată, gata să te contrazică atunci când și-o lua inima-n dinți. Mai vorbim peste un an!

[scuzați lenea de a nu fi făcut o poză!]

vineri, 16 octombrie 2009

Drojdiile - încă un mod de a trişa a producătorilor de vin?

Ce sunt drojdiile şi ce rol au ele în fabricarea vinului? Drojdiile sunt ciuperci unicelulare care transformă zahărul din must în alcool în timpul fermentaţiei alcoolice. Mai mult de atât, drojdiile pot influenţa semnificativ aroma şi flavoarea vinului, eliberând sau alterând compuşii aromatici din struguri.

Există două curente de opinie în ceea ce priveşte drojdiile folosite la fermentarea mustului: utilizarea drojdiilor sălbatice, prezente pe pieliţa strugurelui şi în cramă, sau utilizarea drojdiilor de cultură, special selecţionate.

Tradiţionaliştii consideră că drojdiile sălbatice reflectă cel mai bine caracteristicile anului respectiv, asociindu-le în mod natural cu terroirul. Ei sunt de părere că utilizarea drojdiilor de cultură este echivalent cu a trişa, iar acest punct de vedere are un sâmbure de adevăr, dacă ne gândim că majoritatea acestor drojdii influenţează semnificativ caracterul aromatic al vinului rezultat.

Se pare că vinurile rezultate în urma fermentării cu drojdii sălbatice au un caracter mai plin, mai complex, fermentaţia având loc mai lent, la o temperatură mai scăzută a mustuielii şi pe o durată mai lungă de timp, permiţând oxigenului să acţioneze favorabil şi distrugând mai puţini compuşi aromatici în timpul procesului.

Mulţi optează totuşi pentru drojdiile selecţionate, pentru a asigura o fermentaţie predictibilă şi completă, fără surprize. Cei care nu vor să afecteze tipicitatea de soi pot opta pentru drojdii neutre, care-şi fac treaba fără a modifica prea mult aromele vinului. Alţii tocmai asta caută de la drojdii: arome care să sporească complexitatea aromatică a vinului, chiar dacă în dauna tipicităţii de soi.

Un astfel de producător este Rotenberg, care ne-a demonstrat foarte clar diferenţele aromatice produse exclusiv de tipul drojdiilor folosite. Că asta înseamnă o renunţare la caracteristici importante ale terroir-ului şi la mascarea unor atribute ale soiului de struguri este un lucru asumat şi poate chiar căutat, vinul rezultat fiind, poate, mai complex, chiar dacă pe seama tipicităţii şi a apartenenţei la un areal viticol.

Jocul cu drojdiile selecţionate este cu atât mai important pentru producătorii din ţările cu climat cald, unde strugurii nu reuşesc să formeze cantităţi suficiente de precursori aromatici precum cei crescuţi în ţările cu climat rece, prin urmare eliberarea lor în timpul fermentaţiei este critică.

În definitiv, consumatorul este cel care decide în cele din urmă ce anume apreciază mai mult în vinul pe care îl alege: tipicitate, reflectarea terroriului sau pur şi simplu un vin cu un gust mai modern, mai industrial, mai predictibil. Calitatea vinului nu poate rămâne pe loc, ci ea trebuie să avanseze odată cu preferinţele şi gradul de sofisticare a consumatorilor dintr-o civilizaţie din ce în ce mai globalizată. Rămâne de văzut în ce măsură intervenţiile "alchimiste" asupra vinului reuşesc să convingă în special publicul cunoscător şi pretenţios.

Mai multe despre drojdii aici:
http://www.wynboer.co.za/recentarticles/200610yeast.php3

Imaginea este proprietatea BioDalia Microbiological Technologies Ltd.

joi, 15 octombrie 2009

Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2008

2008 nu a fost un an de excepţie pentru Sauvignon Blanc la Stirbey, vinul reflectând destul de bine condiţiile climaterice ale anului. Cu toate acestea, aşteptaţi-vă să întâlniţi în pahar un vin suficient de aromat, cu nuanţe florale, de drojdie şi puţin ierboase, un gust plăcut şi un final mediu spre lung, proaspăt, accentuat şi de uşoara perlaţie a vinului.

Aşa cum spuneam şi într-un articol mai vechi, 2008 a însemnat pentru Sauvignon Blanc un vin ceva mai lejer, mai degrabă floral, şi mai puţin citric. Deşi, dacă e să dăm crezare creatorului acestor vinuri, Oliver Bauer, chiar şi acest soi va beneficia substanţial de o îmbătrânire la sticlă. Rămâne de văzut, am să pun o sticlă în pivniţă pentru asta!

Merge de minune cu paste cu creveţi şi usturoi presărate cu pătrunjel, care face pereche extraordinară cu aromele din vin. Simplu de preparat, grozav de degustat! Pentru că, în fond, asta contează, nu?

Calitatea vinului românesc - o veritabilă ruletă rusească

Nu-mi amintesc să fi dat vreodată peste un produs alimentar care să aibă atâtea rebuturi și probleme ca vinul. Nu știi niciodată dacă sticla pe care o bagi în traistă este bună de ceva sau nu. Dacă ar fi la fel cu preparatele din carne sau carnea macră, lactatele, fructele -- you name it -- cred că ar ieși un mare scandal. La fel și cu aproape orice alte băuturi, spirtoase sau răcoritoare: de câte ori ați dat peste o sticlă cu un produs defect sau într-o stare alterată? M-da, așa mă gândeam și eu...

Și cu toate astea continuăm să cumpărăm vin. Sticle mai ieftine, sticle mai scumpe. Și continuăm să avem surprize neplăcute cu vinuri coapte de căldura în care sunt păstrate, sau cu defect de dop sau cu prea mult sulf în ele. Am pățit-o recent cu unul din vinurile mele preferate, un Pinot Noir 2007 de la Crama Oprișor, din gama La Cetate, un vin excelent de altfel. Luat de la Metro Militari, unul din puținele magazine care nu țin vinul la clocit. Surpriză! Vinul avea un gust ca și cum ar fi petrecut deja 3-4 zile deschis la mine în frigider, deci cu buchetul dus. Defect de îmbuteliere? De păstrare? Cui îi mai pasă? Încă o sticlă pe răbojul banilor aruncați la chiuvetă. Și încă o confirmare a problemelor reale cu care se confruntă această industrie a vinului, ce-și dorește creșterea popularității acestui produs fără a se obosi prea tare pentru a-i asigura calitatea în sticlă și la raft.

Iară noi, consumatorii creduli și de bună credință, mai scuipăm încă o dată scârbiți de nepăsarea și indiferența celor care nu urmăresc decât un singur lucru: profitul cu orice preț. Să vă fie de bine, domnilor.

miercuri, 7 octombrie 2009

Cum să te apropii de un nou soi de vin?

Nu o dată m-am gândit care ar fi cel mai bun mod de a cunoaște și înțelege un nou soi de vin. Să zicem că am "fumat" pinotul, cabernetul și multe alte soiuri celebre și acum am vrea să vedem și noi cum e un Riesling german sau un Gewurztraminer sau un Sylvaner sau un ________ (completați voi cu un soi pe care nu l-ați gustat încă).

Deci? Cum facem? Cea mai simplă variantă ar fi să dăm fuga la cel mai apropiat supermarket/hypermarket/magazin de vinuri și să dăm iama în primul vin întâlnit pe raft și făcut din acest soi. Dar de unde știm noi că producătorul respectiv a reușit să pună în sticlă un produs reprezentativ pentru soiul vizat? În definitiv, de câte ori n-am băut vinurile unor producători cunoscuți, care au dezamăgit profund la capitolul tipicitate de soi?

Am mai putea alege calea mai dificilă a căutărilor pe internet, în speranța că vom găsi vreo recomandare credibilă a unui produs care să reflecte corect soiul.

Cei care cred că există vreo corelație reală între preț și calitate pot opta pentru un vin peste medie, în speranța că vor găsi în acel palier de preț un produs cinstit, corect.

Am mai putea alege și varianta de a cumpăra mai multe vinuri de la producători diferiți și a încerca să comparăm vinurile în speranța că vom identifica anumite caracteristici comune tuturor vinurilor. Sau măcar comparativ cu definiția soiului.

Deci, până la urmă, cum e mai bine? N-am un răspuns. Voi ce credeți?

Caloian: Fetească Neagră doar cu numele

Eram curios să gust încă o fetească neagră a unui producător serios, pe care-l respect: Crama Oprișor. Așa că am cules o sticlă din seria Caloian recolta 2008, țintită către segmentul Horeca (hoteluri și restaurante) prețuită modest la 29 de lei la Vinexpert.

În ciuda aprecierilor lui George pe blogul Lucruri Bune, mie acest vin mi s-a părut total atipic pentru o fetească neagră. De fapt acest vin ar putea fi orice, un veritabil Jolly Joker al vinurilor: vrei un Pinot, bea un pahar de fetească, vrei un Merlot, toarnă mai departe, că tot e deschisă sticla. Are miros de Oprișor, nimic de zis, (o fi de la terroir, o fi de la drojdii, o fi de la amândouă - cine știe), însă n-are buchetul de fetească neam.

Vinul are o culoare intensă, frumoasă, un nas destul de intens de cireșe negre bine coapte și note dulci, pe limbă aduce a cireșe negre, prune uscate și ceva lemn, finalul este mediu spre lung, plăcut. Tanini moi, aciditate bună (merge bine la masă, de fapt asta era și ideea gamei). Nici urmă de piperul negru tipic soiului. Nu cred că merită îmbătrânit, e un vin de consum curent.

N-am idee de ce s-or fi încăpățânat producătorii să scrie soiul pe sticlă, n-are acoperire deloc.

luni, 5 octombrie 2009

Parfumuri franțuzești în sticlă de vin

Știam că soiul gewurztraminer este unul aromat, la fel ca tămâioasa românească sau muscatul otonel, însă asta nu m-a oprit din a mă gândi la o sticluță cu parfum când am mirosit primul meu vin din acest soi.

Nu știu dacă acest vin (recolta 2007) produs de Rene Kientz în Alsacia, patria gewurztraminerului, este sau nu reprezentativ pentru soi, însă pot spune că vinul are o culoare aurie tipică, un nas intens de trandafiri și de lichee (o fructă exotică întâlnită mai mult sub formă de compot pe la noi), note de pere, gust extrem de fructos cu note dulci și un postgust lung, parfumat și ușor condimentat. Ca la carte.

Un vin ușurel, cu mare priză la dame, un bun companion pentru mâncăruri condimentate, dulci sau chiar acre. Nu e de băut cale de mai multe ore, parfumelul devine îmbătător și obositor mai repede ca alcoolul din sticlă!

vineri, 2 octombrie 2009

Bloggeri de vin: un articol în vinul.ro

Cei de la vinul.ro au făcut acum ceva vreme un articol despre blogosfera de vin mioritică. Acum au fost postate și interviurile complete cu cele 4 personaje. Unul e mandea :-) Ghiciți care.

Enjoy!

duminică, 27 septembrie 2009

Două crame dintr-o lovitură: Rotenberg și SERVE

Ieri am vizitat 2 crame din Ceptura, aflate la antipozi: Rotenberg, cu vinurile sale artizanale, poate chiar experimentale, și SERVE, industrial, de volum, cu rigoare tehnologică de ultimă oră. Ambele plăcute, fiecare în felul ei. Dar să nu ezităm prea mult și să purcedem la detalii.

Rotenberg. Crama actuală a fost achiziționată de proprietar de la Cramele Halewood, fiind pe acea vreme o ruină comunistă ca multe alte proprietăți căzute pe nesimțite în paragină. Acum arată frumos, prosper și primitor, la fel ca și noul său proprietar. Despre Misha Rotenberg s-au scris mai multe pe degustari.ro, așa că n-am să repet ceea ce deja a fost spus, ci mă voi limita la vizita cramei și la degustare.

Crama este alcătuită pe 3 niveluri, pentru a permite o mânuire gravitațională a vinului pe parcursul fabricației sale, chestie destul de la modă în ultimii ani de căutare a diferențierii cu orice chip de vinurile concurenței din ce în ce mai numeroase. Unii cred că manipularea industrială a vinului cu ajutorul pompelor ar dăuna cumva acestuia, de aceea ei susțin că o cramă gravitațională ar produce implicit un vin superior.

Crama este prevăzută cu 2 bazine de fermentare din beton, renovate recent de Rotenberg, dar neutilizate încă în producție. Însă atunci când vor intra în joc vinul va fi extras din ele, după fermentare, cu ajutorul pompelor. Cam aici se va opri avantajul manipulării gravitaționale din prezent :-)

În spiritul vinurilor "de garaj" (artizanale), Rotenberg își fermentează mustul în pubele din plastic, acoperite pentru a nu atrage prea multe musculițe, ce pot produce acrirea vinului (creșterea acidității volatile). Parametrii mustului sunt determinați și documentați pe fiecare pubelă în parte (conținut de zahăr, PH, tipul de drojdie folosit, temperatura optimă de fermentare) și urmăriți atent pe parcursul fermentației.













Vinul este apoi distribuit prin cădere liberă în baricurile de la nivelul imediat următor. Baricurile sunt 100% din stejar românesc, produse chiar la cramă și arse chiar sub îndrumarea proprietarului. Nu sunt perfecte, multe dintre ele au scurgeri, însă reflectă foarte bine poziția de vin manufacturat, artizanal, pe care și-o dorește Rotenberg.

N-am știut până acum în ce măsură influențează tipul drojdiei aroma, gustul și structura vinului. Așa că Misha Rotenberg ne-a făcut un tur printre diferitele baricuri cu cea mai proaspătă recoltă de Menestrel, cel din 2008, fiecare fermentat cu o altă tulpină de drojdie, strugurii fiind culeși din exact aceeași parcelă. Am încercat vreo 7-8 variante, care mai de care mai diferită de celelalte: mai aromată, mai austeră, cu gust mai amplu sau mai reținut, cu tanini mai duri sau mai amabili, cu postgust mai scurt sau mai lung. Cele 3 tulpini de drojdie -- Brunello di Montalcino, Cotes du Rhone și Africa de Sud -- au conferit vinului gusturi total distincte. În final loturile vor fi asamblate, iar versiunea finală a vinului va rămâne să fie descoperită anul viitor.

Sub sala baricurilor se află sala de învechire la sticlă. Păstrate la 16 grade C, sticlele stau frumos aliniate în marile cutii metalice, așteptând răbdătoare să împlinească vârsta la care vor ajunge acolo unde orice sticlă visează să ajungă: pe raft.

Din păcate nu a fost posibilă achiziția de vin direct de la cramă, proprietarul justificând că nu vrea să-și concureze propriile canale de desfacere a vinului. Argument destul de slab, ținând cont că majoritatea cramelor din străinătate sunt bucuroase să vândă celor care tocmai le-au vizitat, profitând, de ce nu, de impresia pozitivă creată în urma vizitei. Și în fond acesta ar trebui să fie și un element de atracție la cramă în mod repetat a acelorași vizitatori, pentru a le menține interesul. Am scris despre asta aici.

SERVE. Deși am aterizat neanunțați, vinificatorul SERVE, Aurel Rotărescu, a avut amabilitatea de a ne face un tur de "mustărie". După vinăria artizanală a lui Rotenberg, SERVE mi-a părut la antipozi.

A fost pentru prima dată când am degustat un vin proaspăt, tânăr, chiar din cuva de fermentare! Am încercat Fetească Neagră, Sauvignon Blanc, Riesling Italian și Riesling de Rin. Da, ați citit bine, Riesling de Rin, vie care se află acum în anul 4. Fiind primul vin obținut din acest soi, încă nu e clar sub ce brand va fi comercializat: Vinul Cavalerului sau Terra Romana. Deși crud, vinul a arătat un nas și un gust certe de riesling german, mai floral, mai amplu.

Vinurile de calitate superioară sunt fermentate/maturate în bazine de beton, spre deosebire de cuvele de fibră de sticlă.

Am trecut prin sala de fermentație malolactică, apoi am ajuns în sala baricurilor, unde plutea un miros superb cu arome apetisante de vin. Și cei de la SERVE folosesc în mare parte baricuri din stejar românesc.

Vizita nu a fost prea lungă, nefiind anunțată, dar îi suntem recunoscători lui Aurel Rotărescu pentru amabilitate.

Din păcate nici cei de la SERVE nu comercializează vin la cramă, încă un motiv de tristețe după refuzul de la Rotenberg. Oofff.

De ce nu vindem vin la cramă?

Sincer să fiu, nu știu răspunsul la această întrebare, pe care mi-am pus-o de 2 ori în aceeași zi, după ce am vizitat cramele Rotenberg și SERVE din Ceptura. Poate că cei doi producători au motivele lor, poate diferite, de a nu comercializa produsul finit direct la cramă. Poate. Însă haideți să vedem dacă acesta e un lucru bun, sau este ceva ce le poate aduce mai mult rău decât bine.

Puneți-vă acum în pielea unui entuziast al vinului. În timpul său liber, limitat ca al oricăruia dintre noi, el decide să viziteze o cramă, singur sau împreună cu un grup de prieteni. Poate cunoaște vinurile produse de aceasta, poate nu, poate e doar curios să vadă cu ochii lui locul unde se produce vinul lui preferat. Sau poate doar a auzit de undeva de acel vin și a decis să dea o fugă până acolo.

Din toate cramele din țara asta, din zona asta, din localitatea asta, el a ales-o pe a ta. Crama ta. Este interesat de tine sau de vinul tău. Se deranjează să-și părăsească zona de comfort și să se pună pe drum până la tine. Ajunge, în final, după peripețiile inerente voiajatului prin România, la tine la cramă. Peștele a mușcat și este acum în cârlig, savurându-și mulțumit momeala.

Ce faci acum? Evident, cauți să-l încânți. Cu cât vinul tău este mai scump, cu atât se adresează unui număr mai redus de persoane. Iar aceste persoane sunt acum aici, la tine. Urmează un număr de magie, mai reușit sau mai puțin reușit în funcție de abilitățile fiecăruia. Îi explici modul tău de gândire, filozofia ta, crezul tău. Îl convingi. Îl faci să simtă vinul așa cum reclamele sau degustările individuale n-o pot face. E al tău.

Și acum? Îl lași să plece cu mâna goală, după ce l-ai avut în undiță, fericit să fie acolo. Îl trimiți să cumpere produsul tău dintr-un magazin, unde mai sunt sute de alte vinuri concurente, unele mai bune sau oferind o valoare mai mare decât al tău. Îl lași să scape! Cum poți face asta?

Ați văzut cum merge mașinăria de marketing de la orice muzeu sau punct de atracție mai important? Ieșirea se face obligatoriu printr-un souvenir boutique. N-ai cum să ieși din muzeu fără să treci pe lângă maldăre de nimicuri, a căror achiziție este mult înlesnită de impactul emoțional al vizitării punctului respectiv de atracție. Și merge.

Și atunci cum poate un producător de vin să renunțe la un beneficiu atât de facil? Să ai în mână un client nu convins intelectual, ci convins emoțional de valoarea vinului tău, iar tu să-l conduci senin la poartă și să-l lași să plece în plata Domnului? S-o mai întoarce vreodată? La anul? Când e gata noul vin. Când ai avea ceva nou să-i arăți. La ce? La ce s-ar întoarce? Ce l-ar atrage pe acest client să revină, dacă nici măcar un vin nu-și poate cumpăra la cramă? Un vin păstrat în condiții optime, nu ca la magazinele noastre, ținut în neoane, în cald sau frig. Nu, un vin depozitat corect, cu gustul pe care tu i l-ai decis. Nimic. La nimic.

Domnilor producători, acum c-ați făcut primul pas și ați reușit să atrageți clientul la voi în cramă, nu vă lăsați pe tânjeală și nu vă amăgiți cu argumente de genul "mă fură angajații dacă-i las să vândă de la cramă" sau "se supără distribuitorii dacă-i concurez direct". Faceți treaba până la capăt. Așa cum o fac producători mai vechi și mai versați decât voi, din țări cu tradiție a vinului. Așa cum e corect față de clientul care ți-a călcat pragul. Faceți-l să revină. Pentru că nu aveți decât de câștigat. Or else.

vineri, 25 septembrie 2009

Helmut Hanka Riesling Kabinett Halbtrocken 2004

Încă un riesling german de bună calitate, deși nu neapărat unul foarte complex, ci sincer, deschis și vesel cum sunt nemții. Încă tânăr la cei 5 ani ai săi, vinul are o culoare galben-aurie, un nas elegant și destul de intens floral cu note de miere polifloră și aluzii minerale, gust plăcut și proaspăt citric și mineral, o corpolență bună, iar finalul mediu și proaspăt de gref, pară și gutuie nu face decât să te ademenească să mai iei o înghițitură. Zahărul nu face decât să-i completeze structura și aromele (este un vin demisec).

Mult mai reușit decât variantele vinificate în sec ale aceluiași producător, despre care am mai scris.

duminică, 20 septembrie 2009

În vizită la Aliman - la viitoarea Enira românească


Am acceptat cu plăcere invitația celor de la WineRo (filiala locală a celor de la Bessa Valley, producătorii brandului Enira) de a petrece o zi la Aliman pentru a sărbători cum se cuvine primul cules al viilor plantate de ei acolo. Și cum altfel să sărbătorești câmpenește un cules de vie decât cu must proaspăt stors, miel făcut la cuptor de lut și pâine gustoasă de casă? Toate au fost acolo, ba chiar mai multe!

Am fost întâmpinați cu pâine și sare în acorduri de muzică populară, cu dansuri și voie bună.








Mustul a curs într-una în pahare, proaspăt produs prin toate mijloacele tradiționale, unele mai serioase, altele mai plăcute privirii:












Unii au dat și o mână de ajutor la cules... așa cum au putut:

Primul cules a fost al strugurilor Merlot aflați acum în al treilea an de la plantare. Pentru că WineRo nu are încă propria cramă -- construcția acesteia la Aliman este în plan, la fel ca și un mini-hotel -- strugurii vor fi trimiși la Corcova pentru vinificare. Vinul nu este programat a fi lansat pe piață, dar cine știe ce surprize pot apare?
Vinificatorul celor de la WineRo, Mark Dworkin, a ales să utilizeze ca sisteme de susținere a viilor parii de lemn de salcâm, tratați cu rășini speciale pentru mai multă rezistență. Din câte am înțeles de la Cătălin Galan, oaspete și el, sistemul are avantajul de a rezista erorilor umane (cum ar fi lovirea accidentală cu roata tractorului, caz în care nu este afectat decât parul cu pricina și nu și cei apropiați acestuia), pe de altă parte au dezavantajul de a suferi deteriorări rapide (în 10-15 ani), necesitând operații scumpe de înlocuire. Totuși, via are un aspect "natural", ceea ce și-a dorit Dworkin în primul rând.

Organizatorii au intenționat -- și cred că au reușit -- să pună accentul pe tradiție și obiceiuri locale, demonstrând că se poate face ceva turistic și într-o zonă mai puțin cunoscută cum este Aliman, cu oamenii locului, bucatele locului și puțină bunăvoință.








Blog Widget by LinkWithin