2 verticale de excepție: Syrah și BV de la Bessa Valley

Întrerup tăcerea care s-a așternut de mai bine de un an pe blogul meu pentru a împărtăși cu voi un eveniment de excepție: două verticale ale celor mai bune vinuri produse la Bessa Valley în Bulgaria sub eticheta Enira. Titlul m-a dat deja de gol, este vorba de superbul BV și de nu-mai-puțin-plăcutul Syrah, edițiile din 2007, 2008 și 2009.

Vinurile ne-au fost oferite de Ghenadie Bobeică de la WineRo și au fost degustate, savurate, discutate și apoi visate de cei ai casei: Dana și Ionuț, Radu, Mircea Niculescu de la WineRo și gazda Cezar Filip de la Ginger.

După mai multe ore de acomodare prin decantoare, vinurile mi-au spus așa. Syrah:

Syrah 2009

• a avut cel mai intens nas din cele 3 syrah-uri, însă nu și cel mai complex sau evoluat, fiind și cel mai tânăr. Note de fructe negre, ciocolată
• tipic Enira, rotund, bine integrat
• final foarte lung, cu o notă puțin amăruie deloc deranjantă, care dispare pe măsură ce vinul se odihnește în pahar (dacă are timp!)
• virează gustativ spre prună afumată și fructe mai dulci, confiate (probabil odată cu încălzirea în pahar)
• potențial bun

Syrah 2008

• nas destul de reținut, puțin metalic, cu accente de piele, cacao (ciocolată neagră), fructe negre
• în gust se disting roșii uscate, caramel, fructe
• final lung, note vag amărui, pare mai puțin complex ca 2009
• corp mai subțire decât 2009

Syrah 2007

• cel mai tipic dintre cele 3 syrah-uri
• cel mai elegant nas dintre cele 3, destul de intens, cu arome de fructe negre, caramel, aluzii de bitum (nu mult, doar cât să-i șadă bine unui syrah)
• gust intens, rotund, cu fructe, care crește în senzația de dulce odată cu încălzirea în pahar
• final foarte lung, de nivelul lui 2009, dar fără nota amăruie și mai complex

Ordinea preferințelor mele:

1. Syrah 2007
2. Syrah 2009
3. Syrah 2008

Să trecem acum la BV, cupajul de 4 soiuri -- Syrah, Cabernet, Merlot și Petit Verdot -- în proporții egale. BV este unul din vinurile cu cel mai lung final pe care le-am cunoscut până acum. Cine vrea să afle cum e un vin cu un final de peste 20 de secunde, poate încerca un BV 2008.

BV 2009

• nas nu exploziv, dar plăcut, cu note de fructe negre, elegant, puțin rășinos
• în gură vinul este rotund, dar cu tanini ceva mai robuști inițial, care dispar repede
• final lung plăcut, complex, mai scurt decât al celor din 2008 și 2007

BV 2008

• nas intens, elegant, cu note de cafea și fructe negre
• rotund în gust, intens, amplu, cu fructe și condimente
• final foarte lung, complex, cu fruct și note dulci

BV 2007

• nas mai reținut decât 2008, dar elegant, cu fructe negre și note de bitum (se simte cel mai bine syrah-ul din el)
• gust intens, rotund, note mai dulci decât 2008
• final foarte lung

Ordinea preferințelor mele:

1. BV 2008
2. BV 2007
3. BV 2009

Un singur regret am: am lăsat vin în decantoare la plecare! Așa ceva nu se face, mai ales cu astfel de vinuri.

4x Amarone

Miercuri a venit rândul superbului Amarone în cadrul degustărilor noastre de la Ginger. Alături de Alin, Radu, Dana și Ionuț, Ghenadie, Mihai și Răzvan am încercat 5 vinuri, dintre care unul a fost oxidat în ultimul hal, de aceea nici nu l-am mai menționat în titlu.

Pe foarte scurt, Amarone este un vin din nordul Italiei, din regiunea Valpolicella, care se face de regulă din 3 tipuri de struguri - Corvina, Rondinella și Molinara - deși unul din vinurile degustate de noi conținea Croatina în loc de Molinara. Strugurii recoltați în luna octombrie se lasă 4 luni la uscat printr-o metodă numită de italieni appassimento, ceea ce induce un gust de stafidă sau smochină în vinul rezultat.

Anul acesta s-a pus pe piață și recolta 2007.

Vinurile au fost deschise cu 2 ore înainte de degustare și au fost puse în carafă înainte de servire.

1. Ca' dei Ronchi Amarone della Valpolicella 2007, 16% -- nas foarte interesant cu note de cireșe amare, smochine, accente dulci. Culoare mai puțin intensă, oarecum atipică. Vinul nu este prea extractiv, însă are un final foarte lung cu arome de ciocolată, smochine, cafea și fructe dulci. Dana l-a categorisit drept "cocotă". Mie mi s-a părut apropiat de stilul în care Davino a făcut Zamfirescu, adică un vin pentru cucoane, mai fără corp, foarte aromat și lung.

2. Nicolis Amarone della Valpolicella 2004, 15% --  acesta a avut în componență Croatina în locul strugurilor Molinara. Nas cam reținut (care nu s-a intensificat prea mult nici după 1 oră în pahar/carafă), mai grav, cu accente de ciocolată și cafea. Gustativ prezintă dulceața caracteristică Amarone, note de stafidă/smochină, tanini destul de robuști. Final lung, fructuos. Mai corpolent decât primul.

3. Masi Costasera Amarone della Valpolicella Classico 2006, 15% -- un vin pe care l-am mai degustat în repetate rânduri. Nasul mai reținut inițial, dar care se deshide în timp spre note de chimen, fructe negre și accente dulci. Gustativ este echilibrat, în ciuda taninilor robuști, și prezintă aromele de stafide și senzația dulceagă caracteristică. Un vin școală după cum l-a calificat Răzvan.

4. Fabiano Amarone della Valpolicella Classico 2007, 15% -- unul din cele 3 calități de Amarone produs de Fabiano, cel de la mijloc. Din păcate celălalt Fabiano a fost total oxidat. Nas plăcut cu note de lemn. Gustativ vinul este amplu, cu note mai grave. Prezintă tanini cam aspri, semn că mai are nevoie de timp în sticlă pentru a se rotunji. Final lung. Mi s-a părut cel mai elegant dintre toate în ciuda tinereții. Se pare că și acest vin are în componență ceva Croatina după cum reiese de pe site-ul producătorului.

Vinurile au fost toate nemaipomenite, vinuri de meditație și de dezbatere alături de amici. Superb.

Cu Prince Stirbey la Ginger

In seara de 4 aprilie ne-am strans la locul cunoscut pentru a incerca impreuna cateva vinuri de la Prince Stirbey. Ideea mi-a venit dupa ce am incercat prima data vinurile lor rosii din 2009, Novac si Negru de Dragasani, care mi s-au parut foarte, foarte bune. Dupa care ne-am sfatuit intre noi, celula de baza, si am agreat sa largim participarea pentru seara de 4 aprilie si in afara grupului nostru, invitand si ceilalti bloggeri de vin bucuresteni. Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey au fost deschisi propunerii, si iata ca s-a concretizat!

Au fost alaturi de noi Mihai Vasile (Berbecutio), Madalin (Wine&Knives), Sorin, Razvan Jurca, Mona Arsulescu, Mihai Oprea, Nicusor Cazan. Si bineinteles Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey si gazdele noastre Cezar Filip si Doru Pencea de la Ginger.

Vinuri bune si surprize, puteti citi mai multe pe blogurile celor de mai sus. Eu am sa mentionez doar cateva:

Sauvignon Blanc 2010, cel mai bun an din ultima decada pentru Sirbey dupa spusele lui Oliver. Foarte frumos aromatic, complex, cu note de soc si florale, se simte foarte proaspat in gura, cu un rest placut de dioxid de carbon, finalul este mediu.

Sauvignon Blanc 2005, cel mai involuat an pentru Sirbey in opinia lui Oliver. Vinul se tine inca bine in ciuda celor 7 ani, se deschide dupa ceva timp in pahar oferind un nas fin, fata note verzi, cu note de fructe coapte, flori. Mai putin acid in gura. A placut cam tuturor.

Sauvignon Blanc 2010 Vitis Vetus, piesa de rezistenta de la Stirbey in materie de SB. Decantat 1 ora inainte de servire. Are un nas foarte fin si complex, final lung cu o usoara amareala placuta pe final.

In ciuda protestelor lui Oliver, Raluca ne-a regalat cu un Rose 2011 adus direct din cisterna imediat dupa filtrare. Produs exclusiv din Cabernet Sauvignon vinul arata o culoare puternica, note intense de fructe (smeura, cirese negre). In gura este sec, fresh. Finalul cam concentrat si amarui, dar asta o atribui pe moment vinului stresat. Abia astept sa gust varianta finala!

Am mai degustat Merlot 2008, 2004 (care inca se tine bine), Novac 2009 si Negru de Dragasani 2009, Cabernet Sauvignon 2003 si 2008.

Ma bucur ca au fost printre noi si persoane care au facut cunostinta pentru prima data cu Novacul si Negrul de Dragasani de la Stirbey, vinuri nemaipomenite in incarnarea 2009, desi epuizate deja la producator. Sunt soiuri romanesti care merita lucrate si dezvoltate si mai departe, felicitari sincere lui Oliver pentru ce-a reusit deja cu ele.

Multumim, Raluca si Oliver, pentru o seara foarte placuta si relaxanta!

BV by Enira monosoi?

Nu, Mark Dworkin de la Bessa Valley, creatorul superbului BV by Enira, nu a schimbat rețeta vinului, ci eu am dat în Montalcino peste un Brunello care semăna izbitor cu BV-ul. Ceea ce este remarcabil, după părerea mea, este că un monosoi (Brunello este produs din Sangiovese 100%) poate reuși complexitatea unui cupaj creat din 4 soiuri!

Vinul de care vorbim este unul de clasă, obținut într-un an deosebit pentru Toscana, 2004, și se cheamă Brunello di Montalcino, Selezione Gemini, produs de La Serena.

Am avut norocul să-l întâlnesc chiar la el acasă, în superbul wine bar Enoteca La Fortezza di Montalcino situată, așa cum indică numele, chiar în fortăreața medievală din orășelul fanion Montalcino.

Vinul prezintă un nas destul de intens cu note de cireșe negre, prune și vanilie, aluzii de coajă de portocală, gustul este plin, rotund, cu tanini robuști dar superb integrați, note de fructe negre și aceeași portocală în fundal, poate condimente. Final extrem de lung, elegant. O abordare modernă pentru Brunello, dar un rezultat lăudabil.

Deci iată că "lupta" dintre monosoiuri și cupaje nu este nici pe departe câștigată de cele din urmă, ceea ce pentru mine este un fapt îmbucurător: perfecțiunea se câștigă greu, cu multă muncă și ceva geniu, dar să reușești să faci asta dintr-un singur soi de strugure comparativ cu alții care aruncă la bătaie de 3-4-5 ori mai multe, ăsta da meșteșug. Sau să-i spunem artă?

Aurelia Vișinescu Red Artisan 2007

Vinul ni se arată într-o culoare roșie închisă, intensă, ce promite un vin corpolent.

Nasul este de intensitate peste medie, cu accente de vișine amare și note dulci, care în timp evoluează superb spre vișine, coacăze negre și nuanțe de vanilie și cacao. Vinul aduce aminte de mai scumpul Cuvee Uberland al celor de la Recaș, ceea ce nu-i deloc rău pentru un vin la aproape jumătate din preț.

Cele 24 de luni petrecute în stejar au îmblânzit taninii, dar nu într-atât încât să-i pierdem prin pahar. Gustativ vinul este rotund, plăcut, cu suficient fruct, cu structură bună. Notele amărui care reduc puțin seductivitatea vinului dispar după circa 30-60 de minute.

Finalul destul de lung vine să confirme un vin interesant, de calitate, cu o complexitate neașteptată și binevenită.

Cupajul de Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot a câștigat o medalie de aur la Mondialul de la Bruxelles de anul acesta. Felicitări! 51 de lei la Arte & Vino.

Merlot neaoș (cu o excepție)

Așa cum am promis, următoarea degustare în orb a avut ca protagonist Merlot-ul din România cu o excepție: Easy by Enira de la vecinii bulgari. Întâlnirea a avut loc pe data de 11 mai la restaurantul știut, Ginger, unde s-au străduit să evalueze cele 16 vinuri Alin, Dana și Ionuț, Radu, Ghenadie, Răzvan, Cezar Filip și Doru Pencea (gazdele noastre) și invitații speciali Lorena Deaconu de la Cramele Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni.

Le mulțumesc și celor care nu ni s-au putut alătura, dar care ne-au trimis câteva din vinurile lor spre delectare: Misha Rotenberg de la Crama Rotenberg și Costel Cainamisir de la Vinarte.

Iată și vinurile evaluate, clasamentul general și opțiunile mele:

Primul clasat, Erotikon 2008 de la Crama Oprișor, m-a impresionat printr-un nas complex, elegant și printr-un gust catifelat, rotund, cu lemn superb integrat. Un vin cu tipicitate bună. Cred că vinurile din seria Erotikon se află acum în forma lor maximă; merită încercate, dacă le (mai) aveți pitite prin pivniță.

Prince Mircea 2008 a avut un nas mediu cu note de lemn și fruct, tanini cam aspri, un gust predominant de vișine și prune și ceva note lăptoase. Tipicitatea și corpul l-au ridicat în clasament.

Easy by Enira mi s-a părut de astă dată cam prea taninos, cu notele lemnoase prea ostentative și cu o amăreală pe final ce a depășit fructul și aromele dulci cu care ne-a obișnuit acest vin.

Ca de obicei, La Putere de la Cramele Recaș a fost ușor de ghicit, un vin tânăr, modern, cu note de fruct, dulci, vanilate în nas, destul de rotund în gură, intens, însă lăsând o impresie de vin prea comercial.

Prahova Valley Special Reserve de la Cramele Halewood a avut, cred, cel mai bun raport calitate-preț. Deși un vin comercial și în ciuda unei tipicități puțin deficitare, notele aromatice fine și gustul echilibrat l-au ajutat să obțină de la mine 80-82 de puncte.

Surpriza emisiunii a constituit-o un vin necunoscut, Vinul pentru prieteni 2007 de la Nicoară și Fiul, care în ciuda unei astringențe puțin ridicate a reușit să-mi smultgă 82 de puncte.

Vinurile de la Crama Rotenberg, Notorius 2007 și Menestrel 2008, au dezamăgit puțin, lipsa complexității, prin astringența prea ridicată și printr-un gust gol (Notorius). La fel și Nomadul 2007 de la Domeniile Săhăteni, un vin în cădere. Nici merlotul de la Prince Stirbey nu a impresionat, lăsând o impresie de corp deficitar în ciuda rotunjimii din gură.

10 vinuri din 16 au trecut pragul de 80 de puncte și niciunul nu a coborât sub 75 (cu excepția celui defect), ceea ce confirmă afirmația Lorenei că merlotul nu te înșeală niciodată. Un soi din care se poate scoate un vin previzibil peste medie, dar pe care cu greu îl poți urca la un nivel de excelență. Asta s-a văzut și la această degustare, unde majoritatea vinurilor au fost cu tanini puternici, uneori deranjanți, iar lemnul cu care au încercat producătorii să îmblânzească acești tanini și să câștige în complexitate nu a reușit peste tot să-și atingă scopul, ba din contră.

O degustare în care vinurile nu mi-au lăsat deloc o impresie pozitivă, spre deosebire de shirazurile și feteștile negre de mai înainte.

Shirazuri de pretutindeni

Dacă tot am scris despre degustările în orb de Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, am să scriu puțin și despre prima din seria degustărilor în orb din această primăvară: cea de Shiraz.

A avut loc pe 24 martie la restaurantul Ginger și i-a avut ca participanți pe Alin, Dana și Ionuț, Ghenadie Bobeică și Mircea Niculescu de la Winero, gazda noastră Doru Pencea și ca invitat special pe Alin Lăzărescu de la Heinrig Distribution.

Iată cele 10 vinuri degustate și clasamentul acestora:

După cum se vede, vinurile au fost bune cu excepția Cornas-ului cu defect. Pentru mine cel mai bun vin a fost Shirazul Enira, care a marcat 89 de puncte, un vin complex, cu un final superb. Acesta a fost urmat în topul preferințelor personale de Erotikonul celor de la Crama Oprișor, un vin excelent, cu tipicitate bună, gust intens și o persistență deosebită, în ciuda unei acidități puțin cam ridicate.

Hedonistul 2008 a fost parcă sub ediția 2005, cu un nas intens dar simplu și cu un final dominat de notele lemnoase.

La capitolul calitate-preț, Jinda-Lee cred că a condus detașat la cei numai 20 de lei cât face. Nici Peter Lehmann Barosa nu e mai prejos la cei 37 de lei, dacă ne uităm că de pildă The Hedonist face 93 de lei iar Erotikon bate suta de lei (la Vinexpert cel puțin).

Cabernet Sauvignon din Europa de Est

Pe 27 aprilie a venit rândul Cabernetului Sauvignon de a fi evaluat în orb de cam același grup ca la Fetească Neagră tot la Ginger: Alin, Dana și Ionuț, Ghenadie, Răzvan, Cezar Filip și Doru Pencea (gazdele noastre) și invitații speciali Lorena Deaconu de la Cramele Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni.

Tema a fost a astă dată Cabernetul din Europa de Est, vinurile având reprezentanți din România, Bulgaria, Slovenia și Republica Moldova. Ar fi meritat să includem și vinuri din Ungaria, însă n-a fost să fie. Iată și vinurile, precum și punctajele căpătate:

Pentru cei care deja au observat intrusul, da, s-a strecurat și un vin spaniol, Cassa Vella 2005, care s-a comportat foarte bine ocupând un frumos loc 5. Pentru mine vinul s-a clasat pe poziția de frunte alături de Cantus Primus de la Halewood având un nas nemaipomenit de fin și de plăcut, cum numai Antonius-ul a mai avut.

Cantus Primus m-a încuiat puțin la partea de punctaje, întucât a totalizat 87 de puncte în ciuda mirării mele continue. Vinul a arătat tanini foarte aspri și un final cam scurt, însă a marcat la capitolul tipicitate, intensitate și calitatea aromei și a gustului. Nu-i rău pentru proba cu numărul 13 din concurs!

Antonius a punctat maxim la capitolul armonie, ceea ce se reflectă și în punctajul fruntaș cu care a fost evaluat de toată lumea. Un vin al unui producător drag mie, autor al mai multor vinuri de excepție (deși comercializate un pic prea scump pe piața românească).

Erotikonul de la Crama Oprișor mi-a lăsat o impresie puțin cam de lume nouă, cu note stridente dulci și vanilate, un vin de calitate, corect, însă comercial, fără personalitate. Shirazul din aceeași serie este mult mai reușit.

La fel ca la degustarea anterioară de Fetească Neagră și de data asta m-a uimit performanța mediocră a vinului de la Stirbey: o impresie comercială atât în nas cât și în gură, rotund, însă deficient la capitolul tipicitate. Este posibil să-l fi dezavantajat faptul că a fost al 16-lea vin degustat, când toată lumea obosise deja. Altfel decât mi-l aminteam.

Wine Pricess 2003 a fost o altă surpriză plăcută. În ciuda celor 8 ani toată lumea a fost de părere că vinul mai are încă viață lungă înainte. Un vin masculin, cu tipicitate bună, intens, și-a câștigat 85 de puncte de la mine și locul 4 în clasamentul general.

Per total o degustare foarte reușită, cu vinuri bune și foarte bune, care ne-a făcut să decidem o continuare: Merlot.

Prince Stirbey Cabernet Sauvignon 2007

Culoare rosie-rubinie intensa, frumoasa. Nas destul de intens si complex in care notele de coacaze negre (tămâie) ies frumos in prim plan relativ repede de la deschiderea sticlei, si acompaniaza aromele de fructe rosii si negre si dantelariile dulci de pe margini.

In gura vinul este rotund, cu tanini suficient de slefuiti pentru a face vinul de savurat chiar acum, aciditate buna, arome de fructe coapte, iar finalul este lung cu note dulci si ceva lemn. Mi s-a parut ca simt si o usoara amareala pe final, dar se poate sa ma fi inselat.

Atuul vinului este fara indoiala nasul cu tenta sa eleganta, insa corpolenta nu este un punct forte in ciuda structurii destul de solide, iar lemnul se simte pe final un pic prea tare. Alaturi de bucate, insa, pariez ca vinul se va dovedi nemaipomenit.

Vinul a fost produs intr-o editie limitata de 4000 de sticle.

Prince Stirbey Novac 2008

Culoarea s-a pastrat frumoasa, luminoasa, dar nu foarte intensa, insa in rest avem de-a face cu un cu totul alt vin fata de referinta din 2006, care a fost primul meu contact cu acest soi romanesc. Pare ca producatorul a ales o alta cale pentru vinurile sale rosii incepand cu 2007, o orientare mai moderna, mai de lume noua. In 2008 aceasta turnura este si mai vizibila, si din pacate, se inscrie in alegerea facuta de mai toti producatorii seriosi din Romania: Oprisor, Recas, Rotenberg - ca sa numesc doar cativa - o alegere a vinului expresiv, intens, ceva mai facil.

Nu ma intelegeti gresit, avem de-a face in continuare cu vinurile corecte si de calitate cu care ne-am obisnuit de la acesti producatori, insa mai ales cu perioada de criza, care din pacate nu se mai incheie o data, si cu scaderea semnificativa a consumului de vin, pastrarea unei orientari de nisa, orientata cu precadere spre cunoscatori si consumatorii pretentiosi de vin, iata ca nu se mai justifica financiar. Si de aici, banuiesc, si aceasta re-orientare, care iata ca aduce rezultate destul de bune prin participarea la concursurile internationale de renume, concursuri la care, asa cum am mai spus si altadata, nu se puncteaza vinurile complexe, ce necesita timp pentru a se exprima pe deplin, ci vinurile directe, intense, gata de a-si arata talentele imediat ce sare dopul din sticla.

Asta este, sper numai ca iubitii si apreciatii nostri producatori sa nu-i uite si pe iubitorii de vinuri si sa ne pregateasca in continuare si noua vinurile pe care le asteptam cu nerabdare an de an! Si nu la peste 100 de lei sticla.

Revenind la vin, acesta este mult mai aromat in nas fata de 2006, cu nuante de vanilie si note dulci, care nu se regaseau inainte. Fructul este si el prezent in zona prunelor si a fructelor rosii de padure. Ceva note caramelizate completeaza ansamblul aromatic placut, destul de complex, modern.

In gura vinul este aromat, rotund, cu tanini destul de fini si aciditate foarte buna ce-l califica drept un excelent acompaniament pentru bucate. Finalul este lung, cu note dulci si vanilate placute, si note baricate de lemn (care nu s-au simtit in niciun vin de la Stirbey de pana acum). Putin cam scump pentru ideea de vin modern pe care o reflecta si alte vinuri la costuri mult mai mici.

Negru de Purcari 2003

Recunosc deschis că este primul vin moldovenesc pe care îl gust, deși am tot văzut de ceva vreme produse din gama celor de la Purcari. Pe acesta l-am primit cadou în vară de ziua mea și a așteptat liniștit în europivniță până astă-seară, când Allah mi-a sugerat să trec peste stereotipul cu vinurile moldovenești și să-l încerc.

Și încercatu-l-am. Înghițitură după înghițitură. Pahar după pahar. Fără mâncare. Cu cașcavaluri. Cu parmezan. Fără mâncare.

Tot ce pot să spun e că m-a surprins foarte plăcut. În ciuda textului de pe contraetichetă, care prevestește un monstru ultrabaricat (3 ani de baric franțuzesc!), vinul este surprinzător de elegant, cu un nas mediu, mai reținut, deși plin de fructe de pădure, ceva prune coapte/gem, note florale (de violete?) ce se continuă în gustul foarte plăcut, fin, echilibrat, cu tanini deja șlefuiți, aciditate încă bună și ceva note de lemn bine integrate. Finalul lung păstrează fructe, lemn și o plăcută impresie că încă n-ai înțeles nimic din acest vin și, deci, se cere o altă gură.

Negrul de Purcari, actualmente la ediția 2003, este un cupaj produs din Cabernet Sauvignon 70%, Saperavi (un soi georgian folosit pentru culoare) 20% și Rară Neagră (pentru corp) 10%.

Prețul pare ceva cam ridicat din ce am găsit pe net, se învârte pe la 85-95 de lei.

Un nou producător bulgar: Katarzyna

În urma vizitei la Metro Plovdiv efectuată cu ocazia vizitei la Bessa Valley de care am povestit anterior, m-am ales cu 2 sticle de vin ale unui producător bulgar de care n-auzisem nimic: Katarzyna Estate. Sincer să fiu am luat vinurile în primul rând datorită prețului ceva mai ridicat decât uzualele vinuri de Metro, și datorită abțibildului de pe una din sticle, care se lăuda cu o dublă medalie de aur la San Francisco International Wine Competition.

Dar cine e această Katarzyna?

Katarzyna Estate este o podgorie situată în sud-estul Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia. Moșia a fost inaugurată oficial în 2007, dar prima recoltă a fost 2006. Ea aparține grupului Belvedere Bulgaria, parte a grupului francez Belvédère Groupe, care a cumpărat 550 de hectare de teren prin 2002.

Climatul este unul temperat-continental cu influențe mediteraneene puternice, iar ceea ce face zona una valoroasă pentru producția de vin de calitate este coridorul de aer ce se formează între muntele Sakar și munții Rodopi de răsărit. Acolo unde se află Katarzyna Estate soarele strălucește mai mereu deasupra plantațiilor de Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Syrah, Malbec, Tempranillo, Petit Verdot, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Viognier și varietății locale Mavrud.

Dar să vedem și vinurile, nu?

Primul a fost un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Merlot și poartă numele de Question Mark 2008.

Un vin încă puțin cam tânăr, cu tanini bărbătești, reflexii violacee. Cu toate astea aduce mult aromatic cu Cabernetul de la Enira -- să fie oare terroir-ul la mijloc? Cine știe.

Vinul se prezintă cu un nas bombastic, de lume nouă, în care abundă prunele, coacăzele negre, cireșele negre și te miri ce alte fructe înrudite, gustul este cu mult fruct, corpul este solid, cu structură bună, iar finalul destul de lung, plăcut. Aciditatea bună îl face un bun partener la masă, eu l-am încercat alături de un mușchi maturat Elena (specialitate bulgărească achiziționată de la frații bulgari din Metro) și de bucatini amatriciana cu sos de roșii, bacon și parmezan - a mers de minune cu amândouă.

Un vin care promite, dacă nu scăpăm din vedere că prima recoltă a fost 2006, deci vorbim de o podgorie relativ tânără.

Al doilea a fost Encore Syrah 2008.

Vinul aduce inițial cu un Gigondas de calitate ridicată. Nas mediu spre puternic, deși nu exploziv, cu tipicitate superbă. Notele de bacon se împletesc fericit cu cele de fructe negre și lemn, iar notele suav vanilate întregesc un nas de o complexitate peste medie. Se dezvoltă și tușe intrigante de coacăze negre, ce adaugă un plus de complexitate.

În gură vinul se dovedește a fi corpolent, echilibrat, cu structură, tanini destul de finisați pentru tinerețea lui. Finalul mediu spre lung cu note sobre de fructe negre completează o frumoasă imagine creată de acest vin din sud-estul călduros al Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia.

În concluzie, o surpriză foarte plăcută acest până acum necunoscut producător bulgar (mă rog, la fel de bulgar ca și Enira :-) ), de la care mă aștept la mult mai multe în anii următori, odată cu maturizarea plantației. Sper să-l importe careva și-n Românica în curând. Na zdrovie!

P.S. Mai multe despre isprăvile acestui producător aici.

E. Guigal Cote Rotie Brune et Blonde 2006

Un eveniment important din viaţa mea a condus la destuparea unei mici bijuterii din europivniţa proprie, destul de proaspăt achiziţionată de la furnizorul francez online Millesimes pentru suma de 34 de euro.

Vinul provine de pe cele două pante ce dau numele vinului -- Côte Blonde şi Côte Brune -- fiind produs din Syrah 96% şi Viognier 4%. Producătorul recomandă recolta 2006 pentru băut acum (în ciuda celor 20 de ani de viaţă estimaţi), motiv pentru care am destupat această sticlă în locul celei din 2005, care se recomandă a mai fi încă păstrată la învechit. Un vin din valea Ronului.

Am carafat vinul şi l-am lăsat în pace să se trezească vreo 2 ore şi jumătate, ca să am un partener de discuţii vesel şi comunicativ, şi nu tăcut şi morocănos. La capătul dificilei aşteptări m-a întâmpinat un vin cu arome destul de intense în care s-au regăsit coacăze negre, note puţin vanilate, cireşe negre, aluzii de bacon care s-au risipit repejor, şi note fine de lemn/piele. Aromele virează în timp spre nunaţe superbe de tămâie şi condimente.

Gustativ vinul este fin, îmbracă bine gura, etalează tanini foarte fini, însă pare cam deficitar la nivelul de fruct. Fructul apare abia a doua zi, deşi nu la nivelul la care apare în miros. Dl. Prof. Croitoru l-ar cataloga drept un vin descendent (intensitatea aromatică este superioară celei gustative) - dar nu ştiu la ce foloseşte această categorisire! Corp mediu, aciditate medie, nas intens, tanini fini, final lung.

Finalul foarte lung cu arome de prune uscate, piele/lemn şi ceva cireşe negre este extrem de elegant, deşi puţin auster, departe de senzaţiile dulcege şi simpliste ale vinurilor (prea) moderne.

Un vin complex, elegant, superb manufacturat, cu o evoluţie frumoasă în pahar, care îţi exemplifică fără drept de apel zicala "puţin dar bun".

De vorbă cu bătrânul Chianti

Aseară am stat la o şuetă la Ginger cu bătrânul -- dar cu sânge tânăr şi zburdalnic -- Chianti. De fapt cu 5 întrupări ale sale, unele mai de soi, altele ceva mai puţin.

Sangiovese într-una din exprimările sale celebre în toată lumea. Vinuri făcute să acompanieze cu succes bucatele, suficient de aromate, cu tanini prezenţi, dar fini, echilibrate, plăcute, cu vino-ncoa'. Nu mai sunt vechile vinuri rustice ce au adus notorietatea Chianti, sunt mai moderne, mai fine, mai şlefuite.

Cu excepţia sticlei de Riserva, vinurile s-au învârtit pe la 52-55 de lei.

În ordinea servirii, iată şi vinurile:

• Granaio Chianti Classico 2007, prod. Fattorie Melini, 13,5% alc. Nas destul de intens de vişine, cireşe, ceva prună, tipic, gust plăcut, tanini medii şi echilibraţi, final mediu-lung cu fruct şi note de lemn şi piele. Aciditate bună. Plăcut. Evoluează înspre note florale. Locul 4.
  

• Gineprone Chianti 2007, prod. Col d'Orcia, 14% alc. Nas destul de intens de magiun de prune, vişine, gust echilibrat, final lung cu note de lemn şi fruct. Tanini destul de fermi dar fini. Dezvoltă în timp nunaţe de cafea. Locul 3.
  

• Geografico Chianti Classico 2006, prod. Agricoltori del Geografico, 12,5% alc. Nas foarte tipic de Chianti, intensitate medie, cu note de vişine şi florale, gust rotund, plăcut, final mediu cu note de lemn. Evoluţie aromatică frumoasă. Locul 2.
  

• Nipozzano Riserva Chianti Rufina DOCG 2006, prod. Frescobaldi, 13,5% alc. Nas superb ce aduce mai degrabă a Margaux sau Paulliac, elegant, dar cam atipic, cu fruct şi vanilie, gust intens şi final lung, elegante ambele. Locul 5.
  

• Poggio Amorelli Chianti Classico 2005, prod. Poggio Amorelli, 13,5% alc. Produs din Sangiovese 100%. Descris aici. Deşi a părut un pic mai puţin tipic decât primele 3 vinuri (poate şi datorită producerii dintr-un singur soi de struguri), vinul a fost printre cele mai complexe şi mai interesante (după părerea mea, alţii nu l-au apreciat la fel de mult!). Locul 1.
  

Degustarea a fost una de succes, fără vinuri defecte, ce ne-au consolidat imaginea de Chianti pe care o aveam fiecare. Alături de mâncare, vinurile au mers foarte bine cu muşchi de viţel marinat în vin roşu şi ierburi preparat pe grătar şi mai puţin bine cu piept de raţă la grătar.

Povestea continuă: Enira 2007

După scurtul preview al versiunii 2007 al apreciatei Enire cu care deja ne-am obișnuit, iată că a sosit vremea să încerc pe îndelete o sticlă stabilizată, adică aflată la minim 2-3 săptămâni de la îmbuteliere. Ei da, acum se recunoaște inconfundabilul caracter al Enirei, mirosul de cauciuc a dispărut, taninii au fost echilibrați de fruct, iar rezultatul este un vin rotund, complex, care te face să zâmbești.

Culoarea este roșie-rubinie intensă cu tente grena, arome bogate de fructe negre (coacăze și mure) se împletesc cu note de piele și vanilie într-un nas complex și oarecum grav, nu expansiv, gustul este plin, structură frumoasă, tanini fini, iar finalul este lung, cu note grave de fruct și de lemn puțin cam pregnant. Lemnul de pe final iese puțin cam mult în prim plan, fiind singurul lucru pe care i-l reproșez vinului, deși altora cu siguranță le va place acest caracter.

În ciuda proporțiilor diferite de Syrah, Cabernet, Merlot și Petit Verdot față de varianta 2006, Enira își păstrează identitatea ca un prieten vechi ce a revenit după o lungă călătorie, puțin schimbat dar, totuși, același.

Poggio Salvi Rosso di Montalcino 2004

Ah, da, aceleaşi arome superbe pe care le-am simţit în Chianti Classico de la PoggioAmorelli se regăsesc, la un nivel de complexitate mult mai ridicat, dat, fără discuţie, de învechirea la sticlă, în acest Rosso di Montalcino din 2004. Fratele mai mic al celebrului Brunello, dar produs din aceeaşi clonă de Sangiovese ca şi ilustrul său confrate de Poggio Salvi, vinul se vrea un vin mai simplu, mai fructuos, dar cu un corp bun. Ce te faci, însă, dacă îi vine cuiva ideea să-l învechească oleacă? Ei bine, dai peste nebunia de vin cu care m-am întâlnit eu, oarecum surprins, ieri. De ce surprins? Pentru că nu e nicidecum primul meu Rosso di Montalcino, dar este primul pe care-l încerc la 6 ani vechime.

Culoarea vinului îi trădează vârsta, vişină putredă, cu tente uşor maronii. O feerie de arome întreţesute, calme, complexe, aşteptând răbdătoare şi sigure pe ele să fie descoperite şi apreciate: prune, miez de smochină, violete, cafea, poate şi ceva cireşe negre. Aromele apar pe rând şi-şi cedează locul cu graţie unele altora. Sangiovese într-una din exprimările sale de excepţie.

Gust: moderat ca intensitate, cu fruct, violete şi aluzii de piele, finalul este mediu-lung, plăcut, elegant. Vinul este la apogeu (dacă nu cumva l-a depăşit cu puţin). Neapărat de încercat. 67 de lei la Arte&Vino.

L-am încercat şi la masă alături de un muşchiuleţ de porc făcut la tavă pe pat de mere, aromat cu cimbrişor şi rozmarin proaspete şi pudrat cu piper de Sichuan. A făcut faţă cu brio cu excepţia contrastului dintre merele coapte cam dulci şi intensitatea aromatică deja în declin a vinului. N-a durat decât 2 secunde acest contrast, apoi vinul a egalizat atacul zahărului din măr şi a completat frumos preparatul.

Spaghete cu creveți și rucola alături de Chianti Poggio Amorelli 2005

Ce poți să bei la paste cu sos de roșii, chiar dacă pui creveți și rucola în ecuație? Cu un Chianti Classico dintr-un an bun n-ai cum să dai greș.

Am luat o sticlă de Poggio Amorelli 2005 produs în arealul Chianti Classico din Toscana în comuna Castellina in Chianti de la magazinul Arte&Vino cu 55 de lei. Pentru că mi-era poftă de spaghete, am dat cep la sticlă și m-am pus pe gătit. Cei care vor să afle mai multe despre rețetă o pot consulta aici -- e făcută de Jamie Oliver. Eu n-am pus roșii uscate, ci sos de roșii, așa că n-a mai fost nevoie de lămâie.

Vinul e un frumos exemplu de Chianti (cred că-i făcut din Sangiovese 100%), un vin excepțional la masă, cu tanini fini, aciditate bună, suficient de aromat, dar nu cât să înece mâncarea. Nasul este mediu, destul de elegant, cu fructe (fructe de pădure, smeură, pote mure) dar și note florale, în gură este destul de subțire, dar echilibrat, iar finalul este mediu, cu fruct, plăcut. A mers nemaipomenit de bine cu pastele cu creveți. Un vin pe care cu siguranță am să-l mai cumpăr.

Cuvee Uberland 2007 si cotlet de porc la gratar cu cartofi noi

Am luat și eu o sticlă din mult-lăudatul Cuvee Uberland produs de Cramele Recaș, ediția 2007, și m-am decis s-o explorez în weekendul prelungit de Rusalii. Asocierea cu mâncarea a avut loc a doua zi la prânz, așa că deocamdată doar periplul meu cu vinul. Vinul este un cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Culoarea roșie-rubinie radiantă, lacrimile par aproape lipite de pahar. La 15,5% alcool nici nu-i de mirare! La deschidere te întâmpină un nas intens de vișine, note dulci, vanilate, fructe de pădure pe fundal și lemn. Și în gură se simt vișinele și lemnul, cam prea deranjant, parcă nu-i integrat pe deplin. Corpul, însă, e bun, taninii prezenți, dar frumos șlefuiți, aciditatea e bună, iar finalul e lung, deși alcoolul se face simțit ușor pe gât. Am senzația că am în pahar ceva comun cu alte vinuri din gama La Putere, cam cu aceleași tonalități aromatice: or fi drojdiile?

După 45 de minute de aerare încep să apară, Allah e mare!, și coacăzele negre în miros, alături de aluzii de afumat. La 80 de minute parcă ai în pahar Cabernetul Sauvignon din gama La Putere! La 110 minute coacăzele vin în prim plan reușind să domine vișinele și vanilia. Notele de lemn din gut și postgust s-au estompat frumos. Alt vin.

Deci e clar că vinul are nevoie de 2 ore de aerare pentru a arăta ce poate. E un vin interesant, făcut în manieră modernă, cu arome intense, facile, ușor de "citit". De calitate, nimic de zis, dar parcă nu-i poți spune vin de meditație.

A doua zi la prânz am gătit cartofi noi la cuptor cu rozmarin și cimbrișor proaspete din producția proprie, pe care i-am pus alături de cotlete de porc pe grill marinate cu puțin ulei, piper și cimbrișor. Vinul a mers uluitor de bine cu cotletele făcute mai zemoase, atât aromatic, cât și ca textură. Fapt care mi-a confirmat ipoteza că vinul este mai degrabă un excelent vin de gastronomie. Cam piperat la preț, dar pentru cei care se respectă... În jur de 90 de lei la Cramele Recaș.

Seară pentru băieţi mari: Brunello di Montalcino

Aseară la Ginger ne-am făcut de cap: am făcut rost de 4 sticle de Brunello di Montalcino, pe care le-am tratat cum se cuvine, aerate 4 ore şi servite la temperatură rezon, cu care ne-am delectat până târziu. Fiecare a avut în pahar toate cele 4 vinuri pentru comparaţie şi pentru a le urmări evoluţia, care, după părerea mea, face toţi banii. Rar am întâlnit un vin care să fie atât de schimbător în pahar, iar asta s-a petrecut cu toate cele 4 vinuri.

Sunt mulţumit că toate cele 4 Brunello-uri au arătat o componentă comună, specifică soiului şi modului de vinificare, care ajută la recunoaşterea acestui vin pe viitor. E un lucru bun, pentru că dacă stai să te gândeşti la 4 feteşti negre sau la 4 chardonnay-uri, nu prea găseşti mari similitudini între ele.

Vinurile care ne-au bucurat simţurile aseară au fost:

Donatella Cinelli Colombini 2004, 14% alc. (website)
Nas destul de intens chiar de la început, sare în ochi o notă de chit de geamgerie, note codimentate (coriandru sau enibahar), gust nu foarte puternic, dar interesant, cu ceva chimen în postgust. Finalul este mediu spre lung şi cam fără fruct. După ceva timp virează spre note de creion proaspăt ascuţit şi vag cafea. Apoi spre arome de gumă juicy fruit. Piele şi cafea. Tanini destul de robuşti. Corp puţin deficient. Loc 2-3.

Col d'Orcia 2004, 14% alc (website)
Nas relativ reţinut la început, mediu, dar superb, un amalgam de note de cremă de ghete/piele, fruct, aluzii de marţipan şi cafea. Atac destul de puternic, corp mai bun decât primul, fără prea mut fruct, dar cu note de piele. Final lung cu fruct şi piele. După o vreme apar note puternice de ciuperci care par să plneze deasupra unui val de fructe. Foarte interesant. Ciupercile se simt şi în gură. Loc 1-2.

Alessandro III 2003, 14% alc., produs de FRA.L.L. SA
Nas cam închis la început, aluziii de legume fierte şi piele, ceva fruct. Gustul e destul de intens, dar greu de definit, tanini mai robuşti, final lung dar nu foarte precis. Se deschide destul de frumos, devine mai intens, apar fructele. Loc 3-4.

Bartoli Giusti 2003, 13,5% alc. (website)
Nas elegant şi parcă mai grav, cu note de cireşe, cafea, gust cu atac plăcut, echilibrat, dar reţinut, final mediu plăcut, nu foarte expresiv. Mi se pare vinul cel mai complet cap-coadă, deşi pare cel mai facil dintre toate 4. Loc 1-2.

E greu de făcut un clasament între cele 4 vinuri, mai ales că degustate şi analizate pe parcursul a 4 ore, fiecare a evoluat, s-a schimbat şi s-a răs-schimbat. Vinurile din 2004 au fost, poate, cam tinere.

După degustarea de ieri pot spune că Brunello este un vin foarte interesant, destul de complex dacă ne gândim că este totuşi produs din Sangiovese 100% şi nu este vreun cupaj lucrat, un vin care neapărat trebuie lăsat în pace să se desfăşoare în voia lui pe parcursul mai multor ore. Nu e un vin de restaurant, pentru că are nevoie de mult prea mult timp să respire şi odată în pahar de mult prea multă vreme ca să-ţi spună povestea lui până la sfârşit. Dar totuşi nu cred să fie un vin care să merite preţurile la care este comercializat (noi am plătit între 135 şi 160 de lei pe fiecare sticlă). Neapărat de încercat, dar atenţie la anul de recoltă! Nu vrei să iei o ţeapă aşa de scumpă, aşa-i?

Erotikon Merlot 2008 - sexy, dar cam atât

Am cumpărat trei sticle de Erotikon 2008 pentru că mi-au plăcut la GoodWine, şi oricât de mult am încercat să amân inevitabilul inventând tot felul de tertipuri şi pretexte, duminică nu s-a mai putut şi am destupat un Merlot. Care Merlot este recolta 2007, deşi ediţia Erotikon este 2008. Funny.

Lăsând la o parte frumuseţea etichetei, destul de controversate, de altfel, dar atingându-şi scopul scontat, de altfel, vinul a poposit mai bine de 1 oră în carafă, după care am început să-l miros temeinic cale de încă 2 ore. La început a fost cam timid, pesemne că 1 oră a fost prea puţin pentru el, dar cum era ora mesei, s-a achitat elegant de îndatoriri, înnobilând muşchiuleţul de porc la tavă cu cimbru pe mere coapte şi presărat cu piper de Sichuan.

Vinul a plecat de la un nas cam nefocusat de prune şi cireşe negre destul de neimpresionant, a trecut apoi prin mure, prune şi fructe negre de pădure (indistincte), pentru ca apoi, mai pe seară, să degaje superbul miros de coacăze negre, tămâie şi mure. Deja seara nasul a fost elegant, nici prea timid, nici prea ostentativ, cu ceva vanilie şi lemn ascunse cu dibăcie printre fructe. Merlotul îmbracă frumos gura cu fructele negre, note de cafea şi ciocolată şi ceva note dulci, nedominante însă, face însă pe nebunul etalându-şi muşchii destul de proeminenţi, iar finalul destul de lung îşi lasă notele de baric cam prea ostentativ, alături de fructele negre, sobre, elegante.

Senzaţia mea este că vinul este încă în faza de adolescenţă neastâmpărată, deşi se vede limede că vorbim de un exemplar de soi nobil, ce deja a deprins arta conversaţiei intelectuale, fine, convingătoare, dar mai are de studiat măcar 1-2 ani pentru a-şi domoli impetuozitatea şi a ne uimi cu adevărat.