luni, 27 decembrie 2010

Prince Stirbey Cabernet Sauvignon 2007

Culoare rosie-rubinie intensa, frumoasa. Nas destul de intens si complex in care notele de coacaze negre (tămâie) ies frumos in prim plan relativ repede de la deschiderea sticlei, si acompaniaza aromele de fructe rosii si negre si dantelariile dulci de pe margini.

In gura vinul este rotund, cu tanini suficient de slefuiti pentru a face vinul de savurat chiar acum, aciditate buna, arome de fructe coapte, iar finalul este lung cu note dulci si ceva lemn. Mi s-a parut ca simt si o usoara amareala pe final, dar se poate sa ma fi inselat.

Atuul vinului este fara indoiala nasul cu tenta sa eleganta, insa corpolenta nu este un punct forte in ciuda structurii destul de solide, iar lemnul se simte pe final un pic prea tare. Alaturi de bucate, insa, pariez ca vinul se va dovedi nemaipomenit.

Vinul a fost produs intr-o editie limitata de 4000 de sticle.

Prince Stirbey Novac 2008

Culoarea s-a pastrat frumoasa, luminoasa, dar nu foarte intensa, insa in rest avem de-a face cu un cu totul alt vin fata de referinta din 2006, care a fost primul meu contact cu acest soi romanesc. Pare ca producatorul a ales o alta cale pentru vinurile sale rosii incepand cu 2007, o orientare mai moderna, mai de lume noua. In 2008 aceasta turnura este si mai vizibila, si din pacate, se inscrie in alegerea facuta de mai toti producatorii seriosi din Romania: Oprisor, Recas, Rotenberg - ca sa numesc doar cativa - o alegere a vinului expresiv, intens, ceva mai facil.

Nu ma intelegeti gresit, avem de-a face in continuare cu vinurile corecte si de calitate cu care ne-am obisnuit de la acesti producatori, insa mai ales cu perioada de criza, care din pacate nu se mai incheie o data, si cu scaderea semnificativa a consumului de vin, pastrarea unei orientari de nisa, orientata cu precadere spre cunoscatori si consumatorii pretentiosi de vin, iata ca nu se mai justifica financiar. Si de aici, banuiesc, si aceasta re-orientare, care iata ca aduce rezultate destul de bune prin participarea la concursurile internationale de renume, concursuri la care, asa cum am mai spus si altadata, nu se puncteaza vinurile complexe, ce necesita timp pentru a se exprima pe deplin, ci vinurile directe, intense, gata de a-si arata talentele imediat ce sare dopul din sticla.

Asta este, sper numai ca iubitii si apreciatii nostri producatori sa nu-i uite si pe iubitorii de vinuri si sa ne pregateasca in continuare si noua vinurile pe care le asteptam cu nerabdare an de an! Si nu la peste 100 de lei sticla.

Revenind la vin, acesta este mult mai aromat in nas fata de 2006, cu nuante de vanilie si note dulci, care nu se regaseau inainte. Fructul este si el prezent in zona prunelor si a fructelor rosii de padure. Ceva note caramelizate completeaza ansamblul aromatic placut, destul de complex, modern.

In gura vinul este aromat, rotund, cu tanini destul de fini si aciditate foarte buna ce-l califica drept un excelent acompaniament pentru bucate. Finalul este lung, cu note dulci si vanilate placute, si note baricate de lemn (care nu s-au simtit in niciun vin de la Stirbey de pana acum). Putin cam scump pentru ideea de vin modern pe care o reflecta si alte vinuri la costuri mult mai mici.

marți, 2 noiembrie 2010

Cum se prezintă vinurile "serioase" în concurs?

Clasamentul final al concursului Premiile de excelență Vinul.ro m-a pus serios pe gânduri. Am parcurs lista vinurilor roșii care au fost medaliate cu aur și am regăsit cu plăcere vinuri precum Enira 2006, Drăgaica Roșie 2008 a celor de la Crama Oprișor, Syrah Cocoșul 2009 de la Recaș.

Apoi m-am uitat pe lista medaliatelor cu argint (punctaje între 80 și 89). Și ce mi-a fost dat să văd? Merlot Prince Stirbey Reserva 2007 de la Stirbey, Enira Reserva 2006, Alma Tobia Tinto de Autor 2005, Cuvee Uberland 2008 de la Recas, Cuvee Charlotte Terra Romana 2007 de la SERVE, Merlot Prince Matei 2006 de la Vinarte. Cu excepția ultimului, toate au fost degustate și de mine. Toate sunt vinuri "serioase", făcute pentru îmbătrânirea la sticlă. Și toate necesită aerare (decantare), unele mai mult decât altele. Ca regulă, niciunul nu se poate prezenta bine fără o aerare de minim 30-60 de minute, care urcă până la 2 ore pentru vinul de la Stirbey, Enira Reserva sau Cuvee Uberland. Parol.

Mă întreb cum se pregătesc vinurile de acest tip la concursurile de vin? Poate producătorul să solicite organizatorilor aerarea vinului? Este oare acest lucru corect pentru celelalte vinuri alături de care este apreciat acest vin? Nu am aceste răspunsuri, însă cu siguranță am să încerc să le obțin. Și vi le voi împărtăși și vouă.

Până atunci, însă, mă întreb de ce trimit producătorii sau importatorii astfel de vinuri la concurs, când știu că acestea nu au mari șanse de a fi corect notate de juriu?

luni, 25 octombrie 2010

Negru de Purcari 2003

Recunosc deschis că este primul vin moldovenesc pe care îl gust, deși am tot văzut de ceva vreme produse din gama celor de la Purcari. Pe acesta l-am primit cadou în vară de ziua mea și a așteptat liniștit în europivniță până astă-seară, când Allah mi-a sugerat să trec peste stereotipul cu vinurile moldovenești și să-l încerc.

Și încercatu-l-am. Înghițitură după înghițitură. Pahar după pahar. Fără mâncare. Cu cașcavaluri. Cu parmezan. Fără mâncare.

Tot ce pot să spun e că m-a surprins foarte plăcut. În ciuda textului de pe contraetichetă, care prevestește un monstru ultrabaricat (3 ani de baric franțuzesc!), vinul este surprinzător de elegant, cu un nas mediu, mai reținut, deși plin de fructe de pădure, ceva prune coapte/gem, note florale (de violete?) ce se continuă în gustul foarte plăcut, fin, echilibrat, cu tanini deja șlefuiți, aciditate încă bună și ceva note de lemn bine integrate. Finalul lung păstrează fructe, lemn și o plăcută impresie că încă n-ai înțeles nimic din acest vin și, deci, se cere o altă gură.

Negrul de Purcari, actualmente la ediția 2003, este un cupaj produs din Cabernet Sauvignon 70%, Saperavi (un soi georgian folosit pentru culoare) 20% și Rară Neagră (pentru corp) 10%.

Prețul pare ceva cam ridicat din ce am găsit pe net, se învârte pe la 85-95 de lei.

miercuri, 20 octombrie 2010

Un nou producător bulgar: Katarzyna

În urma vizitei la Metro Plovdiv efectuată cu ocazia vizitei la Bessa Valley de care am povestit anterior, m-am ales cu 2 sticle de vin ale unui producător bulgar de care n-auzisem nimic: Katarzyna Estate. Sincer să fiu am luat vinurile în primul rând datorită prețului ceva mai ridicat decât uzualele vinuri de Metro, și datorită abțibildului de pe una din sticle, care se lăuda cu o dublă medalie de aur la San Francisco International Wine Competition.

Dar cine e această Katarzyna?

Katarzyna Estate este o podgorie situată în sud-estul Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia. Moșia a fost inaugurată oficial în 2007, dar prima recoltă a fost 2006. Ea aparține grupului Belvedere Bulgaria, parte a grupului francez Belvédère Groupe, care a cumpărat 550 de hectare de teren prin 2002.

Climatul este unul temperat-continental cu influențe mediteraneene puternice, iar ceea ce face zona una valoroasă pentru producția de vin de calitate este coridorul de aer ce se formează între muntele Sakar și munții Rodopi de răsărit. Acolo unde se află Katarzyna Estate soarele strălucește mai mereu deasupra plantațiilor de Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Syrah, Malbec, Tempranillo, Petit Verdot, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Viognier și varietății locale Mavrud.

Dar să vedem și vinurile, nu?

Primul a fost un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Merlot și poartă numele de Question Mark 2008.

Un vin încă puțin cam tânăr, cu tanini bărbătești, reflexii violacee. Cu toate astea aduce mult aromatic cu Cabernetul de la Enira -- să fie oare terroir-ul la mijloc? Cine știe.

Vinul se prezintă cu un nas bombastic, de lume nouă, în care abundă prunele, coacăzele negre, cireșele negre și te miri ce alte fructe înrudite, gustul este cu mult fruct, corpul este solid, cu structură bună, iar finalul destul de lung, plăcut. Aciditatea bună îl face un bun partener la masă, eu l-am încercat alături de un mușchi maturat Elena (specialitate bulgărească achiziționată de la frații bulgari din Metro) și de bucatini amatriciana cu sos de roșii, bacon și parmezan - a mers de minune cu amândouă.

Un vin care promite, dacă nu scăpăm din vedere că prima recoltă a fost 2006, deci vorbim de o podgorie relativ tânără.

Al doilea a fost Encore Syrah 2008.

Vinul aduce inițial cu un Gigondas de calitate ridicată. Nas mediu spre puternic, deși nu exploziv, cu tipicitate superbă. Notele de bacon se împletesc fericit cu cele de fructe negre și lemn, iar notele suav vanilate întregesc un nas de o complexitate peste medie. Se dezvoltă și tușe intrigante de coacăze negre, ce adaugă un plus de complexitate.

În gură vinul se dovedește a fi corpolent, echilibrat, cu structură, tanini destul de finisați pentru tinerețea lui. Finalul mediu spre lung cu note sobre de fructe negre completează o frumoasă imagine creată de acest vin din sud-estul călduros al Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia.

În concluzie, o surpriză foarte plăcută acest până acum necunoscut producător bulgar (mă rog, la fel de bulgar ca și Enira :-) ), de la care mă aștept la mult mai multe în anii următori, odată cu maturizarea plantației. Sper să-l importe careva și-n Românica în curând. Na zdrovie!

P.S. Mai multe despre isprăvile acestui producător aici.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Poveste cu Enira


Îmi place Enira. Îmi place tare mult Enira Reserva. Iubesc BV-ul. Așa că vă puteți imagina cât de mult m-a bucurat alinierea astrelor ce a condus la organizarea unei vizite la Bessa Valley din Bulgaria, mother ship-ul Enirei!

Micul nostru grup format din Alin și Nicole, Dana și Ionuț, Răzvan și nașul Lorente, precum și călăuza și organizatorul Ghenadie Bobeică de la WineRo a purces la drum într-o coloană de 2 gipane într-o binecuvântată zi de sâmbătă cu gândul la descoperirea minunatelor vinuri bulgărești.

După un drum destul de lung prin țara vecină, care nu s-a lăsat cu niciun radar din fericire, am dat de un peisaj superb, de vis, ce m-a dus cu gândul la Argentina sau la Chile: vie înconjurată de munți și coline.

Culesul viei era în toi, o forfotă organizată asigurând metodic selecția atentă a strugurilor și transportul acestora la mesele de sortare.

Cum soarele era cu noi, ne-am învins impulsul de a tăbărî pe vinuri și am pornit-o prin vie. Se vede că e vorba de o investiție nouă, făcută de profesioniști (doar, în fond, patronii sunt francezi cu multe succese la activ, nu-i așa?), cu rândurile de vie frumos aliniate, spalieri de lemn de salcâm și, mai nou și încă nefolosit, un sistem de irigație modern.

Am gustat toate soiurile ce intră în cupajele de Enira și BV: Merlot, Syrah, Cabernet și Petit Verdot. Toate erau mai mult sau mai puțin gata de cules, depinzând de parcelă. Strugurii au fost extrem de dulci, acumulaseră deja peste 260 g de zahăr.

Solul arăta ca-n filme, cu pietriș și bolovani albi, de parcă ar fi venit cineva cu basculanta să-i toarne printre rândurile de vie ca să dea bine-n poză :-)

După atâta efort prin vie se cuvine un ospăț. Iar împreună cu alesele bucate se cuvine un vin bun. Exact de acesta am avut parte la masă, gazdele noastre pregătindu-ne toate cele 4 soiuri pure ediția 2009 direct din baric.

Am început cu Merlot, plin de fruct și de tinerețe, cu tanini adolescentini, extract bun, dar cu promisiunea vinului șlefuit ce va să devină. L-a urmat Petit Verdot, plin de culoare și foarte cizelat la acest moment, de departe cel mai bun de băut atunci. Syrah și-a adus fructul și condimentele, iar Cabernetul coacăzele, nota de brusture și forța tinereții. Vinurile au fost interesante în ciuda tinereții și exuberanței lor, dar comparația a devenit mult clară în urma degustării deja maturului Enira Cabernet 2008.

De la masă am țâșnit în cramă, unde activitățile erau în toi. Și de acolo direct în sala baricurilor, unde vinurile erau, în mare liniște și taină, în competiție cu propriul lor potențial.

Aici am degustat vinurile de calitate ridicată, ceva mai bătrâne, mai formate: Syrah, Petit Verdot, Merlot. Altă viață! Vinuri cu mare complexitate, cu structură, corp, aproape de finisare. Că ne-au plăcut tuturor e clar, se vede din poza alăturată, nu?

Seara am fost (tot) invitații lui Ghenadie și a specialiștilor de la Bessa Valley la un superb restaurant cu o ambianță nemaipomenită, unde, pe lângă alte vinuri locale, am savurat deja impresionantele Enira Reserva 2008, BV 2008 și Syrah 2008 alături de surorile lor din 2007. Festin!

Drumul spre casă de a doua zi fost presărat de amintirile proaspete și plăcute de deunăzi, precum și de impresiile pozitive lăsate de frații noștri bulgari.

Cum această poveste a fost scrisă la un pahar de Enira 2007, mie mi-a făcut o mare plăcere s-o spun. Sper că și vouă. Noroc!

duminică, 26 septembrie 2010

Oare merită ofertele 1+1?

Nu sunt un amator de reduceri, oferte speciale sau alte asemenea trucuri de marketing, nici măcar când mi-ar putea aduce beneficii. Numiți-mă snob dacă vreți, dar ăsta sunt eu.

Căutând ceva vinuri spaniole pentru degustarea de miercuri de la restaurantul Ginger, am ajuns pe la Wine & Co din Feeria Băneasa, magazin din care am mai cumpărat de-a lungul timpului destul de multe sticle de Rioja. De data asta tot ce-am găsit a fost o Rioja 2004 de la Marques de Riscal, nimic deosebit. Dar am găsit-o la ofertă de 1+1. Ce să fac? Să cumpăr sticla sau să caut altceva la un magazin diferit, având în vedere că era singurul vin spaniol din stabiliment? Lenea și-a spus cuvântul și iată că am mușcat.

Dacă totul s-ar fi oprit aici, poate că n-aș fi scris articolul de față. Dar de, odată ce am făcut concesia cu acest tip de ofertă, mi-au căzut ochii pe un alt vin, pe care l-am băut adus de Alin, un vin sicilian alb, și care îmi făcuse o impresia extrem de bună la vremea aceea. Tot la 1+1 îl găsise și Alin, tot la 1+1 l-am luat și eu. Buun.

Deschizând Rioja acasă am dat de un defect serios, care din păcate a făcut vinul bun prieten cu chiuveta din bucătărie: hidrogen sulfurat (miros de ouă stricate și sulf). Kharma am zis. Să vedem și a doua sticlă la degustarea de miercuri.

Am deschis azi și vinul alb. Deși fără defecte serioase, vinul este deja pe pantă descendentă, multe din aromele ce m-au impresionat prima dată fiind deja duse.

Cele două exemple de mai sus mă duc cu gândul la motivele pentru care un vânzător de vin recurge la ofertele de tip 1+1: poate fi cazul unei lansări de vin în premieră pe o piață și atunci oferta este o promoție subvenționată cel mai probabil de producător/distribuitor. Dar de cele mai multe ori este vorba despre lichidări de stoc. Adică de vinurile care nu s-au vândut cale de ceva vreme. Acum, dacă ne ducem puțin cu gândul la modul în care sunt depozitate vinurile la vânzătorii români, nu e nevoie de un mare efort de imaginație ca să realizăm în ce stare sunt aceste vinuri care au avut mai puțin succes la public.

La magazinul mai sus menționat am văzut luni de zile (poate 1 an) o sticlă de Petrus ocupând cu cinste locul de sus al unui raft de vinuri, exact acel loc unde se ridică aerul cald. Și a stat acolo înfruntând cu stoicism vicisitudinile mioritice până ce s-a milostivit patronul să aducă un frigider de vinuri acum vreo 2-3 luni, pe care l-a potrivit, generos, la temperatura de 17 grade. Vânzătoarea mi-a spus că a vândut o sticlă chiar de sărbătorile trecute, un cadou de fițe, probabil, pentru că un cunoscător n-ar fi dat 5000 de lei pe o minune transformată cel mai probabil în poșircă.

Așa că sfatul meu este: fiți atenți la ofertele de lichidare de stoc la vinuri, s-ar putea să aruncați banii pe fereastră.

De ce citim blogurile locale?

Stau și mă gândesc la ce anume subiecte despre vin au relevanță pentru audiența blogosferei locale. Evident, mă refer acum la evaluările de vinuri, nu de articole despre ABC-ul vinului, al degustării sau despre evenimentele mondene.

Judecând după interesul pe care-l acord eu, cel puțin, anumitor articole de pe blogurile citite frecvent, tind să extrapolez și să afirm că maximum de interes se centrează pe vinurile care pot fi găsite pe piața locală, cea accesibilă publicului cititor. De acord, poate fi interesant să citești despre te miri ce raritate de vin pe care cineva a degustat-o prin mila lui Allah sau despre vinurile încercate prin călătorii. Astfel de articole pot fi folosite cel mult drept referințe pentru cazurile în care vei ajunge și tu, cititorul, pe acele meleaguri.

În rest, poate fi ceva curiozitate, însă nimic prea folositor. Dacă ar fi fost altfel, am fi citit doar revistele și blogurile de vin americane, care abundă în adevăratul sens al cuvântului și au o calitate destul de ridicată. Dar ce relevanță au, oare, acele bloguri, care scriu numai despre vinuri disponibile pe piața americană? Citești un articol, două, nouă, apoi încet-încet o lași mai moale și cauți ceva mai relevant pentru tine. Așa-i?

Să fie, oare, și limba în care sunt redactate articolele de pe blogurile locale un element cel puțin la fel de important? Poate. Însă convingerea mea este că un blog local aduce valoare comunității căreia i se adresează prin abordarea subiectelor de interes pentru respectiva comunitate. Iar asta înseamnă vinuri locale.

duminică, 11 iulie 2010

Robert Weil Riesling Charta 2006

Tot în weekend la prânz la restaurantul Ginger am încercat încă un Riesling german mai de soi, tot un demisec clasificat "Charta". Pentru că nu ştiam nimic despre această clasificare, l-am întrebat pe amicul Google şi el m-a lămurit:

Numele clasificării vine de la la asociaţia de viticultori CHARTA, o asociaţie germană fondată în 1983 de producători de frunte din regiunea Rheingau în scopul încurajării producerii de rieslinguri trocken (seci) şi halbtrocken (demiseci), în contrast vizibil cu legile germane din anii 1970, care conduseseră vinificatorii nemţi pe calea producerii de vinuri dulci. Asociaţia Charta a clasificat viile din acea regiune într-o manieră similară cu ceea ce fusese făcut pe la mijlocul anilor1800, concentrându-se pe podgoriile cu potenţial maxim de a coace în întregime strugurii Riesling. Charta a impus şi reglementări stricte referitor la producerea acestor vinuri, inclusiv reducerea producţiei de struguri, un minim de 12% alcool şi utilizarea exclusivă a strugurilor din soiul Riesling. Aceste vinuri de calitate ridicată ce poartă inscripţia Charta sunt îmbuteliate în sticle înalte de culoare maronie (culoarea optimă în vederea protejării vinului împotriva radiaţiilor UV), având emboasată o dublă arcadă romanescă.

Vinul are un nas tipic de riesling german de intensitate medie, note de miere de salcâm şi citrice, aciditate bună, în gură vinul dă o notă de prospeţime pe care o aşteptam de la acest soi, ajutat, e drept, şi de caracterul uşor petillant. În gură se simt şi mere, care persistă şi pe finalul mediu şi proaspăt.

Nu e o celebritate, dar merge bine la masă. Cel puţin aşa a fost alături de somonul cu sos de iaurt şi usturoi, creveţi şi orez cu legume. 105 lei la Ginger.

marți, 6 iulie 2010

Prince Stirbey Rose 2009

Culoarea destul de aprinsă pentru un rose este primul contact cu acest vin de vară al celor de la Stirbey. Cu o intensitate aromatică uşor peste medie, vinul prezintă note de fructe roşii şi ceva aluzii verzi şi minerale, fără tenta dulceagă a altor rose-uri. Gustul destul de plin, fructuos, puţin petillant - ceea ce-i accentuează prospeţimea - iar finalul este destul de lung, plăcut, curat, cu fruct (smeură şi vişine). Aciditate bună. Un vin nemaipomenit pentru vremea caldă, fără a fi simplu, dar nici cu aere savante. De la 24 de lei.

A mers de minune la meciurile de Campionat Mondial!

luni, 5 iulie 2010

Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2009

Good things happen to those who wait este citatul care-mi vine în minte când mă gândesc la Sauvignonul Blanc 2009 de la Stirbey.

Să mă explic: la deschiderea sticlei te întâmpină un vin tinerel, de lume nouă, cu arome puternice de soc, care completează frumuşel gustul, dar postgustul lasă puţin de dorit prin senzaţiile amărui care persistă cale de secunde bune. Cu siguranţă pe gustul iubitorilor de grapefruit, dar din păcate eu nu sunt unul dintre ei. Un SB corect, proaspăt, care-şi face treaba rezonabil... dar cam atât.

Măi să fie, să vezi c-a zbârcit-o un pic Oliver anul acesta, îmi spun puţin trist, încercând să-mi alung din minte amăreala vinului. Arunc sticla vidată în frigider şi plec cale de vreo 6-7 ore de-acasă.

Când revin zic hai să-i mai dau o şansă şi torn un pahar. Aroma mai puţin intensă, dar, vai, ce complexitate! Cu totul alt vin! Arome fine, florale (în sensul bun al cuvântului), ce îmbracă nuanţele de fructe (fructul pasiunii, corcoduşe foarte coapte). Socul s-a dus cu totul, nuanţele verzi, tinere, au lăsat locul elegantelor elemente florale. E o simfonie în pahar, iar gustul şi finalul sunt pe măsură. Adio amăreală. Cu greu îţi vine să crezi că ai un SB în pahar, şi mai ales unul pe care ai dat 26 de lei.

Dacă vrei să cunoşti cu adevărat acest vin, te rog, ai răbdare. Lasă-l deschis la frigider ceva timp, până apucă şi el să se dezmorţească puţin şi să capete chef de vorbă. C-are multe să-ţi spună.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Schlossgut Diel Dorsheimer Goldloch Riesling Kabinett 2004

Dacă aţi reuşit să treceţi cu succes peste şocul acestei denumiri în stil german, vă asigur că a meritat efortul! Am descoperit acest riesling la restaurantul Ginger, în ale cărui pivniţe odihnesc exemplare superbe ale acestui strugure german, aşteptându-ne să le descoperim.

Vinul are un nas superb şi tipuc de riesling german, cu miere, tei şi citrice, ceva aluzii de petrol după aerisire şi aluzii minerale. În gură vinul este puţin dulceag (vorbim de un demisec), cu paleta de citrice şi miere potenţată de uşoara petillaţie. Final mediu spre lung proaspăt, plăcut şi curat.

Un vin ce merge perfect cu o mâncare condimentată, eu l-am încercat cu mare succes alături de creveţi pe pat de paste de orez sticloase cu curry şi sos de soia, care au fost foarte condimentate şi echilibrate magic de licoarea mai sus amintită. 105 lei la Ginger.

marți, 22 iunie 2010

E. Guigal Cote Rotie Brune et Blonde 2006

Un eveniment important din viaţa mea a condus la destuparea unei mici bijuterii din europivniţa proprie, destul de proaspăt achiziţionată de la furnizorul francez online Millesimes pentru suma de 34 de euro.

Vinul provine de pe cele două pante ce dau numele vinului -- Côte Blonde şi Côte Brune -- fiind produs din Syrah 96% şi Viognier 4%. Producătorul recomandă recolta 2006 pentru băut acum (în ciuda celor 20 de ani de viaţă estimaţi), motiv pentru care am destupat această sticlă în locul celei din 2005, care se recomandă a mai fi încă păstrată la învechit. Un vin din valea Ronului.

Am carafat vinul şi l-am lăsat în pace să se trezească vreo 2 ore şi jumătate, ca să am un partener de discuţii vesel şi comunicativ, şi nu tăcut şi morocănos. La capătul dificilei aşteptări m-a întâmpinat un vin cu arome destul de intense în care s-au regăsit coacăze negre, note puţin vanilate, cireşe negre, aluzii de bacon care s-au risipit repejor, şi note fine de lemn/piele. Aromele virează în timp spre nunaţe superbe de tămâie şi condimente.

Gustativ vinul este fin, îmbracă bine gura, etalează tanini foarte fini, însă pare cam deficitar la nivelul de fruct. Fructul apare abia a doua zi, deşi nu la nivelul la care apare în miros. Dl. Prof. Croitoru l-ar cataloga drept un vin descendent (intensitatea aromatică este superioară celei gustative) - dar nu ştiu la ce foloseşte această categorisire! Corp mediu, aciditate medie, nas intens, tanini fini, final lung.

Finalul foarte lung cu arome de prune uscate, piele/lemn şi ceva cireşe negre este extrem de elegant, deşi puţin auster, departe de senzaţiile dulcege şi simpliste ale vinurilor (prea) moderne.

Un vin complex, elegant, superb manufacturat, cu o evoluţie frumoasă în pahar, care îţi exemplifică fără drept de apel zicala "puţin dar bun".

miercuri, 9 iunie 2010

Întâlnire cu vinurile americane

Ministerul Agriculturii SUA cu sprijinul Ambasadei Americii a organizat pe 7 iunie o întâlnire cu vinurile americane la hotel Marriott. Un eveniment care promitea multe, mai ales că vinurile americane sunt printre ultimele intrate pe piaţa românească, şi chiar şi aşa destul de timid. Orice iubitor de vinuri şi-ar dori să cunoască vinurile produse în celebrele regiuni din SUA, cum ar fi Napa Valley -- cu renumita regiune Stags Leap -- Oregon cu Pinot Noir-ul său, Sonoma cu Russian River Valley -- ca să menţionez doar câteva staruri americane.

Realitatea a fost, însă, puţin diferită, la eveniment participând doar 3 expozanţi: Mondavi şi Ravenswood de la gigantul Constellation, prezenţi deja la noi prin Cramele Recaş, Global Vini -- un distribuitor bulgar al unor vinuri americane ieftinuţe (sub 3 EUR preţ de distribuţie) îmbuteliate în Germania, şi Hess -- cu vinurile cele mai impresionante ale evenimentului.

N-am putut să mă abţin de la cele două perle ale lui Mondavi, Cabernetul şi Fume Blanc-ul din Napa Valley, vinuri de 140 de lei, respectiv 120 de lei, şi care şi-au dovedit clasa în ciuda stilului extrem de aromat, specific lumii noi.

Zinfandelul 2005 de la Ravenswood tot din Napa Valley a fost dezamăgitor, niciuna din cele 2 sticle prezentate nefiind în formă.

Vedeta serii a fost, aşa cum am spus, Hess, un investitor elveţian, care a cumpărat pământ şi vie prin 1978, şi bine a făcut. În afara vinurilor produse de el, grupul Hess mai conţine câţiva mici producători, cum ar fi Artezin cu cel mai elegant Zinfandel de la eveniment (la numai 13 EUR preţ de retail), sau Sequana cu un Pinot Noir extrem de complex şi interesant, deşi al naibii de scump (cam 50 de EUR în retail). Mi-a mai plăcut şi Hess Collection Mt. Veeder 19 Block Cuvee 2005, un Bordeaux blend foarte interesant, şi cu ceva Malbec în plus aşa, ca să fie mai cu moţ.

Mă aşteptam la o degustare cu mult mai mulţi producători americani, pentru că sunt destui şi cu vinuri de toate calibrele, dar n-a fost să fie. Poate data viitoare.

joi, 3 iunie 2010

De vorbă cu bătrânul Chianti

Aseară am stat la o şuetă la Ginger cu bătrânul -- dar cu sânge tânăr şi zburdalnic -- Chianti. De fapt cu 5 întrupări ale sale, unele mai de soi, altele ceva mai puţin.

Sangiovese într-una din exprimările sale celebre în toată lumea. Vinuri făcute să acompanieze cu succes bucatele, suficient de aromate, cu tanini prezenţi, dar fini, echilibrate, plăcute, cu vino-ncoa'. Nu mai sunt vechile vinuri rustice ce au adus notorietatea Chianti, sunt mai moderne, mai fine, mai şlefuite.

Cu excepţia sticlei de Riserva, vinurile s-au învârtit pe la 52-55 de lei.

În ordinea servirii, iată şi vinurile:
  • Granaio Chianti Classico 2007, prod. Fattorie Melini, 13,5% alc. Nas destul de intens de vişine, cireşe, ceva prună, tipic, gust plăcut, tanini medii şi echilibraţi, final mediu-lung cu fruct şi note de lemn şi piele. Aciditate bună. Plăcut. Evoluează înspre note florale. Locul 4.
  • Gineprone Chianti 2007, prod. Col d'Orcia, 14% alc. Nas destul de intens de magiun de prune, vişine, gust echilibrat, final lung cu note de lemn şi fruct. Tanini destul de fermi dar fini. Dezvoltă în timp nunaţe de cafea. Locul 3.
  • Geografico Chianti Classico 2006, prod. Agricoltori del Geografico, 12,5% alc. Nas foarte tipic de Chianti, intensitate medie, cu note de vişine şi florale, gust rotund, plăcut, final mediu cu note de lemn. Evoluţie aromatică frumoasă. Locul 2.
  • Nipozzano Riserva Chianti Rufina DOCG 2006, prod. Frescobaldi, 13,5% alc. Nas superb ce aduce mai degrabă a Margaux sau Paulliac, elegant, dar cam atipic, cu fruct şi vanilie, gust intens şi final lung, elegante ambele. Locul 5.
  • Poggio Amorelli Chianti Classico 2005, prod. Poggio Amorelli, 13,5% alc. Produs din Sangiovese 100%. Descris aici. Deşi a părut un pic mai puţin tipic decât primele 3 vinuri (poate şi datorită producerii dintr-un singur soi de struguri), vinul a fost printre cele mai complexe şi mai interesante (după părerea mea, alţii nu l-au apreciat la fel de mult!). Locul 1.
Degustarea a fost una de succes, fără vinuri defecte, ce ne-au consolidat imaginea de Chianti pe care o aveam fiecare. Alături de mâncare, vinurile au mers foarte bine cu muşchi de viţel marinat în vin roşu şi ierburi preparat pe grătar şi mai puţin bine cu piept de raţă la grătar.

sâmbătă, 29 mai 2010

Povestea continuă: Enira 2007

După scurtul preview al versiunii 2007 al apreciatei Enire cu care deja ne-am obișnuit, iată că a sosit vremea să încerc pe îndelete o sticlă stabilizată, adică aflată la minim 2-3 săptămâni de la îmbuteliere. Ei da, acum se recunoaște inconfundabilul caracter al Enirei, mirosul de cauciuc a dispărut, taninii au fost echilibrați de fruct, iar rezultatul este un vin rotund, complex, care te face să zâmbești.

Culoarea este roșie-rubinie intensă cu tente grena, arome bogate de fructe negre (coacăze și mure) se împletesc cu note de piele și vanilie într-un nas complex și oarecum grav, nu expansiv, gustul este plin, structură frumoasă, tanini fini, iar finalul este lung, cu note grave de fruct și de lemn puțin cam pregnant. Lemnul de pe final iese puțin cam mult în prim plan, fiind singurul lucru pe care i-l reproșez vinului, deși altora cu siguranță le va place acest caracter.

În ciuda proporțiilor diferite de Syrah, Cabernet, Merlot și Petit Verdot față de varianta 2006, Enira își păstrează identitatea ca un prieten vechi ce a revenit după o lungă călătorie, puțin schimbat dar, totuși, același.

marți, 25 mai 2010

Poggio Salvi Rosso di Montalcino 2004

Ah, da, aceleaşi arome superbe pe care le-am simţit în Chianti Classico de la PoggioAmorelli se regăsesc, la un nivel de complexitate mult mai ridicat, dat, fără discuţie, de învechirea la sticlă, în acest Rosso di Montalcino din 2004. Fratele mai mic al celebrului Brunello, dar produs din aceeaşi clonă de Sangiovese ca şi ilustrul său confrate de Poggio Salvi, vinul se vrea un vin mai simplu, mai fructuos, dar cu un corp bun. Ce te faci, însă, dacă îi vine cuiva ideea să-l învechească oleacă? Ei bine, dai peste nebunia de vin cu care m-am întâlnit eu, oarecum surprins, ieri. De ce surprins? Pentru că nu e nicidecum primul meu Rosso di Montalcino, dar este primul pe care-l încerc la 6 ani vechime.

Culoarea vinului îi trădează vârsta, vişină putredă, cu tente uşor maronii. O feerie de arome întreţesute, calme, complexe, aşteptând răbdătoare şi sigure pe ele să fie descoperite şi apreciate: prune, miez de smochină, violete, cafea, poate şi ceva cireşe negre. Aromele apar pe rând şi-şi cedează locul cu graţie unele altora. Sangiovese într-una din exprimările sale de excepţie.

Gust: moderat ca intensitate, cu fruct, violete şi aluzii de piele, finalul este mediu-lung, plăcut, elegant. Vinul este la apogeu (dacă nu cumva l-a depăşit cu puţin). Neapărat de încercat. 67 de lei la Arte&Vino.

L-am încercat şi la masă alături de un muşchiuleţ de porc făcut la tavă pe pat de mere, aromat cu cimbrişor şi rozmarin proaspete şi pudrat cu piper de Sichuan. A făcut faţă cu brio cu excepţia contrastului dintre merele coapte cam dulci şi intensitatea aromatică deja în declin a vinului. N-a durat decât 2 secunde acest contrast, apoi vinul a egalizat atacul zahărului din măr şi a completat frumos preparatul.

duminică, 23 mai 2010

Spaghete cu creveți și rucola alături de Chianti Poggio Amorelli 2005

Ce poți să bei la paste cu sos de roșii, chiar dacă pui creveți și rucola în ecuație? Cu un Chianti Classico dintr-un an bun n-ai cum să dai greș.

Am luat o sticlă de Poggio Amorelli 2005 produs în arealul Chianti Classico din Toscana în comuna Castellina in Chianti de la magazinul Arte&Vino cu 55 de lei. Pentru că mi-era poftă de spaghete, am dat cep la sticlă și m-am pus pe gătit. Cei care vor să afle mai multe despre rețetă o pot consulta aici -- e făcută de Jamie Oliver. Eu n-am pus roșii uscate, ci sos de roșii, așa că n-a mai fost nevoie de lămâie.

Vinul e un frumos exemplu de Chianti (cred că-i făcut din Sangiovese 100%), un vin excepțional la masă, cu tanini fini, aciditate bună, suficient de aromat, dar nu cât să înece mâncarea. Nasul este mediu, destul de elegant, cu fructe (fructe de pădure, smeură, pote mure) dar și note florale, în gură este destul de subțire, dar echilibrat, iar finalul este mediu, cu fruct, plăcut. A mers nemaipomenit de bine cu pastele cu creveți. Un vin pe care cu siguranță am să-l mai cumpăr.

Cuvee Uberland 2007 si cotlet de porc la gratar cu cartofi noi

Am luat și eu o sticlă din mult-lăudatul Cuvee Uberland produs de Cramele Recaș, ediția 2007, și m-am decis s-o explorez în weekendul prelungit de Rusalii. Asocierea cu mâncarea a avut loc a doua zi la prânz, așa că deocamdată doar periplul meu cu vinul. Vinul este un cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Culoarea roșie-rubinie radiantă, lacrimile par aproape lipite de pahar. La 15,5% alcool nici nu-i de mirare! La deschidere te întâmpină un nas intens de vișine, note dulci, vanilate, fructe de pădure pe fundal și lemn. Și în gură se simt vișinele și lemnul, cam prea deranjant, parcă nu-i integrat pe deplin. Corpul, însă, e bun, taninii prezenți, dar frumos șlefuiți, aciditatea e bună, iar finalul e lung, deși alcoolul se face simțit ușor pe gât. Am senzația că am în pahar ceva comun cu alte vinuri din gama La Putere, cam cu aceleași tonalități aromatice: or fi drojdiile?

După 45 de minute de aerare încep să apară, Allah e mare!, și coacăzele negre în miros, alături de aluzii de afumat. La 80 de minute parcă ai în pahar Cabernetul Sauvignon din gama La Putere! La 110 minute coacăzele vin în prim plan reușind să domine vișinele și vanilia. Notele de lemn din gut și postgust s-au estompat frumos. Alt vin.

Deci e clar că vinul are nevoie de 2 ore de aerare pentru a arăta ce poate. E un vin interesant, făcut în manieră modernă, cu arome intense, facile, ușor de "citit". De calitate, nimic de zis, dar parcă nu-i poți spune vin de meditație.

A doua zi la prânz am gătit cartofi noi la cuptor cu rozmarin și cimbrișor proaspete din producția proprie, pe care i-am pus alături de cotlete de porc pe grill marinate cu puțin ulei, piper și cimbrișor. Vinul a mers uluitor de bine cu cotletele făcute mai zemoase, atât aromatic, cât și ca textură. Fapt care mi-a confirmat ipoteza că vinul este mai degrabă un excelent vin de gastronomie. Cam piperat la preț, dar pentru cei care se respectă... În jur de 90 de lei la Cramele Recaș.

vineri, 21 mai 2010

Seară pentru băieţi mari: Brunello di Montalcino

Aseară la Ginger ne-am făcut de cap: am făcut rost de 4 sticle de Brunello di Montalcino, pe care le-am tratat cum se cuvine, aerate 4 ore şi servite la temperatură rezon, cu care ne-am delectat până târziu. Fiecare a avut în pahar toate cele 4 vinuri pentru comparaţie şi pentru a le urmări evoluţia, care, după părerea mea, face toţi banii. Rar am întâlnit un vin care să fie atât de schimbător în pahar, iar asta s-a petrecut cu toate cele 4 vinuri.

Sunt mulţumit că toate cele 4 Brunello-uri au arătat o componentă comună, specifică soiului şi modului de vinificare, care ajută la recunoaşterea acestui vin pe viitor. E un lucru bun, pentru că dacă stai să te gândeşti la 4 feteşti negre sau la 4 chardonnay-uri, nu prea găseşti mari similitudini între ele.

Vinurile care ne-au bucurat simţurile aseară au fost:

Donatella Cinelli Colombini 2004, 14% alc. (website)
Nas destul de intens chiar de la început, sare în ochi o notă de chit de geamgerie, note codimentate (coriandru sau enibahar), gust nu foarte puternic, dar interesant, cu ceva chimen în postgust. Finalul este mediu spre lung şi cam fără fruct. După ceva timp virează spre note de creion proaspăt ascuţit şi vag cafea. Apoi spre arome de gumă juicy fruit. Piele şi cafea. Tanini destul de robuşti. Corp puţin deficient. Loc 2-3.

Col d'Orcia 2004, 14% alc (website)
Nas relativ reţinut la început, mediu, dar superb, un amalgam de note de cremă de ghete/piele, fruct, aluzii de marţipan şi cafea. Atac destul de puternic, corp mai bun decât primul, fără prea mut fruct, dar cu note de piele. Final lung cu fruct şi piele. După o vreme apar note puternice de ciuperci care par să plneze deasupra unui val de fructe. Foarte interesant. Ciupercile se simt şi în gură. Loc 1-2.

Alessandro III 2003, 14% alc., produs de FRA.L.L. SA
Nas cam închis la început, aluziii de legume fierte şi piele, ceva fruct. Gustul e destul de intens, dar greu de definit, tanini mai robuşti, final lung dar nu foarte precis. Se deschide destul de frumos, devine mai intens, apar fructele. Loc 3-4.

Bartoli Giusti 2003, 13,5% alc. (website)
Nas elegant şi parcă mai grav, cu note de cireşe, cafea, gust cu atac plăcut, echilibrat, dar reţinut, final mediu plăcut, nu foarte expresiv. Mi se pare vinul cel mai complet cap-coadă, deşi pare cel mai facil dintre toate 4. Loc 1-2.

E greu de făcut un clasament între cele 4 vinuri, mai ales că degustate şi analizate pe parcursul a 4 ore, fiecare a evoluat, s-a schimbat şi s-a răs-schimbat. Vinurile din 2004 au fost, poate, cam tinere.

După degustarea de ieri pot spune că Brunello este un vin foarte interesant, destul de complex dacă ne gândim că este totuşi produs din Sangiovese 100% şi nu este vreun cupaj lucrat, un vin care neapărat trebuie lăsat în pace să se desfăşoare în voia lui pe parcursul mai multor ore. Nu e un vin de restaurant, pentru că are nevoie de mult prea mult timp să respire şi odată în pahar de mult prea multă vreme ca să-ţi spună povestea lui până la sfârşit. Dar totuşi nu cred să fie un vin care să merite preţurile la care este comercializat (noi am plătit între 135 şi 160 de lei pe fiecare sticlă). Neapărat de încercat, dar atenţie la anul de recoltă! Nu vrei să iei o ţeapă aşa de scumpă, aşa-i?

luni, 17 mai 2010

Aligote 2009 Gramma şi risotto cu fructe de mare

De la Good Wine 2010 am plecat, printre altele, alături de entuziasm, şi cu o sticlă de Aligote 2009 din gama Gramma a celor de la Casa Olteanu din Iasi. Un vin care la târg mi-a părut că aduce a Crâmpoşie, iar ieri mi s-a părut un superb Sauvignon Blanc, plin de prospeţime şi fruct, ceva mineralitate, cu un final proaspăt şi curat – o minune! Nici nu-mi imaginam că se poate face un vin aşa de bun dintr-un soi de mâna a doua cum este socotit de mulţi Aligote-ul.

L-am pus alături de un risotto cu fructe de mare pregătit după o reţetă de-a lui Jamie Oliver (cu peşte şi creveţi, seminţe de fenicul şi şofran). A mers nemaipomenit! A completat frumos aromele de fenicul şi peşte, fără a le domina.

25 de lei la producător. Au mai scris despre acest vin sau producător Costăchel şi vinul.ro.

vineri, 30 aprilie 2010

O seară cu Santomas din Istria slovenă

Săptămâna trecută am participat cu plăcere la o seară de vinuri slovene organizată de producătorul Santomas la restaurantul Ginger. Nu-mi erau străine parte din vinurile acestui producător mai puţin cunoscut la noi, aşa că am acceptat imediat invitaţia transmisă de Eugenia Dumitru de la Monteko, importatorul acestor interesante vinuri.

Evenimentul a început printr-o prezentare a istoriei acestor vinuri, a tradiţiei de vinificatori a familiei Glavina, aflată acum la a cincea generaţie! -- avem noi, oare, măcar un exemplu de ceva, vin sau alt produs, ce este acum produs de a 5-a generaţie? Şi ei au trecut prin comunism, dar uite c-au avut noroc şi-au reuşit să-şi păstreze viile în tot acest timp.

Seara a continuat, fireşte, cu degustarea a 6 vinuri, fiecare fiind servit alături de un fel de mâncare menit să-l pună mai bine în valoare. Despre vinuri a scris şi un alt participant la eveniment, Alin. Vinurile sunt extrem de interesante, bine lucrate, cu o culoare foarte intensă, dar şi destul de bărbăteşti (tanini robuşti). Însă cele mai bune dintre ele (gama Antonius şi în special cele din soiul Refosk - Refosco) excelează cu adevărat la buchetul aromatic şi la evoluţia în pahar, fiind adevărate vinuri de meditaţie.

Un singur lucru m-a întristat la aceste vinuri: creşterea de preţ. Dacă toamna trecută, când nu prea le ştia nimeni, Refosk-ul Antonius se vindea la 70 de lei, acum a ajuns 120 de lei. Ce înseamnă publicitatea în lumea vinului... o creştere de mai bine de 70% în preţ.

Ca să închei într-o notă pozitivă, în ton cu impresiile cu care am plecat acasă în acea seară, vă invit să vă uitaţi ce minunăţie de website are acest producător sloven, cu ce lux de detalii şi ce prezentare atractivă - cred că mulţi (dacă nu toţi) producătorii români ar trebui să înveţe ceva din acest exemplu.

Un producător de tradiţie continuată cu cinste de actualul proprietar, Ludvik Glavina, un om plăcut, deschis, modest, vinuri interesante şi de calitate. Mulţumesc, Santomas, şi la bună revedere!

miercuri, 28 aprilie 2010

Babich Hawkes Bay Sauvignon Blanc 2006

Un Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă aflat, după părerea producătorului, la apogeu. Deşi face parte din gama value a acestui producător, vinul este extrem de plăcut şi de proaspăt în ciuda vârstei.

Un nas plăcut de fructul pasiunii şi note de piersică, puţin soc, care dispare şi lasă locul notelor de ardei gras, vinul are un gust proaspăt, cu fruct şi puţin mineral, final destul de lung, proaspăt, cu tentă de grapefruit.

Un vin foarte plăcut, care a mers de minune cu creveţii pe biscuit de mămăligă cu ierburi de Provence şi cu creveţii cu spaghete sticloase şi curry.

75 de lei la restaurantul Ginger.

marți, 27 aprilie 2010

Erotikon Merlot 2008 - sexy, dar cam atât

Am cumpărat trei sticle de Erotikon 2008 pentru că mi-au plăcut la GoodWine, şi oricât de mult am încercat să amân inevitabilul inventând tot felul de tertipuri şi pretexte, duminică nu s-a mai putut şi am destupat un Merlot. Care Merlot este recolta 2007, deşi ediţia Erotikon este 2008. Funny.

Lăsând la o parte frumuseţea etichetei, destul de controversate, de altfel, dar atingându-şi scopul scontat, de altfel, vinul a poposit mai bine de 1 oră în carafă, după care am început să-l miros temeinic cale de încă 2 ore. La început a fost cam timid, pesemne că 1 oră a fost prea puţin pentru el, dar cum era ora mesei, s-a achitat elegant de îndatoriri, înnobilând muşchiuleţul de porc la tavă cu cimbru pe mere coapte şi presărat cu piper de Sichuan.

Vinul a plecat de la un nas cam nefocusat de prune şi cireşe negre destul de neimpresionant, a trecut apoi prin mure, prune şi fructe negre de pădure (indistincte), pentru ca apoi, mai pe seară, să degaje superbul miros de coacăze negre, tămâie şi mure. Deja seara nasul a fost elegant, nici prea timid, nici prea ostentativ, cu ceva vanilie şi lemn ascunse cu dibăcie printre fructe. Merlotul îmbracă frumos gura cu fructele negre, note de cafea şi ciocolată şi ceva note dulci, nedominante însă, face însă pe nebunul etalându-şi muşchii destul de proeminenţi, iar finalul destul de lung îşi lasă notele de baric cam prea ostentativ, alături de fructele negre, sobre, elegante.

Senzaţia mea este că vinul este încă în faza de adolescenţă neastâmpărată, deşi se vede limede că vorbim de un exemplar de soi nobil, ce deja a deprins arta conversaţiei intelectuale, fine, convingătoare, dar mai are de studiat măcar 1-2 ani pentru a-şi domoli impetuozitatea şi a ne uimi cu adevărat.

vineri, 16 aprilie 2010

Serego Alighieri Possessioni Roso 2006 (Masi)

Am mai pomenit despre onorabilul ancestor al acestui producător în alte articole, cine este interesat poate vizita site-ul Serego Alighieri. Aici mă voi mărgini să descriu licoarea din sticlă.

În primul rând sunt extatic pentru că am prins o sticlă bine păstrată, necoaptă de căldură sau bătută în creştet de soare. Celelalte două cumpărate de la magazinul Recaş de pe Dimitrie Cantemir colţ cu Lânăriei (lângă liceul Şincai) au suferit, sărmanele, de aceste beteşuguri, şi eu odată cu ele.

Vinul pare să fie dacă nu la apogeu, aproape acolo, perioadele recomandate pe net de unii fiind 2007-2010 sau de alţii 2008-2011. În ambele situaţii suntem cam pe acolo, deci ediţia 2006 este o alegere nimerită pentru destupare acum.

Vinul este plăcut aromat, iniţial emanând cireşe roşii, vişine şi note de piele, urmând să evolueze către tonuri ceva mai grave de coacăze negre şi parcă prune (alţii amintesc şi de afine şi mirodenii exotice pe net). În gură vinul are o concentraţie plăcută, fruct şi prospeţime, tanini destul de fini, dar nu feminini, iar finalul este mediu spre lung, cu fruct şi note de piele, cald dar proaspăt. Destul de elegant ca gust, plăcut, dar nu debordează de complexitate.

Nu l-am băut la masă, dar am mai ronţăit câte ceva alături de vin, şi pot spune că merge bine cu brânzeturi cum este Brie sau schwaitzer/emmentaler, nu cele maturate, sau cu salamuri nu foarte picante sau sărate. Costă pe la 44 de lei şi este importat de Cramele Recaş.

Un sfat pe final: beţi-l în ziua în care deschideţi sticla, pentru că nu rezistă prea bine la frigider nici chiar cu sticla vidată.

marți, 6 aprilie 2010

Drăgaică Roșie 2008, Crama Oprișor

În urma impresiei mai mult decât plăcute pe care mi-a lăsat-o Drăgaica Roșie la salonul GoodWine 2010 am decis să-i mai dau o șansă acestui cupaj din 4 soiuri (Cabernet, Pinot, Syrah și Merlot) a celor de la Oprișor. Mi-am spus părerea despre versiunea 2007 a acestui cupaj, care la acea vreme nu m-a uimit chiar deloc.

La deschiderea sticlei, după șambrare, vinul a eliberat niște arome de vișine și de prune coapte ce se simțeau, pesemne, captive de prea multă vreme în sticlă de s-au folosit de acest prilej pentru a evada pe grabă. Mi-au dat impresia de vin simplu, de lume nouă, ultra aromat și mai deloc complex. Asta să fie, oare, a doua ediție a Drăgaicei, m-am întrebat nedumerit și cu oleacă de dezamăgire.

După ceva vreme, vinul a început să vireze spre nuanțe mai grave, mai pline, coacăzele negre luând locul zburdalnicelor vișine într-o încercare vădită de a-mi demonstra că mai devreme pur și simplu m-am pripit. În gust se simt acum și tușe de cafea. Oare ce-o mai ascunde vinul, mă întreb cu curiozitatea de-acum stârnită?

Gustul este proaspăt, plin de fruct, cu tanini moi, destul de ușor, dar nu țipător. Finalul este destul de lung, proaspăt, cu arome mai reținute, care distanțează vinul de exponentele clasice ale lumii noi. Notele amărui ale versiunii 2007 nu sunt deloc prezente aici.

Ah, da, vinul a mai evoluat un pic în pahar și m-a binecuvântat cu acea aromă ce aduce a tămâie pe care o iubesc! Nu știu cât va dura, dar știu că nasul meu trebuie să stea acum în pahar și nu deasupra tastelor. Pe curând!

joi, 1 aprilie 2010

Cono Sur 20 Barrels Limited Edition Pinot Noir 2007

Prune și cireșe se contopesc cu notele de piele, poate și ceva smeură sau căpșuni în fundal, care se ițesc mai degrabă în finalul mediu spre lung. Vinul este proaspăt și cu tanini fini, ce completează frumos aromele de fruct, piele și notele estompate de tutun ce se simt mai mult retronazal. Deși de lume nouă, vinul are o finețe aparte, ce-l distinge de "cocotele" parfumate cu care ne-a obișnuit acest stil. Nu aduce totuși o complexitate deosebită sau vreo evoluție spectaculoasă în pahar.

Pentru a crea acest vin, producătorul chilian culege strugurii manual, îi sortează și-i desciorchinează cu atenție, apoi îi supune unei macerații carbonice în cuve deschise (stil Beaujolais nouveau). Boabele sunt zdrobite apoi cu picioarele în stil tradițional, iar vinul este maturat, după încheierea fermentării, în butoaie noi de stejar franțuzesc timp de 12 luni. Mai multe despre vin aici.

La noi prin Cramele Recaș începând cu 70 de lei sticla.

miercuri, 31 martie 2010

8 sfaturi pentru producătorii de vin

Cel mai popular blogger de vin american şi expert în PR de vin, Tom Wark, a publicat recent pe blogul său, Fermentation, câteva recomandări pentru succesul în afaceri al unor crame mici şi mijlocii. Cu permisiunea sa am preluat articolul eliminând ultimele două puncte, care nu mi se par aplicabile pe piaţa noastră. Restul însă sunt aur curat!

Am vrut să împărtăşesc din experienţa vastă pe care o au cei de pe piaţa americană ultraconcurenţială a vinului şi celor care au început la noi mici afaceri în lumea vinului, şi care nu par să intuiască importanţa pe care o au anumite elemente în succesul vinurilor lor. Haideţi, domnilor, că se poate, mai ales dacă ne păstrăm mintea deschisă. Vă doresc mult succes!

1. Cunoaşte-te pe tine însuţi
Fii capabil să comunici value proposition-ul propriilor mărci. Fii în stare să explici celor interesaţi, fie ei indivizi sau mici grupuri, ce anume îţi face crama şi produsele diferite şi unice faţă de celelalte crame. Această diferenţă va forma fundaţia eforturilor tale de marketing şi branding.

2. Ascultă conversaţiile
Cea mai importantă schimbare în lumea marketingului de vin din ultimii 20 de ani este aceea că consumatorii de azi vorbesc despre vin—în public. Dacă asculţi toate conversaţiile despre vin ce au loc în varii locuri pe Internet, vei afla cum beau consumatorii vinul, unde îl beau, când îl beau, ce-şi doresc de la vin, de ce plătesc cât plătesc pentru vinuri şi altele despre acest subiect. Ascultând îndeaproape şi regulat la aceste conversaţii capeţi un avantaj pe care specialiştii în marketing de acum 20 de ani nu-l aveau: un acces constant şi intim la ceea ce-şi doresc consumatorii tăi. Ascultă!!

3. Vorbeşte cu clienţii tăi
Pentru că un marketing de calitate înseamnă să împlineşti aşteptările clienţilor tăi, trebuie să vorbeşti cu aceştia pentru simplul motiv că ei se aşteaptă să vorbească cu tine. Există tehnologii care le permit consumatorilor să se adreseze conducerii cramelor direct—şi o vor face. Răspunde-le pe Twitter, pe Facebook, pe Bloguri, pe email. Dacă faci asta constant şi cu onestitate, vei fi răsplătit prin vânzări.

4. Construieşte-ţi lista de corespondenţi
Lista de corespondenţi (mailing list) este cel mai important mijloc de care poate dispune o cramă mică sau medie. Când este construită cu grijă şi transformată într-o bază de date de clienţi ce poate fi sortată şi filtrată în toate felurile, vei avea mijlocul ce-ţi va crea fundaţia succesului. Aşa că alcătuieşte-o aşa cum poţi, păstreaz-o curată, la zi, şi foloseşte-o cu atenţie pentru a-ţi aborda clienţii.

5. Dacă nu ai o cameră de degustare, fă-ţi una
Nu numai că asta e locaţia unde vei vinde vin cu marja cea mai mare, este locul unde-ţi vei crea evanghelişti pentru vinurile tale, care le vor populariza în lipsa ta. Este locul unde-ţi construieşti clubul iubitorilor de vin. Este locul în care-ţi construieşti lista de corespondenţi. Este locul unde vei învăţa cel mai mult despre modul în care clienţii tăi reacţionează la produsele tale şi la mesajele transmise de brandurile tale. Dacă nu ai una, construieşte-ţi.

6. Angajează un excelent director pentru Relaţii cu Clienţii
Nu un director de marketing. Nu un director de vânzări. Directorul de Relaţii cu Clienţii va fi cea mai importantă persoană după Vinificator. Asta e persoana care înţelege şi adoptă mesajul brandului tău. El ştie unde au loc conversaţiile. Ştie cum să converseze şi să asculte. Ştie cum să folosească Twitter. Ştie cum să formeze o comunitate de followers în reţelele sociale. Ştie cum să creeze, să menţină şi să folosească o bază de date de clienţi. Ştie data naşterii fiicei celui mai bun client de Chardonnay pe care-l ai. El ştie importanţa trimiterii unei sticle de vin sau a unui mesaj de email celui mai bun client de Syrah pe care-l ai pentru a-l felicita pentru noul lui job. Un excelent director de relaţii cu clienţii îţi va ridica sau îţi va distruge brandul.

7. Foloseşte presa în folosul tău
Clienţii individuali, clienţii mari şi angrosiştii îşi doresc cu toţii confirmarea de la o terţă parte pentru vinurile pe care le aleg, iar presa de vin este încă girantul favorit. Trimiterea de mostre de vin presei pentru a obţine evaluări şi confirmări pentru vinurile tale ce pot fi folosite în comunicarea cu clienţii este cel mai sigur mod de a le da clienţilor ceea ce-şi doresc. În plus, orientează-te către presă măcar pentru a o cunoaşte. Citeşte-o, comentează ceea ce scrie, porneşte o conversaţie cu ea, cunoaşte-o. Făcând asta devii o resursă pentru ea. Devii parte din orizontul lor de interes. Îţi creezi baza unor viitoare articole în care vei apare.

8. Distribuie singur
Puţine crame vor fi în stare să-şi vândă toată marfa direct clienţilor lor. Ei au nevoie să ajungă la restaurante şi la retaileri. Astăzi există tehnologia, serviciile şi logistica necesară distribuţiei în mai multe oraşe. Sugerez distribuţia proprie faţă de vânzarea printr-un distribuitor întrucât îţi oferă mai mult control, dar şi pentru că abilităţile şi talentul necesare unei bune distribuţii directe sunt aceleaşi ca şi în cazul vânzării directe către consumatori: abilitatea şi dorinţa de a crea relaţii personale, unu-la-unu, cu ceilalţi. Va trebui să purcezi la drum sau să angajezi pe cineva care să facă asta. Dar repet, există programele, serviciile, tehnologia de comunicare şi logistica necesare unei reţele de distribuţie proprii robuste şi de succes.

vineri, 26 martie 2010

Cum recunoaştem defectele vinului prin miros

Am făcut acest mic conspect privind defectele cele mai des întâlnite la vinuri și pe care le putem sesiza prin miros întrucât am realizat că le-am uitat și am început să le încurc între ele. Nu am intrat în amănunte, nu sunt trecute și cauzele acestor defecte, însă Internetul abundă de astfel de informații (vezi la sfârșitul articolului două referințe utile). Deci, să vedem care sunt defectele și cum ne prindem de ele. E clar că, dacă întâlnim un astfel de vin cu defect la restaurant, vom refuza simplu sticla și vom cere deschiderea unei a doua sticle. Nu vă lăsați păcăliți sau intimidați, sunt banii voștri și este dreptul vostru să primiți un vin corect, fără defecte.

Defect de dop - miros de pivniţă umedă, mucegăită, stătută, sau de hârtie udă sau carton ud. La concentraţie mică, mirosul poate pur şi simplu să blocheze aromele vinului, fără ca defectul să se simtă predominant. Dacă totuşi vinul are ceva arome şi are gust bun, înseamnă că nu este afectat de defectul de dop, ci este pur şi simplu de calitate slabă.

Aciditate volatilă - miros de oţet sau de acetonă sau diluant. Este foarte pregnant în postgust.

Oxidare - aromele sherry şi de nuci sau alune sunt un indicator al oxidării vinului. Vinul pare îmbătrânit prematur, culoarea are reflexe brune la vinurile roșii sau chihlimbarii la cele albe, iar aromele proaspete de fruct sunt reduse, fără beneficiul creşterii în complexitate.

Sulfiţi - mirosul înţepător de vârf de chibrit ars indică un exces de dioxid de sulf.

Sulfide - există 3 mirosuri asociate cu diferitele tipuri de sulfide (prescurtare de la compuşi sulfuroşi reductivi):

hidrogen sulfurat (H2S) - miros de ouă stricate
mercaptani - miros de cauciuc ars, usturoi, ceapă. Unii amintesc si de mirosul de sconcs - care o fi acela :-)
disulfide - varză fiartă, porumb la conservă

Brettanomyces - mirosuri de medicament, cum este leucoplastul, sau de cauciuc, mirosuri metalice, de transpirație, precum şi cele de grajd sau de câine ud. Este mai ușor de detectat prin frecarea unei mici cantități de vin între palmele curate și mirosirea acestora.

Aldehidă acetică - miros înțepător de nucă sau de paie uscate. Unii amintesc și de mirosul de mucegăit sau de mlaştină/baltă. Se confundă cu uşurinţă cu defectul de vin oxidat, dar efectul are cauze diferite.

Frunze de mușcată - miros și gust puternice de frunze de mușcată zdrobite.

Copt - când aromele sunt şterse şi amintesc de fructe fierte sau coapte, vinul poate fi copt datorită expunerii prelungite la temperaturi ridicate.

Mai multe detalii puteți afla aici:
http://palatepress.com/2010/03/brimstone-in-the-bottle-sulfur-compounds-in-wine/

Edit 31.03.2010: Am găsit un superb articol care explică şi sumarizează foarte frumos compuşii sulfuroşi din vinuri, împreună cu mirosurile lor. Partea interesantă este aşa numitul "penny test" ce poate fi folosit pentru confirmarea prezenţei mercaptanilor în vin: dacă într-un vin suspect de mercaptani se introduce un mosorel de sârmă de cupru sau o linguriţă de argint în pahar şi amestecaţi. Dacă vinul are mercaptani, mirosul neplăcut ar trebui să dispară aproape imediat.

Enira contra Enira: de la Rose la BV

Miercuri 24. O seară nemaipomenită de martie, cu vreme frumoasă şi caldă de primăvară, care m-a făcut să mă gândesc în drum spre restaurantul Ginger la vinurile albe şi rose, a căror vreme mai că a sosit. În acord cu gândurile mele, ne aşteptau pe masă 3 rose-uri, 2 Enira, 2 Enira Rezerva şi un BV, un vin pe care nu-l întâlnisem până acum şi despre care auzisem multe lucruri bune.

Am început, fireşte, cu roseurile.
  • Enira Rose 2009, 14,5% alc., cupaj de Syrah şi Petit Verdot. Culoare roşu pal frumoasă, aromă proaspătă şi fructuoasă cu note minerale, plăcută, aciditate bună, final lung. I-am dat 89 de puncte. Un vin cu care mă voi mai întâlni în vara asta cu siguranţă!
  • Enira Rose 2008, 13% alc., Cabernet Sauvignon şi Merlot. Culoare roz somon mai palidă, nas mediu cu un iz destul de ciudat la început, note fructuoase şi florale, gust cu note dulcege, de fruct, rotund şi final lung cu o amăreală ce dispare rapid. Nu a fost pe gustul meu şi i-am acordat 80 de puncte, deşi ceilalţi participanţi l-au considerat ca fiind cel mai complex din cele 3 roseuri.
  • Enira Rose 2006, Merlot. Culoare foarte intensă pentru un rose, nas de sirop de fructe roşii de intensitate medie, gust cam dulceag şi plat, persistenţă medie. Un vin pe pantă descendentă deja, oricum atipic pentru un rose. 74 de puncte.
Să trecem la Enire:
  • Enira 2007 - la prima impresie este aproape Enira 2006 la primele degustări de acum un an. Nasul prezintă note estompate de piele ce duc puţin către cauciuc şi asfalt, posibil datorită conţinutului mai mare de Syrah din cupaj. În rest arome foarte plăcute şi intense de fruct, vanilie, tanini încă robuşti, fruct din plin, note de piele retronazal, final lung. Şi acea senzaţie sangvină, carnală, în gură cu care ne-am obişnuit. 91 de puncte.
  • Enira 2006 - s-a schimbat mult în ultima vreme, evoluând către ceva destul de complex, deşi a pierdut din intensitatea de fruct şi au apărut note de lactate şi legume fierte. Un vin care a primit doar 82 de puncte după mai tânărul şi mai puternicul 2007.
  • Enira Rezerva 2007 - un cupaj de probă făcut de Mark Dworkin, nu varianta finală, vinurile fiind încă la maturare în baricuri. Nasul destul de tineresc şi simplu comparativ cu tenta austeră ce vesteşte complexitatea celei din 2006. Notele de piele şi cauciuc apar şi aici alături de cele de fruct şi cafea. Atacul este puţin agresiv, care se estompează şi umple gura cu arome intense de fruct, piele şi lemn. Un vin neformat încă. Final lung, intens. 86 de puncte.
  • Enira Rezerva 2006 - acelaşi vin superb pe care-l iubesc, şi pe care l-am cotat la 90 de puncte.
BV-ul, ah, BV-ul. BV 2007, un vin care s-a epuizat demult şi care a fost comercializat pentru 50 EUR sticla a primit de la mine 94 de puncte în cadrul acestei degustări. De ce? Pentru nasul elegant, intens, de fructe, trandafiri, vanilie, evolutiv, pentru gustul de-a dreptul exploziv, în crescendo, care umple cu totul gura, pentru taninii robuşti dar superb integraţi, şi pentru cel mai lung final pe care l-am întâlnit până acum la vreun vin! Superb!

Le mulţumesc lui Ghenadie Bobeică şi lui Mircea Niculescu de la WineRo (importatorii Enira în România) şi gazdelor Cesar Filip şi Doru Pencea de la Ginger pentru acest frumos eveniment. Le mulţumesc şi celorlalţi participanţi (Dana, Ionuţ, Alin, Radu, Ştefan Teriş) pentru atmosfera extraordinară ce s-a prelungit târziu în noapte!

Edit 29.03.2010: sticla de Enira 2006 cu care m-am delectat în weekend nu a prezentat notele de legume fierte, care par să apară după aerare îndelungată (2-3 ore). Fructul este într-adevăr mai estompat ca acum 1 an, ceea ce mută puţin în primul plan aromele date de învechirea la baric şi taninii (care se simt acum ceva mai bine). Prin urmare, după părerea mea, vinul merită băut în acest an fără aerare prelungită (buchetul se deschide în maxim 1 oră).
Blog Widget by LinkWithin