2 verticale de excepție: Syrah și BV de la Bessa Valley

Întrerup tăcerea care s-a așternut de mai bine de un an pe blogul meu pentru a împărtăși cu voi un eveniment de excepție: două verticale ale celor mai bune vinuri produse la Bessa Valley în Bulgaria sub eticheta Enira. Titlul m-a dat deja de gol, este vorba de superbul BV și de nu-mai-puțin-plăcutul Syrah, edițiile din 2007, 2008 și 2009.

Vinurile ne-au fost oferite de Ghenadie Bobeică de la WineRo și au fost degustate, savurate, discutate și apoi visate de cei ai casei: Dana și Ionuț, Radu, Mircea Niculescu de la WineRo și gazda Cezar Filip de la Ginger.

După mai multe ore de acomodare prin decantoare, vinurile mi-au spus așa. Syrah:

Syrah 2009

• a avut cel mai intens nas din cele 3 syrah-uri, însă nu și cel mai complex sau evoluat, fiind și cel mai tânăr. Note de fructe negre, ciocolată
• tipic Enira, rotund, bine integrat
• final foarte lung, cu o notă puțin amăruie deloc deranjantă, care dispare pe măsură ce vinul se odihnește în pahar (dacă are timp!)
• virează gustativ spre prună afumată și fructe mai dulci, confiate (probabil odată cu încălzirea în pahar)
• potențial bun

Syrah 2008

• nas destul de reținut, puțin metalic, cu accente de piele, cacao (ciocolată neagră), fructe negre
• în gust se disting roșii uscate, caramel, fructe
• final lung, note vag amărui, pare mai puțin complex ca 2009
• corp mai subțire decât 2009

Syrah 2007

• cel mai tipic dintre cele 3 syrah-uri
• cel mai elegant nas dintre cele 3, destul de intens, cu arome de fructe negre, caramel, aluzii de bitum (nu mult, doar cât să-i șadă bine unui syrah)
• gust intens, rotund, cu fructe, care crește în senzația de dulce odată cu încălzirea în pahar
• final foarte lung, de nivelul lui 2009, dar fără nota amăruie și mai complex

Ordinea preferințelor mele:

1. Syrah 2007
2. Syrah 2009
3. Syrah 2008

Să trecem acum la BV, cupajul de 4 soiuri -- Syrah, Cabernet, Merlot și Petit Verdot -- în proporții egale. BV este unul din vinurile cu cel mai lung final pe care le-am cunoscut până acum. Cine vrea să afle cum e un vin cu un final de peste 20 de secunde, poate încerca un BV 2008.

BV 2009

• nas nu exploziv, dar plăcut, cu note de fructe negre, elegant, puțin rășinos
• în gură vinul este rotund, dar cu tanini ceva mai robuști inițial, care dispar repede
• final lung plăcut, complex, mai scurt decât al celor din 2008 și 2007

BV 2008

• nas intens, elegant, cu note de cafea și fructe negre
• rotund în gust, intens, amplu, cu fructe și condimente
• final foarte lung, complex, cu fruct și note dulci

BV 2007

• nas mai reținut decât 2008, dar elegant, cu fructe negre și note de bitum (se simte cel mai bine syrah-ul din el)
• gust intens, rotund, note mai dulci decât 2008
• final foarte lung

Ordinea preferințelor mele:

1. BV 2008
2. BV 2007
3. BV 2009

Un singur regret am: am lăsat vin în decantoare la plecare! Așa ceva nu se face, mai ales cu astfel de vinuri.

Un Chardonnay te rog, că mi-e o sete...

După rose i-a venit rândul și Chardonnay-ului să treacă prin paharele și peste limbile noastre. De astă dată au participat 5 vinuri din afara patriei noastre, drăguța Românie, și bine au făcut, pentru că s-au clasat bine cam toate.

Au participat la degustare și Lorena Deaconu de la Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni (Aurelia Vișinescu).

Surpriza (sau să-i spun confirmarea așteptărilor) a venit de la Theia de la Halewood, care s-a clasat cu puțin sub mult mai scumpul (și mai maturul) Planeta.

Elenovo făcut de Eduardo Miroglio în Bulgaria a marcat maxim de puncte la mine, deși nu a fost cel pe care l-am apreciat cel mai mult.

Păcat de sticla paradită de la Serve, care an de an face un rose de mare calitate. Mai încercăm.

Rose-urile verii noastre

A venit din nou vremea rose-urilor, așa că am aranjat de-o degustare de rose-uri în mare românești (cu 2 excepții).

Surpriza (plăcută) a degustării a fost vinul de la DOmeniul Coroanei Segarcea, care, la cei numai 20 de lei cât face în Metro, a rupt vinuri cu mult mai piperate. Clar, favoritul meu din lista de mai jos, și care și-a câștigat un raft întreg în frigider!

Sticla de la Enira a fost cu defect, mai degustasem vinul de 2-3 ori înainte, și era cu totul altceva. Mai încercăm.

Preferatul meu - deși nu a participat în degustare - rămâne în acest an Belleruche Cotes du Rhone rose 2010 de la Chapoutier, un vin etalon pentru un rose de calitate. Păcat că Metro cere 51 de lei pe el (parcă), puțin cam mult pentru cât sunt eu dispus să dau pe un rose.

Vă doresc o vară cât mai suportabilă alături de albe și rose-uri cât mai bune.

4x Amarone

Miercuri a venit rândul superbului Amarone în cadrul degustărilor noastre de la Ginger. Alături de Alin, Radu, Dana și Ionuț, Ghenadie, Mihai și Răzvan am încercat 5 vinuri, dintre care unul a fost oxidat în ultimul hal, de aceea nici nu l-am mai menționat în titlu.

Pe foarte scurt, Amarone este un vin din nordul Italiei, din regiunea Valpolicella, care se face de regulă din 3 tipuri de struguri - Corvina, Rondinella și Molinara - deși unul din vinurile degustate de noi conținea Croatina în loc de Molinara. Strugurii recoltați în luna octombrie se lasă 4 luni la uscat printr-o metodă numită de italieni appassimento, ceea ce induce un gust de stafidă sau smochină în vinul rezultat.

Anul acesta s-a pus pe piață și recolta 2007.

Vinurile au fost deschise cu 2 ore înainte de degustare și au fost puse în carafă înainte de servire.

1. Ca' dei Ronchi Amarone della Valpolicella 2007, 16% -- nas foarte interesant cu note de cireșe amare, smochine, accente dulci. Culoare mai puțin intensă, oarecum atipică. Vinul nu este prea extractiv, însă are un final foarte lung cu arome de ciocolată, smochine, cafea și fructe dulci. Dana l-a categorisit drept "cocotă". Mie mi s-a părut apropiat de stilul în care Davino a făcut Zamfirescu, adică un vin pentru cucoane, mai fără corp, foarte aromat și lung.

2. Nicolis Amarone della Valpolicella 2004, 15% --  acesta a avut în componență Croatina în locul strugurilor Molinara. Nas cam reținut (care nu s-a intensificat prea mult nici după 1 oră în pahar/carafă), mai grav, cu accente de ciocolată și cafea. Gustativ prezintă dulceața caracteristică Amarone, note de stafidă/smochină, tanini destul de robuști. Final lung, fructuos. Mai corpolent decât primul.

3. Masi Costasera Amarone della Valpolicella Classico 2006, 15% -- un vin pe care l-am mai degustat în repetate rânduri. Nasul mai reținut inițial, dar care se deshide în timp spre note de chimen, fructe negre și accente dulci. Gustativ este echilibrat, în ciuda taninilor robuști, și prezintă aromele de stafide și senzația dulceagă caracteristică. Un vin școală după cum l-a calificat Răzvan.

4. Fabiano Amarone della Valpolicella Classico 2007, 15% -- unul din cele 3 calități de Amarone produs de Fabiano, cel de la mijloc. Din păcate celălalt Fabiano a fost total oxidat. Nas plăcut cu note de lemn. Gustativ vinul este amplu, cu note mai grave. Prezintă tanini cam aspri, semn că mai are nevoie de timp în sticlă pentru a se rotunji. Final lung. Mi s-a părut cel mai elegant dintre toate în ciuda tinereții. Se pare că și acest vin are în componență ceva Croatina după cum reiese de pe site-ul producătorului.

Vinurile au fost toate nemaipomenite, vinuri de meditație și de dezbatere alături de amici. Superb.

Cu Prince Stirbey la Ginger

In seara de 4 aprilie ne-am strans la locul cunoscut pentru a incerca impreuna cateva vinuri de la Prince Stirbey. Ideea mi-a venit dupa ce am incercat prima data vinurile lor rosii din 2009, Novac si Negru de Dragasani, care mi s-au parut foarte, foarte bune. Dupa care ne-am sfatuit intre noi, celula de baza, si am agreat sa largim participarea pentru seara de 4 aprilie si in afara grupului nostru, invitand si ceilalti bloggeri de vin bucuresteni. Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey au fost deschisi propunerii, si iata ca s-a concretizat!

Au fost alaturi de noi Mihai Vasile (Berbecutio), Madalin (Wine&Knives), Sorin, Razvan Jurca, Mona Arsulescu, Mihai Oprea, Nicusor Cazan. Si bineinteles Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey si gazdele noastre Cezar Filip si Doru Pencea de la Ginger.

Vinuri bune si surprize, puteti citi mai multe pe blogurile celor de mai sus. Eu am sa mentionez doar cateva:

Sauvignon Blanc 2010, cel mai bun an din ultima decada pentru Sirbey dupa spusele lui Oliver. Foarte frumos aromatic, complex, cu note de soc si florale, se simte foarte proaspat in gura, cu un rest placut de dioxid de carbon, finalul este mediu.

Sauvignon Blanc 2005, cel mai involuat an pentru Sirbey in opinia lui Oliver. Vinul se tine inca bine in ciuda celor 7 ani, se deschide dupa ceva timp in pahar oferind un nas fin, fata note verzi, cu note de fructe coapte, flori. Mai putin acid in gura. A placut cam tuturor.

Sauvignon Blanc 2010 Vitis Vetus, piesa de rezistenta de la Stirbey in materie de SB. Decantat 1 ora inainte de servire. Are un nas foarte fin si complex, final lung cu o usoara amareala placuta pe final.

In ciuda protestelor lui Oliver, Raluca ne-a regalat cu un Rose 2011 adus direct din cisterna imediat dupa filtrare. Produs exclusiv din Cabernet Sauvignon vinul arata o culoare puternica, note intense de fructe (smeura, cirese negre). In gura este sec, fresh. Finalul cam concentrat si amarui, dar asta o atribui pe moment vinului stresat. Abia astept sa gust varianta finala!

Am mai degustat Merlot 2008, 2004 (care inca se tine bine), Novac 2009 si Negru de Dragasani 2009, Cabernet Sauvignon 2003 si 2008.

Ma bucur ca au fost printre noi si persoane care au facut cunostinta pentru prima data cu Novacul si Negrul de Dragasani de la Stirbey, vinuri nemaipomenite in incarnarea 2009, desi epuizate deja la producator. Sunt soiuri romanesti care merita lucrate si dezvoltate si mai departe, felicitari sincere lui Oliver pentru ce-a reusit deja cu ele.

Multumim, Raluca si Oliver, pentru o seara foarte placuta si relaxanta!

Merlot neaoș (cu o excepție)

Așa cum am promis, următoarea degustare în orb a avut ca protagonist Merlot-ul din România cu o excepție: Easy by Enira de la vecinii bulgari. Întâlnirea a avut loc pe data de 11 mai la restaurantul știut, Ginger, unde s-au străduit să evalueze cele 16 vinuri Alin, Dana și Ionuț, Radu, Ghenadie, Răzvan, Cezar Filip și Doru Pencea (gazdele noastre) și invitații speciali Lorena Deaconu de la Cramele Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni.

Le mulțumesc și celor care nu ni s-au putut alătura, dar care ne-au trimis câteva din vinurile lor spre delectare: Misha Rotenberg de la Crama Rotenberg și Costel Cainamisir de la Vinarte.

Iată și vinurile evaluate, clasamentul general și opțiunile mele:

Primul clasat, Erotikon 2008 de la Crama Oprișor, m-a impresionat printr-un nas complex, elegant și printr-un gust catifelat, rotund, cu lemn superb integrat. Un vin cu tipicitate bună. Cred că vinurile din seria Erotikon se află acum în forma lor maximă; merită încercate, dacă le (mai) aveți pitite prin pivniță.

Prince Mircea 2008 a avut un nas mediu cu note de lemn și fruct, tanini cam aspri, un gust predominant de vișine și prune și ceva note lăptoase. Tipicitatea și corpul l-au ridicat în clasament.

Easy by Enira mi s-a părut de astă dată cam prea taninos, cu notele lemnoase prea ostentative și cu o amăreală pe final ce a depășit fructul și aromele dulci cu care ne-a obișnuit acest vin.

Ca de obicei, La Putere de la Cramele Recaș a fost ușor de ghicit, un vin tânăr, modern, cu note de fruct, dulci, vanilate în nas, destul de rotund în gură, intens, însă lăsând o impresie de vin prea comercial.

Prahova Valley Special Reserve de la Cramele Halewood a avut, cred, cel mai bun raport calitate-preț. Deși un vin comercial și în ciuda unei tipicități puțin deficitare, notele aromatice fine și gustul echilibrat l-au ajutat să obțină de la mine 80-82 de puncte.

Surpriza emisiunii a constituit-o un vin necunoscut, Vinul pentru prieteni 2007 de la Nicoară și Fiul, care în ciuda unei astringențe puțin ridicate a reușit să-mi smultgă 82 de puncte.

Vinurile de la Crama Rotenberg, Notorius 2007 și Menestrel 2008, au dezamăgit puțin, lipsa complexității, prin astringența prea ridicată și printr-un gust gol (Notorius). La fel și Nomadul 2007 de la Domeniile Săhăteni, un vin în cădere. Nici merlotul de la Prince Stirbey nu a impresionat, lăsând o impresie de corp deficitar în ciuda rotunjimii din gură.

10 vinuri din 16 au trecut pragul de 80 de puncte și niciunul nu a coborât sub 75 (cu excepția celui defect), ceea ce confirmă afirmația Lorenei că merlotul nu te înșeală niciodată. Un soi din care se poate scoate un vin previzibil peste medie, dar pe care cu greu îl poți urca la un nivel de excelență. Asta s-a văzut și la această degustare, unde majoritatea vinurilor au fost cu tanini puternici, uneori deranjanți, iar lemnul cu care au încercat producătorii să îmblânzească acești tanini și să câștige în complexitate nu a reușit peste tot să-și atingă scopul, ba din contră.

O degustare în care vinurile nu mi-au lăsat deloc o impresie pozitivă, spre deosebire de shirazurile și feteștile negre de mai înainte.

Shirazuri de pretutindeni

Dacă tot am scris despre degustările în orb de Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, am să scriu puțin și despre prima din seria degustărilor în orb din această primăvară: cea de Shiraz.

A avut loc pe 24 martie la restaurantul Ginger și i-a avut ca participanți pe Alin, Dana și Ionuț, Ghenadie Bobeică și Mircea Niculescu de la Winero, gazda noastră Doru Pencea și ca invitat special pe Alin Lăzărescu de la Heinrig Distribution.

Iată cele 10 vinuri degustate și clasamentul acestora:

După cum se vede, vinurile au fost bune cu excepția Cornas-ului cu defect. Pentru mine cel mai bun vin a fost Shirazul Enira, care a marcat 89 de puncte, un vin complex, cu un final superb. Acesta a fost urmat în topul preferințelor personale de Erotikonul celor de la Crama Oprișor, un vin excelent, cu tipicitate bună, gust intens și o persistență deosebită, în ciuda unei acidități puțin cam ridicate.

Hedonistul 2008 a fost parcă sub ediția 2005, cu un nas intens dar simplu și cu un final dominat de notele lemnoase.

La capitolul calitate-preț, Jinda-Lee cred că a condus detașat la cei numai 20 de lei cât face. Nici Peter Lehmann Barosa nu e mai prejos la cei 37 de lei, dacă ne uităm că de pildă The Hedonist face 93 de lei iar Erotikon bate suta de lei (la Vinexpert cel puțin).

Cabernet Sauvignon din Europa de Est

Pe 27 aprilie a venit rândul Cabernetului Sauvignon de a fi evaluat în orb de cam același grup ca la Fetească Neagră tot la Ginger: Alin, Dana și Ionuț, Ghenadie, Răzvan, Cezar Filip și Doru Pencea (gazdele noastre) și invitații speciali Lorena Deaconu de la Cramele Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni.

Tema a fost a astă dată Cabernetul din Europa de Est, vinurile având reprezentanți din România, Bulgaria, Slovenia și Republica Moldova. Ar fi meritat să includem și vinuri din Ungaria, însă n-a fost să fie. Iată și vinurile, precum și punctajele căpătate:

Pentru cei care deja au observat intrusul, da, s-a strecurat și un vin spaniol, Cassa Vella 2005, care s-a comportat foarte bine ocupând un frumos loc 5. Pentru mine vinul s-a clasat pe poziția de frunte alături de Cantus Primus de la Halewood având un nas nemaipomenit de fin și de plăcut, cum numai Antonius-ul a mai avut.

Cantus Primus m-a încuiat puțin la partea de punctaje, întucât a totalizat 87 de puncte în ciuda mirării mele continue. Vinul a arătat tanini foarte aspri și un final cam scurt, însă a marcat la capitolul tipicitate, intensitate și calitatea aromei și a gustului. Nu-i rău pentru proba cu numărul 13 din concurs!

Antonius a punctat maxim la capitolul armonie, ceea ce se reflectă și în punctajul fruntaș cu care a fost evaluat de toată lumea. Un vin al unui producător drag mie, autor al mai multor vinuri de excepție (deși comercializate un pic prea scump pe piața românească).

Erotikonul de la Crama Oprișor mi-a lăsat o impresie puțin cam de lume nouă, cu note stridente dulci și vanilate, un vin de calitate, corect, însă comercial, fără personalitate. Shirazul din aceeași serie este mult mai reușit.

La fel ca la degustarea anterioară de Fetească Neagră și de data asta m-a uimit performanța mediocră a vinului de la Stirbey: o impresie comercială atât în nas cât și în gură, rotund, însă deficient la capitolul tipicitate. Este posibil să-l fi dezavantajat faptul că a fost al 16-lea vin degustat, când toată lumea obosise deja. Altfel decât mi-l aminteam.

Wine Pricess 2003 a fost o altă surpriză plăcută. În ciuda celor 8 ani toată lumea a fost de părere că vinul mai are încă viață lungă înainte. Un vin masculin, cu tipicitate bună, intens, și-a câștigat 85 de puncte de la mine și locul 4 în clasamentul general.

Per total o degustare foarte reușită, cu vinuri bune și foarte bune, care ne-a făcut să decidem o continuare: Merlot.

Fetească Neagră în orb

Am fost extrem de plăcut surprins de modul în care s-au prezentat Feteștile Negre încercate de grupul nostru (suspecții de serviciu Dana, Ionuț, Răzvan, Radu, Ghenadie, Cezar Filip, Doru Pencea), căruia i s-au alăturat distinșii invitați Aurelia Vișinescu și Alex Achim dela Domeniile Săhăteni și Lorena Deaconu și Dan Muntean de la Cramele Halewood, pe 8 aprilie la Ginger.

Deja începem să avem rezultate bune și constante pe un palier larg de participanți cu acest soi în care ne-am cam obișnuit să ne punem speranțele. Și asta nu poate fi decât un lucru bun.

Am avut la degustarea în orb 12 probe, din care niciuna nu a fost defectă, fapt mai rar întâlnit prin degustările de până acum. Dar să vedem vinurile, clasamentul general și punctajele:

Câteva comentarii:

- proba de Stirbey 2008 a avut ceva probleme, un nas destul de neplăcut ce m-a făcut să cred că sticla a fost cu probleme.

- Hyperion 2010 este un vin încă neîmbuteliat, adus de producător doar ca avanpremieră. Vinul nu și-a încheiat nici pe de parte evoluția și la sticlă va arăta cu siguranță altfel. În acest moment vinul arată un nas atipic de cireșe amare, un gust dominat de fragi/căpșuni și tanini foarte duri pe un fond cam plat. În evoluție.

- Stirbey 2006 (vin vândut exclusiv pe piața externă) pare deja trecut de vârf, dar nu este încă total căzut.

- Hyperion 2009 este un vin frumos baricat, modern, cu note de vanilie puțin cam proeminente.

- La Putere 2009 - foarte lucrat, prea aromat, ceva deficiență de corp, note vag amărui pe final.

- Artizan 2008 - note oxidate în nas, tanini cam prea robuști, destul de netipic, plat, amărui pe final.

Vedeta serii a fost fără îndoială Nomadul 2007 de la Domeniile Săhăteni, care la cei 25 de lei a surclasat vinuri de 149 de lei! Cel mai bun raport calitate-preț din degustare. Pentru mine a fost vinul cu tipicitatea cea mai bună din acea seară.

Feteasca Neagră este clar pe drumul cel bun, să așteptăm să se maturizeze vițele și să apară și alți producători cu alte idei despre cum anume ar trebui să arate acest soi românesc. Atunci să te ții!

De vorbă cu bătrânul Chianti

Aseară am stat la o şuetă la Ginger cu bătrânul -- dar cu sânge tânăr şi zburdalnic -- Chianti. De fapt cu 5 întrupări ale sale, unele mai de soi, altele ceva mai puţin.

Sangiovese într-una din exprimările sale celebre în toată lumea. Vinuri făcute să acompanieze cu succes bucatele, suficient de aromate, cu tanini prezenţi, dar fini, echilibrate, plăcute, cu vino-ncoa'. Nu mai sunt vechile vinuri rustice ce au adus notorietatea Chianti, sunt mai moderne, mai fine, mai şlefuite.

Cu excepţia sticlei de Riserva, vinurile s-au învârtit pe la 52-55 de lei.

În ordinea servirii, iată şi vinurile:

• Granaio Chianti Classico 2007, prod. Fattorie Melini, 13,5% alc. Nas destul de intens de vişine, cireşe, ceva prună, tipic, gust plăcut, tanini medii şi echilibraţi, final mediu-lung cu fruct şi note de lemn şi piele. Aciditate bună. Plăcut. Evoluează înspre note florale. Locul 4.
  

• Gineprone Chianti 2007, prod. Col d'Orcia, 14% alc. Nas destul de intens de magiun de prune, vişine, gust echilibrat, final lung cu note de lemn şi fruct. Tanini destul de fermi dar fini. Dezvoltă în timp nunaţe de cafea. Locul 3.
  

• Geografico Chianti Classico 2006, prod. Agricoltori del Geografico, 12,5% alc. Nas foarte tipic de Chianti, intensitate medie, cu note de vişine şi florale, gust rotund, plăcut, final mediu cu note de lemn. Evoluţie aromatică frumoasă. Locul 2.
  

• Nipozzano Riserva Chianti Rufina DOCG 2006, prod. Frescobaldi, 13,5% alc. Nas superb ce aduce mai degrabă a Margaux sau Paulliac, elegant, dar cam atipic, cu fruct şi vanilie, gust intens şi final lung, elegante ambele. Locul 5.
  

• Poggio Amorelli Chianti Classico 2005, prod. Poggio Amorelli, 13,5% alc. Produs din Sangiovese 100%. Descris aici. Deşi a părut un pic mai puţin tipic decât primele 3 vinuri (poate şi datorită producerii dintr-un singur soi de struguri), vinul a fost printre cele mai complexe şi mai interesante (după părerea mea, alţii nu l-au apreciat la fel de mult!). Locul 1.
  

Degustarea a fost una de succes, fără vinuri defecte, ce ne-au consolidat imaginea de Chianti pe care o aveam fiecare. Alături de mâncare, vinurile au mers foarte bine cu muşchi de viţel marinat în vin roşu şi ierburi preparat pe grătar şi mai puţin bine cu piept de raţă la grătar.

Seară pentru băieţi mari: Brunello di Montalcino

Aseară la Ginger ne-am făcut de cap: am făcut rost de 4 sticle de Brunello di Montalcino, pe care le-am tratat cum se cuvine, aerate 4 ore şi servite la temperatură rezon, cu care ne-am delectat până târziu. Fiecare a avut în pahar toate cele 4 vinuri pentru comparaţie şi pentru a le urmări evoluţia, care, după părerea mea, face toţi banii. Rar am întâlnit un vin care să fie atât de schimbător în pahar, iar asta s-a petrecut cu toate cele 4 vinuri.

Sunt mulţumit că toate cele 4 Brunello-uri au arătat o componentă comună, specifică soiului şi modului de vinificare, care ajută la recunoaşterea acestui vin pe viitor. E un lucru bun, pentru că dacă stai să te gândeşti la 4 feteşti negre sau la 4 chardonnay-uri, nu prea găseşti mari similitudini între ele.

Vinurile care ne-au bucurat simţurile aseară au fost:

Donatella Cinelli Colombini 2004, 14% alc. (website)
Nas destul de intens chiar de la început, sare în ochi o notă de chit de geamgerie, note codimentate (coriandru sau enibahar), gust nu foarte puternic, dar interesant, cu ceva chimen în postgust. Finalul este mediu spre lung şi cam fără fruct. După ceva timp virează spre note de creion proaspăt ascuţit şi vag cafea. Apoi spre arome de gumă juicy fruit. Piele şi cafea. Tanini destul de robuşti. Corp puţin deficient. Loc 2-3.

Col d'Orcia 2004, 14% alc (website)
Nas relativ reţinut la început, mediu, dar superb, un amalgam de note de cremă de ghete/piele, fruct, aluzii de marţipan şi cafea. Atac destul de puternic, corp mai bun decât primul, fără prea mut fruct, dar cu note de piele. Final lung cu fruct şi piele. După o vreme apar note puternice de ciuperci care par să plneze deasupra unui val de fructe. Foarte interesant. Ciupercile se simt şi în gură. Loc 1-2.

Alessandro III 2003, 14% alc., produs de FRA.L.L. SA
Nas cam închis la început, aluziii de legume fierte şi piele, ceva fruct. Gustul e destul de intens, dar greu de definit, tanini mai robuşti, final lung dar nu foarte precis. Se deschide destul de frumos, devine mai intens, apar fructele. Loc 3-4.

Bartoli Giusti 2003, 13,5% alc. (website)
Nas elegant şi parcă mai grav, cu note de cireşe, cafea, gust cu atac plăcut, echilibrat, dar reţinut, final mediu plăcut, nu foarte expresiv. Mi se pare vinul cel mai complet cap-coadă, deşi pare cel mai facil dintre toate 4. Loc 1-2.

E greu de făcut un clasament între cele 4 vinuri, mai ales că degustate şi analizate pe parcursul a 4 ore, fiecare a evoluat, s-a schimbat şi s-a răs-schimbat. Vinurile din 2004 au fost, poate, cam tinere.

După degustarea de ieri pot spune că Brunello este un vin foarte interesant, destul de complex dacă ne gândim că este totuşi produs din Sangiovese 100% şi nu este vreun cupaj lucrat, un vin care neapărat trebuie lăsat în pace să se desfăşoare în voia lui pe parcursul mai multor ore. Nu e un vin de restaurant, pentru că are nevoie de mult prea mult timp să respire şi odată în pahar de mult prea multă vreme ca să-ţi spună povestea lui până la sfârşit. Dar totuşi nu cred să fie un vin care să merite preţurile la care este comercializat (noi am plătit între 135 şi 160 de lei pe fiecare sticlă). Neapărat de încercat, dar atenţie la anul de recoltă! Nu vrei să iei o ţeapă aşa de scumpă, aşa-i?

Enira contra Enira: de la Rose la BV

Miercuri 24. O seară nemaipomenită de martie, cu vreme frumoasă şi caldă de primăvară, care m-a făcut să mă gândesc în drum spre restaurantul Ginger la vinurile albe şi rose, a căror vreme mai că a sosit. În acord cu gândurile mele, ne aşteptau pe masă 3 rose-uri, 2 Enira, 2 Enira Rezerva şi un BV, un vin pe care nu-l întâlnisem până acum şi despre care auzisem multe lucruri bune.

Am început, fireşte, cu roseurile.

• Enira Rose 2009, 14,5% alc., cupaj de Syrah şi Petit Verdot. Culoare roşu pal frumoasă, aromă proaspătă şi fructuoasă cu note minerale, plăcută, aciditate bună, final lung. I-am dat 89 de puncte. Un vin cu care mă voi mai întâlni în vara asta cu siguranţă!
  
• Enira Rose 2008, 13% alc., Cabernet Sauvignon şi Merlot. Culoare roz somon mai palidă, nas mediu cu un iz destul de ciudat la început, note fructuoase şi florale, gust cu note dulcege, de fruct, rotund şi final lung cu o amăreală ce dispare rapid. Nu a fost pe gustul meu şi i-am acordat 80 de puncte, deşi ceilalţi participanţi l-au considerat ca fiind cel mai complex din cele 3 roseuri.
• Enira Rose 2006, Merlot. Culoare foarte intensă pentru un rose, nas de sirop de fructe roşii de intensitate medie, gust cam dulceag şi plat, persistenţă medie. Un vin pe pantă descendentă deja, oricum atipic pentru un rose. 74 de puncte.

Să trecem la Enire:

• Enira 2007 - la prima impresie este aproape Enira 2006 la primele degustări de acum un an. Nasul prezintă note estompate de piele ce duc puţin către cauciuc şi asfalt, posibil datorită conţinutului mai mare de Syrah din cupaj. În rest arome foarte plăcute şi intense de fruct, vanilie, tanini încă robuşti, fruct din plin, note de piele retronazal, final lung. Şi acea senzaţie sangvină, carnală, în gură cu care ne-am obişnuit. 91 de puncte.
• Enira 2006 - s-a schimbat mult în ultima vreme, evoluând către ceva destul de complex, deşi a pierdut din intensitatea de fruct şi au apărut note de lactate şi legume fierte. Un vin care a primit doar 82 de puncte după mai tânărul şi mai puternicul 2007.
• Enira Rezerva 2007 - un cupaj de probă făcut de Mark Dworkin, nu varianta finală, vinurile fiind încă la maturare în baricuri. Nasul destul de tineresc şi simplu comparativ cu tenta austeră ce vesteşte complexitatea celei din 2006. Notele de piele şi cauciuc apar şi aici alături de cele de fruct şi cafea. Atacul este puţin agresiv, care se estompează şi umple gura cu arome intense de fruct, piele şi lemn. Un vin neformat încă. Final lung, intens. 86 de puncte.
• Enira Rezerva 2006 - acelaşi vin superb pe care-l iubesc, şi pe care l-am cotat la 90 de puncte.

BV-ul, ah, BV-ul. BV 2007, un vin care s-a epuizat demult şi care a fost comercializat pentru 50 EUR sticla a primit de la mine 94 de puncte în cadrul acestei degustări. De ce? Pentru nasul elegant, intens, de fructe, trandafiri, vanilie, evolutiv, pentru gustul de-a dreptul exploziv, în crescendo, care umple cu totul gura, pentru taninii robuşti dar superb integraţi, şi pentru cel mai lung final pe care l-am întâlnit până acum la vreun vin! Superb!

Le mulţumesc lui Ghenadie Bobeică şi lui Mircea Niculescu de la WineRo (importatorii Enira în România) şi gazdelor Cesar Filip şi Doru Pencea de la Ginger pentru acest frumos eveniment. Le mulţumesc şi celorlalţi participanţi (Dana, Ionuţ, Alin, Radu, Ştefan Teriş) pentru atmosfera extraordinară ce s-a prelungit târziu în noapte!

Edit 29.03.2010: sticla de Enira 2006 cu care m-am delectat în weekend nu a prezentat notele de legume fierte, care par să apară după aerare îndelungată (2-3 ore). Fructul este într-adevăr mai estompat ca acum 1 an, ceea ce mută puţin în primul plan aromele date de învechirea la baric şi taninii (care se simt acum ceva mai bine). Prin urmare, după părerea mea, vinul merită băut în acest an fără aerare prelungită (buchetul se deschide în maxim 1 oră).

18 Cabernet Sauvignon-uri în orb, la Ginger

Energizaţi şi motivaţi de succesul degustării în orb de vinuri roşii săptămâna trecută, am decis să reedităm fenomenul şi să analizăm o feliuţă din plăcintă: Cabernet Sauvignon. Au fost 18 vinuri de această dată, dar participanţii au fost ceva mai puţini, profesorii Stoian şi Croitoru neputând participa, iar cei de la Vinul.ro trebuind să plece înainte de încheierea degustării împreună cu Sergiu Nedelea, manager la Casa Iancului. Cu toate astea, prof. Liviu Grigorică ne-a fost alături, şi bine a făcut, pentru că vinurile de la Crama Oprişor desăvârşite de dânsul au ocupat locurile de frunte în clasamentul general!

N-am mai împărţit vinurile pe paliere de preţ de astă dată, aşa că am să le prezint în ordinea punctajelor mele:

Erotikon 2008, 2007, Carl Reh Winery	91
Crama Oprisor Cabernet Sauvignon, 2007, Crama Oprisor	88
Chateau Golan, 2005, Chateau Golan	87
La Cetate, 2007, Carl Reh Winery	86
Prince Stirbey, 2006, Agricola Stirbey	82
Luis Felipe Edwards Terraced Gran Reserva, 2007, Luis Felipe Edwards	81
Cabernet by Enira, 2008, Bessa Valley Winery	81
Caloian, 2008, Crama Oprisor	81
Nederburg Manor House, 2005, Nederburg	81
Errazuriz Max Reserva, 2005, Vina Errazuriz	79
Domeniul Coroanei , 2007, Domeniul Coroanei Segarcea	76
Luis Felipe Edwards, 2008, Luis Felipe Edwards	72
Soare, 2004, Vinarte	70
Domeniile Samburesti, 2007, Domeniile Samburesti	69
Anima, 2007, Domeniile Sahateni	67
Divin, 2006, Domeniile Sahateni	66
Princiar Special Reserve, n/a, Domeniile Tohani	63
Tavernelle, 2004, Castello Banfi	60

Clasamentul general a arătat puţin diferit de al meu pe alocuri, astfel (aici sunt afișate cu 2 zecimale, pentru o clasificare mai exactă):

Erotikon 2008	89.50
Crama Oprisor Cabernet Sauvignon	89.50
La Cetate	87.63
Chateau Golan	87.38
Caloian	84.25
Luis Felipe Edwards Terraced Gran Reserva	82.63
Cabernet by Enira	81.50
Nederburg Manor House	79.50
Errazuriz Max Reserva	75.38
Anima	75.25
Luis Felipe Edwards	75.25
Princiar Special Reserve	75.13
Soare	75.00
Prince Stirbey	74.63
Domeniul Coroanei	74.38
Divin	74.38
Domeniile Samburesti	71.88
Tavernelle	64.38

Surpriza negativă a serii mi s-a părut Errazurizul Max Reserva 2005, care a luat 92 de puncte de la mine cu o săptămână în urmă, grupul evaluându-l la 88.4 puncte atunci faţă de 75.4 acum. Deci pare destul de evident că această a doua sticlă a avut ceva probleme, dar asta am să ştiu mai bine când voi deschide şi sticla mea, cumpărată cu aceeaşi ocazie.

M-au surprins foarte plăcut vinurile de la Crama Oprişor, atât cele de top - Erotikon şi Cabernet Sauvignon Crama Oprişor - pe care nu le mai gustasem, cât şi cele medii - La Cetate şi Caloian - care au fost extrem de bine apreciate. Nu au avut niciun vin sub 84 de puncte, iar aceasta este o performanţă, chiar dacă majoritatea celor care le-au apreciat a fost formată din iubitori amatori ai vinului, şi nu din profesionişti. Dar în final vinurile trebuie să le placă, nu-i aşa, consumatorilor cărora le sunt adresate - şi care plătesc pentru ele - şi nu doar specialiştilor.

Deşi cu o diferenţă mai mică de doar 3 puncte, şi Cabernetul by Enira a fost apreciat ceva mai reţinut faţă de săptămâna trecută.

Destul de multe vinuri cu o performanţă dezamăgitoare, din nou, se pare că aşa funcţionează piaţa vinului, dintr-un eşantion de măcar 15 vinuri cel puţin 25-30% (asta dacă ai noroc!) sunt slabe sau defecte într-o măsură mai mare sau mai mică.

Sper ca astfel de articole şi evaluări, pe care le facem pe blogurile noastre să vă fie de folos în evitarea vinurilor (sub)mediocre sau cu şanse mari de a fi defecte, pentru că în definitiv balta are destul peşte, iar bugetul nostru nu este infinit ca să tot aruncăm banii pe poşirci, doar-doar om avea noroc. Ia să fie tocmai invers, să se considere norocoşi producătorii cărora le cumpărăm noi vinurile, şi nu noi când avem bafta să dăm peste o sticlă fără defect.

Mulţumim, ca de obicei, gazdelor Doru şi Cezar de la Ginger pentru ospitalitate! Ah, şi lui Alin pentru poze!

Degustare de vinuri roşii de import între 40-130 de lei

Am acceptat cu bucurie invitația la degustarea organizată de Vinul.ro şi WineRo la restaurantul Ginger pe data de 18 februarie, degustare ce a strâns laolaltă nume grele din lumea vinului, cum ar fi prof. Viorel Stoian, Constantin Croitoru, Liviu Grigorică, Cătălin Galan, alături de organizatori - Cezar Ioan şi Valentin Ceafalău de la Vinul.ro, Ghenadie Bobeică, Mark Dworkin şi Mircea Niculescu de la WineRo (Enira) şi Cezar Filip şi Doru Pencea de la Ginger. În această adunare selectă am aterizat şi noi în formație incompletă, Radu fiind plecat pe câmpii mai verzi, în Franța, deci Dana, Alin, Ionuț şi Je, plus Răzvan Jurca.

Dar ce s-a degustat, dom'le, acolo? Răbdare, stimabile, şi veiu afla. Degustarea a constat din 25 de vinuri roșii împărțite în 3 serii, pe paliere de preț: 40-60 de lei (9 vinuri), 60-80 de lei (8 vinuri) şi 80-130 de lei (8 vinuri). Vinurile au fost selecționate de Vinul.ro. Degustarea s-a făcut în orb, iar fiecare participant a punctat fiecare vin folosind chiar fișa de evaluare utilizată în marea degustare de vinuri de la raft organizată de Vinul.ro anul trecut.

Trebuie să spun că punctarea vinurilor pe o scară de 100 de puncte a fost o premieră pentru mine, ca şi pentru Dana şi Ionuţ, o experienţă foarte interesantă mai ales prin prisma comparaţiei notei acordate de tine cu ceilalţi degustători. Au fost şi surprize de proporţii, unii punctând un vin sub 70 de puncte, iar alţii peste 85, aşa că aşteptăm cu nerăbdare să vedem unde s-au situat scorurile fiecăruia comparativ cu media!

Vinurile din palierul 40-60 de lei (în ordinea punctajelor mele)

• Cabernet by Enira 2008, Bessa Valley Winery, Bulgaria, Cabernet Sauvignon, 87 de puncte
• Tobia Seleccion 2005, Bodegas Tobia, Rioja, cupaj de Tempranillo 85% şi alte soiuri 15%, 85 de puncte
• Rosso di Montepulciano 2007, Azienda Agricola Poliziano di Federico Carletti, cupaj de Sangiovese 80% şi Merlot 20%, 81 de puncte, la egalitate cu
• Easy by Enira 2008, Bessa Valley Winery, Bulgaria, Merlot, 81 de puncte
• Reserve de Monsieur Louis 2006, Louis Eschenauer, Landiras, Bordeaux, 79 de puncte
• Yalumba Shiraz Viognier 2006, Yalumba winery Eden Valley, Australia, 79 de puncte
• Beringer Founder's Estate Old Vine Zinfandel 2005, Beringer Vineyards, 72 de puncte
• Chateau Tanais Olivier 2005, Pierre Baudiniere, Haut-Medoc, 69 de puncte
• Salentein Reserve Merlot 2003, Bodegas Salentein, Argentina, defect.
  

Câștigătorul este Cabernet by Enira, un vin tânăr, abia îmbuteliat, care va fi disponibil în curând pe piaţa noastră la un preț estimativ de 48 de lei. Pe locul doi interesantul Tobia Seleccion, care la 55 de lei este un vin cu adevărat bun, iar eu mă bucur cu atât mai mult cu cât cele două sticle încercate de mine pe la începutul anului 2009 nu au fost deloc la înălţime.

Vinurile din palierul 60-80 de lei

• Errazuriz Max Reserva 2005, Vina Errazuriz, Chile, 92 de puncte
• Misiones de Rengo Carmenere 2007, Vina Misiones de Rengo, Chile, 82 de puncte
• Enira 2006, Bessa Valley Winery, Bulgaria, 79 de puncte, la egalitate cu
• Penfolds BIN 2 2006, Penfolds Wines, Australia, 79 de puncte
• Tobia Graciano 2007, Bodegas Tobia, Rioja, Graciano 100%, 71 de puncte, defecte minore
• Barolo Il Pozzo 2004, Casa Demonte, Cossano Belbo, Nebiolo, 67 de puncte
• Chateau Bonnet Reserve Bordeaux 2005, Andre Lurton, Bordeaux, 66 de puncte
• Beringer Knights Valley Cabernet Sauvignon 2005, Beringer Vineyards, California, 66 de puncte

Deşi mi-e oarecum jenă să recunosc, am clasat pe primele două locuri două cocote chiliene (!), aşa că aş putea să mă las de vin chiar acum şi s-o dau pe bere înapoi :-) N-am nimic cu vinurile de lume nouă, însă aceste bombe de fruct iată că ies fără nicio problemă în topurile degustărilor făcute în orb în dauna unor vinuri clasice, mai reţinute, dar infinit (poate) mai complexe. Aşa cum s-a discutat aseară, concursurile nu par să favorizeze mai deloc nici vinurile complexe, scumpe, şi nici pe cele mai deficitare la capitolul intensitate de fruct. Nu e timp pentru analize amănunţite, decizi şi mergi mai departe, asta e regula jocului. Iar rezultatele unor astfel de degustări trebuie abordate cu grijă, pentru că ele reprezintă nimic mai mult decât aprecierea relativă a unui vin în contextul respectiv, unic, dat de ambient, mirosuri, starea de oboseală şi dispoziţia degustătorului, vinurile degustate înainte etc. Nu pot să nu remarc dezamăgirea vinului mai scump de la Tobia, care nu a reuşit mai mult de 71 de puncte, sticla prezentând defecte. Şi la cei 77 de lei cât a costat...

Vinurile din palierul 80-130 de lei

• Ronchedone Benaco Bresciano 2007, Ca dei Frati, cupaj de Merzemino, Sanviovese şi Cabernet Sauvignon, 89 de puncte, la egalitate cu
• Le Cupole Trinoro 2005, Tenuta di Trinoro, Rosso Toscana, un cupaj turbat de Cabernet Franc cu Merlot şi adaosuri de Cesanese, Petit Verdot şi Uva de Troia (!), 89 de puncte
• Beringer Clear Lake Zinfandel 2004, Beringer Vineyards, California, 86 de puncte
• Enira Reserva 2006, Bessa Valley Winery, Bulgaria, 86 de puncte
• Chateau de Cazeneuve 2005 - Le Roc des Mates Pic Saint-Loup, Andre Leenhardt, Coteaux du Languedoc, 81 de puncte
• Domaine du Clos des Fees 2004, Domanine Par Herve Bizeul, Cotes du Roussillon Villages, 79 de puncte
• Vallegarcia Syrah 2004, Retuerta del Bullaque, Spania, 66 de puncte, defect
• Tamaya Reserve 2001, Vina Casa Tamaya, Chile, defect

Destul de subţire, nu-i aşa, în acest palier de preţ, şi chiar iritante cele două sticle cu defect în valoare de 109 lei, respectiv 117 lei. Ce-ați fi făcut dacă ați fi plătit voi banii ăștia pe așa nişte gherle ordinare? Ei?

Acum, trebuie să fim totuşi rezonabili şi să ţinem cont că vinurile scumpe ar fi beneficiat poate de o aerare corespunzătoare pentru a putea fi puse mai bine în valoare. Sticlele au fost totuşi deschise cu 4-5 ore înainte de degustare, dar nu au fost carafate, iar aceasta este o practică des întâlnită la concursurile de vin, după cum au menţionat Viorel Stoian şi Constantin Croitoru. Vinurile au fost comparate pe picior de egalitate, însă cine ar degusta acasă un vin de peste 100 de lei sticla fără să-l aereze măcar 1 oră?

În concluzie, o seară nemaipomenită, vinuri bune, ambianță plăcută şi delicii culinare alături de prieteni ai vinului. Pe când un repetir?

Italience îmbujorate de prin Toscana

Tema de ieri a fost Sangiovese, cel mai cultivat strugure din Italia, cunoscut în special pentru celebrele sale încarnări - Chianti şi Brunello di Montalcino. Cam asta am degustat şi noi, câteva Chianti-uri, un Rosso di Montalcino şi un Brunello.

Ca părere generală, vinurile au fost bune, deşi n-am scăpat nici acum de infama excepţie care vine ea să strice cheful omului ca să-şi confirme regula. Care regulă? Cea cu defectele sticlelor de vin, chiar şi la producătorii care se respectă. Of.

Iată şi vinurile în ordinea preferinţelor mele:

1. Frescobaldi Pater Sangiovese 2007, IGT Toscana, 13% alc, prod. Frescobaldi. Nas destul de complex cu fruct (vişine), note de piele, cafea şi nuanţe florale, gust liniştit şi echilibrat şi un final mediu spre lung fructuos cu note de lemn şi de cireşe amare. Un vin bun şi la masă şi pentru degustat separat, care a costat 39 de lei.

2. Valiano Chianti Classico Riserva 2001, 13% alc, prod. Castelnuovo Berardenga. Un vin pe care l-am cumpărat acum vreo 3 ani la o lichidare de stoc a răposatului magazin de vinuri din Bucharest Plazza Mall cu vreo 50 de lei (preţul de vânzare fusese pe la 75-80 de lei). Un vin aflat la apogeu (dacă nu cumva a început deja traseul descendent), iar asta se simte din plin în miros şi pe limbă. Nas complex şi plăcut de fructe negre, smochine coapte şi stafide, o gură plină, cu tanini încă fermi dar frumos integraţi şi şlefuiţi de cei 9 ani care au trecut peste vin, final destul de lung, complex. Vinul a fost aerat circa 2 ore înainte de degustare.

3. Rubizzo Chianti Colli Senesi 2007, 13% alc, prod. Rocca delle Macie. Sangiovese cu puţin merlot. Nasul puternic şi plăcut de fructe de pădure roşii şi cireşe aduce tare mult a drojdiile de brunello cu care ne-a obişnuit deja maestrul Liviu Grigorică în vinurile de la Oprişor şi Rotenberg, gust prietenos, lejer, de cireşe şi vişine coapte, tanini fini, final destul de lung cu vişine şi puţin lemn. Un vin bun de gastronomie, poate puţin cam tânăr şi neaşezat, care a costat 43 de lei.

4. Castello Tricerchi Rosso di Montalcino 2006, 13% alc, prod. Agricoltori del Geografico. Nas destul de plăcut de fructe cu note de prune afumate şi rooibos (spune Radu), gust mai aspru, nu foarte aromat sau interesant, puţin cam astringent, auster, încheiat de un final mediu, neimpresionant cu ceva note de baric. Categoric nu-şi merită cei 64 de lei.

5. Banfi Chianti Classico Riserva 2005, 13% alc, prod. Castello Banfi. Un vin de la care aşteptam mai multe, dar care s-a dovedit cu defect. Nas sulfuros, neplăcut, care s-a aerisit într-o oarecare măsură, dar n-a făcut vinul băubil. Păcat de cei 75 de lei plătiţi pe el, o ruşine pentru un producător de talia lui Banfi.

Am lăsat la urmă fără a-l clasa pe vreunul din locuri pe Brunello di Montalcino 2004 de la Banfi, un vin care a primit 93 de puncte de la celebra revistă Wine Spectator. După părerea mea, nici cele 2-3 ore de aerare nu au fost suficiente pentru deschiderea acestui vin, prea tânăr încă şi prea puţin evoluat. Taninii cam aspri, nasul destul de închis şi o gură prea puţin impresionantă, în ciuda complexităţii care se simţea pe fundal mă fac să cred că vinul a fost deschis cu minim 1 an prea devreme. O aerare mai lungă ar fi schimbat, poate, lucrurile în bine.

Bordeaux cu Ginger

Acum că anul e pe ducă pot să fac o confesiune păstrată cu grijă timp de aproape 2 ani: am urât bordeauxurile. Să mă explic. Prima mea întâlnire cu acest tip de vin - foarte apreciat de majoritatea iubitorilor de vin din lume de multă, multă vreme - a fost un bordeaux primit în dar de soția mea de la Bruno Bich, patronul concernului BIC (da, cei cu brichete, pixuri și razoare). După ce ne-am ignorat reciproc ceva vreme, am hotărât să iau sticla de gât, i-am smuls dopul și am gustat o gură de vin. Urmarea: atât gura menționată, cât și restul conținututlui sticlei au făcut cunoștință intimă cu chiuveta de la bucătărie.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Oh, nu! Am mai cumpărat ceva chateau-uri, unele chiar scumpuțe, ca să vadă și țăranu ce-i aia Bordeaux și de ce cade lumea-n admirația lor. Cum bordeauxul nu-i nicidecum un vin de începători (cu mici excepții) - după cum am învățat pe propria-mi piele - am jurat că nu mai pun gura pe vreunul până ce n-am să mai învăț una-alta despre vin în general și n-am să-mi mai rafinez oleacă maniera de degustare (căci se vede limpede că eram cu totul fără maniere într-ale vinului atunci).

Vremea a trecut, promisiunea aproape a ținut (cu câteva excepții mai mult plăcute decât neplăcute cu niscaiva chateau-uri gustate la masă) și acum venit-a timpul pentru o degustare comparată de 5 exemplare din mai multe zone ale celebrei regiuni. Dar să vedem vinurile (tobe, audiența își ține respirația în anticipare, tobele sunt lovite de final):

1. Chateau de Lamarque 2001, Haut-Medoc, Cru Bourgeois, 13%, Prod: Gromand d'Evry. Vinul care mi-a plăcut cel mai mult, elegant, cu note de cafea care îmbracă fructele de pădure (afine, coacăze) și prune. Un vin care se deschide în gură, cu tanini fini, plăcuți și un final lung, elegant, extrem de plăcut.
2. Chateau de la Tour de Mons 2004, Margaux, Cru Bourgeois Superior, 13,5%, Prod: Ch, de la Tour de Mons. Nas destul de intes, complex și concentrat cu note de piele și fructe, tanini fermi dar integrați, final cu note de piele și lemn, puțin condimentat. Un vin care ar mai fi trebuit să stea la întuneric 2-3 ani.
3. Chateau des Jacobins 2002, Pomerol (Gironde), 13%, Prod: J. M. Bouldy. Cu un nas intens și dulceag de fructe cu note florale, gust fin dar nu prea complex, tanini moi, corp cam subțirel și un final lung, fructat, fin, vinul este mai degrabă feminin.
4. Chateau Monestier la Tour - Les Hauts de la Tour - 2003, Bergerac (Dordogne), 13,5%. Un cupaj de Merlot, Cabernet Franc și Cot cu nas relativ reținut inițial, care se deschide pentru scurt timp după o agitare puternică în pahar, cu arome de prune și cireșe, tanini fermi, final foarte condimentat cu note de lemn și piele, nu foarte lung. Evoluează spre un miros dulceag, mai fructuos.
5. Chateau Fonbadet 2002, Pauillac (Medoc), 12,5%, Prod: Domaines Peyronie. Un cupaj din Cabernet Sauvignon 60%, Cabernet Franc 15%, Merlot 20% și Petit Verdot cu Malbec 5%. Culoare intensă, nas destul de complex cu note de cafea, prune afumate, tanini cam duri, astrigent mai ales pe final, corp cam subțire, gust cu note chimice (vopsea, acetonă), final mediu. Nu a fost deloc pe gustul meu.

Deci vinuri din multe regiuni celebre, dintr-o paletă de recolte destul de largă, ce a inclus și celebrul 2005. Se vede că un Bordeaux trebuie să petreacă cel puțin 5-7 ani la sticlă până să fie bun de băut (dar asta nu e o regulă). Toate vinurile au fost carafate și aerate cel puțin o oră înainte de degustare și au costat între 18 și 25 de euro sticla.

În concluzie: și vreme e pentru Bordeaux! Pe el!

4 chiliene, 1 soi - ghici ciupercă ce-i: Carmenere

De data asta am ales ca temă pentru degustarea de la Ginger un soi mai puţin cunoscut, deşi prezent pe piaţa românească de multă vreme: Carmenere. Este un strugure cultivat cu precădere în Chile, unde filoxera n-a ajuns, din fericire, din viţă de vie franceză la origine.

Au fost pe masă 4 vinuri, chiliene toate, vinificate în cunoscutul stil de lume nouă: arome puternice de fruct, lemn destul de evident, final destul de puternic. Am să descriu vinurile în ordinea preferinţei mele:

1. Cono Sur Carmenere 2008, Vina Cono Sur, 13,5% alcool, Colchagua Valley - un vin foarte reuşit pentru cei numai 20 de lei cât cere importatorul lor, Cramele Recaş, pe o sticlă. Miros intens de fructe de pădure şi cireşe pietroase pârguite, tanini prietenoşi dar foarte prezenţi, final lung cu note de lemn puţin cam exagerate. Dezvoltă note de cireşe şi cafea în pahar. A mers grozav cu un file de porc cu crustă de caşcaval, ciupeci şi cartofi gratinaţi cu rozmarin.
   
2. Misiones de Rengo Carmenere Cuvee 2005, Misiones de Rengo, 14% alcool, Rapel Valley - un vin mai greu, mai corpolent decât primul, cu un miros puternic de fructe nu din cale-afară de complex, note de cafea, gust intens de fructe negre şi cafea, tanini destul de intenşi dar nu şi persistenţi, final puţin condimentat, mai scurt decât m-aş fi aşteptat. Per total este un vin mai complex decât celelalte 3, însă nu suficient pentru cei 59 de lei cât face.
3. Explorer Carmenere Reserva 2008, Concha y Toro, 13,5% alcool, Rapel Valley - un vin rezonabil la cei 29 de lei cât face, cu un nas intens şi prietenos de cireşe, cafea, lemn şi vanilie, gust intens şi plăcut de fruct, destul de condimentat, aciditate bună, tanini plăcuţi. Final mediu spre lung, plăcut. Din păcate este doar un vin de gastronomie, desfaci sticla şi o bei la masă, întrucât vinul evoluează foarte prost în pahar spre note de bombonele dulci şi alte chimicale.
4. Casillero del Diablo Carmenere 2007, 13,5% alcool, Rapel Valley - codaşul clasamentului în special datorită finalului prea amărui. La cei 36 de lei cât se cere pe-o sticlă obţii un vin cu miros cam reţinut de fructe negre (mure, afine) şi note de cafea, gust intens cu note dulci şi de lemn, tanini puternici dar integraţi, aciditate bună, prietenoasă. Finalul este lung, dar cu o amăreală deranjantă.
   

O degustare interesantă fără doar şi poate, dar soiul nu este deloc spectaculos. Un vin de băut la masă şi nu neapărat de savurat separat. Merită încercat.