sâmbătă, 13 martie 2010

Good Wine 2010 pe foarte scurt

Am să uzez azi de calitatea mea de blogger și n-am să mă simt obligat să fac o trecere în revistă completă ca un ziarist a salonului de vinuri Good Wine 2010, ci am să mă opresc numai asupra celor câteva vinuri care m-au atras și care mi-au spus câte ceva.

Prietenii de la WineRo (Enira) ne-au îmbiat cu noul Cabernet Sauvignon by Enira 2008, un vin tânăr care promite multe, iar de restul bunătăților (Enira, Easy by Enira, Enira Reserva) m-am despărțit cu greu, dar ce să-i faci, arta cere sacrificii, iar salonul era mare și curiozitatea mea așișderea :-)

Am continuat cu (aproape) revelația salonului (pentru mine), vinurile Gramma ale preotului Olteanu de pe colinele Iașiului, de la care am încercat Aligote, Fetească Albă și Fetească Regală. Deși abia la prima ediție (vițele nu sunt tinere, majoritatea au peste 40 de ani), vinurile sunt extrem de promițătoare, iar Aligote-ul este superb. Am avut senzația că am Crâmpoșie în pahar, un vin superb aromat, floral, proaspăt și cu un final curat. Feteasca Albă nu a fost pe gustul meu, fiind vinificată aproape de demidulce (12,5 g de zahăr rezidual).

Am poposit apoi la SERVE, care a propus alături de vinurile mai vechi și prospăturile din 2009. Cuvee Amaury a fost interesantă, la fel și rose-ul Terra Romana. Persoana de la stand a fost însă mult prea agresivă și a dat într-una sentințe laudative fără drept de replică propriilor vinuri pentru ca să poată fi legat un real dialog despre vinuri. Păcat că unii pun la poarta prăvăliei câini de pază în loc de cineva care să te îmbie să le calci pragul.

La 180 de grade ca atitudine a fost Mișa Rotenberg, care mi-a explicat pe îndelete și cu lux de amănunte secretele primului său rose, încă nelansat oficial. Vinul are o culoare de rose-uri franțuzești (somon și foaie de ceapă) și o aromă tranșantă, ce va polariza cu siguranță opiniile, așa cum a făcut-o la vremea ei primul Renault Megane hatchback: îl vei iubi sau îl vei urâ, dar nu vei rămâne indiferent. Finalul extrem de lung vine să completeze frumos acest vin pe care abia aștept să-l încerc în alte condiții, nu cele de salon de vinuri.

Nu se putea să nu trecem și pe la standul celor de la Crama Oprișor, ticsit de bunătăți: Erotikon Cabernet, Merlot și Shyraz, Smerenie 2008, Cabernetul Sauvignon Oprișor cu etichetă roșie, Drăgaica Roșie și Albă și noul Chardonnay 2009, care promite să fie un vin de aur, fără baricare ostentativă ca cel din 2008. Un stand frumos, oamenii aveau și un frigider de vin, așa că au servit majoritatea vinurilor la temperatura corectă.

Era să plec și să nu fac cunoștință cu niște vinuri argentiniene foarte interesante și un raport calitate-preț imbatabil. Am încercat doar Sauvignonul Blanc și Chardonnay-ul 2009 din gama Coleccion de la Michel Torino și m-au convins. Un nume care merită cercetat mai îndeaproape.

Am să menționez și delicioșii colțunași pe care i-am gustat la standul prietenilor de la restaurantul Ginger, care au mers de minune cu vinurile argentiniene proaspete și fructuoase.

În concluzie, am găsit mult mai mult la acest salon decât mă așteptam, standurile au fost bine organizate, oamenii din ele politicoși și profesioniști, vinul mult și interesant. Mi-ar fi trebuit însă mai mult timp ca să pot să-mi formez o opinie mai așezată despre vinuri. Dar pentru asta avem degustările de grup, așa că reveniți aici și veți afla mai multe!

6 comments:

alibus spunea...

Din cele zise de tine lumea ar putea crede ca TOTI oamenii de acolo au fost politicosi. ;)

Mihnea Mironescu spunea...

Păi excepția am menționat-o, nu?

George Mitea spunea...

Si eu am auzit lucruri bune de aligote-le Casa Olteanu. Pacat ca nu prea stiu unde se poate gasi.

Anonim spunea...

www.grammawines.ro

Anonim spunea...

De la Crama Oprisor ati gustat Caloianul? Mi s-a parut a fi unul dintre cele mai bune vinuri pe care le-am baut in 2009 in Romania. Nici cabernetul Prince Vlad 2006 al celor de la Vinju Mare nu a fost rau.

Mihnea Mironescu spunea...

N-am gustat nimic din gama Caloian de la Oprisor, sincer erau mult prea multe vinuri de top de incercat de la ei (Smerenie, Rusalca, Drsgaica, Cabernetul cu eticheta rosie, 3 Erotikon-uri etc.). Si cum timpul a fost dramuit... Insa eu mai cumpar Caloian ocazional, asa ca le gust intr-un final :-)

Vanju Mare sincer nu se afla pe lista mea de prioritati intr-ale vinului, daca pot sa ma exprim asa.

Blog Widget by LinkWithin