miercuri, 9 iunie 2010

Întâlnire cu vinurile americane

Ministerul Agriculturii SUA cu sprijinul Ambasadei Americii a organizat pe 7 iunie o întâlnire cu vinurile americane la hotel Marriott. Un eveniment care promitea multe, mai ales că vinurile americane sunt printre ultimele intrate pe piaţa românească, şi chiar şi aşa destul de timid. Orice iubitor de vinuri şi-ar dori să cunoască vinurile produse în celebrele regiuni din SUA, cum ar fi Napa Valley -- cu renumita regiune Stags Leap -- Oregon cu Pinot Noir-ul său, Sonoma cu Russian River Valley -- ca să menţionez doar câteva staruri americane.

Realitatea a fost, însă, puţin diferită, la eveniment participând doar 3 expozanţi: Mondavi şi Ravenswood de la gigantul Constellation, prezenţi deja la noi prin Cramele Recaş, Global Vini -- un distribuitor bulgar al unor vinuri americane ieftinuţe (sub 3 EUR preţ de distribuţie) îmbuteliate în Germania, şi Hess -- cu vinurile cele mai impresionante ale evenimentului.

N-am putut să mă abţin de la cele două perle ale lui Mondavi, Cabernetul şi Fume Blanc-ul din Napa Valley, vinuri de 140 de lei, respectiv 120 de lei, şi care şi-au dovedit clasa în ciuda stilului extrem de aromat, specific lumii noi.

Zinfandelul 2005 de la Ravenswood tot din Napa Valley a fost dezamăgitor, niciuna din cele 2 sticle prezentate nefiind în formă.

Vedeta serii a fost, aşa cum am spus, Hess, un investitor elveţian, care a cumpărat pământ şi vie prin 1978, şi bine a făcut. În afara vinurilor produse de el, grupul Hess mai conţine câţiva mici producători, cum ar fi Artezin cu cel mai elegant Zinfandel de la eveniment (la numai 13 EUR preţ de retail), sau Sequana cu un Pinot Noir extrem de complex şi interesant, deşi al naibii de scump (cam 50 de EUR în retail). Mi-a mai plăcut şi Hess Collection Mt. Veeder 19 Block Cuvee 2005, un Bordeaux blend foarte interesant, şi cu ceva Malbec în plus aşa, ca să fie mai cu moţ.

Mă aşteptam la o degustare cu mult mai mulţi producători americani, pentru că sunt destui şi cu vinuri de toate calibrele, dar n-a fost să fie. Poate data viitoare.

8 comments:

George Mitea spunea...

Da' vad ca esti ocupat, Mihnea, cu schimburile culturale:)

Mihnea Mironescu spunea...

Ei, dacă am fost invitat, și mai ales că mi-era fix în drumul spre casa, de ce să nu mă duc? Au fost și Răzvan și Mona (de la Vinuri Povestite), Cătălin Păduraru, aşa că am făcut și-o șuetă :-)

Anonim spunea...

Hehe, numai Hess are citeva vinuri notabile. In afara de Artezin, mai au un cabernet gustos, Allomi. Ar mai fi cabernetul Hess Collection, care e ceva mai scump, dar si mai bun. Mondavi si Ravenswood sint cam slabi. Central Valley produce si ea vinuri notabile. Cel mai bine ar fi za vii aici, in California, si sa le degusti la fata locului.
Nastratin

Mihnea Mironescu spunea...

Multumesc pentru comentariu! Sigur ca vizita la fata locului este solutia optima pentru a face cunostinta cu vinurile, insa distanta este mult prea mare pentru mine. Am sa ma limitez (la figurat, evident) la vinariile europene, mai usor de vizitat.

Abia astept insa ca vinurile americane sa fie importate de cineva serios pe piata romaneasca, cineva care sa le trateze corect si sa le pretuiasca cinstit. Pana atunci, aceste vinuri sunt doar poveste.

Anonim spunea...

Mihnea, e greu de crezut ca, avind in vedere dimensiunile pietei romanesti, se va gasi vreun temerar care sa importe vinuri de calitate din SUA.
Nastratin

Mihnea Mironescu spunea...

ei, acum sa nu dramatizam, sunt deja importate vinuri de calitate din Franta, Italia, nu atatea cat ne-am dori, insa e un bun inceput. Nu ai idee cati bani se arunca aici pe vinurile locale "de lux" supraevaluate. Nu inteleg logica, poate doar dintr-un nationalism total idiot sa arunce cu obstinatie atatia bani pe experimentele mioritice vandute peste 30-40 de EUR.

Ideea e ca un vin la 15-30 EUR are mari sanse sa fie bine primit, asta cu marketingul corect.

Anonim spunea...

Ca adusesi vorba de nationalism :-) Am aici citiva conationali care se incapatineaza sa cumpere posirci mioritice (astea ajung aici) la 10-12$ cind cu banii aia pot cumpara niste vinuri sudamericane si chiar californiene de 15 ori mai bune.
Cit despre vinurile americane...
Sint multe si variate. Numai o intilnire cu vinurile californiene ar dura citiva ani buni.
Ca sa-ti faci o idee, iata citeva link-uri:
http://www.cawinemall.com/
http://winecountry.com/
http://www.bestinsonoma.com/wineries.html
Nastratin

George Mitea spunea...

Nastratin, cei care dau 10-12 dolari, cum spui pe o posirca romaneasca, nu cumpara cu banii acestia o sticla de vin, ci...nostalgia. Pana la urma "there are things money can't buy!"
Nu toata lumea trebuie sa fie innebunita dupa vin.

Blog Widget by LinkWithin