Oare merită ofertele 1+1?

Nu sunt un amator de reduceri, oferte speciale sau alte asemenea trucuri de marketing, nici măcar când mi-ar putea aduce beneficii. Numiți-mă snob dacă vreți, dar ăsta sunt eu.

Căutând ceva vinuri spaniole pentru degustarea de miercuri de la restaurantul Ginger, am ajuns pe la Wine & Co din Feeria Băneasa, magazin din care am mai cumpărat de-a lungul timpului destul de multe sticle de Rioja. De data asta tot ce-am găsit a fost o Rioja 2004 de la Marques de Riscal, nimic deosebit. Dar am găsit-o la ofertă de 1+1. Ce să fac? Să cumpăr sticla sau să caut altceva la un magazin diferit, având în vedere că era singurul vin spaniol din stabiliment? Lenea și-a spus cuvântul și iată că am mușcat.

Dacă totul s-ar fi oprit aici, poate că n-aș fi scris articolul de față. Dar de, odată ce am făcut concesia cu acest tip de ofertă, mi-au căzut ochii pe un alt vin, pe care l-am băut adus de Alin, un vin sicilian alb, și care îmi făcuse o impresia extrem de bună la vremea aceea. Tot la 1+1 îl găsise și Alin, tot la 1+1 l-am luat și eu. Buun.

Deschizând Rioja acasă am dat de un defect serios, care din păcate a făcut vinul bun prieten cu chiuveta din bucătărie: hidrogen sulfurat (miros de ouă stricate și sulf). Kharma am zis. Să vedem și a doua sticlă la degustarea de miercuri.

Am deschis azi și vinul alb. Deși fără defecte serioase, vinul este deja pe pantă descendentă, multe din aromele ce m-au impresionat prima dată fiind deja duse.

Cele două exemple de mai sus mă duc cu gândul la motivele pentru care un vânzător de vin recurge la ofertele de tip 1+1: poate fi cazul unei lansări de vin în premieră pe o piață și atunci oferta este o promoție subvenționată cel mai probabil de producător/distribuitor. Dar de cele mai multe ori este vorba despre lichidări de stoc. Adică de vinurile care nu s-au vândut cale de ceva vreme. Acum, dacă ne ducem puțin cu gândul la modul în care sunt depozitate vinurile la vânzătorii români, nu e nevoie de un mare efort de imaginație ca să realizăm în ce stare sunt aceste vinuri care au avut mai puțin succes la public.

La magazinul mai sus menționat am văzut luni de zile (poate 1 an) o sticlă de Petrus ocupând cu cinste locul de sus al unui raft de vinuri, exact acel loc unde se ridică aerul cald. Și a stat acolo înfruntând cu stoicism vicisitudinile mioritice până ce s-a milostivit patronul să aducă un frigider de vinuri acum vreo 2-3 luni, pe care l-a potrivit, generos, la temperatura de 17 grade. Vânzătoarea mi-a spus că a vândut o sticlă chiar de sărbătorile trecute, un cadou de fițe, probabil, pentru că un cunoscător n-ar fi dat 5000 de lei pe o minune transformată cel mai probabil în poșircă.

Așa că sfatul meu este: fiți atenți la ofertele de lichidare de stoc la vinuri, s-ar putea să aruncați banii pe fereastră.