luni, 2 mai 2011

Fetească Neagră în orb


Am fost extrem de plăcut surprins de modul în care s-au prezentat Feteștile Negre încercate de grupul nostru (suspecții de serviciu Dana, Ionuț, Răzvan, Radu, Ghenadie, Cezar Filip, Doru Pencea), căruia i s-au alăturat distinșii invitați Aurelia Vișinescu și Alex Achim dela Domeniile Săhăteni și Lorena Deaconu și Dan Muntean de la Cramele Halewood, pe 8 aprilie la Ginger.

Deja începem să avem rezultate bune și constante pe un palier larg de participanți cu acest soi în care ne-am cam obișnuit să ne punem speranțele. Și asta nu poate fi decât un lucru bun.

Am avut la degustarea în orb 12 probe, din care niciuna nu a fost defectă, fapt mai rar întâlnit prin degustările de până acum. Dar să vedem vinurile, clasamentul general și punctajele:


Câteva comentarii:

- proba de Stirbey 2008 a avut ceva probleme, un nas destul de neplăcut ce m-a făcut să cred că sticla a fost cu probleme.
- Hyperion 2010 este un vin încă neîmbuteliat, adus de producător doar ca avanpremieră. Vinul nu și-a încheiat nici pe de parte evoluția și la sticlă va arăta cu siguranță altfel. În acest moment vinul arată un nas atipic de cireșe amare, un gust dominat de fragi/căpșuni și tanini foarte duri pe un fond cam plat. În evoluție.
- Stirbey 2006 (vin vândut exclusiv pe piața externă) pare deja trecut de vârf, dar nu este încă total căzut.
- Hyperion 2009 este un vin frumos baricat, modern, cu note de vanilie puțin cam proeminente.
- La Putere 2009 - foarte lucrat, prea aromat, ceva deficiență de corp, note vag amărui pe final.
- Artizan 2008 - note oxidate în nas, tanini cam prea robuști, destul de netipic, plat, amărui pe final.

Vedeta serii a fost fără îndoială Nomadul 2007 de la Domeniile Săhăteni, care la cei 25 de lei a surclasat vinuri de 149 de lei! Cel mai bun raport calitate-preț din degustare. Pentru mine a fost vinul cu tipicitatea cea mai bună din acea seară.

Feteasca Neagră este clar pe drumul cel bun, să așteptăm să se maturizeze vițele și să apară și alți producători cu alte idei despre cum anume ar trebui să arate acest soi românesc. Atunci să te ții!

4 comments:

George Mitea spunea...

Batrane, foarte educativ. Nu stiu de ce am impresia ca exista mai multe feluri de feteasca nomad. Una buna, si una pe care am baut-o eu:).
Iar de Hyperion, asa va trebuie daca cump-arati vinurile de la vinexpert. E 80- la magazinele Halewood.

Mihnea Mironescu spunea...

Ce sa zic, sticlele incercate au fost aduse direct de la crama de Aurelia Visinescu/Alex Achim, deci au fost in stare buna. La fel si Hyperioanele, au venit via Lorena.

Preturile din tabel sunt preturile de raft in retail, nu sunt cele de la producator, pt a putea face o comparatie justa. Nu se face sa compari pretul de crama pt un vin si cel de retail pt un altul.

Am sa caut un Nomad in magazin si-ti spun daca a fost diferit.

Alex Achim spunea...

buna ziua,

permiteti mi sa intervin cu o precizare pentru a nu lasa o impresie gresita. exista un singur lot de Nomad Feteasca Neagra. parerile sunt impartite probabil datorita gustului fiecaruia

Alex Achim

Mihnea Mironescu spunea...

Alex, multumesc pentru precizare. Ideea era ca depozitarea vinului produce cele mai mari probleme, iar unele vinuri pot fi mai sensibile decat altele la astfel de "barbarii" termice.

Blog Widget by LinkWithin