Deşi am cumpărat de vreo 5-6 luni două sticle de Riesling nemţesc de calitate importate de cei de la Carl Reh (Allah să-i binecuvânteze!), nu m-a lăsat inima să le deschid de unul singur. Până acum vreo 3 zile când am clacat şi am poftit la ele mai ceva ca o gravidă aflată în faza de poftă terminală.
Sticlele le-am luat ca probă practică pentru cursul de analiză senzorială online de care v-am povestit, şi deşi nu era cazul să mă arunc la un riesling aşa de calitativ doar în scopuri didactice, altceva nu am reuşit să găsesc pe marea şi bogata piaţă de vinuri bucureşteană. Aşa că am oftat şi am scos din pungă pe la 190 RON pentru cele două rieslinguri din 2003 din regiunea Mosel-Saar-Ruwer - mai precis din Bernkastel. Cei care au intrat deja în sevraj în acest punct îşi pot rezolva problema la eVinoteca de unde am luat vinurile Dr. Thanisch.
Am deschis cum spuneam o sticlă de riesling Kabinett (adică un vin ceva mai uşurel făcut din struguri culeşi mai timpuriu), adusă la o temperatură de 10-11 grade. Şi nu mică mi-a fost uimirea la prima adulmecare a paharului când am simţit miros de gaz. M-am uitat în jur să văd de unde o fi intrat mirosul - nimic. Deodată m-a lovit epifania: e de la riesling! Mi-am adus subit aminte că citisem undeva despre izul de kerosen al rieslingurilor nemţeşti de calitate. Aşa deci, e de bine să miroasă aşa cum mirosea pe vremuri prin magazinele de metalochimice şi menaj.
Cercetând un pic problema pe net şi în superba "The Oxford Companion to Wine" a lui Jancis Robinson am aflat că acest ciudat iz se datorează unor compuşi chimici (1,1,6-trimethyl-1,2-dihydronaphthalene sau TDN pe scurt) care apar în strugurii acestui soi, cu precădere în cei de calitate superioară produşi de viţe mai bătrâne. Cu cât vinul este învechit mai mult timp la sticlă, cu atât acest caracter va fi mai pronunţat. Aşa că, dacă nu vă place acest miros, nu învechiţi prea tare rieslingurile! S-ar putea ca izul de kerosen să vă strice tot cheful.
Cu toate că aromele acestui riesling au fost extraordinare - florale, coajă de lămâie şi lime, miere - iar aciditatea vinului a complementat superb slabul conţinut de alcool de numai 8.5%, puternicul miros de petrol a fost cam mult pentru mine. Abia după a treia zi de păstrat sticla cu cu sistem de dop vidat petrolul s-a mai estompat un pic şi m-a lăsat să admir în voie restul de arome.
Unora le place asocierea acestor arome cu petrolul, altora nu (subsemnatul inclus). Însă până la urmă - ca în toate aspectele ce ţin de lumea gusturilor şi a mirosurilor - totul e o chestiune de preferinţe personale... şi de număr şi calitate a receptorilor nazali ai fiecăruia!
0 comments:
Trimiteți un comentariu