Educarea consumatorilor de vin: qui prodest?

Se discută mult în presa de vin și în articolele despre vin din presa generală despre "educarea" consumatorilor. Cum să explicăm oamenilor că vinul roșu este preferabil celui alb, că vinul sec este preferabil celui dulce, că vinul de calitate primează celui ieftin? Care este, de fapt, necesitatea acestei educări, în afară de manipularea preferințelor consumatorilor spre direcția dorită de producători şi de distribuitori? Sau ne referim la un standard al gustului aici, unde noi românii nu putem rămâne ancorați în trecutul tributar vinurilor dulci în dauna vinului roșu sec, mai trendy în lume. Nu știu exact.

Însă știu că omul alege vinul
1. pe care și-l permite (în funcție de scopul pe care-l atribuie consumului de vin: beau mult vin, preferabil șpriț, ca să pot sta la taclale cât mai mult timp fără să mă fac pulbere, prin urmare cumpăr un vin ieftin, poate chiar vărsat, sau mă rezum la un vin premium, pe care-l savurez)
2. de care a auzit că e bun (din varii surse, în funcție de gradul de sofisticare al consumatorului respectiv: cei care preferă vinul ieftin sunt de obicei tributari părerilor comune, stereotipe, de genul "e bun vinul de Sarica-Niculițel, c-am fost eu acolo cu nu știu cine și am văzut ce crame șmechere au măi nene!", mergând până la cei care nu cumpără un vin până nu fac cercetări pe net pentru a găsi mai multe opinii despre respectivul vin)
3. care corespunde gusturilor personale.

Sunt de acord că gusturile se educă, însă la noi parcă această educare a devenit un leit motiv, un scop în sine, ceva fără de care progresul viticulturii române nu poate avea loc. Toată lumea dă vina pe lipsa de educație a consumatorului, perpetuând o stare generală de nemulţumire:
- Producătorul este nemulțumit că se preferă vinul produs în propria gospodărie sau cel de import.
- Statul e supărat pe cei care-şi produc tulburelul în propria gospodărie, şi pe falsificatorii de vin, pentru că nu câştigă mai nimic de pe urma lor.
- Producătorul mai e nemulțumit și că se preferă vinul dulce sau demidulce în dauna celui sec, pe care l-ar putea și exporta cu mai mare succes.
- Producătorul de vin cinstit e supărat pe lipsa de discernământ la raft între un vin corect și unul manipulat, dar mai ieftin. Foarte justificat acest punct.
- Presa de vin e supărată pe consumatorii care cumpără vin defect din magazine, pentru că asta duce la erodarea încrederii în vinul generic, și nu doar în respectivul produs defect.
-Presa de vin mai este supărată pe lipsa de sofisticare a consumatorului, căci ce presă poți face pentru vinuri de masă sau vărsate?
- Posesorii de magazine de profil sunt supărate pe lipsa de înțelegere a consumatorilor a valorii adăugate de respectivele magazine. Consumatorul insistă să cumpere din marile lanţuri de discounteri.
- Iubitorii de vin bun sunt supăraţi pe marea masă a consumatorilor de rând, pentru că aceştia cântă în struna producătorilor de vin mult, prost şi incorect, în loc să-i boicoteze şi să-i forţeze să producă vin corect.

Cum poate fi educat consumatorul să cumpere un vin care lui nu-i spune nimic (sec în loc de dulce, roșu în loc de alb), pe care să plătească mai mult decât își dorește sau își permite, dintr-un loc care e mai scump și care nu garantează implicit un produs sănătos (în sensul de lipsit de defecte datorate stocării, manipulării, transportului)? Şi, de fapt, de ce trebuie el neapărat educat? Întotdeauna va exista marea masă a consumatorilor oricărui produs alimentar, care va opta pentru preţul cel mai mic, deşi ştie că asta atrage după sine şi o calitate pe măsură. N-am remarcat un astfel de fenomen în piaţa berii, unde există cam aceleaşi segmente de calitate.

Un individ poate fi "educat" atunci când este conştient că are anumite lipsuri informaţionale. El este atunci deschis, receptiv la diversele surse de informare, iar mesajul nu se iroseşte în vânt. În celelalte cazuri, mie îmi sună ori a evanghelism ori a interes. Înclin mai mult spre a doua variantă.

P.S. Nu mă refer aici la educarea făcută prin cărţi, reviste, sau website-uri şi bloguri de profil, care oricum îi atrag pe cei deschişi deja educării. Ca să nu avem discuţii :-)

Cui îi pasă de un blogger de vin?

M-am întrebat acum ceva vreme de ce le pasă producătorilor sau vânzătorilor de vin de bloggerii de vin? Ce arme sau atuuri au aceștia de trezesc interesul profesioniștilor?

Haideți să vedem ce anume face ca un blogger de vin să fie de (oarece) interes pentru un producător de vin:

1. Își strigă părerea în gura mare și public, atingând potențial o audiență destul de largă. Dacă este un blogger de succes, audiențele sunt semnificative. Deși nu este nevoie neapărat de asta, dat fiind că mesajul rămâne publicat și poate fi receptat multă vreme după aceasta.
2. Este o persoană dezinteresată, care spune ce gândește cu mai multă sau mai puțină diplomație. Unii pot fi chiar crud de sinceri, și combinat cu punctul 1 poate constitui o problemă sau o oportunitate de PR pentru un producător.
3. Este un pasionat de vin și de lumea vinului. Altfel de ce și-ar irosi timpul meditând pe această temă și informându-se continuu pe acest subiect? Sau banii cumpărând într-una vinuri?
4. Știe să deguste un vin. Nu avem aici de-a face cu marea masă a amestecătorilor de vin cu apă bulbucată, ci de un individ ce are măcar cunoștințele și tehnicile de bază pentru a aprecia un vin. Asta nu-l face un specialist sau un profesionist, însă niciun producător nu-și lansează vreun vin țintind exclusiv profesioniștii din branșă, corect?
5. Punctele 3 și 4 îl transformă mai devreme sau mai târziu într-o persoană care influențează opiniile despre vin ale celor din jurul său. Asta e valabil pentru orice subiect în care cineva este cunoscător și pasionat.

Punctul 4 poate fi completat cu 4a. Știe să aleagă un vin. Mă refer aici la faptul că un pasionat de vin află destul de repede că vinul este ceva perisabil și că trebuie stocat în anumite condiții. După ce a luat suficiente țepe plătind bani grei pe vinuri ce au făcut imediat cunoștință cu chiuveta din bucătărie, el a învățat cum și mai ales de unde trebuie cumpărat un vin. Iar asta elimină din start eschivele producătorilor de genul vinul ăsta precis era greșit păstrat, sau era servit la temperatura greșită etc., etc., etc.

Cei mai mulți bloggeri sunt doar pasionați de vin și nu mari specialiști. Și articolele scrise pe net de aceștia țintesc sau sunt țintite de alți pasionați de vin ca și ei. Și cine spune că audiența unui producător de vinuri de calitate nu este formată tocmai din astfel de indivizi?

Degustarea de joi de la Cafeneaua de Presă (şi) cu Agricola Stirbey

La a doua mea participare la degustarea de joi organizată la Cafeneaua de Presă de Vinul.ro, Vinexpert şi diverşi producători ne-am întâlnit cu vinurile produse de Agricola Stirbey şi prezentate chiar de vinificatorul acestora, Oliver Bauer. De asemenea, Cramele Halewood, prin brand managerul lor, somelierul Alfred Binder, au prezentat 2 importuri şi Cabernet Sauvignonul lor 2006 din gama Hyperion. Degustarea a fost deschisă de Cătălin Păduraru, care a punctat de-a lungul după-amiezii aspecte interesante despre vinurile degustate şi contextul actual al acestora în piaţa locală.

Deşi nu s-a bucurat de aceeaşi abundenţă de participanţi ca evenimentul anterior, vinurile au fost în mare parte foarte bune, organizarea de asemenea, iar prezenţa lui Oliver Bauer şi a lui Cătălin Păduraru au adus un apreciat plus de valoare.

M-am reîntâlnit cu mare plăcere cu Cabernet Sauvignonul celor de la Halewood, primisem o sticlă la participarea la evenimentul Riedel de acum câteva luni. Deşi vinul nu a fost aerat înainte de a fi servit, aşa cum am facut-o eu cu sticla amintită, vinul a fost la înălţime, cu un nas nemaipomenit, ce mi-a amintit de Enira, cupajul produs de un enolog francez în Bulgaria. Vinul este încă tânăr şi plin de forţă, iar Alfred Binder ne-a spus că provine din viţe de vie încă tinere.

Stirbey ne-a impresionat cu noul Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2008, care a ţinut să ocupe un loc în memoria noastră olfactivă printr-un final superb (în ciuda nasului ceva mai reţinut), apoi a continuat cu o Fetească Regală Genius Loci 2006, pe care mă bucur c-am avut ocazia s-o cunosc (după cum poate ştiţi, vinurile din gama Genius Loci se pot degusta şi achiziţiona numai la locul faptei, adică la crama unde sunt produse, Drăgăşani).

După un Novac 2006, pe care l-am salutat ca pe un vechi prieten alături de Radu Rizea - un alt fan declarat al acestui vin - Oliver Bauer ne-a pus alături pentru comparaţie două ediţii ale Merlot-ului său, cel din excelentul an 2004 şi cel din mai obişnuitul 2006. Chiar dacă Oliver Bauer ne-a spus că vinul din 2004 este aproape închis, pe mine m-a impresionat profund, şi nu am fost singurul căzut în admiraţie.

În concluzie, din nou vinuri de excepţie, într-un ambient plăcut, relaxat şi informal, alături de oamenii care au creat parte din vinurile degustate. Vă puteţi imagina un sfârşit de zi mai plăcut?

2005er Bernkasteler-Kueser Weisenstein Riesling Spatlese

Oau, ăsta da nume de vin! Scurt, sonor, ușor de reținut :-) Ei bine, n-avem ce face, ăștia-s nemții: nume lungi, lucruri bune.

Comparativ cu celălalt riesling comentat acum câteva zile, aveam acum de-a face cu un exemplar din cealată regiune faimoasă din Germania, și anume Mosel-Saar-Ruwer. Vinul este produs de DRK-Sozialwerk în Bernkastel-Wittlich, este demidulce și are 11% alcool. Strugurii sunt culeși la un grad de coacere mai avansat față de primul (avem aici un Spatlese fata de Kabinett), deci vinul de față se pretează, cel puțin teoretic, la învechire. Dacă o fi așa, n-o să aflați de la mine, pentru că am făcut o pasiune pentru riesling și rup tot!

Vinul are o culoare aurie superbă, un nas puternic dar fin de miere, citrice și tușe minerale, completate de vagi note florale, un atac blând care învăluie gura în senzații dulci, mieroase, punctate de aromele citrice, completate de un final pe măsură, elegant. Un vin foarte plăcut, deși nu se ridică la înălțimea rieslingului de la Dr. Thanisch produs chiar în aceeași regiune.

Villa Gutenberg Johannisberger Erntebringer 2006 - Riesling Kabinett

Nas puternic cu arome fine de lime, lămâie și miere, cu vagi note minerale, un atac blând și dulceag de fructe echilibrat de aciditatea fermă, final mediu, proaspăt, puțin prea acid și un pic dur pe fundul limbii (puțin verde), ce strică impresia excelentă de până acum.

Vinul este vinificat demidulce cu doar 9,5% alcool, iar zahărul rămas este echilibrat foarte plăcut și măiastru de aciditate și parfumul puternic. Păcat de duritatea de pe final.

Vinul este produs de Richard Nagler în regiunea Rheingau, în care deține podgorii pe o arie foarte întinsă (între Rudesheim și Hochheim), ceea ce conduce la crearea unor vinuri cu caracter diferit în funcție de microclimatul podgoriei respective.

Pentru că tot am reușit să achiziționez 4 rieslinguri diferite de la acest producător, vom vedea împreună cam pe unde se situează calitativ Villa Gutenberg.

Mustoasă de Recaș 2008 - Limited Release

Am încercat pentru prima dată acest vin pe undeva prin primăvară la unul din primele grătare din sezon, însă nu pot spune că s-a potrivit prea bine. Însă vinul mi-a mirosit destul de bine și am decis atunci c-am să-l mai încerc. Asta am și făcut. Am dat un ocol pe la magazinul Recaș din spatele liceului Șincai (unde era o temperatură de 27 de grade înăuntru) și-am ridicat o sticlă. Pe care am perforat-o azi. Și iată ce zăcea înăuntru:

Un vin cu un nas proaspăt de intensitate medie, citric și cu note de soc, cu un gust lejer de pere, miere și note minerale, puțină perlație, și un final citric mediu spre lung. Restul de zahăr - căci vorbim despre un demisec aici - echilibrează plăcut ansamblul, fără a ieși în evidență. Vin plăcut, de vară, pe care l-am asortat cu rezultate destul de bune cu un pui cu salvie și lămâie preparat după rețeta lui Radu.

Și acum mă grăbesc să trag un ochi pe blogul lui Cezar de la vinul.ro, care a degustat acest vin săptămâna trecută. N-am vrut să trișez, așa că nu i-am citit notele de degustare înainte să scriu acest articol. See ya!

Crama din salină

Parcă în ciuda pesimismului nostru neaoş vizavi de soarta turismului românesc şi a neîncrederii în viitorul vinului de pe plaiurile mioritice, am găsit pe net o prezentare a unei altfel de crame: crama din salină.

Este vorba despre salina Praid din judeţul Harghita în incinta căreia, la 80 de metri sub pământ, a luat naştere Galeria Vinurilor Europene, într-un decor nemaipomenit.

Nu ştiu dacă şi turiştii individuali sunt bineveniţi, pe pagina lor de prezentare fiind descrisă doar oferta pentru grupuri, însă această cramă inedită adaugă fără discuţie un element de valoare pe harta turistică a României.

P.S. Dacă a vizitat cineva salina sau are mai multe informaţii despre ea, îl rog să mă contacteze.

Când webdesignerul îţi sapă afacerea în loc s-o ridice

Am aflat cu mare plăcere că avem un nou magazin de vinuri online. Şi nu unul orişicare, ci aparţinând unui nume serios din domeniu: Sergiu Nedelea, unul din somelierii români de frunte.

Ceea ce m-a întristat a fost uluitoarea paradă de agramatisme pe care a făcut-o, chiar pe prima pagină, proiectantul acestui website. Am numărat nu mai puţin de 6 greşeli în numai 6 propoziţii/fraze, printre care câteva greucene gen "a-ţi" şi "găsea-ţi". Tu câte găseşti?

Aşa ceva nu este acceptabil într-un business profesionist, mai ales în etapa de startup. Sergiu, nu mai lăsa pe oricine să-ţi strice imaginea, mai ales pe banii tăi. Că-i păcat de ei.

Prince Stirbey Crâmpoșie Selecționată 2008

Pentru cei care se întreabă ce este crâmpoșia sau care socotesc că titlul acestui vin are o sonoritate curioasă, Crâmpoșia este un vechi soi românesc specific zonei Drăgășanilor, unde s-a dezvoltat și a căpătat renume. Inițial acest soi de strugure avea dublă întrebuințare, fiind cultivat și ca strugure de masă, și pentru vin.

Eu mi-l amintesc în mica vie a bunicilor din Balș (de pe lângă Craiova), deși acolo se chema băldoaie. Un strugure care era păstrat în pivniță peste iarnă, rezistând uneori chiar și până la Paște (firește, asta dacă nu dădeau prea des iama-n el dracii de copii!).

Soiul a fost îmbunătățit, noiul soi chemându-se crâmpoșie selecționată, care a scăpat de multe din tarele soiului original, fiind folosit exclusiv pentru vinificație. Cei care vor să afle mai multe despre acesti străvechi soi românesc pot citi aici excelentul articol scris de Dr. Pușcă.

Dar să vedem ce-i cu vinul. Părerea mea: nas elegant floral cu nuanțe citrice, gust proaspăt, fructuos, cu vagi note minerale și ușoară perlație ce-i accentuează prospețimea, plăcut, cu un final mediu spre lung proaspăt, ce amintește de gref și coajă de lămâie.

Părerea lor: Un soi autohton din podgoria Drăgășani, fermentat la o temperatură redusă care dezvoltă astfel arome proaspete de pere și mere. Împreună cu acididatea plăcută, rezultă un vin potrivit pentru orice ocazie.

Eu l-am încercat alături de un pui cu lămâie și pătrunjel cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin și s-a potrivit de minune. Vinul a avut suficientă aciditate pentru a ține piept sosului cu lămâie, și suficientă intensitate aromatică pentru a balansa rozmarinul și pătrunjelul. Super!

Buchet de Oprișor la Cafeneaua de Presă

Asta a fost tema întâlnirii de azi de la Cafeneaua de Presă din incinta Casei Scânteii: degustare de Oltenia. N-a fost toată Oltenia, n-a fost nici măcar o parte a Olteniei, ci a fost vorba despre Cramele Oprișor, pe care unii le cunosc sub numele de Carl Reh. Investitorul german s-a decis în sfârșit să dea mână liberă celor care au mizat pe vinurile care reflectă specificul locului, renunțând la dominația gamelor internaționale: bye bye Val Duna și River Route, welcome Măiastru, Caloian, Rusalcă, Passarowitz și Smerenie.

Cu sprijinul celor de la Vinul.ro, organizatorii seriei de degustări de joi, și a celor de la Vinexpert - care ne-au oferit pahare demne de unele din vinurile degustate - evenimentul a strâns laolaltă un public numeros, curios să afle noile creații ale echipei de la Cramele Oprișor și despre cupajele lui Liviu Grigorică, vicepreședinte ADAR, care a și prezentat toate vinurile.

Degustarea a debutat cu un Sauvignon Blanc din gama Măiastru, care a arătat că se pot crea și vinde vinuri rezonabile calitativ la prețuri mai mult decât rezonabile, urmat de o Rusalcă Albă, un cupaj care pe mine m-a dezamăgit prin lipsa de intensitate și de nuanțe olfactive, ca să nu mai amintim gama de preț de circa 60 RON în care se poziționează. Au urmat tot din gama Măiastru, gama entry level, o Fetească Neagră și un Merlot, ambele plăcute, deși probele au depășit cu mult temperatura recomandată de degustare, ceea ce le-a redus aciditatea și a înnecat vinurile în vapori de alcool.

Drăgaica Roșie ne-a întâmpinat un pic mai rece decât ghinionistele colege de dinainte, exprimând o complexitate mult așteptată și deja familiara aromă de Oprișor, pe care o regăsesc în mai toate vinurile produse în 2007 și 2008 de către acest producător. Un vin de aprofundat cu siguranță.

După o pauză de reculegere a sosit, carafat de spectacol într-un frumos decantor Riedel, cupajul Smerenie. După care ne-a fost prezentat cupajul Passarowitz 1718, din aceeași gamă de lux. Vinuri de reflecție solitară, cu evoluție în pahar, complexe, interesante și cu... buchet de Oprișor. Mai fin, mai cizelat parcă de astă dată, dar fără dubiu aceeași aromă greu de confundat. Să fie terroir-ul?

Gama Caloian am încercat-o la fel de caldă ca și vinurile roșii din gama Măiastru, așa că n-am nimic de spus despre ea. Dacă n-aș fi avut ocazia să încerc o sticlă de Merlot Măiastru la temperatura corectă, nici nu mi-ar fi păsat de aceste două game ale celor de la Oprișor. Și le-aș fi făcut o mare și nemeritată nedreptate.

În concluzie un eveniment reușit, ce a reunit vinuri de calitate bună sau excelentă, prezentate chiar de creatorul celor mai interesante dintre ele.