Cum recunoaştem defectele vinului prin miros

Am făcut acest mic conspect privind defectele cele mai des întâlnite la vinuri și pe care le putem sesiza prin miros întrucât am realizat că le-am uitat și am început să le încurc între ele. Nu am intrat în amănunte, nu sunt trecute și cauzele acestor defecte, însă Internetul abundă de astfel de informații (vezi la sfârșitul articolului două referințe utile). Deci, să vedem care sunt defectele și cum ne prindem de ele. E clar că, dacă întâlnim un astfel de vin cu defect la restaurant, vom refuza simplu sticla și vom cere deschiderea unei a doua sticle. Nu vă lăsați păcăliți sau intimidați, sunt banii voștri și este dreptul vostru să primiți un vin corect, fără defecte.

Defect de dop - miros de pivniţă umedă, mucegăită, stătută, sau de hârtie udă sau carton ud. La concentraţie mică, mirosul poate pur şi simplu să blocheze aromele vinului, fără ca defectul să se simtă predominant. Dacă totuşi vinul are ceva arome şi are gust bun, înseamnă că nu este afectat de defectul de dop, ci este pur şi simplu de calitate slabă.

Aciditate volatilă - miros de oţet sau de acetonă sau diluant. Este foarte pregnant în postgust.

Oxidare - aromele sherry şi de nuci sau alune sunt un indicator al oxidării vinului. Vinul pare îmbătrânit prematur, culoarea are reflexe brune la vinurile roșii sau chihlimbarii la cele albe, iar aromele proaspete de fruct sunt reduse, fără beneficiul creşterii în complexitate.

Sulfiţi - mirosul înţepător de vârf de chibrit ars indică un exces de dioxid de sulf.

Sulfide - există 3 mirosuri asociate cu diferitele tipuri de sulfide (prescurtare de la compuşi sulfuroşi reductivi):

• hidrogen sulfurat (H2S) - miros de ouă stricate

• mercaptani - miros de cauciuc ars, usturoi, ceapă. Unii amintesc si de mirosul de sconcs - care o fi acela :-)

• disulfide - varză fiartă, porumb la conservă

Brettanomyces - mirosuri de medicament, cum este leucoplastul, sau de cauciuc, mirosuri metalice, de transpirație, precum şi cele de grajd sau de câine ud. Este mai ușor de detectat prin frecarea unei mici cantități de vin între palmele curate și mirosirea acestora.

Aldehidă acetică - miros înțepător de nucă sau de paie uscate. Unii amintesc și de mirosul de mucegăit sau de mlaştină/baltă. Se confundă cu uşurinţă cu defectul de vin oxidat, dar efectul are cauze diferite.

Frunze de mușcată - miros și gust puternice de frunze de mușcată zdrobite.

Copt - când aromele sunt şterse şi amintesc de fructe fierte sau coapte, vinul poate fi copt datorită expunerii prelungite la temperaturi ridicate.

Mai multe detalii puteți afla aici:

http://www.bcawa.ca/winemaking/flaws.htm

http://palatepress.com/2010/03/brimstone-in-the-bottle-sulfur-compounds-in-wine/

Edit 31.03.2010: Am găsit un superb articol care explică şi sumarizează foarte frumos compuşii sulfuroşi din vinuri, împreună cu mirosurile lor. Partea interesantă este aşa numitul "penny test" ce poate fi folosit pentru confirmarea prezenţei mercaptanilor în vin: dacă într-un vin suspect de mercaptani se introduce un mosorel de sârmă de cupru sau o linguriţă de argint în pahar şi amestecaţi. Dacă vinul are mercaptani, mirosul neplăcut ar trebui să dispară aproape imediat.

Enira contra Enira: de la Rose la BV

Miercuri 24. O seară nemaipomenită de martie, cu vreme frumoasă şi caldă de primăvară, care m-a făcut să mă gândesc în drum spre restaurantul Ginger la vinurile albe şi rose, a căror vreme mai că a sosit. În acord cu gândurile mele, ne aşteptau pe masă 3 rose-uri, 2 Enira, 2 Enira Rezerva şi un BV, un vin pe care nu-l întâlnisem până acum şi despre care auzisem multe lucruri bune.

Am început, fireşte, cu roseurile.

• Enira Rose 2009, 14,5% alc., cupaj de Syrah şi Petit Verdot. Culoare roşu pal frumoasă, aromă proaspătă şi fructuoasă cu note minerale, plăcută, aciditate bună, final lung. I-am dat 89 de puncte. Un vin cu care mă voi mai întâlni în vara asta cu siguranţă!
  
• Enira Rose 2008, 13% alc., Cabernet Sauvignon şi Merlot. Culoare roz somon mai palidă, nas mediu cu un iz destul de ciudat la început, note fructuoase şi florale, gust cu note dulcege, de fruct, rotund şi final lung cu o amăreală ce dispare rapid. Nu a fost pe gustul meu şi i-am acordat 80 de puncte, deşi ceilalţi participanţi l-au considerat ca fiind cel mai complex din cele 3 roseuri.
• Enira Rose 2006, Merlot. Culoare foarte intensă pentru un rose, nas de sirop de fructe roşii de intensitate medie, gust cam dulceag şi plat, persistenţă medie. Un vin pe pantă descendentă deja, oricum atipic pentru un rose. 74 de puncte.

Să trecem la Enire:

• Enira 2007 - la prima impresie este aproape Enira 2006 la primele degustări de acum un an. Nasul prezintă note estompate de piele ce duc puţin către cauciuc şi asfalt, posibil datorită conţinutului mai mare de Syrah din cupaj. În rest arome foarte plăcute şi intense de fruct, vanilie, tanini încă robuşti, fruct din plin, note de piele retronazal, final lung. Şi acea senzaţie sangvină, carnală, în gură cu care ne-am obişnuit. 91 de puncte.
• Enira 2006 - s-a schimbat mult în ultima vreme, evoluând către ceva destul de complex, deşi a pierdut din intensitatea de fruct şi au apărut note de lactate şi legume fierte. Un vin care a primit doar 82 de puncte după mai tânărul şi mai puternicul 2007.
• Enira Rezerva 2007 - un cupaj de probă făcut de Mark Dworkin, nu varianta finală, vinurile fiind încă la maturare în baricuri. Nasul destul de tineresc şi simplu comparativ cu tenta austeră ce vesteşte complexitatea celei din 2006. Notele de piele şi cauciuc apar şi aici alături de cele de fruct şi cafea. Atacul este puţin agresiv, care se estompează şi umple gura cu arome intense de fruct, piele şi lemn. Un vin neformat încă. Final lung, intens. 86 de puncte.
• Enira Rezerva 2006 - acelaşi vin superb pe care-l iubesc, şi pe care l-am cotat la 90 de puncte.

BV-ul, ah, BV-ul. BV 2007, un vin care s-a epuizat demult şi care a fost comercializat pentru 50 EUR sticla a primit de la mine 94 de puncte în cadrul acestei degustări. De ce? Pentru nasul elegant, intens, de fructe, trandafiri, vanilie, evolutiv, pentru gustul de-a dreptul exploziv, în crescendo, care umple cu totul gura, pentru taninii robuşti dar superb integraţi, şi pentru cel mai lung final pe care l-am întâlnit până acum la vreun vin! Superb!

Le mulţumesc lui Ghenadie Bobeică şi lui Mircea Niculescu de la WineRo (importatorii Enira în România) şi gazdelor Cesar Filip şi Doru Pencea de la Ginger pentru acest frumos eveniment. Le mulţumesc şi celorlalţi participanţi (Dana, Ionuţ, Alin, Radu, Ştefan Teriş) pentru atmosfera extraordinară ce s-a prelungit târziu în noapte!

Edit 29.03.2010: sticla de Enira 2006 cu care m-am delectat în weekend nu a prezentat notele de legume fierte, care par să apară după aerare îndelungată (2-3 ore). Fructul este într-adevăr mai estompat ca acum 1 an, ceea ce mută puţin în primul plan aromele date de învechirea la baric şi taninii (care se simt acum ceva mai bine). Prin urmare, după părerea mea, vinul merită băut în acest an fără aerare prelungită (buchetul se deschide în maxim 1 oră).

Cocoşul a făcut pui: Fetească Neagră 2009

Aşa cum observa prietenul George (Lucruri Bune) într-un comentariu, m-am pus pe vinurile de la Recaş! Fireşte, întrucât am cumpărat destul de multe, atât româneşti, cât şi din cele importate de ei, şi cum vinurile mele sunt foarte comunicative şi-şi cer seară de seară ieşirea din sticlă, eu, milos din fire, mă supun şi le eliberez.

Aseară a fost vremea unei premiere, Feteasca Neagră din gama Cocoşul, gamă care a debutat în 2008, dacă nu m-am ramolit de tot, cu superbul Syrah. Syrahul a continuat şi în 2009, a apărut şi Mustoasa, iar în anul de graţie 2010 s-a îmbogăţit cu Chardonnay şi Fetească Neagră.

Gama Cocoşul este poziţionată cam la acelaşi nivel de preţ cu gama Caloian a celor de la Crama Oprişor, deşi canalul de vânzare diferă între cele două.

Deşi foarte tânăr, vinul este extrem de prietenos, ceea ce nu este o surpriză pentru aceste vinuri destinate consumului imediat. O contribuţie destul de importantă au avut şi ceilalţi parteneri din cupaj, vinul fiind compus din 85% Fetească, 5% Novac, 5% Negru de Drăgăşani şi 5% Merlot, rezultând un vin cu o structură şi o concentraţie bune. Merlotul a ajutat la catifelare, iar Novacul şi Negrul de Drăgăşani au adus aciditate şi complexitate aromatică.

În pahar vinul te întâmpină cu arome intense de prune uscate, note dulci, vişine şi alte fructe roşii, ce se regăsesc în gustul plin, relativ concentrat, cu tanini moi şi în finalul lung ce aduce a gem de prune. Nu avem o complexitate deosebită aici, mie mi-a adus aminte mai degrabă de un Beaujolais Villages (nu varianta Nouveau). Extractul se vede pe pahar, care rămâne efectiv pătat!

Un vin făcut în stil modern, foarte bun cu parmigiano reggiano şi cu siguranţă un vin de gastronomie excelent.

Planeta - Cerasuolo di Vittoria 2006

Fructe (de pădure, cireșe) și tonuri dulci, florale, lascive, un pic de vanilie, un pic de piele, și toate într-un parfum destul de discret, dar viu, un gust plăcut în care fructul, taninii fini și aciditatea reușită dansează într-un echilibru plăcut, continuat în mod firesc de finalul lung cu fruct și note discrete de lemn alături de o adiere de fum: acesta este Cerasuolo di Vittoria produs dintr-un amestec de struguri Nero d'Avola și Frappato de celebrul Planeta în sudul înfierbântat al Siciliei. Un vin ușor, potrivit locului din care provine.

În ciuda articolului scris de Alibus și care a stârnit comentarii aprinse despre importanța DOC-urilor, acest vin provine dintr-un DOC ridicat la înaltul standard de DOCG (denumire de origine controlată și garantată) în 2006, fapt reflectat (mândru) de eticheta sticlei, și pe bună dreptate, fiind primul și singurul DOCG din întreaga Sicilie, mare producătoare de vin.

Vinul a costat 50 de lei și este importat de Cramele Recaș.

Neaşteptata aromă de tămâie a Cabernetului 2008 de la Recaş

Când s-a terminat sâmbătă seară sticla de Fetească Neagră cu Merlot 2008 a celor de la Recaş (din gama La Putere), am decis aşa, la inspiraţie, să nu continui pe aceeaşi partitură şi să aleg o schimbare de ritm, ceva ce speram să mă aducă de la exuberanţa şi deschiderea unui vin făcut fără prea multe secrete de ascuns - şi de revelat - către ceva mai sobru, mai grav, mai complex. Am ales Cabernetul Sauvignon 2008 din aceeaşi gamă a aceluiaşi producător.

Cum paharul era gol şi discuţia în toi, se-nţelege că n-a fost timp de şambrat vinul sau de aerat, ambele operaţiuni fiind mai mult decât recomandate pentru acest vin încă tânăr, cu tanini încă impertinenţi, dar care se pot educa oleacă printr-o aerisire şi prin ridicarea uşoară a temperaturii de servire la, să zicem, 20 de grade (vinul are doar 13,5% alcool, care nu se simte la miros).

Impresia primei întâlniri cu acest cabernet nu a fost una spectaculoasă, vinul a fost un pic prea fructuos, cam taninos - într-un cuvânt (sau cinci): tânăr şi de lume nouă. Şi-a împlinit menirea de liant şi facilitator de discuţii şi mi-a permis să fiu prezent în totalitate în realitatea acelei întâlniri cu prietenii, fără a mă fura pe nesimţite către propriul său univers, pentru a-mi mărturisi la ureche, numai mie, din tainele sale (pentru că unele vinuri, mai stilate, mai educate, chiar asta fac, uneori).

Am scos din frigider aseară sticla vidată, cu speranţe dar şi aşteptări destul de scăzute, pentru că puţinor vinuri româneşti le este dat să evolueze de pe-o zi pe alta deschise fiind în frigider, în locul inexorabilei (şi aşteptatei) lente degradări. De data asta am avut răbdare, am lăsat vinul la şambrat. Am avut atâta răbdare încât nici nu l-am mirosit până nu a căpătat curaj şi nu s-a ridicat la 18-19 grade. L-am aşteptat, i-am dat timp. Şi bine am făcut.

De la francheţea şi exuberanţa de cu seară vinul s-a schimbat în ceva nespus mai complex, cu arome intense dar aşezate de fructe negre (coacăze negre şi mure), ceva note dulci şi ceva note afumate, care s-au combinat în superba aromă pe care eu o numesc tămâie. N-a fost tămâia sobră a tânărului Passarowitz, ci a fost una învăluită parcă într-o adiere dulce-fructuoasă. Tămâie. Care a rămas în pahar până s-a terminat sticla. Aaahhhh, ce plăcere!

Vinul a avut şi un gust pe măsura aromelor, şi un final mediu spre lung la fel de plăcut, care au completat şi susţinut superbele nuanţe aromatice de care v-am vorbit. Un vin de încercat neapărat!

Good Wine 2010 pe foarte scurt

Am să uzez azi de calitatea mea de blogger și n-am să mă simt obligat să fac o trecere în revistă completă ca un ziarist a salonului de vinuri Good Wine 2010, ci am să mă opresc numai asupra celor câteva vinuri care m-au atras și care mi-au spus câte ceva.

Prietenii de la WineRo (Enira) ne-au îmbiat cu noul Cabernet Sauvignon by Enira 2008, un vin tânăr care promite multe, iar de restul bunătăților (Enira, Easy by Enira, Enira Reserva) m-am despărțit cu greu, dar ce să-i faci, arta cere sacrificii, iar salonul era mare și curiozitatea mea așișderea :-)

Am continuat cu (aproape) revelația salonului (pentru mine), vinurile Gramma ale preotului Olteanu de pe colinele Iașiului, de la care am încercat Aligote, Fetească Albă și Fetească Regală. Deși abia la prima ediție (vițele nu sunt tinere, majoritatea au peste 40 de ani), vinurile sunt extrem de promițătoare, iar Aligote-ul este superb. Am avut senzația că am Crâmpoșie în pahar, un vin superb aromat, floral, proaspăt și cu un final curat. Feteasca Albă nu a fost pe gustul meu, fiind vinificată aproape de demidulce (12,5 g de zahăr rezidual).

Am poposit apoi la SERVE, care a propus alături de vinurile mai vechi și prospăturile din 2009. Cuvee Amaury a fost interesantă, la fel și rose-ul Terra Romana. Persoana de la stand a fost însă mult prea agresivă și a dat într-una sentințe laudative fără drept de replică propriilor vinuri pentru ca să poată fi legat un real dialog despre vinuri. Păcat că unii pun la poarta prăvăliei câini de pază în loc de cineva care să te îmbie să le calci pragul.

La 180 de grade ca atitudine a fost Mișa Rotenberg, care mi-a explicat pe îndelete și cu lux de amănunte secretele primului său rose, încă nelansat oficial. Vinul are o culoare de rose-uri franțuzești (somon și foaie de ceapă) și o aromă tranșantă, ce va polariza cu siguranță opiniile, așa cum a făcut-o la vremea ei primul Renault Megane hatchback: îl vei iubi sau îl vei urâ, dar nu vei rămâne indiferent. Finalul extrem de lung vine să completeze frumos acest vin pe care abia aștept să-l încerc în alte condiții, nu cele de salon de vinuri.

Nu se putea să nu trecem și pe la standul celor de la Crama Oprișor, ticsit de bunătăți: Erotikon Cabernet, Merlot și Shyraz, Smerenie 2008, Cabernetul Sauvignon Oprișor cu etichetă roșie, Drăgaica Roșie și Albă și noul Chardonnay 2009, care promite să fie un vin de aur, fără baricare ostentativă ca cel din 2008. Un stand frumos, oamenii aveau și un frigider de vin, așa că au servit majoritatea vinurilor la temperatura corectă.

Era să plec și să nu fac cunoștință cu niște vinuri argentiniene foarte interesante și un raport calitate-preț imbatabil. Am încercat doar Sauvignonul Blanc și Chardonnay-ul 2009 din gama Coleccion de la Michel Torino și m-au convins. Un nume care merită cercetat mai îndeaproape.

Am să menționez și delicioșii colțunași pe care i-am gustat la standul prietenilor de la restaurantul Ginger, care au mers de minune cu vinurile argentiniene proaspete și fructuoase.

În concluzie, am găsit mult mai mult la acest salon decât mă așteptam, standurile au fost bine organizate, oamenii din ele politicoși și profesioniști, vinul mult și interesant. Mi-ar fi trebuit însă mai mult timp ca să pot să-mi formez o opinie mai așezată despre vinuri. Dar pentru asta avem degustările de grup, așa că reveniți aici și veți afla mai multe!

La Cetate Cabernet Sauvignon 2007 - din nou

Poate vă întrebați dacă am făcut vreo fixație pe cabernetul de la Oprișor, sau cel puțin de ce revin asupra lui în scris. Răspunsul e simplu: îmi plac vinurile Cramei Oprișor.

De astă dată însă nu am de scris numai lucruri frumoase despre acest vin, despre care am mai scris de câteva ori, ba asemuindu-l cu aristocraticul Passarowitz, ba acordându-i 86 de puncte la o degustare în orb a 18 caberneturi, ba clasându-l printre primele 3 în altă degustare în orb a 8 caberneturi.

Astăzi, această sticlă, cumpărată direct de la Cramele Oprișor (din București, nu chiar de la Oprișor), a obținut numai 82 de puncte. Nu mai e vorba de depozitare defectuoasă, vinul odihnindu-se în europivnița mea la 12 grade la câteva ore de la achiziție. Nici vorbă de plăcuta aromă de tămâie, pe care ajunsesem s-o asociez vinurilor de calitate din recolta 2007 de la Oprișor. No, sir.

Dar să nu rămânem acum cu impresia că am în față o sticlă defectă sau ceva. Departe de mine gândul. În definitiv, i-am acordat 82 de puncte, care numai puține nu-s! Vinul are o aromă nu foarte intensă de fructe de pădure și vișine, cu note de lemn și ceva note dulci, în gură vinul pierde puțin printr-o senzație neplăcută de concentrație (nu știu dacă e bine ales cuvântul, e ca atunci când mănânci ceva dulce când ți-e sete și parcă nu se lasă mestecat și înghițit) de fructe prea coapte, care pare să încleieze limba, note de fruct, tanini plăcuți, aciditate bună, final mediu, cu note de fruct și baric, destul de concentrat.

Vinul pierde cele câteva puncte prin lipsa complexității aromatice și prin impresia gustativă puțin contradictorie pe care o lasă. Dar mai avem și mai încercăm și altă sticlă!

Recital Masi, 6 martie 2010

Aseară am participat împreună cu Radu și Răzvan la un eveniment de marcă din lumea vinului, la invitația celor de la Cramele Recaș, cărora le mulțumesc pentru invitație și pentru o seară deosebită. Dar ce să fie, ce să fie? A fost o seară Masi, prezentată de nimeni altul decât domnul "Masi" în persoană, adică Sandro Boscaini, președintele companiei, ajutat de enologul grupului, Andrea Dal Cin, un tip la fel de simpatic și deschis.

Au fost câteva discursuri, câteva filmulețe de prezentare ale celor de la Masi -- lucruri firești pentru o astfel de ocazie, și care au pregătit audiența pentru ceea ce urma să vină, și anume degustarea a 7 vinuri din portofoliul Masi, dintre care o raritate din colecția personală a familiei Boscaini, un Amarone din 1990.

De unde numele de Masi? Masi și-a luat numele după cea a văii omonime cumpărată de familia Boscaini prin secolul 18, și care a rămas în proprietatea familiei până azi. În afară de vinurile pe care le produc, Masi colaborează pe partea tehnică și distribuie vinurile familiei Serego Alighieri, descendenții lui Dante, care produc vin în regiune de prin 1353 (!). Ca să mai vorbim de tradiție…

Oamenii fac numai vinuri premium, și le fac bine după cum am văzut la degustarea de ieri. Dar să nu anticipăm!

Au fost prezentate câteva din metodele de fabricație ale celebrului Amarone, și anume uscarea strugurilor în lăzi de bambus pentru 3-4 luni înainte de zdrobire și fermentație, tehnică numită appassimento, prin care strugurii pierd până la o treime din greutate, vinul rezultat fiind mult mai colorat, concentrat și aromat. Am aflat și despre un alt procedeu al celor de la Masi numit fermentație dublă, în care un vin tânăr, mai simplu, este amestecat, odată finalizat, cu strugurii zdrobiți ce au trecut prin appassimento, amestecul rezultat trecând astfel printr-o a doua fermentație, ce aduce un spor de culoare, structură și compuși aromatici. Tradiție și inovație, mână în mână.

Dar să vedem vinurile, domnilor! În ordinea servirii, s-au perindat prin fața noastră și prin paharele noastre:

Masi Campofiorin 2005 - un vin produs prin fermentatie dublă, un vin de gastronomie, prietenos, totund, cu tanini moi. 82 de puncte (evaluarea mea după criteriile de pe fișele Masi).

Masi Tupungato Corbec 2006 - un vin cu o culoare foarte intensă, rezultat al metodei appassimento prin care au trecut strugurii soiul Corvina din cupajul Corvina-Malbec. Vinul este produs la proprietatea din regiunea Mendoza, Argentina, al celor de la Masi. Nas relativ intens, catifelat, concentrat de fructe negre (visine negre, coacaze), tanini fermi, final mediu-lung cu note de fruct si lemn. Aciditate buna. 85 de puncte

Masi Costasera Amarone Classico 2006 - un vin produs într-un an de 5 stele pentru amarone, ce nu s-a mai întâlnit din 1997. Aromă superbă, elegantă, eterică, nu foarte intensă. Gust vag amarui, rotund, nu foarte complex. Final lung cu tentă de cireșe amare și prune uscate, aproape în crescendo. 90 de puncte.

Serego Alighieri Vaio Amaron 2003 - Un an bun, dar nu ca extraordianrul 2006. După metoda proprie Serego Alighieri, 40% din vin este învechit o scurtă perioadă în vase de lemn de cireș, care-și pun amprenta asupra vinului. Lemnul de cireș produce oxidarea rapidă a vinului, de aceea vinul nu se păstrează mai mult de câteva luni în lemn de cireș. Nas mult mai intens decât Costasera, elegant, complex, gust nu la fel de complex, final mediu-lung. 87 de puncte

Masi Mazzano Amarone Classico 2001 - Acesta este un vin single vineyard, care a obținut 91/92 de puncte de la Wine Spectator, respectiv Wine Advocate (Parker). Nas elegant, complex, în evoluție, cu note animale care lasă locul fructului, puțin amărui. Tanini fermi. Final lung, frumos. 95 de puncte

Masi Recioto 2005 - un vin de desert, care mi-a plăcut prin simplitatea și franchețea lui, și prin distanța de vinurile roșii dulci românești cu care chiar nu are nimic în comun. Altă clasă.

Notele de degustare și evaluările trebuie luate cu puțină circumspecție, ținând cont de natura evenimentului (lume parfumată, platouri de brânzeturi pe mese, nasul meu cam înfundat, vinuri aerate rezonabil, dar poate nu suficient pentru cel puțin 2 dintre ele). Dar ceea ce contează este că am fost martorii unui recital Amarone, un recital Masi, la care vinurile ni s-au prezentat și ne-au șoptit fiecăruia la ureche câte o poveste, așa, doar pentru noi. Și a fost nemaipomenit!

Errazuriz Max Reserva Cabernet Sauvignon 2005

Ei bine, eram așa de contrariat de punctajele contradictorii primite de acest vin la interval de numai 1 săptămână, încât n-am mai răbdat și am hotărât că-i timpul să spulberăm misterul deschizând și sticla pe care am oprit-o pentru mine (din același lot cu ultima degustată). Asta și faptul că mi-era o poftă de-un vin roșu bun... :-)

Zis și făcut: destupat, aerat 1 oră, turnat în pahar, începe ritualul. Culoarea la fel de frumoasă și de intensă, aromă destul de intensă, dar complexă în care domină nunațe de piele pe fond solid de fruncte negre de pădure (mure și afine/coacăze negre). Gustul este intens și ascendent, plin, care reflectă aromele din nas, cu fruct și note fine de baric și cafea. Finalul lung completează frumos un vin cu o structură bună și ținută elegantă, cu tanini fini, un vin de lume nouă dar de familie bună, nu din categoria vinurilor de bâlci, zgomotoase și sclipicoase cu care ne-am obișnuit să asociem vinurile din respectivele regiuni.

Folosind aceeași fișă de degustare am apreciat vinul la 91 de puncte, ceea ce mă face să cred că prima degustare a pus vinul corect în valoare, pe când cea de-a doua nu.

După opinia producătorilor, vinul pare să atingă apogeul chiar în acest an. Acest Cabernet este de fapt un cupaj din 93% Cabernet Sauvignon, 6% Cabernet Franc și 1% Petit Verdot.

18 Cabernet Sauvignon-uri în orb, la Ginger

Energizaţi şi motivaţi de succesul degustării în orb de vinuri roşii săptămâna trecută, am decis să reedităm fenomenul şi să analizăm o feliuţă din plăcintă: Cabernet Sauvignon. Au fost 18 vinuri de această dată, dar participanţii au fost ceva mai puţini, profesorii Stoian şi Croitoru neputând participa, iar cei de la Vinul.ro trebuind să plece înainte de încheierea degustării împreună cu Sergiu Nedelea, manager la Casa Iancului. Cu toate astea, prof. Liviu Grigorică ne-a fost alături, şi bine a făcut, pentru că vinurile de la Crama Oprişor desăvârşite de dânsul au ocupat locurile de frunte în clasamentul general!

N-am mai împărţit vinurile pe paliere de preţ de astă dată, aşa că am să le prezint în ordinea punctajelor mele:

Erotikon 2008, 2007, Carl Reh Winery	91
Crama Oprisor Cabernet Sauvignon, 2007, Crama Oprisor	88
Chateau Golan, 2005, Chateau Golan	87
La Cetate, 2007, Carl Reh Winery	86
Prince Stirbey, 2006, Agricola Stirbey	82
Luis Felipe Edwards Terraced Gran Reserva, 2007, Luis Felipe Edwards	81
Cabernet by Enira, 2008, Bessa Valley Winery	81
Caloian, 2008, Crama Oprisor	81
Nederburg Manor House, 2005, Nederburg	81
Errazuriz Max Reserva, 2005, Vina Errazuriz	79
Domeniul Coroanei , 2007, Domeniul Coroanei Segarcea	76
Luis Felipe Edwards, 2008, Luis Felipe Edwards	72
Soare, 2004, Vinarte	70
Domeniile Samburesti, 2007, Domeniile Samburesti	69
Anima, 2007, Domeniile Sahateni	67
Divin, 2006, Domeniile Sahateni	66
Princiar Special Reserve, n/a, Domeniile Tohani	63
Tavernelle, 2004, Castello Banfi	60

Clasamentul general a arătat puţin diferit de al meu pe alocuri, astfel (aici sunt afișate cu 2 zecimale, pentru o clasificare mai exactă):

Erotikon 2008	89.50
Crama Oprisor Cabernet Sauvignon	89.50
La Cetate	87.63
Chateau Golan	87.38
Caloian	84.25
Luis Felipe Edwards Terraced Gran Reserva	82.63
Cabernet by Enira	81.50
Nederburg Manor House	79.50
Errazuriz Max Reserva	75.38
Anima	75.25
Luis Felipe Edwards	75.25
Princiar Special Reserve	75.13
Soare	75.00
Prince Stirbey	74.63
Domeniul Coroanei	74.38
Divin	74.38
Domeniile Samburesti	71.88
Tavernelle	64.38

Surpriza negativă a serii mi s-a părut Errazurizul Max Reserva 2005, care a luat 92 de puncte de la mine cu o săptămână în urmă, grupul evaluându-l la 88.4 puncte atunci faţă de 75.4 acum. Deci pare destul de evident că această a doua sticlă a avut ceva probleme, dar asta am să ştiu mai bine când voi deschide şi sticla mea, cumpărată cu aceeaşi ocazie.

M-au surprins foarte plăcut vinurile de la Crama Oprişor, atât cele de top - Erotikon şi Cabernet Sauvignon Crama Oprişor - pe care nu le mai gustasem, cât şi cele medii - La Cetate şi Caloian - care au fost extrem de bine apreciate. Nu au avut niciun vin sub 84 de puncte, iar aceasta este o performanţă, chiar dacă majoritatea celor care le-au apreciat a fost formată din iubitori amatori ai vinului, şi nu din profesionişti. Dar în final vinurile trebuie să le placă, nu-i aşa, consumatorilor cărora le sunt adresate - şi care plătesc pentru ele - şi nu doar specialiştilor.

Deşi cu o diferenţă mai mică de doar 3 puncte, şi Cabernetul by Enira a fost apreciat ceva mai reţinut faţă de săptămâna trecută.

Destul de multe vinuri cu o performanţă dezamăgitoare, din nou, se pare că aşa funcţionează piaţa vinului, dintr-un eşantion de măcar 15 vinuri cel puţin 25-30% (asta dacă ai noroc!) sunt slabe sau defecte într-o măsură mai mare sau mai mică.

Sper ca astfel de articole şi evaluări, pe care le facem pe blogurile noastre să vă fie de folos în evitarea vinurilor (sub)mediocre sau cu şanse mari de a fi defecte, pentru că în definitiv balta are destul peşte, iar bugetul nostru nu este infinit ca să tot aruncăm banii pe poşirci, doar-doar om avea noroc. Ia să fie tocmai invers, să se considere norocoşi producătorii cărora le cumpărăm noi vinurile, şi nu noi când avem bafta să dăm peste o sticlă fără defect.

Mulţumim, ca de obicei, gazdelor Doru şi Cezar de la Ginger pentru ospitalitate! Ah, şi lui Alin pentru poze!