luni, 5 octombrie 2009

Parfumuri franțuzești în sticlă de vin

Știam că soiul gewurztraminer este unul aromat, la fel ca tămâioasa românească sau muscatul otonel, însă asta nu m-a oprit din a mă gândi la o sticluță cu parfum când am mirosit primul meu vin din acest soi.

Nu știu dacă acest vin (recolta 2007) produs de Rene Kientz în Alsacia, patria gewurztraminerului, este sau nu reprezentativ pentru soi, însă pot spune că vinul are o culoare aurie tipică, un nas intens de trandafiri și de lichee (o fructă exotică întâlnită mai mult sub formă de compot pe la noi), note de pere, gust extrem de fructos cu note dulci și un postgust lung, parfumat și ușor condimentat. Ca la carte.

Un vin ușurel, cu mare priză la dame, un bun companion pentru mâncăruri condimentate, dulci sau chiar acre. Nu e de băut cale de mai multe ore, parfumelul devine îmbătător și obositor mai repede ca alcoolul din sticlă!

7 comments:

Ciprian spunea...

Alsacia este o zona trecuta criminal cu vederea. Poti gasi aici niste Riesling-uri si Sylvaner-uri de toata frumusetea. Iar, de obicei, raportul calitate-pret este unul excelent.

In alta ordine de idei, mi-am descoperit mai nou o noua pasiune: licitatiile pe ebay :)) In acest moment, am iesit la vanatoare pentru o sticla extrem de rara, un Chateau de Pressac 1943. Pt mine are o valoare istorica in primul rand, fiind un vin produs in anii razboiului. Wish me luck :)

George Mitea spunea...

Trebuie sa fie bun. Sincer toate vinurile albe pe care le-am gustat in ultima vreme "looked the same to me". Ar fi ceva nou. Deci cat si de unde?

Si al nostru de Jidvei a avut ceva reclama dupa revolutie, dar s-a nascut talent si a murit speranta. Uite ca de pofta chiar o sa cumpar o sticla de "castel Jidvei"

Mihnea Mironescu spunea...

Succese, Ciprian! Insa ai curaj sa cumperi de la te miri cine un vin? Eu as fi foarte circumspect, cel putin daca te uiti la magazinele noastre specializate in ce hal pastreaza sticlele :((

George, vinurile albe nu sunt chiar trivial de prelucrat pentru a le pastra intacta aroma. Cred ca de-asta e greu sa gasesti un vin local foarte bun si la un pret rezonabil. Insa la capitolul albe strainii sunt departe. Nu trebuie decat sa te uiti la rieslingul german, la sauvignonul blanc in toate formele lui de existenta (frantuzesc, australian, noua zeeleandez etc.) sau la chadonnayuri ca sa te umpli de incantare. Incearca un viognier australian de curiozitate si spune-mi ce crezi.

Gewurztzul l-am luat de la Delicateria Traiteur (au si website: www.delicateria.ro), unde au bagat de curand toata gama acelui producator. Au, deci, si sylvaner si multe altele, pe care abia astept sa le incerc! Pretul nu-l mai stiu, dar ma uit cand mai trec pe acolo.

Ciprian spunea...

Mersi Mihnea. Tipul are calificative excelente pe ebay, iar sticlele fac parte dintr-o colectie privata scoasa la vanzare. Preturile de catalog (ca mi-a trimis o lista cu vreo 2500 de vinuri) sunt foarte ok, iar multe din sticlele pe care am putut sa le vad se prezinta intr-o conditie excelenta...

Sunt constient ca acea sticla din 1943 e foarte putin probabil sa mai fie in viata...dar pt mine are o altfel de valoare. Iar in acest moment, sticla a ajuns la licitatie la doar 32 de Euro :)

alibus spunea...

@George,

Eu as recomanda daca imi permiti un gewurztraminer de la Rosemount. E un pic peste 20 de ron parca.

Mihnea Mironescu spunea...

Dacă vrei să cunoști un soi, trebuie să încerci versiunea "originală", cea de la care s-a pornit. Dacă mergi pe varianta din lumea nouă - diferită prin definiție la toate capitolele - poți să rămâi cu o părere diferită despre soiul respectiv, nu neapărat mai bună.

Cel mai corect ar fi să încerci și un vin clasic, și unul de lumea nouă, pentru a avea o vedere mai largă despre soi. Eu n-aș începe totuși cu lumea nouă.

George Mitea spunea...

Mihnea, mi se pare un sfat de bun-simt. Pe cel de Jidvei il stiu, am mai baut si ceva unguresc(foarte prost, nu ca as fi xenofon sau altele:). Unul nemtesc, deci e de verificat.
Alin: am retinut, e al doilea pe lista. Va fi interesant de comparat.

Blog Widget by LinkWithin