Aseară am încercat împreună cu tovarăşii de grup Alin, Dana, Radu şi Ionuţ câteva vinuri din zona Sicilia, însă doar două mi s-au părut demne de a fi menţionate. Da, lenea a învins, m-am decis să nu mai scriu despre vinuri răsuflate sau anonime, ci doar despre cele care mi-au lăsat o impresie favorabilă.
Cele două vinuri sunt unul alb şi unul roşu, cumpărate de pe plaiurile mioritice. Iată-le.
1. Colomba Platino 2006, prod. Duca di Salaparuta, IGT Sicilia, 12,5% alc. Am jurat împreună cu Alin şi Ionuţ că avem un chardonnay get-beget în pahare, cu tot cu caşeul de unt! Dar nu, nu-i deloc vorba de acel strugure franţuzesc, ci de soiul italienesc insolia (cu o mică parte de grecanico). Un soi care se potriveşte de minune cu pastele cu pesto! Vinul are un miros puternic cu note florale şi fructate, este proaspăt şi fructuos în gură (pepene galben necopt) şi un final mediu, dar proaspăt. Un vin aromat, plăcut, ideal pentru gastronomie. 47 de lei la Wine & Spirit, jumătate de preţ dacă mai prindeţi promoţia!
2. Passopisciaro 2006, IGT Sicilia, prod. Passopisciaro Sicilia, Castiglione di Sicilia, 14,5% alc. Ei da, un vin de clasă, cum nu credeam să se facă dintr-un soi mai puţin celebru cum este Nerello Mascalese, folosit mai degrabă ca partener de cupajare dacât ca primadonă. Strugurii vinului de faţă au fost cultivaţi la înălţime în zona vulcanului Etna din Sicilia, producând un vin de culoare rubinie palidă, un nas cu o evoluţie spectaculoasă în pahar, plecând de la fructe roşii (smeură) şi trandafiri, virând apoi spre nuanţe de cafea şi piele, cu un gust plin, tanini destul de fermi şi un final lung, elegant, cu note de piele. Vinul a avut iniţial o notă de acetonă, care s-a transformat în piele după ceva aerisire. Vinul a fost evaluat la 93 de puncte de Stephen Tanzer şi a făcut 100 de lei.

0 comments:
Trimiteți un comentariu