joi, 5 mai 2011

Shirazuri de pretutindeni

Dacă tot am scris despre degustările în orb de Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, am să scriu puțin și despre prima din seria degustărilor în orb din această primăvară: cea de Shiraz.

A avut loc pe 24 martie la restaurantul Ginger și i-a avut ca participanți pe Alin, Dana și Ionuț, Ghenadie Bobeică și Mircea Niculescu de la Winero, gazda noastră Doru Pencea și ca invitat special pe Alin Lăzărescu de la Heinrig Distribution.

Iată cele 10 vinuri degustate și clasamentul acestora:

După cum se vede, vinurile au fost bune cu excepția Cornas-ului cu defect. Pentru mine cel mai bun vin a fost Shirazul Enira, care a marcat 89 de puncte, un vin complex, cu un final superb. Acesta a fost urmat în topul preferințelor personale de Erotikonul celor de la Crama Oprișor, un vin excelent, cu tipicitate bună, gust intens și o persistență deosebită, în ciuda unei acidități puțin cam ridicate.

Hedonistul 2008 a fost parcă sub ediția 2005, cu un nas intens dar simplu și cu un final dominat de notele lemnoase.

La capitolul calitate-preț, Jinda-Lee cred că a condus detașat la cei numai 20 de lei cât face. Nici Peter Lehmann Barosa nu e mai prejos la cei 37 de lei, dacă ne uităm că de pildă The Hedonist face 93 de lei iar Erotikon bate suta de lei (la Vinexpert cel puțin).

8 comments:

George Mitea spunea...

Si de unde ati luat Jindalee?
Degustarile acestea in orb dau rezultate neasteptate pe alocuri, nu-i asa?

alibus spunea...

Daca nu ma insel Jindalee era in portifoliul Heinrig la un moment dat, dar cica acum nu ar mai fi. Nu stiu daca se poate gasi pe indeva. Eu unul nu l-am vazut.

Mihnea Mironescu spunea...

Cred ca a fost adus de Mircea Niculescu sau de Alin Lazarescu. Am sa-i intreb daca se gaseste pe undeva.

Cat despre surprizele degustarii in orb, nu inceteaza sa ma surprinda vinurile stiute chiar foarte bine. Asta si in functie de starea acelei sticle si de inaintasii probei in sine. E parte din bucuriile vinului, asa-i?

George Mitea spunea...

Desigur, pana la urma vorbeam odata de rezultate ciudate la concursuri. Iata ca nu sunt chiar atat de blamat juratii, nu? Odata ce dezbraci un vin de propriile asteptari si preferinte, pot apare surprize. Fara marketing, pret, eticheta, rezultatele pot diferii...

Mihnea Mironescu spunea...

Fara indoiala, George, ca toate cele mentionate de tine influenteaza degustatorul si chiar fac parte uneori din placerea de a te bucura de un vin special. Insa nu trebuie sa uitam ca evaluarea unui vin in concurs depinde destul de mult de vinul de dinaintea sa, de cate probe au fost analizate inainte (vinurile rosii obosesc gura mult mai rapid decat albele) si de ce nu de experienta si anduranta degustatorului. Pentru noi, care suntem amatori iubitori de vin 10-16 probe sunt cam multe, iar ultimele vinuri evaluate nu sunt deloc avantajate. Mai ales ca venim dupa o zi plina de munca....

George Mitea spunea...

foarte corect. Apropos, de feteasca nomad 2007, ma intrebam daca ati baut-o sau doar ati degustat-o? Intelegi diferenta...Eu u nul am baut-o, si imi amintesc ca atacul a fost bun, dar ce a ramas in final, o imensitate de tanini uscati ,a stricat chestiunea. Ma gandeam ca daca doar degusti vinul, fara sa-l bei este posibil sa nu sesizezi acest aspect. Daca ai drum prin Real, sau pe unde se mai gaseste, as fi curios de o parere in acest sens. Nu ca ar inceta sa mai lumineze soarele sau sa se invarta pamantul, dar orisicat:)

Mihnea Mironescu spunea...

Deci s-a clarificat cu Jindalee, nu se mai gaseste, Alin avea sticla de vreun an prin casa si abia acum s-a lovit cu degetul mic de la picior de ea si s-a enervat groaznic si a adus-o si-a baut-o cu noi, fie-i dopul fara prihana :-)

Cat despre feteasca sper ca in weekend sa gasesc sticlele care mi-au lasat impresie buna in aceste degustari.

Dan spunea...

In Europa, Jinda Lee distribuie pe Germania Mack&Schuehle din 2010 (http://www.mack-schuehle.de/) ..se pare ca au schimbat firma din Jinda Lee in Littore wines..si au reinnoit contractle de distributie ?!?!
Interesant ce preturi or avea nemtii pe distributie.

Blog Widget by LinkWithin