Mărturisesc că a fost prima mea degustare organizată, şi pot spune că m-a impresionat destul de plăcut. Nu trebuie totuşi să uităm că scopul principal a fost mai mult educativ, şi nu neapărat un eveniment de degustare profi. Căci dacă ar fi fost aşa, pauzele dintre probe ar fi fost ceva mai lungi, paharele ar fi fost schimbate cu fiecare probă, iar vasele de colectare ar fi fost amplasate mai comod, nu pe podea. Însă înţeleg şi dilema organizatorilor de a oferi unor începători în ale vinului un prilej de a trece prin mai multe licori din toate colţurile lumii, şi de a rămâne treji până la finalul degustării! Căci nu am remarcat prea multe persoane folosind scuipătoarea sau clătindu-şi gura cu apă sau gustând o bucăţică de pâine între probe.
Chiar şi aşa a fost un prilej nemaipomenit de a simţi pe viu o degustare, de a mă bucura de atâtea vinuri interesante (printre care mi-a atras atenţia un Alma de Tobia Tinto de Autor din 2004 şi un ?? sauvignon blanc) şi mai ales de a-l cunoaşte pe Cătălin. E aşa de straniu să-i vezi în carne şi oase pe cei pe care i-ai văzut în nenumărate fotografii, în reviste, în filmuleţe pe youTube - şi să-i şi cunoşti pe deasupra. Super tare!
Eu nu mă consider un blogger, ca atare mi-e greu să scriu despre un astfel de eveniment. Blogul meu nu este nimic mai mult decât un jurnal personal, pus însă la vedere pe net pentru ca oricine va avea vreodată curiozităţi despre anumite subiecte despre care am scris şi eu să poată găsi încă o părere.
În concluzie, mulţumesc, Cătălin, pentru o seară foarte plăcută şi pentru iniţierea în ale degustării.





