Lumea virtuală întâlneşte lumea vinului la Casa Iancului

Evenimentul Vinexpertului din seara de 20 noiembrie a reunit două lumi ce nu au prea multe în comun: cea virtuală şi cea a vinului. Bloggerii români au fost martorii şi participanţii unei degustări destul de serioase de vinuri - 17 la număr - şi au avut prilejul de a-l cunoaşte pe unul dintre membrii marcanţi ai lumii vinului, patronul magazinelor Vinexpert, Cătălin Păduraru.

Mărturisesc că a fost prima mea degustare organizată, şi pot spune că m-a impresionat destul de plăcut. Nu trebuie totuşi să uităm că scopul principal a fost mai mult educativ, şi nu neapărat un eveniment de degustare profi. Căci dacă ar fi fost aşa, pauzele dintre probe ar fi fost ceva mai lungi, paharele ar fi fost schimbate cu fiecare probă, iar vasele de colectare ar fi fost amplasate mai comod, nu pe podea. Însă înţeleg şi dilema organizatorilor de a oferi unor începători în ale vinului un prilej de a trece prin mai multe licori din toate colţurile lumii, şi de a rămâne treji până la finalul degustării! Căci nu am remarcat prea multe persoane folosind scuipătoarea sau clătindu-şi gura cu apă sau gustând o bucăţică de pâine între probe.

Chiar şi aşa a fost un prilej nemaipomenit de a simţi pe viu o degustare, de a mă bucura de atâtea vinuri interesante (printre care mi-a atras atenţia un Alma de Tobia Tinto de Autor din 2004 şi un ?? sauvignon blanc) şi mai ales de a-l cunoaşte pe Cătălin. E aşa de straniu să-i vezi în carne şi oase pe cei pe care i-ai văzut în nenumărate fotografii, în reviste, în filmuleţe pe youTube - şi să-i şi cunoşti pe deasupra. Super tare!

Eu nu mă consider un blogger, ca atare mi-e greu să scriu despre un astfel de eveniment. Blogul meu nu este nimic mai mult decât un jurnal personal, pus însă la vedere pe net pentru ca oricine va avea vreodată curiozităţi despre anumite subiecte despre care am scris şi eu să poată găsi încă o părere.

În concluzie, mulţumesc, Cătălin, pentru o seară foarte plăcută şi pentru iniţierea în ale degustării.

Helmut Hanka Riesling Kabinett 2006

Primul meu riesling din regiunea Rheingau s-a dovedit de o prospeţime surprinzătoare. Culoare galben pai limpede, cu uşoară perlaţie. Nas intens mineral cu note de miere şi florale. Gust cu dominantă grapefruit care se simte şi pe final, note de miere. Structură solidă, aciditate plăcută ce dă prospeţime vinului, ajutată şi de uşoara perlaţie. Final lung fructat şi proaspăt.

Vinul este vinificat în sec, are un conţinut de 12,5% vol. alcool şi vine într-un ambalaj original, cu striaţii pe gâtul sticlei.

Dar cine este producătorul? Podgoria Helmut Hanka este o afacere de familie de 7,5 hectare de viţă de vie cultivate în satele Johannisberg, Winkel, Geisenheim şi Rüdesheim din regiunea Rheingau. Vinurile se îmbunătăţesc în interiorul unei străvechi pivniţe, care permite maturarea Rieslingului de Rheingau şi a Spätburgunder-ului tipice, datorită condiţiilor climatice favorabile în acord cu îmbătrânirea blândă şi grijulie. Există şi un bar lângă podgorie unde oaspeţii pot petrece câteva ore extrem de plăcute.

Beaujolais Nouveau 2008 !

Deşi mulţi iubitori de vin au devenit prea serioşi şi acum strâmbă din nas la Beaujolais Nouveau, prea fructat şi prea simplu pentru gustorile lor evoluate, eu am aşteptat cu sufletul la gură apariţia acestui prietenos şi vesel vin. Am bătut chiar şi aglomeraţia către nordul capitalei pentru a ajunge la Delicateria Traiteur de unde cumpărasem Beaujolais şi anul trecut. Dar - ghinon! - mă dusesem puţin prea devreme! Nu citisem că lansarea se face în a treia joi din noiembrie.

Aşa că fix joia următoare, pe 20, trimit un e-mail de tatonare Delicateriei de pe Eminescu. Nu mică mi-a fost mirarea să primesc imediat un răspuns, care conţinea atât istoria lansării, cât şi confirmarea stocului de Beaujolais Nouveau! Vă imaginaţi c-am sărit şi-am cumpărat vreo 3 sticle, nu?

Vinul este aşa cum mă aşteptam, uşor, plăcut, cu fructuozitate exuberantă ce aduce în special a căpşuni coapte, încadrată de o aciditate bună ce-i subliniază prospeţimea. Un vin care realmente alunecă pe gât, de băut în compania prietenilor mai puţin îngrijoraţi de vinurile bune şi sofisticate.

Unele mituri mor greu: harta limbii

Deşi a fost dovedit de nenumărate ori şi de reputaţi oameni de ştiinţă că aşa-numita "hartă a limbii" (amplasarea zonelor mai sensibile la anumite tipuri de stimuli, cum ar fi dulce, sărat, acru, amar) nu există, acest mit persistă şi nu se lasă scos cu una cu două din manualele şcolare. Nici măcar după mai bine de 100 de ani de la apariţie.

Teoria a fost emanată pe la 1901 de un neamţ, a fost apoi preluată de un savant american 40 de ani mai târziu şi a ajuns frumuşel în şcoli ca adevăr istoric într-o cu totul altă formă şi cu înţelesul schimbat. Cei interesaţi de istorie şi detalii sunt invitaţi să caute pe Google după "tongue map myth".

Şi mai interesant este că personalităţi marcante ale lumii vinului şi formatori de opinie cum este Dl. Viorel Stoian cu a sa interesantă "Marea carte a degustării vinurilor" perpetuează aceste bazaconii, când tocmai de la domniile lor tragem şi noi speranţa că vom culege informaţii corecte despre vin, despre degustarea şi înţelegerea lui.

Vina Mar Reserva Especial 2005

În ciuda ultimelor două decepţii din partea vinurilor de la Vina Mar luate de la Vinexpert prin vară (ambele prezentând un deranjant conţinut de sulfide), mi-am luat inima în dinţi şi m-am decis să mai fac o încercare cu un cupaj din gama Reserva Especial. Sticla am primit-o cadou la o achiziţie mai semnificativă, aşa că haideţi să aruncăm o privire stomatologică în gura respectivului cal.

Creat din struguri proveniţi din câteva din cele mai vechi vii din Valea Maipo, Chile, din recolte atent selecţionate, această Reserva Especial 2005 de la Vina Mar este un asamblaj inspirat de Cabernet Sauvignon şi Carmenere -- două din soiurile de tradiţie din această ţară. Cu o culoare roşie intensă cu tente vişinii şi cărămizii oferită de Carmenere, un nas pronunţat cu tente verzi, vanilie şi condimente, vinul are o structură bună, tanini fermi dar rotunzi. Gustul aminteşte de fructe negre de pădure cu note de cafea, lemn, dar şi de lujerul de tomată (!). Postgustul destul de lung uşor condimentat face din acest vin un candidat pentru vinoteca oricărui iubitor de vin.

Deşi se spune despre vinurile produse în regiunea Valea Maipo că ar fi influenţate de smogul capitalei Santiago din apropiere, eu unul n-am simţit nimic suspect. Poate doar dacă nu i-a transmis aroma de eşapament chilian Rieslingului de săptămâna trecută! Who knows?

Pivniţă la bloc

Mda, ca mai tot iubitorul de vinuri bune m-am decis şi eu să-mi încropesc o colecţie proprie de butelci cu vin. Şi cum e blasfemie şi prostie să ţii vinurile la căldură prin apartament, trebuie să mai bagi o dată mâna (adânc!) în buzunar şi să-ţi mai iei şi o pivniţă electrică în care să le păstrezi.

Însă ce pivniţă să-ţi iei? După mai multe căutări pe net, m-am prins cum stă treaba: există două versiuni de frigidere pentru vin: vitrina de vin pe care o zăreşti în mai toate restaurantele cu oarece pretenţii şi în mai toate magazinele de specialitate, şi frigiderul de învechit vinul.

Prima variantă se pretează la păstrat vinul pe perioade scurte de timp - până la câteva luni - la temperatura optimă de servire a acestuia, fiind ideale pentru restaurante. Sunt destule modele pe piaţă în funcţie de buget, de la Electrolux sau Samsung.

Mai sunt însă cele din a doua categorie, cele făcute să păstreze vinul pe perioade mai lungi de ani de zile. Acestea respectă cerinţe mai stricte decât primele: nu permit razelor UV să intre pe uşă, au sisteme antivibraţie şi sisteme de asigurare a unei umidităţi crescute în interior. Printre acestea sunt cele de la EuroCave şi cele de la Liebherr. Mai multe puteţi citi aici şi aici.

Întorcându-ne la povestea mea cu pivniţa, am decis într-un final să cumpăr un model mai simplu, entry-level, de la EuroCave, care ămi dădea posibilitatea să îngrămădesc peste 100 de sticle. Buun. De unde însă să o cumpăr, pentru a nu avea mari probleme cu garanţia? Ei bine, găsesc imediat şi reprezentanţa locală a EuroCave pe plaiurile mioritice, nimeni alţii decât LuxCave. Dau un telefon, îmi răspunde cineva, discutăm puţin, îi explic ce-mi doresc, sigur că da, se poate, nu mai avem magazin de prezentare, însă vă pot spune preţul la telefon, mmmm, e cam scump, bine, vă fac şi o mică reducere dacă plătiţi x avans. Batem palma, mă întâlnesc cu omul să semnăm contractul a la resistance francaise în maşină în parcare, unde îmi strecoară conspirativ în mână şi factura de avans - mă rog - ce nu face omul ca să-şi primească jucăria.

După cele maxim x zile termen de livrare din contract îl sun pe om: da, ne scuzaţi, au întârziat, săptămâna viitoare vine sigur. Evident că nu s-a întâmplat aşa, ci au mai trecut câteva săptămâni: nu vă supăraţi, nu? chiar n-am ce să fac, francezii ăştia...!

OK, vine ziua Z şi se livrează marfa: n-aveţi dumneavoastră o maşină să veniţi să luaţi frigiderul mă întreabă complice omul. Nu, bineînţeles că nu. Bine, lăsaţi, fac eu rost cumva de o maşină şi vi-l aduc. Da' să-mi plătiţi şi restul de bani că nu vi-l pot livra altfel, se supără patronu'. Rezolvăm şi cu plătitul, vine omul cu marfa, hai s-o montăm. Surpriză! Lipsesc rafturile. Domne, aşa ceva n-am văzut până acum, zice omul perplex. Lăsaţi că-i sun acum să trimită rafturile.

Trece o săptămână, trec două, rafturile nimic. Sun, omul era pe plajă la soare: trebuie să-mi spuneţi seria frigiderului, că altfel nu pot trimite rafturile din Franţa, îmi spune omul. Bine, dar dacă eu nu sunam, chiar nu puteaţi să-mi spuneţi că vă lipseşte seria? întreb şi eu dojenitor ca omul de buna credinţă. În regulă, zic, într-o săptămână vin rafturile şi totul va fi uitat. S-au făcut 3 săptămâni şi rafturile tot nimic. Sun, fac scandal, e toiul verii şi mi se strică vinul primit cadou de ziua mea. Vine omul cu nişte rafturi mobile de la un frigider de showroom, care nu pot susţine acelaşi număr de sticle ca rafturile originale. Lăsaţi aşa, până vin ale dumneavoastră, îmi spune omul spăşit.

Asta s-a întâmplat acum 3 luni. Şi tot niciun semn de la LuxCave. Am renunţat...

Deci, dacă vă doriţi o pivniţă electrică de la EuroCave, mai bine luaţi-o de la un alt reprezentant, ca să nu trebuiască să treceţi prin aceleaşi păţanii ca mine. Multă baftă!

Vidarea sticlelor cu vin: merită sau pierdem vremea?

Am scris într-un post străvechi despre cât de mândru eram că mi-am luat măreţul dispozitiv de vidare de la VacuVin. Ca să fiu sincer şi-a făcut treaba, chiar dacă între timp am învăţat the hard way că nu toate vinurile se pretează a fi păstrate şi resuscitate ambulatoriu cu un astfel de device. Una peste alta ventuza magică a reuşit să păstreze relativ nealterată aroma vinurilor în jur de 1-3 zile, după care intrăm pe teren minat. La 4 zile shiraz-ul The Hedonist după care mă-nnebunesc nu mai era decât o zeamă taninoasă şi un pic astringentă în locul bogăţiei de arome cu care ne-a obişnuit. Eh...

Am mai primit cadou între timp un altfel de dispozitiv de vidare cu pompa de vid făcând corp comun cu dopul (am să-i fac o poză în curând). Acesta este vechiul sistem de vidare, care nu te atenţionează sonor la instaurarea vidului, tu dând la pompă sârguincios până te plicitiseşti sau până faci un infarct de efort - oricare survine mai întâi. Vidul creat de acest dop este ceva mai slab decât pompa de la VacuVin, în plus mai având dezavantajul că înnalţă sticla şi mai mult, facând-o dificil de păstrat în frigider în poziţie verticală.

Cea mai nouă achiziţie făcută este pompa de vid electrică de la Zepter, care suge şi mama lui de aer din sticlă - evident folosind dopurile profesionale tot de la Zepter. Am să vă ţin la 220V cu rezultatele. Cred că cel mai corect ar fi un test comparativ între cele 2 dopuri pe acelaşi vin. Mda, mersi de idee, aşa am să fac!

În concluzie (temporară, se poate schimba după realizarea testului de mai sus): merită un astfel de dispozitiv de vidare, mai ales dacă te arde buza să desfaci un vin bun şi nu ai cu cine-l săvârşi din prima, şi nici un eşti mare carmolist de fel. Nu uita să umezeşti dopul înainte de a-l fixa în sticlă şi nu uita să pui sticla înapoi la rece (frigider sau pivniţă)!

Riesling german: ambrozie cu iz de Metalochimice si Menaj

Deşi am cumpărat de vreo 5-6 luni două sticle de Riesling nemţesc de calitate importate de cei de la Carl Reh (Allah să-i binecuvânteze!), nu m-a lăsat inima să le deschid de unul singur. Până acum vreo 3 zile când am clacat şi am poftit la ele mai ceva ca o gravidă aflată în faza de poftă terminală.

Sticlele le-am luat ca probă practică pentru cursul de analiză senzorială online de care v-am povestit, şi deşi nu era cazul să mă arunc la un riesling aşa de calitativ doar în scopuri didactice, altceva nu am reuşit să găsesc pe marea şi bogata piaţă de vinuri bucureşteană. Aşa că am oftat şi am scos din pungă pe la 190 RON pentru cele două rieslinguri din 2003 din regiunea Mosel-Saar-Ruwer - mai precis din Bernkastel. Cei care au intrat deja în sevraj în acest punct îşi pot rezolva problema la eVinoteca de unde am luat vinurile Dr. Thanisch.

Am deschis cum spuneam o sticlă de riesling Kabinett (adică un vin ceva mai uşurel făcut din struguri culeşi mai timpuriu), adusă la o temperatură de 10-11 grade. Şi nu mică mi-a fost uimirea la prima adulmecare a paharului când am simţit miros de gaz. M-am uitat în jur să văd de unde o fi intrat mirosul - nimic. Deodată m-a lovit epifania: e de la riesling! Mi-am adus subit aminte că citisem undeva despre izul de kerosen al rieslingurilor nemţeşti de calitate. Aşa deci, e de bine să miroasă aşa cum mirosea pe vremuri prin magazinele de metalochimice şi menaj.

Cercetând un pic problema pe net şi în superba "The Oxford Companion to Wine" a lui Jancis Robinson am aflat că acest ciudat iz se datorează unor compuşi chimici (1,1,6-trimethyl-1,2-dihydronaphthalene sau TDN pe scurt) care apar în strugurii acestui soi, cu precădere în cei de calitate superioară produşi de viţe mai bătrâne. Cu cât vinul este învechit mai mult timp la sticlă, cu atât acest caracter va fi mai pronunţat. Aşa că, dacă nu vă place acest miros, nu învechiţi prea tare rieslingurile! S-ar putea ca izul de kerosen să vă strice tot cheful.

Cu toate că aromele acestui riesling au fost extraordinare - florale, coajă de lămâie şi lime, miere - iar aciditatea vinului a complementat superb slabul conţinut de alcool de numai 8.5%, puternicul miros de petrol a fost cam mult pentru mine. Abia după a treia zi de păstrat sticla cu cu sistem de dop vidat petrolul s-a mai estompat un pic şi m-a lăsat să admir în voie restul de arome.

Unora le place asocierea acestor arome cu petrolul, altora nu (subsemnatul inclus). Însă până la urmă - ca în toate aspectele ce ţin de lumea gusturilor şi a mirosurilor - totul e o chestiune de preferinţe personale... şi de număr şi calitate a receptorilor nazali ai fiecăruia!

Yalumba Viognier Eden Valley 2006

Ei da, am fost curios să văd cum se simte pe limbă vinul alb pe care francezii din nordul văii Ronului îl amestecă sârguincioşi cu vinul roşu (Syrah) într-o reţetă consacrată şi de succes: Cote-Rotie. Fiind un soi pretenţios şi capricios, am ales un vin mai de calitate pentru prima degustare, pe numele lui Viognier Eden Valley 2006 al australienilor de la Yalumba.

Deşi n-am stat cu pixul în mână la degustare, îmi amintesc un nas puternic floral cu tente minerale, o corpolenţă medie-plină, un vin onctuos, cu finish lung. Un vin parfumat, plăcut, cu aciditate bună. A mers ca focul acompaniat de Grana Padano, şi cu paste cu mozarella, roşii şi şuncă (bucatini amatriciana).

Un mic sfat: vinul ascunde şăgalnic cele 14.5% vol. de alcool, care deşi nu se simt mai deloc, există şi lucrează!

Principessa Gavia Gavi 2005

Produs de Castello Banfi 100% din soiul de struguri Cortese, Principessa Gavia este un vin cu adevărat delicat. Culoare galben pai de intensitate medie şi claritate bună, nas puternic de fructe ce amintesc de pepene galben, pară, citrice şi note florale şi minerale. Aciditate bună, corp mediu, uşoară şi plăcută perlaţie. Finish mediu-lung proaspăt. Un vin interesant.