Sunt oare gusturile subiective, se întreabă în acest eseu Barry Smith. Oamenii sunt înclinaţi să spună că nu putem fi siguri decât de gustul pe care vinul îl are pentru noi; şi că gustul pe care vinul îl are pentru cineva este un lucru pur subiectiv.
Autorul începe prin a face diferenţa dintre gusturi, ca proprietăţi ale vinului, şi degustare, ca experienţă pe care o trăieşte un subiect. Degustarea unui vin fiind modul în care fiecare se întâlneşte cu gusturile unui vin.
Sunt gusturile nimic mai mult decât experienţele senzoriale individuale ale unui degustător? Putem oare asimila gusturile cu experienţele subiective ale degustării? Este senzaţia gustativă pur subiectivă? Noi presupunem că ceilalţi văd ceea noi vedem şi aud ceea ce noi auzim atunci când ne aflăm în aceeaşi vecinătate. De ce atunci nu presupunem că ceilalţi degustă ceea ce noi degustăm - se mai întreabă autorul. Să presupunem oare că gusturile sunt în noi mai degrabă decât în vin?
Autorul afirmă că degustătorii experimentaţi află mai multe din experienţele lor senzoriale depre un vin prin faptul că ei acordă atenţie anumitor aspecte ale experienţei lor senzoriale. El conclude apoi că deşi senzaţiile gustative sunt experienţele conştiente ale unor degustători individuali, aceasta nu îi împiedică să furnizeze informaţii despre caracteristicile obiective ale vinurilor degustate. Cu cât discern mai mult, cu atât mai mult îmi voi folosi senzaţiile pentru a distinge proprietăţile unui vin şi modul în care acesta a fost făcut.
Smith discută mai departe despre vinul de bună calitate, afirmând că natura senzaţiilor resimţite într-o degustare depind de calitatea vinului degustat. Un vin plicitisitior şi fără formă nu este capabil să producă amalgamul complex de senzaţii pe care-l generează un vin mare, oricât de imaginativ şi de interesat ar fi degustătorul. Dacă vinurile de bună calitate sunt răspunzătoare pentru experienţe de calitate, sunt toate proprietăţile vinurilor de calitate disponibile chiar oricui, se întreabă apoi autorul. Aromele şi flavorile unui vin ori sunt acolo pentru ca oricine să le recunoască, ori este necesar un echipament senzorial special pentru a fi detectate. Sunt oare degustătorii normali daţi la o parte ca nefiind capabili să se bucure de plăcerile unui vin de calitate?
Autorul răspunde prin a face deosebirea dintre senzaţia imediată şi nediferenţiată a unui degustător neinstruit şi impresiile analitice, disecate pe componente, ale unui degustăror instruit, care îşi concentrează atenţia selectiv către anumite aspecte ale experienţei, selectându-le pe unele pentru o examinare mai atentă. Degustarea este o experienţă multimodală în care senzaţiile gustative reprezintă doar o componentă şi în care atenţia şi reflectarea la toate aspectele respectivei experienţe pot conduce la judecăţi din ce în ce mai rafinate, detaliate. Toate acestea depăşesc cu mult senzaţiile imediate produse prin simpla sorbire şi înghiţire a vinului. Smith conchide că trebuie să ne pregătim şi să fim receptivi la anumite aspecte ale experienţei, să ştim clar ce anume căutăm, întrucât degustarea nu este nicidecum o experienţă pasivă. Iar aceasta presupune cunoştinţe şi instruire. O sticlă deosebită, spune el, nu va dezvălui totul imediat sau oricui, ci se va dezvălui în măsura în care suntem răbdători şi permitem experienţei să se dezvolte precum o fotografie.
Autorul continuă linia deosebirilor dintre experienţele unui degustător profesionist şi a unuia de ocazie subliniind că pentru primul discriminările realizate pe baza experienţelor perceptive conştiente necesită un efort cognitiv şi o concentrare sporite faţă de cele necesare răspunsului senzorial imediat.
Ce diferenţă pot face cunoştinţele despre vin în procesul degustării, se întreabă autorul. Cunoaşterea intervine de îndată ce reflectăm asupra a ceea ce trăim la un moment dat. Cineva realizează ceva despre vin ce n-a fost evident de la început, astfel cunoaşterea nu doar adaugă valoare experienţei degustării, ci modifică intensitatea impresiilor gustative. Astfel, cunoaşterea schimbă modul în care percepem gustul unui vin, afectându-ne experienţa şi plăcerea de a-l degusta. Cu alte cuvinte, nu numai că trebuie să respingem ideea că oricine poate avea acces la orice este legat de gustul unui vin, ci trebuie respinsă şi ideea că oricine este oricând gata să deguste orice.
În final autorul tratează problema criticului de vin, începând prin a se întreba dacă acesta este întotdeauna cel mai bun judecător al caracterului şi calităţii vinurilor. El conchide că în ciuda aparentei obiectivităţi a judecăţii, criticul de vin are propriile preferinţe, care se reflectă în recomandările făcute de acesta. De aceea, el recomandă să alegem un critic de vin ale cărui preferinţe coincid cu ale noastre şi să-i urmăm recomandările. În acest fel ne putem folosi de de acest critic ca de un instrument de calitate pentru a testa şi selecta acele vinuri ce ne vor conferi plăceri excepţionale.
0 comments:
Trimiteți un comentariu