Am dat întâmplător peste un articol interesant, care m-a făcut să meditez la modul în care ne amintim vinurile degustate atunci când ne concentrăm serios asupra lor, comparativ cu simpla lor savurare. Există oare vreo diferență?
Înclin să cred că da. Dintre vinurile pe care le-am analizat cu atenție și despre care mi-am notat anumite aspecte am amintiri mai calitative, mai bogate, decât despre cele pe care le-am savurat fără a le analiza cu prea mare atenție, la o masă, sau chiar la mine acasă. Procesul structurat de analiză senzorială a unui vin te obligă să treci prin anumite etape clare și să acorzi atenție unor aspecte cum ar fi aciditate, tanini, arome, modul în care flavorile reflectă sau nu aromele vinului, echilibrul dintre componente, finalul și postgustul etc. Toate acestea obligă la formularea unei opinii finale, ușor de memorat sau de amintit ulterior.
Deși trebuie să dau Cezarului ce-i al Cezarului și să recunosc că vinurile care-mi sunt și acum dragi și proaspete în memorie sunt cele savurate alături de prieteni. N-aș putea să spun cu singuranță acum dacă un astfel de vin a avut o aciditate anume sau dacă a avut cine știe ce set de arome. Nu-mi amintesc decât că a fost un vin excelent, care s-a potrivit de minune cu atmosfera și a fost oarecum liantul magic pentru toți cei care l-am făcut parte atunci din ființele noastre.
În concluzie, deși analiza senzorială structurată obligă degustătorul să parcurgă toate etapele necesare formulării unei păreri clare și fondate despre un vin, procesul în sine nu conține componenta afectivă, emoțională, care ajută cel mai mult la fixarea unui anume vin în memorie, așa cum o face o seară memorabilă petrecută alături de persoane dragi. Voi ce credeți?
0 comments:
Trimiteți un comentariu