Cu căldurile de afară ce vin să meargă mai bine decât un Sauvignon Blanc proaspăt şi rece? Aşa am zis şi noi ieri, 23 iunie, când ne-am reunit din nou la restaurantul Ginger.
Dar să vedem care au fost subiecţii (în ordinea degustării):
Dar să vedem care au fost subiecţii (în ordinea degustării):
- Prince Stirbey Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2008 / 14% / 54 RON - nici de astă dată vinul de la Prince Stirbey nu a dezamăgit, chiar dacă aveam aşteptări ceva mai mari de la ediţia limitată, care în 2006 a fost de excepţie. Vinul are un nas puternic de grapefruit, soc şi iarbă, note de ananas (sau fructe exotice) - poate cel mai plăcut nas dintre toate cele 5 vinuri degustate - puţin acidulat pe limbă, gust nu foarte intens. Puţin cam subţirel pentru cei 14% vol. de alcool şi cam scurt pe final.
- Michel Redde & Fils Sancerre Les Tuilieres Sauvignon Blanc 2007 / 12.5% / 75 RON - aromă medie spre puternică de lychee şi note ierboase, gust de fructe tropicale cu note minerale, aciditate prea ridicată chiar şi pentru acest soi, final uşor amărui ce lasă o senzaţie de grapefruit pe limbă. Un vin cu personalitate pronunţată, deşi uşor atipic.
- Misiones de Rengo Reserva Sauvignon Blanc 2007 / 13% / 32 RON - nas puternic (cum altfel?) de soc, ardei gras şi note de lychee, gust fructat cu accente citrice, care se regăsesc şi pe finalul lung, însă nesofisticat. Un vin cu prospeţime, acceptabil.
- Southern Lights Sauvignon Blanc 2006 / 12% / 40 RON - un vin din Africa de Sud din regiunea Robertson. Nas mediu spre puternic citric (lămâie şi lime) cu note florale, gust plăcut iniţial, dar care se transformă în câteva secunde în ceva dur, aspru pe laterale, parcă de strugure verde necopt. Final dur, acru. Un vin dezechilibrat.
- Babich Hawke's Bay Sauvignon Blanc 2006 / 13% / 60 RON - nas superb citric, puternic, cu note de lămâie şi grapefruit, gust fructat citric şi cu note florale ce se continuă şi pe finalul lung, proaspăt şi curat, citric. Un vin superb, pe care l-am clasat pe primul loc.
Vinul din Noua Zeelandă (Babich Hawke's Bay SB 2006) a primit aprecierile superlative ale întregului grup şi mă face să-mi doresc să încerc şi alte sauvignonuri de la alţi producători neozeelandezi.
Data viitoare: alb şi roze, la inspiraţie!
Data viitoare: alb şi roze, la inspiraţie!
0 comments:
Trimiteți un comentariu