luni, 4 mai 2009

Ce trebuie să ştim când mergem la o degustare de vinuri?

Sunt câteva lucruri importante, pe care e bine să le ştim când mergem la o degustare. Acestea au fost scrise în nenumărate articole, însă am să le repet aici pentru convenienţă.

Există multe elemente care ne pot distrage de la activitatea de degustare, şi de care e bine să fim conştienţi:

Perioada din zi
Simţurile noastre sunt mai acute atunci când ne este foame. Mulţi dintre experţi degustă chiar înainte de masă.

Formulare (fişe de degustare)
Dacă se degustă mai multe vinuri, este util să avem formulare imprimate, pe care să notăm impresiile de degustare. Fişele pot include numele vinului, recolta, şi chiar date tehnice, dacă se evaluează şi astfel de elemente.

Este bine să omitem preţul din fişa de degustare, întrucât acesta ne poate influenţa percepţia. Preţul sticlei se poate comunica la finalul degustării.

Erori produse de diverşi stimuli
Simulii exteriori ne pot influenţa evaluarea vinului. De exemplu, o sticlă cu capac metalic poate induce unora impresia de vin ieftin. Sau o etichetă frumoasă sau celebră sau un preţ mare ne pot duce cu gândul la un vin de bună calitate, alterându-ne percepţiile.

Atunci când evaluăm serios un vin, este important să eliminăm astfel de indicii. Cum? Prin mascarea sticlelor şi deci prin degustarea în orb.

Discuţiile (erori de sugestie)
Aprecierea vinului include în mod cert şi discuţiile despre acesta -- însă nu înainte ca fiecare participant la degustare să aibă suficient timp să-şi formeze propria opinie. Faptul că asculţi opiniile altora în timp ce deguşti un vin îţi poate influenţa semnificativ propriile percepţii. Când un alt partener la degustare declară că vinul este tanic înainte ca tu să-l fi degustat, eşti mult mai predispus să conchizi şi tu că vinul este tanic.

În special când învăţăm despre vin ajută să auzim descrierile experţilor despre acel vin pe care-l degustăm. Însă este important să ne forţăm propriile simţuri înainte de a consulta notele de degustare ale celorlalţi.

Oboseala simţurilor
Atunci când nu mai putem deosebi nuanţele dintre vinuri sau nu ne mai putem da seama de diferenţa dintre primul vin degustat şi cel pe care-l degustăm acum, e clar că simţurile au obosit.

Cum ne putem menţine simţurile cât mai proaspete? Există două modalităţi:
1. Beţi apă
Plată sau minerală, apa ne ajută să ne menţinem simţul gustativ proaspăt. În general este bine să socotim un pahar de apă pentru fiecare pahar de vin pe care-l degustăm.

2. Mâncaţi pâine
Evitaţi totuşi pâinea cu arome sau adaosuri de caşcaval, care pot masca sau modifica aromele vinului.

Oboseala creierului
Nu doar limba poate obosi, ci şi creierul poate deveni înceţoşat de la alcool. Soluţia: scuipaţi.

Întotdeauna puteţi deosebi la o degustare experţii de novici: experţii sunt cei care scuipă. E OK să scuipi vinul. Însă nu e deloc OK să te îmbeţi şi să uiţi toate vinurile pe care le-ai degustat.

Adaptarea
Când ne adaptăm la o aromă sau un gust, nu le mai putem simţi. E ca atunci când ajungem la cineva acasă şi miroase puternic a friptură când intrăm pe uşă. După câteva minute nici măcar nu mai realizăm că miroase.

La fel, este uşor să ne adaptăm la aromele şi flavorile din vin. Atunci când mirosim un vin e bine să nu inhalăm mai mult de 2-3 ori, pentru a-i lăsa nasului cele circa 30 de secunde necesare recalibrării. Dacă adulmecăm un vin de mai mult de 3-4 ori la rând nu ne va ajuta să sesizăm mai multe arome din vin, ci ne va adapta la respectivele arome.

Parfumul şi after shave-ul
Nu există o cale mai sigură de a ruina o degustare pentru alte persoane decât să vii super parfumat sau abia dat cu aftershave. Oricine se nimereşte în apropierea ta va găsi că vinul lor miroase dubios a mosc sau a cine ştie ce arome sunt în parfumul tău. Destul de neplăcut, mai ales la o degustare la care ai plătit ceva bănuţi.

E bine să rezistăm să purtăm chiar şi cel mai slab parfum. Nasul nostru se va acomoda repede cu parfumul nostru, însă ceilalţi vor mirosi "Poison" sau "Obsession" sau ...

Fumatul
Evitaţi să fumaţi chiar înainte de eveniment. Fumatul provoacă oboseala mirosului şi a gustului. Chiar dacă nu mai simţiţi fumul, cei din apropierea voastră îl vor simţi de pe hainele voastre.

Mai mult, căldura şi gudronul sau mentolul din ţigară vă vor reduce propria abilitate de a simţi vinul.

Efectul de contrast
Dacă bei un vin mai simplu după un număr de vinuri bune, vinul mai simplu va părea de şi mai slabă calitate. Ordinea de degustare este importantă.
Blog Widget by LinkWithin