duminică, 16 august 2009

Cui îi pasă de cupajele tip Bordeaux produse aiurea?

Am vazut azi dimineață episodul dedicat fraților bulgari din seria A Journey into Wine a lui Isabelle Legeron, după ce au fost difuzate alte două episoade dedicate celorlalți vecini, ungurii. M-a întristat rău că nu a putut menționa mai mult de doi producători serioși de vinuri din soiuri locale, bulgărești. Parcă mai rău ca la noi. Și evident că a menționat Bessa Valley (cei care fac Enira), vorbind doar cu franțuzul acela zburător (sic!) care le face vinul (Mark Dworkin). Nu era nici ea bucuroasă că se produc cupaje din soiuri internaționale pe soluri străine, în loc să se mizeze pe soiurile autohtone. Exact ce ne spunea și Oliver Bauer în timpul vizitei noastre de la Stirbey (pe care o voi detalia într-un alt post).

Dar investiția de la Bessa Valley rămane, ea este semnificativă, și se pare ca au un bun succes comercial în Anglia cel puțin, din câte zicea Dworkin. Am degustat și eu două din vinurile lor și pot spune cinstit că sunt foarte bune. Ceea ce mă surprinde este că s-a mers exclusiv pe cupajarea soiurilor internaționale, n-au aruncat în joc nici măcar un singur soi autohton. Ceva acolo să sublinieze aportul bulgăresc la succesul vinului. Nimic.

Unde mai este atunci individualitatea acestui vin? Sau a oricărui vin produs din aceleași clone de vie, plantate sub instrucțiunile și vinificate de un străin folosind tehnicile din țara lui pe un alt sol din altă țară? Ce mai e specific în acest caz? Doar că se menționează Bulgaria pe sticlă?

Mi se pare cel puțin straniu ca un consumator din Anglia - să zicem - să fie dispus să plătească mulți bani pe un Bordeaux blend doar pentru că-i făcut pe un sol strain de cel care a consacrat rețeta... Cel puțin asta afirma Dworkin în emisiune, că vinde Enira într-un celebru lanț de supermarketuri și că vinul lor e cel mai scump. Și lumea îl cumpără. Ce o gândi oare acel consumator odată ajuns acasă și degustând vinul? Evident, el va găsi în sticlă un vin cu care este deja familiar, un vin tip Bordeaux. De calitate, asta nu neagă nimeni, dar totuși la fel ca oricare alt Bordeaux. S-o gândi dragul de consumator că "da, dom'le, a intrat și Bulgaria asta în rândul lumii, uite ce vin de calitate au scos"? Sau o fi ceva mai curios și s-o uita pe contraetichetă sau pe website-ul producătorului și s-o intriga măcar, dacă nu s-o supăra de-a binelea, când o da cu ochii de proporțiile unei franțuzoaice get-beget (70-20-7-3)?

Se pare că și frații bulgari sunt în aceeași degringoladă stupidă ca și noi, fără un scop clar și fără un drum pe care să meargă împreună, ca industrie de vin. Fiecare face ce poate, cum poate, și urmărind un singur lucru: profitul. Cât mai mare și cât mai repede. Că de strategie de țară sau măcar de breaslă cui îi pasă? Ei bine, le pasă fraților maghiari. Păzea! Cele două episoade dedicate Ungariei ne-au arătat o sumedenie de oameni cu nume greu de pronunțat cultivând cu succes soiuri locale la fel de greu de pronunțat. Ne-au arătat festivaluri ale vinului la țară, acolo unde se face vinul, pline de tradiție. Ne-au arătat că se poate și altfel, chiar pornind de la aceleași probleme și cu același handicap comunist ca și noi. Se poate! Dacă mizăm pe soiurile locale.

5 comments:

George Mitea spunea...

Eh, bulgarii ca moldovenii. Sa fie amprenta slava? Puteau in loc de merlot sa puna cateva picaturi de Mavrud, dar probabil sunt vinuri exclusiv pentru export, asa ca nu s-au obosit. Poate cred americanii ca Bulgaria este o provincie de langa Burgundia si atunci merge...

Mihnea Mironescu spunea...

N-am deloc idee de ce au ales calea asta, vinul este foarte bun, insa nu pricep deloc de ce lipsa asta de identitate, asumata mai mult sau mai putin...

OK, poate ca suntem noi prea patriotarzi sau prea limitati in gandire, insa cu toata aroma locala pe care o capata un soi international, pentru mine un cupaj de succes este un cupaj local, si nu reproducerea unei retete consacrate altundeva.

George Mitea spunea...

Majoritatea cupajelor de aiurea folosesc un soi local. E amprenta locului si o reteta de marcheting: iti individualizezi produsul.

gbobeica spunea...

Buna ziua,

Numele meu este Ghenadie Bobeica si reprezint societatea WineRo care face parte din acelas grup cu Bessa Valley Winery - producatorul vinurilor Enira. Langa mine in biroul nostru din Bucuresti se afla d-ul Marc Dworkin (MD) - creatorul plantatiei si vinurilor Enira. Am profitat de aceasta ocazie si i-am adresat intebarile d-voastra.

1. De ce in cupajele Enira nu se foloseste un soi local?
MD: Cand a fost infiintata plantatia nu am gasit un soi local nevirusat.

2. Ce ne rezerva viitorul in aceasta privinta?
MD: Nu se stie. Poate intr-o zi vom gasi un soi local nevirusat care se ridica la nivelul "pretentiilor" noastre. Ar fi o "provocare" similara celei din Romania cand in 2008 am plantat 10 ha de Feteasca Neagra!

3. Este Enira - un vin de Bordeaux produs in Bulgaria?
MD: Cate vinuri de Bordeaux au 14.5% continut de alcool? Cate vinuri de Bordeaux au Sirah in cupaje? Enira este un "Bordeaux style made in Bulgaria". Pentru noi Enira este o demonstratie ca se poate face un vin de calitate international in Bulgaria.
Pentru alte "exemple" de Bordeaux style incercati un le Cupole 2005 de Tenuta di Trinoro.

Cu stima,

Marc Dworkin

Mihnea Mironescu spunea...

Va multumesc pentru comentariu si pentru informatii. Intr-adevar nu cunosc situatia plantatiilor si a culturilor de vie din Bulgaria, iar informatia dlui Dworkin este una interesanta.

Eu n-am nimic cu vinurile Enira - sunt chiar un consumator fericit al lor, dupa cum stiti! - mesajul era despre individualizarea unui vin in functie de specificul vitivinicol din locul in care este produs. Sunt nenumarate exemple care vin impotriva afirmatiilor sau preferintelor mele, daca vreti, dar asta nu-mi schimba cu nimic parerea.

As fi foarte fericit sa degust in cativa ani un cupaj tip Bordeaux produs in Romania si cu un aport de Feteasca Neagra!

Blog Widget by LinkWithin