luni, 20 iulie 2009

Educarea consumatorilor de vin: qui prodest?

Se discută mult în presa de vin și în articolele despre vin din presa generală despre "educarea" consumatorilor. Cum să explicăm oamenilor că vinul roșu este preferabil celui alb, că vinul sec este preferabil celui dulce, că vinul de calitate primează celui ieftin? Care este, de fapt, necesitatea acestei educări, în afară de manipularea preferințelor consumatorilor spre direcția dorită de producători şi de distribuitori? Sau ne referim la un standard al gustului aici, unde noi românii nu putem rămâne ancorați în trecutul tributar vinurilor dulci în dauna vinului roșu sec, mai trendy în lume. Nu știu exact.

Însă știu că omul alege vinul
1. pe care și-l permite (în funcție de scopul pe care-l atribuie consumului de vin: beau mult vin, preferabil șpriț, ca să pot sta la taclale cât mai mult timp fără să mă fac pulbere, prin urmare cumpăr un vin ieftin, poate chiar vărsat, sau mă rezum la un vin premium, pe care-l savurez)
2. de care a auzit că e bun (din varii surse, în funcție de gradul de sofisticare al consumatorului respectiv: cei care preferă vinul ieftin sunt de obicei tributari părerilor comune, stereotipe, de genul "e bun vinul de Sarica-Niculițel, c-am fost eu acolo cu nu știu cine și am văzut ce crame șmechere au măi nene!", mergând până la cei care nu cumpără un vin până nu fac cercetări pe net pentru a găsi mai multe opinii despre respectivul vin)
3. care corespunde gusturilor personale.

Sunt de acord că gusturile se educă, însă la noi parcă această educare a devenit un leit motiv, un scop în sine, ceva fără de care progresul viticulturii române nu poate avea loc. Toată lumea dă vina pe lipsa de educație a consumatorului, perpetuând o stare generală de nemulţumire:
- Producătorul este nemulțumit că se preferă vinul produs în propria gospodărie sau cel de import.
- Statul e supărat pe cei care-şi produc tulburelul în propria gospodărie, şi pe falsificatorii de vin, pentru că nu câştigă mai nimic de pe urma lor.
- Producătorul mai e nemulțumit și că se preferă vinul dulce sau demidulce în dauna celui sec, pe care l-ar putea și exporta cu mai mare succes.
- Producătorul de vin cinstit e supărat pe lipsa de discernământ la raft între un vin corect și unul manipulat, dar mai ieftin. Foarte justificat acest punct.
- Presa de vin e supărată pe consumatorii care cumpără vin defect din magazine, pentru că asta duce la erodarea încrederii în vinul generic, și nu doar în respectivul produs defect.
-Presa de vin mai este supărată pe lipsa de sofisticare a consumatorului, căci ce presă poți face pentru vinuri de masă sau vărsate?
- Posesorii de magazine de profil sunt supărate pe lipsa de înțelegere a consumatorilor a valorii adăugate de respectivele magazine. Consumatorul insistă să cumpere din marile lanţuri de discounteri.
- Iubitorii de vin bun sunt supăraţi pe marea masă a consumatorilor de rând, pentru că aceştia cântă în struna producătorilor de vin mult, prost şi incorect, în loc să-i boicoteze şi să-i forţeze să producă vin corect.

Cum poate fi educat consumatorul să cumpere un vin care lui nu-i spune nimic (sec în loc de dulce, roșu în loc de alb), pe care să plătească mai mult decât își dorește sau își permite, dintr-un loc care e mai scump și care nu garantează implicit un produs sănătos (în sensul de lipsit de defecte datorate stocării, manipulării, transportului)? Şi, de fapt, de ce trebuie el neapărat educat? Întotdeauna va exista marea masă a consumatorilor oricărui produs alimentar, care va opta pentru preţul cel mai mic, deşi ştie că asta atrage după sine şi o calitate pe măsură. N-am remarcat un astfel de fenomen în piaţa berii, unde există cam aceleaşi segmente de calitate.

Un individ poate fi "educat" atunci când este conştient că are anumite lipsuri informaţionale. El este atunci deschis, receptiv la diversele surse de informare, iar mesajul nu se iroseşte în vânt. În celelalte cazuri, mie îmi sună ori a evanghelism ori a interes. Înclin mai mult spre a doua variantă.

P.S. Nu mă refer aici la educarea făcută prin cărţi, reviste, sau website-uri şi bloguri de profil, care oricum îi atrag pe cei deschişi deja educării. Ca să nu avem discuţii :-)

3 comments:

George Mitea spunea...

Piata de vin nu este nici pe departe atat de dezvoltata pe cat ar trebui (ideal, statistic). Din mai multe motive(enumar partial, caci timpul s-a scurtat de-acum) comunismul a distrus increderea consumatorului in vin, i-a pus pe masa o posirca, lipsita de calitati, dar alcoolizata. Tipic comunist; Nici producatorii, stim noi care, n-au iesit din acest marasm. Ceilalti, onesti, au motive sa se planga. Desi...si ei practica unele preturi cam defazate. E adevarat ca Davino, Stirbey, Carl Reh si Halewood(unele game de produse) sunt cele mai bune vinuri romanesti, dar nu sunt cele mai bune vinuri la pretul lor(daca asta e un argument). Cineva ar putea spune ca francezii nu fac negru de Dragasani sau feteasca neagra asa incat comparatia ar fi de tipul "mere cu pere", dar cam scump terroirul asta...

Mihnea Mironescu spunea...

Să ştii că şi eu sunt destul de curios de ce preţurile vinurilor locale sunt atât de ridicate în raport cu calitatea lor. Unii spun că se datorează costurilor de producţie, care la noi sunt mai mari decât în alte ţări. Am să încerc să sap şi poate voi încerca un articol în curând pe această temă.

George Mitea spunea...

Sapa, sapa! Dimensiunea economica a producerii unei sticle de vin e cam obscura pentru consumator. Ar fi interesant de stiut care este costul de productie.
Desi prima remarca la "costuri mai ridicate" ar fi "yeah, right..."

Blog Widget by LinkWithin