Cred că atrag ghinioanele ca un paratrasnet fulgerele când vine vorba de marile și celebrele vinuri italienești! Altfel nu-mi pot explica de ce sticla mea de Amarone Serego Aligheri (Masi) a avut gust de vin deja căzut, cele două de Barolo au fost de mult uitate de memorabile ce-au fost, iar primul meu Brunello di Montalcino, pe care l-am păstrat ca pe o mică comoară (uitați cacofonia) în europivnița mea s-a nimerit să fie tocmai din recolta 2002. Care recoltă este clasată cu 1 stea de chiar consorțiul producătorilor de Brunello!
Am crezut că m-au lăsat senzorii când am vârât nasul pofticios în paharul de Brunello di Montalcino 2002 de la Banfi, după 2 ore de aerare și aducere la temperatura corectă. Nasul s-a dovedit destul de reținut, cu ceva arome de fructe negre greu de identificat, ceva liquorice și note pământii/prăfoase pe lângă cele dulci (vanilie?). În gură vinul este destul de neimpresionant, cu corp mediu, tanini fini, aciditate bună și ceva fruct, dar fad. Finalul dă lovitura de grație prin durata medie, fructele cam fade și alcoolul care arde gâtul secunde de-a rândul. Un vin neimpresionant, care n-ar fi trebuit să iasă pe piață sub nicio formă și la niciun preț, dacă s-ar fi ținut la imaginea acestui nobil vin. Tot ce trebuia produs era Rosso di Montalcino.
Un simplu comentariu: pe sticla mea de Solaia 2002 (!!!) scrie că datorită condițiilor climaterice nefavorabile pentru Sangiovese în 2002, nu s-au folosit deloc acești struguri în blendul de Solaia. Ce indicație mai clară pentru calitatea strugurilor Sangiovese din acel an să mai căutăm?
Lecție învățată: nu mai cumpărați niciun vin peste 20 EUR fără documentare prealabilă! Asta dacă nu sunteți cumva un nabab, care-și aprinde cigarul cu hârtii de 100 de EUR făcute sul.
Până una-alta, Italia pentru mine n-a arătat până acum mai nimic. Pentru că n-o să pun la socoteală acum vinuri de Chianti, Rosso di Montalcino, Nero d'Avola și câte și mai câte alte vinuri medii. Vorbim doar de super grei.
[Edit 20.09.09: după 24 de ore petrecute în frigider vidată cu dispozitiv VacuVin, apoi 1 ora și jumătate în decantor, restul de sticlă de Brunello și-a intensificat simțitor nasul, virând acum înspre note de dulceață de cireșe amare și ceva lemn, dar fin, care se simt și în gust. Finalul rămâne alcoolic și neimpresionant, deși parcă ceva mai lung decât aseară. Ca și concluzie aș spune că vinul trebuia aerat semnificativ mai mult decât 2 ore; poate 4 ore ar fi fost mai eficiente.]
7 comments:
Ai grija foarte foarte mare cu vinurile italienesti. Italienii sunt destul de recunoscuti pentru inconsistenta, chiar si la nivel de grei si super-grei.
Intr-adevar, trebuie documentare multa in prealabil pt aceste vinuri, mai ales ca si preturile sunt mari in aceasta categorie de calitate.
Si evita tot ce inseamna 2002 in Italia sau Spania (chiar si Franta, unde totusi nu a fost atat de grav). A fost un an sub-mediocru in aproape toata Europa.
Si inca ceva legat de sticla de Solaia 2002 :)
Marele avantaj al Super-Tuscan-urilor
este ca aceste vinuri nu intra in nici o clasificare regionala. De aceea au si facut valva, pt ca au refuzat sa se supuna constrangerilor unei clasificari de origine controlata si sa experimenteze (in speta, acea cantitate minima de Sangiovese permisa in blendul final).
In consecinta, sper ca sticla de Solaia sa fie ceva mai consistenta calitativ...
Multam frumos pentru sfaturi! Acum am simtit-o din plin pe pielea mea, deci e limpede ca pe viitor am sa fiu muuuult mai precaut :-)
Cat despre Solaia, sper sa fie ok, macar astia sunt sinceri si recunosc pe eticheta ce s-a intamplat in 2002. Sper sa se fi jucat din proportii si sa fi scos ceva de calitate buna. Vezi, si iar ma intorc la diferenta dintre cupaje si soiuri pure... la cupaje e alchimie, poti ascunde din proportii o sumedenie de erori, ghinioane si incompetente, pe cand soiul pur nu iarta :-)
Anytime, Mihnea, anytime :)
Am facut ceva cercetari privind Solaia 2002 si hai sa spunem ca nu este un vin rau. Din pacate, se pare ca parerile sunt unanime: nu merita in nici un caz banii ceruti pe el :(
Pentru Italia, check out:
- 2001 pt Barolo, Barbaresco, Chianti Classico si, mai ales, Brunello
- 2004 pt Barolo si Barbaresco. In Toscana s-a revenit la un stil ceva mai clasic in vinificare cu aceasta ocazie
- despre 2005 nu prea am sapat dupa informatii: dar se pare ca e inca un an foarte bun pt Barolo si Barbaresco.
Astea sunt recomandari pt categoria grea
Kharma. Vinurile le-am primit pe la inceputul periplului enologic, deci nici singur sa le fi ales n-ar fi fost mare diferenta!
Noroc ca am un Chianti Classico 2001, pe care ma tot codesc sa-l desfac!
Adevar graieste gura ta si de data asta.
La fel, de multe ori mi-a cazut fata cand am incercat mari vinuri italienesti... cumparate in Romania. Nu vreau sa fiu mai carcotas decat prevede legea, dar la un moment dat am primit si o explicatie:
Anul trecut, mergand in vizita la depozitul de vin al Cramelor Recas (da, aia care aduc MASI in Romania), am constatat cu stupoare (era sfarsitul lui iulie, daca bine-mi aduc aminte), ca marile Amarone (Campolongo di Torbe, Serego Alighieri si Riserva di Costasera 2003) erau pastrate la... temperatura camerei. Adica, intr-un depozit de beton, neventilat, unde se inregistrau lejer 35 de grade, exceptand zonele din dreptul ferestrelor, unde batea soarele, si unde fierbeau, la propriu, sticlele de Nederburg. Mi-a venit sa plang.
Atunci sa te miri atunci cand cumperi si gusti? Sa te inchini, poate si sa dai cu tamaie!
Ah, asta explică şi decepţia încă nemărturisită cu Serego Aligheri Amarone de la Masi, pe care am încercat-o anul trecut şi m-a dezumflat. Am jurat că nu mai cumpăr alt Amarone din România, pentru simplul motiv că nu vreau să fiu decepţionat de o aşa renumită varietate de vin doar din cauza românismelor (adică indiferenţei şi miserupismului).
Drept urmare nu pot spune nimic despre Amarone.
Trimiteți un comentariu