vineri, 26 martie 2010

Cocoşul a făcut pui: Fetească Neagră 2009

Aşa cum observa prietenul George (Lucruri Bune) într-un comentariu, m-am pus pe vinurile de la Recaş! Fireşte, întrucât am cumpărat destul de multe, atât româneşti, cât şi din cele importate de ei, şi cum vinurile mele sunt foarte comunicative şi-şi cer seară de seară ieşirea din sticlă, eu, milos din fire, mă supun şi le eliberez.

Aseară a fost vremea unei premiere, Feteasca Neagră din gama Cocoşul, gamă care a debutat în 2008, dacă nu m-am ramolit de tot, cu superbul Syrah. Syrahul a continuat şi în 2009, a apărut şi Mustoasa, iar în anul de graţie 2010 s-a îmbogăţit cu Chardonnay şi Fetească Neagră.

Gama Cocoşul este poziţionată cam la acelaşi nivel de preţ cu gama Caloian a celor de la Crama Oprişor, deşi canalul de vânzare diferă între cele două.

Deşi foarte tânăr, vinul este extrem de prietenos, ceea ce nu este o surpriză pentru aceste vinuri destinate consumului imediat. O contribuţie destul de importantă au avut şi ceilalţi parteneri din cupaj, vinul fiind compus din 85% Fetească, 5% Novac, 5% Negru de Drăgăşani şi 5% Merlot, rezultând un vin cu o structură şi o concentraţie bune. Merlotul a ajutat la catifelare, iar Novacul şi Negrul de Drăgăşani au adus aciditate şi complexitate aromatică.

În pahar vinul te întâmpină cu arome intense de prune uscate, note dulci, vişine şi alte fructe roşii, ce se regăsesc în gustul plin, relativ concentrat, cu tanini moi şi în finalul lung ce aduce a gem de prune. Nu avem o complexitate deosebită aici, mie mi-a adus aminte mai degrabă de un Beaujolais Villages (nu varianta Nouveau). Extractul se vede pe pahar, care rămâne efectiv pătat!

Un vin făcut în stil modern, foarte bun cu parmigiano reggiano şi cu siguranţă un vin de gastronomie excelent.

5 comments:

George Mitea spunea...

Inteleg ca nu te-a lasat mut de uimire:) Un vin tanar, naravas si cam necopt la minte, nu?

Mihnea Mironescu spunea...

:-)
Nu, mut de uimire nu. Şi dacă ar fi să-l compar cu Syrahul, chiar şi la apariţia aceluia pe piaţă, şi nu după 1 an în sticlă, nu i-aş face o favoare.

Însă vinul e OK, iar preţul e mai mult decât decent pentru ce obţii în sticlă.

Pe mine mă interesează mai mult tipicitatea unui vin decât fructuozitatea sau impresia finală de ansamblu, de aceea nu sunt foarte entuziasmat de această fetească neagră, pe care eu o ştiu cu totul altfel. În plus este doar 85% fetească, aşa că n-ar fi corect s-o catalogăm acolo (chiar dacă legislaţia permite inscripţionarea soiului pe etichetă ca şi cum n-ar fi cupajat cu altele).

Vinul acesta e un vin OK, dar prea aromat pentru mine! Mirosea din paharul pus pe masă. Dar e bun la masă, asta e cert.

George Mitea spunea...

Dar feteasca 2008 La putere ai luat-o? O lauda Valentin Ceafalau. O s-o iau si eu cu proxima ocazie.
Desi, am impresia ca numai cu Purpura Valahica ramanem.

Mihnea Mironescu spunea...

N-am luat-o, am luat doar Cabernetul şi cupajul de fetească cu merlot, cel care va dispare în curând de pe piaţă, fiind ceva interimar până când feteasca devine suficient de matură ca să nu mai aibă nevoie de cupajare.

Dar am scris despre feteasca de care spui în februarie (http://desprevin.blogspot.com/2010/02/feteasca-neagra-de-la-recas-intruparea.html).

George Mitea spunea...

Ah, ai dreptate...

Blog Widget by LinkWithin