miercuri, 3 martie 2010

Errazuriz Max Reserva Cabernet Sauvignon 2005

Ei bine, eram așa de contrariat de punctajele contradictorii primite de acest vin la interval de numai 1 săptămână, încât n-am mai răbdat și am hotărât că-i timpul să spulberăm misterul deschizând și sticla pe care am oprit-o pentru mine (din același lot cu ultima degustată). Asta și faptul că mi-era o poftă de-un vin roșu bun... :-)

Zis și făcut: destupat, aerat 1 oră, turnat în pahar, începe ritualul. Culoarea la fel de frumoasă și de intensă, aromă destul de intensă, dar complexă în care domină nunațe de piele pe fond solid de fruncte negre de pădure (mure și afine/coacăze negre). Gustul este intens și ascendent, plin, care reflectă aromele din nas, cu fruct și note fine de baric și cafea. Finalul lung completează frumos un vin cu o structură bună și ținută elegantă, cu tanini fini, un vin de lume nouă dar de familie bună, nu din categoria vinurilor de bâlci, zgomotoase și sclipicoase cu care ne-am obișnuit să asociem vinurile din respectivele regiuni.

Folosind aceeași fișă de degustare am apreciat vinul la 91 de puncte, ceea ce mă face să cred că prima degustare a pus vinul corect în valoare, pe când cea de-a doua nu.

După opinia producătorilor, vinul pare să atingă apogeul chiar în acest an. Acest Cabernet este de fapt un cupaj din 93% Cabernet Sauvignon, 6% Cabernet Franc și 1% Petit Verdot.

1 comments:

Berbecutio spunea...

Dupa inca doi ani si jumatate nu da semne de imbatranire. 91 si de la mine, acum.

Blog Widget by LinkWithin