luni, 11 mai 2009

Degustarea 1-a de grup la Ginger/ Cabernet de România/ ţigara de după


Revin cu impresiile. Atmosferă super, toată lumea plină de anticipare şi fervoare, masa pusă, paharele aliniate, apă, scuipători. Vinurile aduse la temperatura corectă, aliniate în ordinea corectă (de la cel mai tânăr către cel mai vârstnic, de la simplu la complex), destupate. Fişele de degustare gata, pixurile pregătite.

Stop! N-am să trec acum prin notele de degustare de la cele 6 vinuri, şi nici n-am să fac clasamente, ci am să mă rezum la a-mi menţiona impresiile despre degustarea în sine.

Cu + Sunt mulţumit că am reuşit să ne găsim şi să ne strângem, să găsim o locaţie (mulţumim din nou lui Cezar şi lui Doru de la Ginger), să începem -- cred că ăsta-i câştigul cel mai mare. Mă bucur că am trecut împreună prin 6 vinuri şi am reuşit să ne ţinem, cu chiu cu vai, de metoda de degustare deloc simplă. Sunt sigur că prin exerciţiu multe etape vor deveni automatisme, iar procesul se va simplifica. Ah, da, şi discuţiile de după -- astea fac toţi banii, negreşit!

De îmbunătăţit Avem nevoie să ne armonizăm puţin înţelegerea termenilor de bază în degustare, pentru a putea realiza şi clasamente relevante ale probelor degustate.

Următoarea temă: Chardonnay de România. Deja am trişat şi am gustat un Chardonnay american baricat masiv, însă n-ai de ales după ce vezi filmul Bottle Shock cu Bill Pullman, Dennis Farina şi Alan Rickman. Recomandat!

3 comments:

alibus spunea...

Sa inteleg ca ti-a placut filmul?

Mihnea Mironescu spunea...

Oh, da, mi-a placut la nebunie! Daca nu era facut dupa o poveste reala, mai c-as fi dat sa ma enervez oleaca la cat de plini de ei sunt americanii, chiar facand misto in film de francezi pentru exact acelasi lucru :-)
Ce mi s-a mai parut putin exagerat e cum toata lumea din film se pricepea la vinuri si stia sa deguste un vin, chiar din paharele alea odioase... come on!
Dar in rest a fost misto, ritmul a foat placut, peisajele superbe, si subiectul interesant!

alibus spunea...

Mai e o chestie interesanta legata de povestea pe care se bazeaza filmul. Ca in cazul multor vinuri celebre...a trebuit sa vina un englez sa faca toata treaba :))

Blog Widget by LinkWithin