Am purtat o discuţie plăcută cu George Mitea pe marginea unui articol de pe blogul lui, Lucruri Bune, legată de terroir. Deşi împărtăşesc într-o oarecare măsură iritarea lui cu privire la abuzul acestui termen în scopuri de marketing, alte puncte de vedere exprimate de el au fost comentate de mine chiar la el pe blog.Nu vreau să revin aici cu ceea ce am spus acolo, ci aş vrea numai să detaliez (*) ceea ce se înţelege prin terroir, pentru că da, nu există un singur înţeles al acestui termen complex, de unde şi infinitele (dar şi savuroasele!) discuţii pe marginea acestui lucru.
1. Un element al locului
Primul înţeles al terroirului este aceea că vinul posedă sau transmite un element legat de loc. Cu alte cuvinte, vinul exprimă anumite caracteristici aromatice influenţate de proprietăţile podgoriei sau regiunii din care provine. Aici apare o problemă: variaţia datorată mediului înconjurător afectează aromele pe mai multe planuri. Vinuri produse din struguri recoltaţi din zone diferite ale aceleiaşi podgorii pot avea gusturi sau arome diferite. Pe de altă parte, vinurile pot exprima anumite caracteristici comune arealului geografic mai întins, iar asta este uşor de acceptat la o comparaţie a unui Syrah produs pe Valea Ronului sau unul produs în Australia.
Face parte elementul uman din terroir? Este mai bine să excludem acest lucru din înţelesul termenului terroir, întrucât tot ansamblul de cunoştinţe şi practici despre viticultură şi vinificaţie este în zilele noastre foarte asemănător între regiuni şi chiar ţări pentru a-l mai lega în vreun fel de locul în sine.
Jeffrey Grosset din Clare Valley, Australia, este de părere că vinificarea nu face parte din terroir; o vinificare greşită poate interfera cu exprimarea terroirului, în timp ce vinificarea corectă îi poate permite exprimarea sa pură.
2. Podgoria
Un alt înţeles al terroirului este folosit la descrierea podgoriei însăşi: combinaţia de soluri, subsoluri şi factori climatici care afectează modul de creştere al strugurelui pe viţă, influenţând astfel gustul vinului produs din el. Descriptiv, dar cam banal, cam neincitant, nu-i aşa?
3. Gustul de terroir
Este un termen folosit pentru a descrie aromele presupuse a fi transmise de locul podgoriei respective. Unii spun că simt note de "terroir" în vinul pe care-l degustă. Acest înţeles este de departe cel mai neclar din cele trei, şi este greu de explicat, întrucât se bazează pe mecanisme ce nu pot fi demonstrate ştiinţific.
Legătura dintre tradiţie şi terroir este mai vizibilă în principal în aşa numita Lume veche, care a avut secole întregi timp să-şi perfecţioneze cunoştinţele despre solurile şi microclimatele proprii, cât şi despre soiurile care se potrivesc unei anumite regiuni.
Oponenţii noţiunii de terroir nu neagă ideea în sine - aceea că strugurii crescuţi în locuri diferite vor avea gusturi diferite - ci se opun abuzului şi ipocriziei în folosirea acestuia din motive pur economice. De pildă, Sean Thackrey din California, SUA, e de părere că francezii supralicitează importanţa terroriului pentru a mări valoarea de vânzare a podgoriei: proprietatea poate fi astfel vândută, transferată sau moştenită păstrând intactă valoarea vinurilor produse pe aceasta, calităţile strugurilor fiind atribuibile în mod direct proprietăţii însăşi, şi nu specialiştilor din vie sau din cramă.
(*) punctele de vedere exprimate aici sunt adaptate după The Science of Wine - From Vine to Glass de Jamie Goode.
6 comments:
zile trecute am facut un mic tur, neprogramat, al catorva vinuri albe produse de Cramele Prahova. De-a lungul timpului. De la Sauvignon Blanc uitat in magazin din 2004, la cel recent, apoi la Feteasca alba 2007 si 2008. Concluzia a fost ca toate au acelasi terroir. Dar exact acelasi. Primul nas e identic, indiferent de soi. Sa fie ceva in neregula cu nasul meu? Se poate, e prea mare :)
Interesant, ce să spun? Dacă toate vinurile au fost luate din magazine pe timp de vară (unele chiar după mai multe veri petrecute pe-acolo), nici nu mă miră uniformizarea lor aromatică.
Cât despre influența terroir-ului în arome, cei care cred în asta se referă mai degrabă la mineralitate: strugurele primește anumite minerale extrase din sol de vița de vie, minerale care influențează aormatica vinului. E greu de crezut acest lucru, mai ales întrucât nu a putut fi dovedit științific până azi. Ceea ce este descris de unii drept mineralitate în vin pare să fie datorată ori lipsei de intensitate fructuoasă, ori unei acidități foarte ridicate, ori pur și simplu unor compuși sulfuroși apăruți de pe urma unor erori în procesul de vinificație.
Sunt de acord cu tine. N-am nimic cu Halewood, sunt de partea buna a vietii. Intradevar, vinurile au fost luate din locuri fara capacitate de stocare. Ce-i drept si pretul era pe masura(5-6lei). la pretul asta, exista un risc, pe care l-au calculat si precupetii in stabilirea pretului. Astia macar erau onesti, dar ce te faci cu vinul alb din supermarket, care are 3-4 ani. La ce bun? Si de ce are preturi asa mari? Vinul alb vechi de cativa ani are acelasi pret cu vinul nou. Normal, mi-as inchipui ca dupa 2 ani, pretul trebuie sa scada ca la "reduceri", mai ales ca vine cel nou. Dar nu se intampla asa...Scuze pentru off-topic
Ei, dacă am vorbi de un Riesling german adevărat, atunci ideea de învechire n-ar mai suna atât de amuzant. Și nu, prețul n-ar trebui să scadă pentru sticlele vechi de 2 ani (pe raft), ci ar trebui ca producătorii să le retragă, și să-și păstreze obrazul nepătat în fața consumatorului. Dar bănuiesc că nu prea le pasă sau se complac în senzația asta călduță de impotență românească generalizată.
Sigur, exista vinuri albe predispuse la invechire. Dar nu era cazul aici. Dar asta ma face sa ma intreb(cu naivitate de scolar): ce se intampla cu sticlele antice? Se intorc la producator unde ce se intampla cu ele? Se amesteca cumva cu vinul nou? Se vand ca baza pentru distilate?
Apropos, ma faci curios cu rieslingurile tale- o sa incerc si eu!
Cică există o lege care previne întoarcerea vinului găsit cu defecte înapoi la producător, fie el desfăcut sau nu, pentru a preveni tocmai ce spui tu: reciclarea. Nu mai țin minte unde am citit asta. Însă nu asta e ideea, producătorul ar trebui să știe, pentru că e produsul lui, ce durată de viață are respectivul produs în condițiile de raft cunoscute, și să ia măsuri odată ce acest interval a fost depășit. Am citit undeva ceva spus de Philip Cox de la Recaș cum că odată vândut, ei nu mai au cum să intervină asupra vinului. Come on, dacă te-ai duce la Metro și i-ai spune, măi Metro, Metruț drăguț, nu vrei să-ți preschimb eu câteva baxuri de XXXX cu unele proapsete, să se vândă mai bine, crezi că Metro ar zice pas?
Cât despre rieslinguri, cred că vei face una din descoperirile cele mai de preț din lumea vinului! Te rog numai să începi cu un vin de soi, unul german sau alsacian, ca să pornești de la standard. Cele de la noi sunt din soiul riesling italico, și ăsta nu-i mare filizofie. La noi îl cultivă mai mult pentru cupajare, iar cu încălzirea asta globală, nu cred c-or să-l mai cultive mulți ani. Succes și spune-mi cum a fost!
Trimiteți un comentariu