duminică, 27 septembrie 2009

Două crame dintr-o lovitură: Rotenberg și SERVE

Ieri am vizitat 2 crame din Ceptura, aflate la antipozi: Rotenberg, cu vinurile sale artizanale, poate chiar experimentale, și SERVE, industrial, de volum, cu rigoare tehnologică de ultimă oră. Ambele plăcute, fiecare în felul ei. Dar să nu ezităm prea mult și să purcedem la detalii.

Rotenberg. Crama actuală a fost achiziționată de proprietar de la Cramele Halewood, fiind pe acea vreme o ruină comunistă ca multe alte proprietăți căzute pe nesimțite în paragină. Acum arată frumos, prosper și primitor, la fel ca și noul său proprietar. Despre Misha Rotenberg s-au scris mai multe pe degustari.ro, așa că n-am să repet ceea ce deja a fost spus, ci mă voi limita la vizita cramei și la degustare.

Crama este alcătuită pe 3 niveluri, pentru a permite o mânuire gravitațională a vinului pe parcursul fabricației sale, chestie destul de la modă în ultimii ani de căutare a diferențierii cu orice chip de vinurile concurenței din ce în ce mai numeroase. Unii cred că manipularea industrială a vinului cu ajutorul pompelor ar dăuna cumva acestuia, de aceea ei susțin că o cramă gravitațională ar produce implicit un vin superior.

Crama este prevăzută cu 2 bazine de fermentare din beton, renovate recent de Rotenberg, dar neutilizate încă în producție. Însă atunci când vor intra în joc vinul va fi extras din ele, după fermentare, cu ajutorul pompelor. Cam aici se va opri avantajul manipulării gravitaționale din prezent :-)

În spiritul vinurilor "de garaj" (artizanale), Rotenberg își fermentează mustul în pubele din plastic, acoperite pentru a nu atrage prea multe musculițe, ce pot produce acrirea vinului (creșterea acidității volatile). Parametrii mustului sunt determinați și documentați pe fiecare pubelă în parte (conținut de zahăr, PH, tipul de drojdie folosit, temperatura optimă de fermentare) și urmăriți atent pe parcursul fermentației.













Vinul este apoi distribuit prin cădere liberă în baricurile de la nivelul imediat următor. Baricurile sunt 100% din stejar românesc, produse chiar la cramă și arse chiar sub îndrumarea proprietarului. Nu sunt perfecte, multe dintre ele au scurgeri, însă reflectă foarte bine poziția de vin manufacturat, artizanal, pe care și-o dorește Rotenberg.

N-am știut până acum în ce măsură influențează tipul drojdiei aroma, gustul și structura vinului. Așa că Misha Rotenberg ne-a făcut un tur printre diferitele baricuri cu cea mai proaspătă recoltă de Menestrel, cel din 2008, fiecare fermentat cu o altă tulpină de drojdie, strugurii fiind culeși din exact aceeași parcelă. Am încercat vreo 7-8 variante, care mai de care mai diferită de celelalte: mai aromată, mai austeră, cu gust mai amplu sau mai reținut, cu tanini mai duri sau mai amabili, cu postgust mai scurt sau mai lung. Cele 3 tulpini de drojdie -- Brunello di Montalcino, Cotes du Rhone și Africa de Sud -- au conferit vinului gusturi total distincte. În final loturile vor fi asamblate, iar versiunea finală a vinului va rămâne să fie descoperită anul viitor.

Sub sala baricurilor se află sala de învechire la sticlă. Păstrate la 16 grade C, sticlele stau frumos aliniate în marile cutii metalice, așteptând răbdătoare să împlinească vârsta la care vor ajunge acolo unde orice sticlă visează să ajungă: pe raft.

Din păcate nu a fost posibilă achiziția de vin direct de la cramă, proprietarul justificând că nu vrea să-și concureze propriile canale de desfacere a vinului. Argument destul de slab, ținând cont că majoritatea cramelor din străinătate sunt bucuroase să vândă celor care tocmai le-au vizitat, profitând, de ce nu, de impresia pozitivă creată în urma vizitei. Și în fond acesta ar trebui să fie și un element de atracție la cramă în mod repetat a acelorași vizitatori, pentru a le menține interesul. Am scris despre asta aici.

SERVE. Deși am aterizat neanunțați, vinificatorul SERVE, Aurel Rotărescu, a avut amabilitatea de a ne face un tur de "mustărie". După vinăria artizanală a lui Rotenberg, SERVE mi-a părut la antipozi.

A fost pentru prima dată când am degustat un vin proaspăt, tânăr, chiar din cuva de fermentare! Am încercat Fetească Neagră, Sauvignon Blanc, Riesling Italian și Riesling de Rin. Da, ați citit bine, Riesling de Rin, vie care se află acum în anul 4. Fiind primul vin obținut din acest soi, încă nu e clar sub ce brand va fi comercializat: Vinul Cavalerului sau Terra Romana. Deși crud, vinul a arătat un nas și un gust certe de riesling german, mai floral, mai amplu.

Vinurile de calitate superioară sunt fermentate/maturate în bazine de beton, spre deosebire de cuvele de fibră de sticlă.

Am trecut prin sala de fermentație malolactică, apoi am ajuns în sala baricurilor, unde plutea un miros superb cu arome apetisante de vin. Și cei de la SERVE folosesc în mare parte baricuri din stejar românesc.

Vizita nu a fost prea lungă, nefiind anunțată, dar îi suntem recunoscători lui Aurel Rotărescu pentru amabilitate.

Din păcate nici cei de la SERVE nu comercializează vin la cramă, încă un motiv de tristețe după refuzul de la Rotenberg. Oofff.

2 comments:

Anonim spunea...

Ne insusim critica si foarte curand (dupa campanie) vom face posibila achizitionarea vinului direct de la crama prin insituirea legala a unui punct de desfacere. Preturile vor fi aliniate la cele din comert minus delta(mic).
Vom avea la vanzare vinurile din comert si nu numai. Ne gandim si la alte produse din zona, dar trebuie sa evaluam implicatiile legale. Poate vom face si un punct de picnic
Intre timp e oficial si public: suntem ai mai buni(!);)) si intelegeti-ma ca mi se umfla pieptul de placere http://www.degustari.ro/pariati-pe-merlot-126.htm . M-as bucura sa va asociati la bucuria mea.
Misa Rotenberg

Mihnea Mironescu spunea...

Sincere felicitari pentru reusita deosebita, stiu ca este vorba de primul vin pe care l-ati scos fara ajutoare mai grele: oenologi sau tehnologi. Iar asta face succesul si mai deosebit! La mai multe succese, caci asta inseamna mai multe vinuri bune pentru noi!

Ma bucur ca veti initia un fan club al vinului si veti vinde vinul si la crama, cumva trebuie sa ne fidelizati si pe noi, clientii, care avem in fata o sumedenie de posibilitati de alegere, nu-i asa?

Blog Widget by LinkWithin