vineri, 25 septembrie 2009

Helmut Hanka Riesling Kabinett Halbtrocken 2004

Încă un riesling german de bună calitate, deși nu neapărat unul foarte complex, ci sincer, deschis și vesel cum sunt nemții. Încă tânăr la cei 5 ani ai săi, vinul are o culoare galben-aurie, un nas elegant și destul de intens floral cu note de miere polifloră și aluzii minerale, gust plăcut și proaspăt citric și mineral, o corpolență bună, iar finalul mediu și proaspăt de gref, pară și gutuie nu face decât să te ademenească să mai iei o înghițitură. Zahărul nu face decât să-i completeze structura și aromele (este un vin demisec).

Mult mai reușit decât variantele vinificate în sec ale aceluiași producător, despre care am mai scris.

4 comments:

George Mitea spunea...

Interesant. Cat sa coste asta? 100?

Mihnea Mironescu spunea...

Nu, man, cred c-am dat vreo 35 de lei pe el. L-am luat de la micul magazin Ethic Wines din Floreasca, in alta parte nu l-am vazut. Importatorul avea lichidare de stoc la mai multe rieslinguri, deci era o afacere buna sa iei cat mai multe.

Ciprian spunea...

Hmm...interesant. Ceva selectii french au? :)

Mihnea Mironescu spunea...

De franțuzești chiar nu-mi aduc aminte să mă fi impresionat ceva. Au mai mult italienesti, românești și câteva rieslinguri.

Blog Widget by LinkWithin